cireasa si melcul tuturor dorintelor

iulie 21st, 2011

Suntem in localitatea Amed, in estul insulei Bali. Un loc numai bun pentru zbenguiala marina.

Bungaloul unde ma cazez se afla cocotat pe un deal. Este inundat cu fruze si flori si cocosi. Si soparle si fluturi si banane. Dar ce ma farmeca pe mine este bonusul nemaivazut pana acum. Mi se indica de catre personalul hotelului un melc magic. Unul de care pot sa trag pentru indeplinirea tuturor dorintelor.

De teribilul melc, un fel de lampa a lui aladin pentru cireasa, este legat un fir foarte lung. Firul ajunge la niste oameni aflati mult mai departe, la poalele dealului. Oamenii sunt necunoscuti dar putin imi pasa. Important este ca sunt dispusi sa asiste o cireasa in tot ce are ea de gand. Si are, asta e clar.

Tentatia e imensa. Imi vine sa apuc de melc intai pentru pace mondiala si si indestularea suprapopulatiei de pe glob. Dar odata rezolvate lucrurile primare, am chef de chestii mici. Poftele mele meschine, personale, condimentate cu vise indecente. Chestii numai bune de dat melcului spre rezolvare.

Vreau asa. Niste cizmulite rosii ca vine iarna si ce ma fac eu. Melcule, esti pe faza, sper. Vreau bilete de avion pentru niste prieteni de data asta. Pe care sa-i aduca melcul la mine, ca mi-e dor. Melcule, am nevoie si de un wok profesionist si chiar nu am acum timp si chef sa merg pana la dragonul rosu.

As trage scurt de melc si pentru fiecare dintre concertele misto din vara-toamna asta. Si nu sunt putine. A, si daca tot suntem aici mai vreau ceva. Sub 10, bilete de avion pentru editia din 2012 a festivalului de jazz din Montreal. Sa mergem toti acolo cu mic, cu mare, cu furcile si coasele, cateii si purceii din dotare.

Alo, fiti amabil, domnule melc, am nevoie de un cal frumos si de un grajd unde sa se simta el bine. Vreau sa ma inveti sa fac supa de dovleac ca in Austria. Si daca tot te am, o sa te oblig sa imi aduci frunzele numite bok choi din china, cu frecventa saptamanala. Am nevoie de ele pentru prepararea de taitei. Esti ok?

Cam asta i-a venit ciresei buluc la gura cand i s-a dat melcul. A tras de el pana la refuz. A tras de el cand n-o vedea nimeni, de frica sa nu fie considerata prea lacoma. A tras de el aproape sa-l rupa si acum asteapta implinirea tuturor dorintelor.

rezolutie de aprilie

aprilie 3rd, 2011

Uite, eu nu mai am rabdare pana in ianuarie 2012. Am treaba ca la balamuc, nu-mi permit sa pierd timpul cu tot felul de conventii. Ce daca rezolutiile se fac la inceput de an.

Trebuie sa fac o inca rezolutie acum, la sfarsit de prim trimestru. E drept ca am trimis deja in lume doua rezolutii dolofane ca niste dropii. Stiu si ca lacomia strica omenia. Dar cred ca sunt cumva salvata de varianta asta de worst case scenario pentru ca acum e nitel diferit.

De data asta nu vreau sa cer universului suportul in obtinerea diverselor foloase. Rezolutia asta prematura ma ajuta pe mine sa pun negru pe alb drumul pe care doresc sa merg pana obosesc si cad jos. Odata stabilite obiectivele, ma gandesc ca e mai usor sa plec la lupta cu mine insami inspre a le indeplini.

Vreau sa invat sa zic nu oamenilor care ma ciugulesc. Desi obiectivele mele imi sunt destul de clare, raspund totusi pozitiv la tot felul de propuneri si avansuri care imi rapesc bucati importante din viata. Trag deseori ponoase in urma acestei lipse de curaj.

Insist sa incep o prietenie stransa, bazata pe respect reciproc, cu limba germana. O fi ea urata, batrana, grasa si complicata. Si cred ca mai are si alte hachite, pe care nu i le vad inca. Insa am nevoie de ea si simt ca sentimentul e reciproc.

Vreau sa alerg in parc trei seri pe saptamana. In celelalte doua o sa incerc sa stau pe cat se poate locului. Pentru asta imi trebuie doar o vointa de om nebun.

Cred ca a venit timpul sa fac pe bicicleta jumatate dintre drumurile din cosul zilnic. Vremea e propice, dorinta s-a sadit in mine. Ce mai am de facut este sa inving frica de caini, acesti mari adversari ai cireselor pe bicicleta. Si sa invat sa cooperez cu lipsa de suflet a soferilor. Floare la urechea de cireasa.

