mortul de pe rezolutie

ianuarie 1st, 2010

baloane

Cireasa este insistenta intr-o anume privinta precum musca ce vrea sa stea numai pe gura omului care doarme dimineata.

Si isi pune ea in fiecare an, cu ochi umezi de roua sperantei si inima mica de pofta, tot felul de planuri micute, mediocre si grandioase. Pe care se straduie sa le urmeze indeaproape fara ragaz. Si sa le dea gata pe parcursul celor 12 luni care ii sunt incredintate.

Cam ce-si pune ea in cap se indeplineste, de cele mai multe ori. Pentru ca este incapatanata cireasa si tenace. Si nu prea face casa buna cu refuzurile. Universul comploteaza si el cu planurile ciresei, cand vede ca dansa nu stie ce-i hodina.

In ultimii ani insa, se insinueaza pe lista ei o dorinta apriga care nu se lasa indeplinita nici cu militia. Este mortul de pe rezolutia ciresei. Eu vreau sa pun voci pe desene animate. Si tot voci pe spoturi publicitare.

Cred cu tarie ca, pe langa scris, asta e o alta menire a mea. Nu ca pamantul va fi mai bun dupa ce dorinta mea va deveni realitate. Dar vreau foarte mult, mult de tot. Deci eu voi fi mai happy dupa ce asta se va fi intamplat.

Si pentru ca nu cer luna de pe cer si pentru ca asta e doar un alt job, ca atatea altele, eu nu pricep. Nu pot sa inteleg de nu e chip sa ajung sa-i pun bifa si acestei nazuinte. Desi am vointa si si putirinta.

E drept ca ceva probleme exista. In sensul ca mi-e destul de rusinica sa bat la usile oamenilor care se ocupa cu asta. Si sa le spun ca eu sunt tot ce si-au dorit vreodata. Sa le explic ca eu sunt cea mai buna voce din Romania moderna.

As fi mai impacata cu orgoliul meu daca as reusi cumva printr-un nepotism odios. Sa traga sforile pilele astea ale mele. Voi, de exemplu. Care stiti pe cineva care stie pe cineva. Si sa capat zeci de filme si spoturi pentru care este imperativ ca eu sa trag voci.

Sa ma traga producatorii de haine sa vin sa evoluez pe peliculele lor. Sa nu mai am niciun moment liber din cauza ca exista milioane de copii care nu mai vor sa se uite la televizor pana nu o aud pe cireasa. Sa se planga corporatiile ca nu mai pot vinde produse pana nu se aude trilul ciresei interpretand reclama lor.

Ati prins ideea. Vreau sa incep un capitol nou, pe langa cel cu pixul. Vreau sa dau drumul la vocea din livada. Si nu-mi iese. Frustrant.

O sa scriu o noua rezolutie cu ce vreau nou anul asta. Dar ce ne facem cu mortul asta de pe rezolutia ultimilor ani. Hei, ma aude cineva?

vine vine vine, calca totul in pedale

august 25th, 2009

interzis

Gata. Mi s-a confirmat. Se intoarce.

Pana la urma am tocmit detectivi. Ca nu mai mergea sa ma las asa, in voia soartei. Ma tot ducea cu presul folosindu-se de vorba lui molcoma moldoveneasca. Imi spunea calm, de trei ori pe saptamana, termene de livrare complet contradictorii.

Vin atunci, cireaso. Ba nu, vin atunci. Stai sa vezi si tot asa. La inceput am crezut. Apoi i-am zis si eu lui dada, bine. Si mi-am dat seama ca trebuie sa ma descurc singura. Fara sa mai cred in basme de adormit cireasa.

In lumea asta rea fiecare e pentru el. Am tocmit prin urmare o seama de agenti cu parpalac cu gulerele ridicate. Care au mereu la ei pixuri din care ies tot felul de traznai. Ba un harpon, ba un gaz toxic, ba un cos de picnic. Sau altceva asemanator.

Ei sunt specializati exact in asemenea disparitii de barbati. Si cu nisa exact pe cazul meu. Adica barbati care pleaca in vacanta si spun ca stau o saptamana. Si apoi nu se mai intorc, fara vreun motiv explicit.

Si am cerut incruntandu-ma la parpalace rapoarte amanuntite. Pe care le primesc la birou cu o viteza ametitoare. Se vede ca e criza. Pune lumea osul la treaba. Abia am timp sa le rasfoiesc cu atentie. Si sa integrez informatiile in sistem.

