SANUCA

Ce-i trebuie chelului. Musai o tichie de margaritar, as zice eu, chiar sculata din somn fiind. Eu, cireasa, care de cate ori ies din casa simt nevoia imperioasa de a indesa ceva bizar pe cap.

Ba sunt asa de tenace in ideea mea de purta tot felul de dracii in cap, incat chiar m-a parasit un barbat din cauza asta.

Era intr-o iarna, eram la mica lui casa de la munte. Un loc friguros si fara apa calda curenta, care din pricina asta cu greu reusea sa mai fie si un loc romantic. Pentru mine adica, caci el era de-a pururi incantat si tot incerca sa ma ademeneasca acolo, ca si cum ar fi the ultimate experience. Era the ultimate, dar in sensul prost ales al expresiei.

Iar eu, in loc sa-mi feresc fruntea de ger folosind o caciula de ski, eu am calcat pe bec. M-am dus imbracata cum trebuie pentru munte dar pe cap am insistat sa pastrez o caciula de blana de vulpe. Aratam cam ca Michael Jackson cand evolua in Jackson 5. Click aici pentru lamuriri http://www.youtube.com/watch?v=vjW1iq4IO2k. Era o caciula de cucoane de 50 de ani dar mie mi se parea ca taman modul in care o port eu, alaturi de chestii sport, o sa faca toata diferenta.

Sigur, daca cineva mi-ar fi explicat ca miza e serioasa si ca pot tine barbatul asta langa mine doar daca renunt la vulpe, probabil ca as fi jucat-o pe caciula in picioare atunci, pe loc. Dar eu credeam ca nimeni, nici macar un barbat asa nabadaios precum cel de langa mine, nu poate sa inceteze sa iubeasca pe cineva de la o caciula nepotrivita. M-am inselat, o sa tin minte asta toata viata.

Sufletul meu nepereche insista ca sa o dau jos si sa pun naibilor ceva decent. Care sa ma apere de ger fara sa atraga atentia satenilor. Eu nu si nu, ma incapatanam sa fiu cool si trendy in varf de deal. Am vazut fara putinta de tagada cum sentimentele lui pentru cireasa s-au spulberat intr-un singur weekend. Pleosc, trosc, bum, bang.

Am suferit rau de tot atunci. Si o sa tin minte chestia asta toata viata. Dar nu pot sa spun ca ma gandesc sa schimb ceva. Mereu o sa pun chestii fistichii pe cap. Asta chiar daca barbatii, caci mai ales sau de fapt doar ei sunt cei care raman neplacut impresionati de purtarile mele in materie de accesorii pentru cap, ma descurajeaza constant.

Ultima intamplare: RoBlogFest 2010. Pune cireasa pe cap o palarie ca un turn complicat dar simpatic, crede ea. Si sar in sus, post eveniment, o gramada de barbati importanti pentru ea dar si destepti nevoie mare. Barbati de a caror parere ei ii pasa mult. Si infiereaza cireasa pentru asa o alegere curajos de indecenta, ca sa nu zic pe fata, absurda.

Dar ce-aveai, draga mea, pe cap? Ceva ciudat, pe legea mea daca am inteles. Si inca: nu, cireaso, trebuie sa-mi explici ce era chestia aia care iti izbucnea din cap. Si mai ales de ce. Si tot astfel de inghionteli culturale a primit cireasa in ultimele cateva zile, dupa aparitia la televizor.

Dar asta o amuza cel mai tare. Ca desi ii plac barbatii si desi a priceput ca, pentru unii, e de neinteles cum poate sa iasa asa in lume, ea nu o sa schimbe nimic. Va purta de-a pururi chestii care o incanta pe cap. Si vestea buna ar fi ca da, asta e doar inceputul. Si lucrurile (de pus in cap) o sa devina din ce in ce mai grandioase.

Birjar, la palarier, te rog! Am o idee.

Buna dimineata. Am in momentul asta o baza de date de prieteni foarte buni care l-ar face invidios pe orice om care se crede prietenos si popular.

Cireasa nu crede deloc in chestia aia cu prietenii adevarati sunt doar 1 sau 2 si apar doar o data-n viata. La fel precum trenurile importante si metaforice pe care trebuie sa le recunosti si sa sari in ele cu entuziasm. Sau ca marile iubiri, din care se da cate una extrem de rar, daca e. Daca nu, nu. Ma lasi?

Nu, domnule. Eu am un cerc de prieteni foarte apropiati si atat de numerosi incat as putea merge cu ei la campionatul mondial in Africa de Sud, sa reprezint echipa Romaniei. Mama de cireasa, ce mi-ar mai placea sa merg acolo. Sunt foarte curioasa cum arata taramurile cu pricina. Si daca nu acum, cand o sa fie cel mai sigur sa te plimbi pe-acolo, atunci cand.

Si tocmai pentru ca sunt asa de multi, aici intervine mica drama. Nu mai e loc pentru altii noi. Eu trec cu insistenta pe langa oameni pe care ii simt ca sunt prietenii mei dar ei nu stiu asta inca. Nu-mi trebuie mai mult de doua replici aruncate la repezeala ca sa ma prind ca interlocutorul mi-e predestinat trup si suflet.

Si totusi inteleg ca nu-mi permit sa ma intind mai mult decat mi-e deja plapuma de prieteni. Abia am timp sa-i intretin pe ei la standardele pe care mi le-as dori. Ce sa mai zic ce harababura s-ar crea daca eu as aduce mereu intrusii pe care mi-i doresc.

Ca eu asa inteleg prietenia. Sa ne sunam des, sa ne vedem macar o data pe luna, sa ne stim dramele cu amanuntele si detaliile unui grefier, sa bem impreuna pentru victoriile obtinute, sa stim cum aratam cand plangem, sa ne sfatuim in zadar, sa mergem la cafea si barfa si la cumparaturi si in concedii creative impreuna. E palpitant si merita.

Si neavand eu spatiu suplimentar pentru toti oamenii de care am pofta, traiesc momente critice. In momentul asta am incepute, asa cum faci intai maneca unui pulover si apoi il lasi asa, diverse prietenii prin lumea intreaga.

Am mintea si inima doldora de oameni dragi, cu care simt ca as cuceri lumea. Oameni care probabil ma banuie ca nu i-am apreciat la justa lor valoare. Sau ca m-am distrat usuratic, doar o data cu ei, si apoi i-am trecut la coltul cu amintiri nefolositoare.

Cum se elibereaza cate un loc in potpuriul meu de prieteni (prin nerespectarea obligatiilor trecute in contractul nescris de catre ambele parti), cum sun un candidat. De-asta am acum un inorog pe perete. Cand am intalnit-o pe Nona, mi-a placut napraznic. Si era clar ca treaba e reciproca.

Dar mi-a trebuit jumatate de an sa pun mana pe telefon si sa rezolv situatia. Sa fim prietene in mod oficial. Si asta e un caz fericit, tare fericit. Caci in momentul asta ma bantuie toti ceilalti, multi de tot, cu care as face lucruri asa de misto, daca m-as putea oferi cum trebuie.

Sufar ca nu pot manca tot ce vreau, in materie de oameni. Ce-as mai hapai la voi, dragii mei. Cu fulgi cu tot.