Si da. Imi trebuie mai mult timp petrecut afara din vreo incinta, orice incinta. Imi vine sa-mi fac de lucru orice, numai sa nu fiu tinuta cu forta inauntru. Trebuie sa respir aer cu pomi si pamant si cer si petale si case frumoase si oameni cu vant prin plete.

Acestea fiind zise, ma pun pe treaba.

planul ciresesc pe 2011

ianuarie 3rd, 2011

Am tot scotocit dupa rezolutia de anul trecut. Din motive ce-mi scapa iute printre ochiurile ciorapilor plasa, n-am dat in drumurile mele peste dansa. Asa ca incep pe curat.

Uite domnule ce nazuiesc eu sa fac anul asta si sa vad eu pe ala care-mi sta in calea fericirii mele.

Vreau sa ma imbrac asa cum ma simt, in fiecare zi traita intens in livada. Adica precum un rockstar care nu canta dar are o atitudine de sta pisica-n coada. Asta implica multe pene, pufi, strasuri, tinte, pietre pretioase, perle, dantele, caftane, catifele si alte dracovenii. Rog publicul amator de a trage cu ochiul la cireasa sa aiba rabdare cu mine.

Insist sa fac mai multa munca de caritate. Cum este enorm de multa treaba pe lumea asta, nu cred sa am probleme. Pana acum am facut cate ceva ici si colo, niste stropi intr-un ocean clocotind. Am muntat dealuri din loc iar acum vreau sa fac lucruri mai mari, mai grele, mai muntoase. Am facut diverse lucruri iscusite si am prins curaj.

Planuiesc un voiaj de placere & revedere cu prieteni in Bali. La prima vedere, pare ca diverse chestiuni administrative ma trag de haine, implorandu-ma sa schimb ideea. Dar eu nu ma las. Nununu. Vreau sa inot printre fructe exotice, oameni draguti, plante care pleznesc de verzi ce sunt. Calare pe un scuter, cu parul valvoi de la briza, vreau sa amusinez tot ce e bun, tare si frumos in insula. Mmmmm.

Ma gandesc sa gatesc mai des si mai elaborat si mai cu sanatatea la purtator. Am un cuptor care face minuni. Am doua manute cam neindemanatice dar dornice nevoie mare. Am o gura vesnic flamanda si o pasiune crescanda de a hrani lumea cu lucruri iesite din tavile, castroanele si polonicele mele.

Ma gandesc sa fac si doua experimente sau chiar trei. Niste ganduri de semiemigrant care vrea sa-si verifice furnicile care-i alearga pe talpa. Vreau sa locuiesc in doua sau trei orase anul asta. Sa-mi mut livada adica, pe termen limitat. Ca sa vad daca as putea trai in alta parte decat bucata asta de lume. Sau daca gandurile legate de asta sunt doar niste fumuri de cireasa rasfatata.

Vreau sa fac mai multe cursuri, sa devin mai dibaca in diverse domenii neumblate de mine pana in prezent. Sa invat o limba noua, care sa se alature limbilor vechi, deja tatonate si deflorate de mine in trecut. Vreau sa invat sa fac lucruri practice cu mainile. Si, daca mai ramane timp, sa merg pe sarma si sa scot flacari pe nari in mod profesionist, catre cine am chef.

O fi destul, n-o fi, ce sa zic. Idei si pofte as mai avea. Dar mi-e ca universul nu poate sa le duca, asa ca ma opresc aici.

Multumesc frumos pentru atentie.

pun voci pe desene animate si asta nu e tot

decembrie 8th, 2010

Pun voci pe desene animate si asta nu e tot.

E drept ca merita sa mai vorbesc putin despre asta inainte sa purced mai departe cu realizarile. Vocile astea sunt mare lucru caci cireasa nazuieste la trebusoara asta de ani buni. Sa fie intr-un ceas bun. Sunt asa de multumita, oh, ce mai voci pun eu, de rasuna valea. Pentru disney direct pun. Si mi-au transferat cele mai noi si mai smechere creatii ale lor. Au zis cireaso, ia-le tu, fa-ti mendrele cu ele, am auzit ca esti grozava la imitat chestii.

Si am reusit sa cumpar si 2 bilete pentru Bali, asa cum imi doream in ultima vreme. Merg acolo cu o prietena buna, am reusit sa o conving in sfarsit sa ma insotesca la capatul lumii. Ce m-am mai chinuit. Avea diverse pe cap, ca orice om. Dar am pus atata presiune incat a zis da. Bravo, buna alegere. Am biletele, ele ma fac sa zbor inca de pe acum. E grozav.