Le-am spus incordati-va pixurile minune si cele gadgeturi. Si la mine sa nu va intoarceti sa cereti bonuri de masa si concediu platit si incapere cu lumina naturala si ore de munca in mediu cu plante verzi si concediu medical si spor de stres si concediu de maternitate si laptop si birou mai mare si scaun rotitor si cafea fierbinte dimineata si masina de firma si abonament la sala si al treispelea salariu pana nu mi-l gasiti. Si imi ziceti cu ce se ocupa acolo unde e.

De-aia stiu asa de sigur. Acum chiar se intampla. Am primit drept dovada si poze prin satelit. L-am vazut ca un punct miscator care emana caldura. Si tot felul de alte nazdravanii energetice. Stau nemtii cu gura cascata cand trece.

Le-am zis ca de data asta nu ma uit la bani. Sa puna la treaba ultimele tehnologii. Si sa-mi spuna unde se afla si incotro se indreapta. Si o sa am grija sa-i rasplatesc cum se cuvine. Cireasa are obrazul subtire si el cu cheltuiala se tine.

Se deplaseaza deci cu viteza de croaziera dinspre centrul spre sudul-estul Europei. Este insotit de alti patru vajnici barbati. Care i-au ingreunat, se pare, inturnarea spre unde ii e locul.

Lasa ca am eu o vorba cu ei. Cand le-o fi lumea mai draga. Cine interfereaza cu interesele ciresei sa stie ca lucrurile nu raman asa. Nespuse si nerazbunate. Inca nu stiu cum sa ma manifest. Dar lucrez la asta. Impreuna cu un comitet de criza.

Ca sa ma conving, am lipit si urechea stanga pe pamantul din fata blocului. Ca o cireasa indiana ce ma aflu. Cireasa-pana-de-motor. Si am auzit cum isi loveste scutul. Si cum pedaleaza inspre incoace.

Trece prin munti inalti si vai adanci ca prin branza. Traverseaza hatisuri innodate si inoata prin delte verzi. Pedaleaza prin soare arzator si ploaie uda. Zi lumina si noapte intunecoasa, fara obosire.

Da. Prietenul meu imaginar I. a inceput marea intoarcere. Vine vine vine, calca totul in pedale. Dar vestea buna este ca ma calca mai intai pe mine. Ca asa e frumos.

cand iti moare la intrare

mai 19th, 2009

a_murit

Parca mai ieri va povesteam cu emfaza. Cum sunt convinsa eu ca as scrie cele mai bune anunturi mortuare de pe pamant.

Chestia e ca nu m-am razgandit. In continuare exista sanse sa scriu cel mai bine din lume. Paranoia & aroganta, bata-le vina. Eu sa fiu sanatoasa.

Dar exista niste circumstante in care chiar si cuvintele emanate de un fruct. Se poticnesc si nu-si mai asculta stapana. Care le biciuie si le trage de par. Si le pune la colt pe coji de nuci.

Si le ademeneste cu o prajitura cu multa ciocolata. Si apoi le da afara si le cheama inapoi. Si le face si multe alte lucruri bune si apoi rele. Dar degeaba.

Sa vedeti care e treaba cu scrisul asta. Ma lasati, sper, sa fac o paralela cu sexul. Desi stiti ca asta nu e deloc genul meu. Hai sa facem doar astazi o exceptie.

Cand cineva imi zice cu speranta, vrand pasamite sa ma motiveze. Vezi, sa scrii bine si de data asta. Cat mai bine poti tu, ca avem o miza mare.

Deci cand scoate pe gura asta. E ca si cum mi-ar fi fixat bine capul intr-un suport, sa nu pot scapa. Si m-ar fi palit fulgerator cu o ghioaga cu tepi la tampla.

Dupa care mi-ar cere. Zambind cu blandete si ciupindu-ma cu simpatie de obrazul vanat. Sa cant coerent, in direct la televiziunea nationala. Toate melodiile din Jesus Christ Superstar. Cu tot cu orchestratia de rigoare. Si exact in ordinea din film.

Recunosc ca revelatia asta n-a venit la cireasa asa, singura. Am avut-o in urma unei discutii cu lamaie. In care ne-am dat seama ca soarta unui text poate fi pe veci pecetluita in rau. Daca suntem atentionate sa scriem bine.

