cireasa, o egoista

noiembrie 25th, 2010

Sunt o cireasa cu masina. Asta e foarte bine, n-as schimba conditia de sofer pe altceva.

E prea bine sa biciclesti sau pasesti pas dupa pas, pe trotuar. Miros iarba si floarea si pamantul si soarele, cand e cazul. Ma bucur de vantul prin plete si prin fusta, cand apuc. Dar cu masina ma misc ca o tiribomba. Reusesc sa bifez una dupa alta cele minimum 2 maximum 3 activitati importante de inghesuit intr-o zi. Adica mai o circa financiara bleah, mai o vizita scurta si placuta, mai un film bengos.

Dar din conditia de sofer reies si diverse nefoloase. Asa ca pot vorbi despre care sunt foloasele vacii si oii dar, imi vine sa zic si care sunt nefoloasele soferului. Cum ar fi ca, atunci cand esti unul, asta capata un inteles social. Ai, n-ai treaba, lumea inconjuratoare crede ca trebuie sa-ti dea prilejul sa-ti folosesti masina cat mai mult si mai altruist. Masina mea pare cunoscutilor prilej sa-si rezolve ei diverse probleme.

Ori eu, doamnelor si domnilor, mi-am cumparat masina ca sa ajung eu mai repede unde am nevoie. Nu ca sa intreprind activitati de curierat, mutand oameni si colete, catei si mai stiu eu ce. Imi aduc aminte ca era o vreme cand nu aveam masina. Si ca atunci chiar si eu avea aceeasi parere scalamba despre soferi. Cum cunosteam unul, cum mi se parea ca trebuie sa ma ajute in tot ce am eu de facut in viata. Iertare, domnilor, n-am stiut ce fac.

Ca sa scap acum de diversele propuneri neloiale ce mi se fac, cred ca trebuie sa recurg la un afis mobil. Un petec mare de hartie, scris cu litere de-o schioapa, pe care sa-l port cu mine. Mesajul meu catre pedestrasi este.

Stimati cunoscuti, eu mi-am luat masina ca sa imi fie mai usor decat atunci cand n-as avea. Ca sa ajung mai repede la destinatie. Ca sa nu petrec prea mult timp intre diversele rute. Ca sa nu fac ocoluri cu mijloace de transport sau piciorul. Pentru asta platesc la ea de ani buni. Pentru asta ii pun benzina cum bea boul apa. Pentru asta ii fac revizii anuale si platesc asigurari. Pentru asta nu beau o bere cand sunt in oras.

E deci o corvoada asumata pentru niste beneficii. Si banui eu ca voi, stimati cunoscuti, n-aveti chef de toate responsabilitatile astea de nu aveti si voi masina.

Ori, stimati cunoscuti calatori, daca voi ma rugati cu barbia tremuranda sa va duc in diverse locuri, beneficiile mele dispar. Daca va duc si pe voi acasa, mi se intampla taman ocolurile de care voiam sa fug si de-aia mi-am luat masina. Daca va ridic din locuri cu diverse obiecte ce le carati dupa voi, imi stirbesc din libertatile mele. Pierd timp si spatiu supra viteza la patrat.

Eu am masina pentru ca vreau sa-mi fie mai usor, nu din ce in ce mai complicat. Asa ca va rog enorm, oamenilor care nu aveti asa ceva si mi-ati pus gand rau. Ganditi-va bine si, daca chiar aveti nevoie de mine in mod special, cu carca mea si cu masina mea, atunci sunati-ma si voi veni fara de preget.

Daca insa aveti nevoie doar de o masina oricare si un sofer pentru ea, un taxi poate sa faca treaba. Nu ezitati. E ieftin si usor de folosit. Si ma ajuta si pe mine sa ajung prima si nu ultima gaina din ograda acasa.

cum poti pipai oameni nevinovati

noiembrie 23rd, 2010

S-a trezit cireasa prea de dimineata. S-a dus nauca sa se intepe intr-unul dintre brate. Ala cu vene mai bune. Exista institutii pe acest pamant unde se inteapa cirese, daca puteti crede.