Am slabit. Am slabit dintr-o data, destul de repede si usor. Am dat jos exact cele 3 kilograme pe care le voiam plecate de pe mine. Probabil ca m-a ajutat psihic si abonamentul scump la sala de fite. Tocmai l-am reinnoit, de multa vreme ma gandesc. De maine o sa inot in voie. Cu soarele care vine pe 1/8 de bazin si cu apa care imi curata gandurile si le insira frumos, ca margele verzui transparente pe o ata.

Iarna asta merg la ski de doua ori cate o saptamana. Odata acum, imediat dupa revelion, cand mi-am propus sa inghit toti carnatii Tirolului. Si inca o data, in martie, la inceput.In Bucuresti o sa dea ghiocelul iar eu o sa fiu prima care o sa ma joc prin zapada, pe varf de Alpi, dimineata.

Apoi ma intorc si mut la Cluj pentru o vreme. Am treaba de nu-mi vad capul, caci in toamna plec la Istanbul. Dar bine ca s-au aranjat toate. Cireasa exulta. Se simte asa de razbatatoare ca a reusit sa le puna pe toate cap la cap. Cireasa de pe acest tort de ciocolata este faptul ca am inceput sa castig mai multi bani muncind mai putin. Ai zice ca nu se poate dar sunt dovada vie. Sunt o mare stratega financiara, nu doar o scriba iscusita.

Mda, si acum momentul adevarului. Nimic din ce am insirat mai sus nu e adevarat. Insa exista o teorie potrivit careia daca imi inchipui ca am obtinut ceea ce ravneam, e aproape rezolvata. Caci cica elimin eu niste energii asa de multumitoare pentru contextul in care ma desfasor, incat chem binele. Trag de guler cu forta dar si zambetul pe buze soarta si o oblig sa vina sa ma satisfaca. Na.

Eu cred in Mos Craciun.

mortul de pe rezolutie

ianuarie 1st, 2010

baloane

Cireasa este insistenta intr-o anume privinta precum musca ce vrea sa stea numai pe gura omului care doarme dimineata.

Si isi pune ea in fiecare an, cu ochi umezi de roua sperantei si inima mica de pofta, tot felul de planuri micute, mediocre si grandioase. Pe care se straduie sa le urmeze indeaproape fara ragaz. Si sa le dea gata pe parcursul celor 12 luni care ii sunt incredintate.

Cam ce-si pune ea in cap se indeplineste, de cele mai multe ori. Pentru ca este incapatanata cireasa si tenace. Si nu prea face casa buna cu refuzurile. Universul comploteaza si el cu planurile ciresei, cand vede ca dansa nu stie ce-i hodina.

In ultimii ani insa, se insinueaza pe lista ei o dorinta apriga care nu se lasa indeplinita nici cu militia. Este mortul de pe rezolutia ciresei. Eu vreau sa pun voci pe desene animate. Si tot voci pe spoturi publicitare.

Cred cu tarie ca, pe langa scris, asta e o alta menire a mea. Nu ca pamantul va fi mai bun dupa ce dorinta mea va deveni realitate. Dar vreau foarte mult, mult de tot. Deci eu voi fi mai happy dupa ce asta se va fi intamplat.

Si pentru ca nu cer luna de pe cer si pentru ca asta e doar un alt job, ca atatea altele, eu nu pricep. Nu pot sa inteleg de nu e chip sa ajung sa-i pun bifa si acestei nazuinte. Desi am vointa si si putirinta.

E drept ca ceva probleme exista. In sensul ca mi-e destul de rusinica sa bat la usile oamenilor care se ocupa cu asta. Si sa le spun ca eu sunt tot ce si-au dorit vreodata. Sa le explic ca eu sunt cea mai buna voce din Romania moderna.

As fi mai impacata cu orgoliul meu daca as reusi cumva printr-un nepotism odios. Sa traga sforile pilele astea ale mele. Voi, de exemplu. Care stiti pe cineva care stie pe cineva. Si sa capat zeci de filme si spoturi pentru care este imperativ ca eu sa trag voci.

Sa ma traga producatorii de haine sa vin sa evoluez pe peliculele lor. Sa nu mai am niciun moment liber din cauza ca exista milioane de copii care nu mai vor sa se uite la televizor pana nu o aud pe cireasa. Sa se planga corporatiile ca nu mai pot vinde produse pana nu se aude trilul ciresei interpretand reclama lor.

Ati prins ideea. Vreau sa incep un capitol nou, pe langa cel cu pixul. Vreau sa dau drumul la vocea din livada. Si nu-mi iese. Frustrant.

O sa scriu o noua rezolutie cu ce vreau nou anul asta. Dar ce ne facem cu mortul asta de pe rezolutia ultimilor ani. Hei, ma aude cineva?