In situatia asta cuvintele sunt sovailenice si iti mor la intrare. Cum inteleg ca se mai intampla cateodata cu sexul. Din auzite, normal. Pentru ca mie, eu, pe mine, ma. Deci mie nu vad cum ar putea sa mi se intample vreodata asa ceva. De neconceput. Nu?

Imi inchipui eu ca e ca si cum i-ai spune unui barbat. Cunoscut ca si armasar celebru, ce nu iarta nimic. Si caruia victima bine patrunsa trebuie sa-i ceara indurare sau macar o pauza de cafea.

Auzi, iubitule? De data asta chiar sa faci dragoste bine. Nu ca nu faci in general. Dar sa faci cat de bine poti tu. Vreau sa te simt in adevarata ta forma. Da-mi tot ce ai mai bun.

Am banuiala ca avantul se pleosteste, la fel si organul adjutant. E, asa e si cu pixul. Cel ce lasa pasta pe hartie. El nu mai poate face dantela de cuvinte, imagini si emotii. Daca e indemnat sa faca asta.

Asta a fost.

Dar va astept aici si maine, vreau sa impart atatea cu voi! Va simt asa de aproape ca si cum am fi prieteni vechi, de familie. Intru mereu cu emotie in aceasta lume virtuala dar totusi asa de reala pentru mine. Ramaneti cu mine, sa nu cititi alte bloguri, ca nu e bine. O sa incerc sa va ofer eu tot si zau ca urmeaza sa va impartasesc si alte simtaminte si intamplari, sper eu hazoase, din ceea ce mi-a fost dat sa traiesc pe acest pamant. Gasesc bucurie in acest jurnal si sunt emotionata ca sunteti alaturi de mine si ca ma urmariti. Chiar sunt uimita de succesul pe care il are, eu n-as fi banuit. Pe maine, atunci.

vreau sa ma fac astronaut!

martie 13th, 2009

sexy

La vreo 11 luni trebuie ca s-a intamplat prima discutie pe tema asta. M-am ridicat ferma in patut. M-am uitat chindoras la pestisorii cantatori de deasupra capului. Si i-am zis mamei de cireasa chestia asta. Vreau sa ma fac astronaut.

Mama mi-a explicat cu binisorul. Mama, tu o sa ai sanii mari. O sa fii draguta. O sa am eu grija sa te invat sa fii si blonda. Asta e mare lucru. E pacat sa-ti mananci tineretile asa, invatand sau mai stiu eu ce.

M-am bosumflat, dar am ascultat-o. Nu m-am facut astronaut. Dar n-a trecut multa vreme si, daruita cum sunt, am simtit iar un fior. Pe la 7 ani cred ca a fost a doua discutie serioasa.

Mama, vreau sa fac PR si marketing. Vreau si cu asta basta, nu ma poti opri. Mama s-a intristat. Mama, tu ai sanii mari. Esti destul de draguta. Ai pe vino-ncoa. Esti blonda. E pacat sa faci campanii si rapoarte si forecasturi.

Tu stai asa cum esti, o sa fie bine. Eu nu si nu. M-a lasat mama, ce sa faca. Eu m-am trudit. Am suferit ca un caine 11 ani lungi. Sa faci marketing nu e usor. Noroc cu sanii mei mari. Si cu parul balai, ce ar fi induiosat orice top management.

Pana acum vreo 2 ani. Cand a lovit a treia discutie serioasa. La 18 ani. Mama, sunt majora. Si mi-am dat seama ca eu vreau sa fac o meserie care sa aiba de-a face cu pixul. Am atatea de spus. Doar cand tin pixul in mana sunt fericita.

Bravo mama. S-a entuziasmat mama de cireasa. Si a mai apucat sa zica. Mama, ai sanii astia mari. Esti blonda. Esti draguta. Ti-am zis ca nurii sunt destinul tau. Iar cand langa ei pui pixul, context mai prielnic nu se poate obtine. Bravo, mama.

Unde se vede ca si mama si eu. Am ales in sfarsit bine. Tocmai am castigat locul 3 la roblogfest. Pentru cea mai sexy microblogarita. De unde se vede ca da, sanii conteaza. Si ca daca ii folosesti intr-un context de pix. N-ai cum sa gresesti.