Si chiauna de somn cum era, se pune ea cuminte pe bancuta-canapea. Si se uita ca curca-n lemne catre cabinetul cu intepaturi. Incepe sa tot caute in geanta. Se foieste, scoate niste obiecte, le baga la loc. Nu mai stie ce cauta. Casca. Nici nu prea e nimeni in salita, la care sa se uite. Isi intoarce o suvita din parul lung pe care l-a avut candva si incepe sa citeasca pe indelete.

Apoi este luata si intepata cu salbaticie. Fuge in fine din stabilimentul de tortura. Si cand sa scoata cheia de la sageata albastra, sa purceada catre casa, ce sa vezi. Ia-o de unde nu-i, pe stimabila cheie. Si incepe cireasa sa dea din colt in colt, pentru ca asta nu e socoteala. Fara cheie nu avem masina si fara masina nu ajungem acasa, la micul dejun si la net.

Incepe cireasa sa scrie biletele precipitate si sa abordeze persoanele responsabile de parcare. Acesta este numarul meu, va rog sa ma sunati daca gasiti o cheie cun un ren agatat de ea. Oamenii, inhaimurati nevoie mare, au chiar si capul badijonat impotriva frigului. Dau din ochisori a intelegere si promit ca ma contacteaza. Simpatizeaza cu a mea cauza.

Se repede cireasa inapoi in cladirea cu intepaturi si gaseste o gramada de oameni stand pe bancuta pe care ea sezuse singura. Le explica cu voce plangacioasa ce s-a petrecut. Am stat aici pe bancuta, asa cum stati dumneavoastra acum. Si nu mai am cheia de la masina. Trebuie ca a cazut. Daca aveti placerea sa ma ajutati.

Oamenii, dupa cum le e firea. Unii sar ca arsi si se uita insistent sub fund. Altii scobesc pe sub bancuta. Altii trag de ea pentru a privi in spate. Si ii misca in demersul asta si pe cei care au ramas sezuti. Si aceasta ultima categorie, cea care nu vrea sa participe la actiunea gasiti cheia cu ren a ciresei, participa de fapt cel mai mult.

Pentru ca le var mana pe dupa spatele si pipai tot locul, la nivelul fundului. Nu-mi pasa ca sunt inerti sau ca nu le place. Am nevoie de cheie. Si pentru ca isi dau si ei seama ca sunt prea blazati, accepta cu stoicism manevra mea manuala repetata. In felul asta ajung sa pipai o femeie tanara cu botul lungit de suparare, un domn de vreo 50 de ani si o femeie tanara si grasa. Pe toti ii pipai si nimeni nu se plange. Nu e.

Cu umerii cazuti ajung langa masina si dau sa-mi scriu numarul pe acelasi biletel. Stiti, sunt cireasa, va rog sa sunati daca gasiti cheia mea cu ren. Da, de la sageata albastra. Si totusi am inspiratia sa trag de usa. Si uite cum se deschide si uite si cheia, in broasca masinii. Ma bucur, ii multumesc lui Dumnezeu si Maica Precista si cine o mai fi pe-acasa.

Si apoi ma gandesc ca asta e un truc foarte bun pentru a pipai oameni nevinovati. Te duci pe orice bancuta la orice centru medical, la ora cand se recolteaza analize. Sustii ca ai fost acolo inainte si sigur ai scapat cheia de la masina sub fundurile lor. Apoi te-apuci si le deretici trupurile dupa bunul plac. Sau mai bine iti gasesti un prieten.

revelatia lui prea mare si prea mult

noiembrie 26th, 2009

mare

Mi-am dat seama asa, dintr-o data, ca in viata mea se afla prea multe lucruri prea mari.

Am o casa prea mare. Am doua camere si o bucatarie asa de primitoare, incat petrec teribil de mult timp in ea. Dorm in dormitor. Fac baie in camera de baie. Sufrageria este in plus. Desi platesc pentru ea impozit si caldura si o tin in buna stare. Degeaba.

Am un pat prea mare. Desi stiu ca exista si mai mari decat atat. Si l-am vrut eu insami in acest fel. Consider ca 1.60 latime este prea de tot. Un 1.40 ar fi brici.

Patul meu ocupa toata camera. Si nu obliga oamenii care sed in el sa fie prieteni la catarama si in timpul somnului. Ceea ce e destul de aiurea, ca doar de-aia te-ai varat in pat cu ei.

In timp ce doarme, cireasa migreaza spre sifonier. Si i se permite transhumanta asta pe o plaja destul de mare. Daca as avea pat mai mic, n-as avea unde sa ma duc. Si as ramane lipita, cum e si firesc, de omul din pat.

Am un frigider prea mare. Pe care, ca sa nu il vad gol, tind sa il indop cu tot felul de chestii. Care apoi se scofalcesc si se strica si le arunc. Si nu e bine.

Am un dulap cel mai dulap. Inghite nemestecat haine sute. Unele dintre ele nu vad mult timp lumina zilei. Si sunt triste si stau acolo unele in altele. Urandu-ma in secret pentru ca le-am desenat nonsalanta un destin asa de anost.

Am prea multa mobila. Cam 30% din mobila mea doarme in casa asa, degeaba. Nu-mi serveste la nimic. Nu sta nimeni pe canapeaua numarul doi. Nu controbaie nici macar spiridusii noptii prin dulapul mic din dormitor. Stiu asta sigur.

Cat despre masutele raspandite prin casa, ce sa mai zic. Ar trebui reduse cu destul la suta. A, si pe doua dintre scaunele alea care sunt asa de incomode chiar ca nu sade niciun suflet. Oricum nimeni sanatos la cap. Sunt nasoale rau si in plus.

Am o masina prea mare. Uneori, vara, in drum spre mare, o umplu de tot. Dar asta inseamna un grad de ocupare de maxim 25%. Si asta cu toleranta, daca ar fi sa socotesc ca in fiecare zi de vara pana-n seara ea umbla intesata de prieteni. Prea putin.

Probabil ca mereu am stiut toate astea. Si ca mereu am avut oroare de prea mare si prea mult. De-aia nu mai fac cumparaturi de haine de ceva vreme, pe post de distractie. De-aia detest sa intru in hipermarket. O bacanie mi-ar fi destul.

As vrea sa imi ajustez cumva masurile traiului mai pe dimensiunea mea. Sa am o casa de cireasa, o masina de cireasa, umpluta cu mici lucruri de cireasa. Dar cred ca am vorbit deja prea mult despre asta. Si am facut prea mare caz pentru nimic.

cireasa si taraba mobila

noiembrie 22nd, 2009

Krishna and the fruit vendor

Se pare ca cireasa are negustoria in sange. Dovada sta masina sageata albastra.

Sireaca cireasa, n-a avut bani si nici curaj sa-si faca un magazinas in toata regula. Unde sa vanda produse drive-in si vise la pachet. Acestea din urma purtand eticheta atentie, fierbinte.

Si atunci dumneaei, nostalgica, s-a apucat sa-si incrosneze masina cu ce-a gasit. A inceput timid. Cu niste umbrele de plaja si o palarie de soare. Pe care i-a fost lene sa le mai scoata de-acolo, intre doua weekenduri la mare.

Altii, vazand palaria, au prins inima. Si au inceput sa-si lase si ei bunurile. Spre a nu le mai recupera niciodata. Inca se gaseste in masina o umbrela de soare a ariciului, sefa mea de la hotcity, plus palaria ei de cowboy. Ariciule, ia-ti la revedere.

Altii, vazand asa context, si-au lasat si ei prosoapele de plaja, vreo trei. Unul cu dalmatienii, adica Perdita si o parte din pui. Altul cu niste culori bizare si ultimul un fost prosop, actuala carpa. Culori incerte, viitor la fel. Si alte palariute si sosete si cate si mai cate. Asta e incarcatura permanenta.