Multumesc tuturor celor care au crezut si mai cred inca ca eu scriu bine. Dar sunt asa de sexy ca sparg avioane. Si uite poza (by ciupercutza) atasata de la gala, pentru cei ce mai aveau vreun dubiu.

trafic si bani, veniti la mine

ianuarie 14th, 2009

caviar

Spuneti drept, va deranjeaza ideea ca eu vreau mult trafic si deci poate mai multi bani in viata mea?

Va supara, ma considerati un monstru, nu o cireasa? Vi se pare ca acum, ca stiti asta, mi-a crescut un corn in frunte? Sunteti scarbiti? Daca da, tocmai va intind o punga on-line pentru voma on-line.

Si eu, eu ce sa fac? Sa ma intristez jenata, mai degraba decat sa sar intr-un picior. Cand dono trimite catre mine zilnic o populatie cat locuitorii unui mic orasel? Zau dono. Mi se face rau de la atata du-te vino pe blog. Nooooot.

Sa imi propun sa imi fac timp acum, la inceput de an. Sa trec fizic, nu virtual. Pe la toti cei care m-au pus in blogroll. Sa ii rog sa ma scoata, ca eu vreau sa citesc doar eu ce-am scris tot eu?

Ha. Si ha ha. Si ha ha ha.

M-am zburlit aici pe taste pentru ca hotcity.ro. Site-ul unde scriu si care ma hraneste fizic si spiritual. A dat drumul in toamna la proiectul ala cu sustin blogosfera feminina. E, si acum tocmai am lansat noi acolo un concurs de scris, pe o tema data.

Si daca tu femeie blogarita scrii misto. Lucru stabilit de restul cititorilor prin vot democratic exprimat. Si care este apoi in mod totalitar moderat de catre organizatorul hotcity.ro.

Castigi 1,000 de euro nu cash, ci in publicitate pentru blogul tau pe diverse site-uri. Si m-am prins ca umbla asa, o vorba printre prezente vieti de doamne si domnite. Ca ar vrea sa scrie, dar nu pentru bani/publicitate. Ci vor doar asa, sa scrie.

Dar vreau sa va rog mult de tot sa aveti curaj. Si sa scrieti nu doar ca sa scrieti, ci si ca sa castigati. Ca asta e ceva bun, nu e nimic in neregula. Nu e deloc jenant sa participi intr-o cursa pentru un premiu. Si sa faci asta scriind e cool.

Sigur, trafic de calitate si bani obtinuti numai pe cai placute. Asta vrem toti oamenii de pe lumea asta. Si ciresele ain’t no different.

Dar totusi traficul, de orice calitate ar fi el, aduce bani. Iar banii, de orice calitate ar fi ei, aduc bunuri. Pentru oameni si deopotriva cirese.

Adica blanuri artificiale care par atat de naturale, campari orange, bilete de avion, 8 ore de ski pe zi in locuri minunate, pantofi verzi, impachetari in ciocolata si tehnologie de varf, cu icre de manciuria on top.

Si de ce sa-mi fie rusine sa-mi doresc o viata mai buna. Mai ales daca ea incepe sa curga sau sa picure. Din varful pixului meu. Dar eu n-am voie sa particip…

Deci doamnelor, domnitelor. Participati la concurs pentru ca e fun. Pentru ca descoperiti alte femei din blogosfera cu care probabil o sa va distrati. O sa va imprieteniti si o sa va cititi reciproc, o sa aveti revelatii. Eu azi am avut una.

Asta e foarte misto.

Dar scrieti la concurs si pentru ca ati putea castiga publicitate pentru blogul care va e probabil foarte drag. Si ce e rau in faptul ca blogul care va e drag. Poate sa va aduca si notorietate si niste bani.

Cat despre mine. Ce sa fac, raman o cireasa ciobaneasca. Trafic si bani, veniti la mine. Acum.

A, sa nu uit. Draga Sutu, te rog, cum ai putut sa ma numesti cel mai bun blog feminin, la Gala Premiilor Palatul Sutu, pe 2008? Si sa-mi versi in blog 1,524,326 de cititori din cei 3,246,789.4 pe care ii ai tu? Vai, sunt asa de jenata…

Dar va astept sa scrieti la hotcity.ro. Cu chef si cu mult curaj. Si abia astept sa va citesc.