Dar cireasa a mai crezut de cuviinta sa tot indoape masina cu tot ce i-a cazut la indemana. Produse despre care crede ea, in subconstient, ca se bucura de cerere mai mare pe piata.

La o perchezitie rapida, asupra ciresei calare in taraba ei mobila se va fi gasind asa. Sticle incepute de cola, sticle intregi de apa. Un sac cu detergent, formatul cel mai generos.

O sacosa cu barabule ecologice, sosite din bucovina. Nuci misterioase si mere renete, cu coaja rapanoasa, tot de acolo. Si niste borcane cu zacusca, venite cu expressul din Jibou.

Cum care Jibou? Acel orasel din judetul Salaj unde se mananca multe prajituri cu frisca facute de catre doua laboratoare locale rivale mai ceva ca-n Romeo si Julieta. Jibou, un mare mod ferorivar.

Reviste glossy, niste haine care trebuie duse la mama de cireasa pentru tot felul de retusuri. Cuvertura pentru pat, luata de la curatat si uitata acolo. Un fluier pasarica ce trage triluri, fara apa. In ala tot fluier eu, cand ma apuca amocul.

Ocazional dar nu chiar rarut, in portbagaj sunt si sacosele mari cu gunoi strans diferentiat. Pe care uit sa le desert la pubelele specializate aflate in drum. Si uite cum ma plimb cu ele prin oras. Ca si cum ar fi niste odoare de pret, de care nu ma pot desparti.

o cana de cafea in stil american. Cu o gaura mica pe unde curge lichid maro si fierbinte in timp ce eu tin de volan si ma comport in trafic precum Cruela. Cafeaua in masina este pentru mine precum spanacul pentru Popeye Marinarul, cand vroia sa o salveze pe Olive de ala gras si negru, care respira greu.

Mai avem casete vechi cu muzica buna, un ananas, sacul de sport. Aoleu, acum mi-am dat seama ca am uitat costumul de baie cocolosit si ud acolo. Brrrr. Eu nu mai deschid punguta aia niciodata.

Inchidem cu o sticla de visinata. Si asta am in portbagaj doar azi. Maine, o sa am si alte mancaruri, plus niste caserole goale de mancare de dus la mama sa le umple. Si asta e doar inceputul. Mereu e asa.

Ieri, de exemplu, aveam acolo si pe Istvan, dihorul testutei broscoase. Sa o tin tot asa. Sau pe bune sa deschid o afacere, chiar daca e criza. Asta e intrebarea.

Bineinteles, daca intre timp cei de la Sanepid nu-mi confisca masina, pe motiv ca este un focar de infectie. Si numai de asta nu mai avem nevoie pe timp de criza si gripa porceasca.

Bine-bine, dar afacerile sunt afaceri.

drumul spre paradis in decat un pas simplu

august 11th, 2009

masaj

M-am gandit bine. Drumul cel mai scurt spre paradis este masajul la picioare.

Sigur, nu capat paradisul asa cum ne este promis el in biblie. Aici nu-i vorba despre vreun loc cu verdeata. Ci mai degraba despre senzatia ca mi se umfla inima in piept ca nebuna, de da sa-l sparga.

Suntem in Thailanda anului 2009, ziua de la Dumnezeu 13 iulie. Vaz cum li se face unor blonzi masaj in timp ce stau intinsi intr-o vitrina. Si gasesc brusc si eu curajul sa ma intind in vazul lumii, culcata pe spate.

Intru si tremur ca varga in asteptarea a ceea ce pare ca urmeaza: niste momente kodak, de neuitat. Blonzii sunt extaziati, vad eu bine asta. Vreau si eu sa ma integrez in fericirea aia a lor de ambrozie, palpabila.

Arat cu insistenta spre vitrina si fac aaa, aaa. Ca adica aia vreau, acolo. Dar in loc sa fiu poftita in acvariu, sunt dusa undeva sus. Urc scarite si cotrobai prin maruntaiele unor coridoare.

Mi se da branci intr-o camaruta intunecoasa ca pantecul unei balene. Bietul Pinocchio. Abia acum te inteleg si sunt alaturi de tine, frate. Toate saltelele sunt pline cu fapturi. Maseuzii sunt mixti, de ambele sexe adica.

Ocolesc un tinerel cu o freza punk. Mijesc ochii si ma concentrez sa-l fac sa termine acum cu grasanul pe care il atinge. Si sa ma framante pe mine, cireasa. O fiinta mai degraba mica si care nu pune mari probleme.

Dar slabita fiind de la caldura si teama, nu-mi iese. Si vine un domn uratel care poate sa aiba orice varsta de la 26 la 53. Si membrele lui superioare se lipesc cu lotiuni potrivite de ale mele inferioare.

Intai am vrut sa raman demna. Cu ochii deschisi. Sa arat ca sunt vigilenta si nici nu-mi pasa ca am venit aici sa simt placere. Domnule draga, eu nu sunt asa de usor de multumit. Pot sa ma stapanesc.

Dupa 90 de secunde acest gand m-a parasit cu totul. Si m-am abandonat unul val uriesesc de multumire oferit de uratel. Am dezvoltat credinta adanc inradacinata ca este Brad Pitt cel care se ocupa de picioarele mele, contra unei sume modice.

Masajul thailandez la picioare e o oala cu placere. In care plonjezi cu capul inainte si nu-ti e frica sa nu te ineci. Uratelul negricios mi-a luat fiecare deget in parte si l-a descantat cu atingeri numai de el stiute.

Mi-am dat seama, ce penibil. Ca in scurta vreme mi s-a impiciorongat pe fata un ranjet pe care n-a mai fost chip sa-l desfac de acolo. Ce-o fi fost in capul meu cand am zis ca vreau doar jumatate de ora de placere?

Stiu ca eu si barbatul asta suntem sfasiati de diferente culturale. Stiu ca mama poate n-ar privi cu ochi buni uniunea. Dar chiar sa nu existe punte de legatura intre noi?

Am masina, am casa. Sunt harnica si o sa muncesc cat o trebui. El doar sa aiba grija sa ma relaxeze prin metode specifice in fiecare zi lasata de la Buddha. In schimb va primi un acoperis propice deasupra capului.

Si ceva banuti de mers la mall sa-si cumpere cate un telefon mobil nou la fiecare 6 luni si un playstation de o sa-si faca toate rudele invidioase. De mancare o sa ma ocup personal sa fie imposibil de mancat din cauza condimentelor. Ca sa stiu sigur ca e multumit.

Ei si tocmai ma pregateam serios sa-i propun sa-si lase familia si prietenii si sa ma urmeze in Romania, ca n-o sa-i para tocmai rau. Cand, ce sa vezi. A venit tura urmatoar. O femeie care sigur nu i-ar fi oferit cate as fi avut eu de gand.

Si el si-a luat mainile marunte dar vrajite de pe picioarele mele. Si am auzit un zgomot imposibil, ca atunci sare discul. Gata cu magia. Am lasat orgoliul deoparte si am tipat cat m-au tinut bojocii ca nu pot pleca si ca am o oferta interesanta.

I-am implorat si pe ceilalti angajati sa ma mai lase putin cu el. Dar n-a fost chip. Asiaticii astia chiar sunt de piatra, nu e un zvon. Placerea mi-a fost taiata brutal. Ba chiar au zis ca o sa cheme si politia daca nu ma indur sa plec degraba.

Auzind asa si avand oroare de scandal, mai ales intr-o tara straina unde cumva eram ambasadoare a tuturor romanilor, a trebuit sa ma indepartez de locul unde am avut cele mai pure sentimente din ultima vreme.

Insa maine dimineata imi pun ceasul si ma infiintez la locul stiut. Sa-i atin calea cand vine spre serviciu. Ca sa-i arat ce vreau de la ei, o sa rostesc cuvintele magice pe care mi le-a zis el cand ne-am intalnit: Uant Fut Masaj?