colectionez cheile oamenilor

august 27th, 2009

alice_wonderland

Pana acum m-am aparat, pe motiv ca ce-mi trebuie mie. Cum intindea cineva o cheie spre mine spuneam. Ce dai ma, nu stii sa-njuri? Ia lasa-ma domnule. Du-te cu cheia asta de-aci. Du-te, pana nu ma supar rau.

Dar cum pofta vine mancand, a fost greu pana am acceptat prima cheie. Apoi am prins pe parcurs un chef desucheat sa am cat mai multe. Si in prezent tanjesc. Uite, daca se uita cineva cu atentie chiar acum, vede o buburuza margaritar de saliva in coltul buzelor mele.

Am strans intre timp o legatura sanatoasa de chei. Dar nu imi mai ajunge nici pe-o masea. Imi trebuie acum mereu din ce in ce mai multe chei. De la orice. Importanta e semnificatia cheii si responabilitatea chelarului. Nu ce deschide ea fizic pentru mine.

In momentul vorbirii am chei permanente. Cele care stau cu mine in fiece minut. Ele zavorasc pentru restul lumii, dar nu si pentru mine, apartamente intregi. In care stiu eu ca sunt tot felul de minunatii si bunatati.

Dar am bun simt si nu dau buzna acolo ca un viking. Recunosc ca in doua dintre ele, cel mai interesant loc este camara plina cu tot felul de surprize. Nici frigiderul lor nu este de lepadat. Dar asa sunt eu, o cireasa de isprava.

Sed in banca mea. Si ma multumesc sa pipai cheia in buzunar. Stiind ca doar la un click distanta, as putea sa fiu clandestin fericita. Lasa. O sa mi se faca statuie in curand. Cireasa-care-poate-dar-se-abtine-in-a-vandaliza-locuintele-la-care-are-liber-acces.

Am cateodata chei pasagere. Chei care mi se insinueaza in viata doar pe perioade scurte. Chei lucitoare si cu brelocuri frumoase. Dar flusturatice, care stau cu mine doar cate-o zi.

Si unde, odata date de perete usile, mi-ar placea sa ma intromisionez nu in camara. Ci sa ma infund pufos intre perne. Si sa incep o conversatie serioasa. Miau. Sa torc in tihna toata ziulica, lingandu-mi codita.

Am si chei de la birou. De la orasul fierbinte, unde locuiesc in prezent. Dar si de la alte orase mai reci si mai vechi. Pentru ca nu mi le-a mai cerut nimeni indarat. As putea noaptea sa intru in laptopurile cuiva. Sa falsific targeturi de vanzari. Yum.

Ce imi plac mie cheile. Dar ce le mai place oamenilor sa mi le dea. Stiti cum e. Cerere si oferta. Nimic nu e chiar intamplator pe lumea asta. Doar ca in curand va trebui sa-mi fac o geanta speciala doar pentru ele.

O sa tin probabil in curand o ora pe zi inchis pentru gestiune. Sa fii chelar nu e de colo. Am responsabilitati. Colectionez mai ales chei de la casele oamenilor. Pentru ca asta mi se pare masura suprema a succesului meu ca si prieten.

Daca vrei sa-mi dai cheia ta, inseamna ca iti place de mine pe bune. Si ca ai incredere ca o sa-ti umblu cu grija in sertarul tau cu ciorapi. Sniff-sniff. Si nu exista pe lume lucru mai dulce de-atat.

incursiune in buric

aprilie 16th, 2009

pisica_albastra

Eram in chiloti in fata oglinzii. Cu peria de par pe post de microfon.

Executam coregrafia si tot ce mai trebuie din gura. Ca sa iasa un girls just wanna have fun de exceptie. Pentru ca incepuse sa cante la radio. Si n-am putut sa ma abtin.

Nu stiu alte femei sunt sunt. Dar eu din punctul asta de vedere nu prea am crescut.
Cand aud ceva care ma stimuleaza, las totul balta. Si ma apuc sa dansez indracit. Crezandu-ma o legenda pop pe culmea gloriei.

Si atunci s-a intamplat. Mi-am vazut buricul. Si m-am speriat asa de tare. Incat s-a facut noapte brusc. Si a inceput sa ninga cu 1/3 semne de intrebare. Si doua parti semne de mirare.

Stiti ca buricul, atunci cand ai silueta. Este ca o gropita simpatica, cu forma prielnica pentru ochiul si degetul si gura altuia. Cand te ingrasi insa, el devine un fel de gaurica sugrumata de carne impanata.

Care scapa de sub controlul proprietarului. Si unde ti se pare ca se poate intampla cam orice. Pentru ca el se va conduce de acum inainte prin vointa proprie.

M-am aplecat fascinata spre el. Si l-am vazut, un put fara fund. M-am aplecat si mai tare. Si am vazut ca la intrare sedea o aratare de-o schioapa. Cu piele verzuie si ochisori patrunzatori.

Care mi-a oferit pe data un bilet dus-intors. Contra unei alune de padure. Pe care o aveam intamplator in mana. Pentru ca orice superstar trebuie sa se hraneasca echilibrat. Ca sa poata da tot ce are mai bun.

Am pasit cu grija inuntru. In buric canta muzica de lift sau veceu. De felul celei care rasuna prin in hotelurile luxoase. Imediat dupa ce treci de buchetul de flori cat un copac. Care troneaza in mijloc.

Si pe peretii buricului fara noima. Spanzura afise isterice, scrise cu rosu. Voi cei ce intrati aici platiti bilet. Contravenientii prinsi fara bilet in buric risca sa ramana aici. Este interzis sa vorbesti tare in buric.

Apoi fumatul interzis in buric. In buric se intra decent imbracat. Aici mi-am acoperit sperioasa pieptul opulent cu mana. Chit ca n-am reusit mare lucru. Dar sa arat macar bunavointa. Am tot mers pana cand drumul s-a ingustat si lumina a palit.

Si s-a auzit un mieunat sfasietor. Mai mult pe pipaite am gasit in fundul buricului sinuos un pisoi albatru. Care pasamite fumase ca un turc. Si nu-i mai dadusera drumul inapoi. Organizatorii buricului incapator.

M-am strecurat pas-pas afara cu mata-n brate. I-am dat drumul pe geam. Ea a zburat fericita pana jos. Unde s-a apucat sa croseteze florile din ciresul de sub geam.

Era zi din nou. Radio-ul se oprise. Eu eram tot in chiloti. Si buricul tot cutremurator.

Si uite cum mi-am dat seama ca e timpul. Sa dau drumul la cea de-a doua slabire. Slabirea de dinainte de vara. Cine mi se alatura?

cireasa-pisica pe soba vietii

ianuarie 8th, 2009

CherryCat

Sa ma fi vazut acum un an.

Sa ma fi vazut acum un an, cum mai dantuiam si mai petreceam. Prin vene pasamite curgea jeratec in loc de sange de om. Altfel nu-mi explic cum de puteam sa o tin tot intr-o petrecanie. Ma mir ca nu am facut hepatita.

Cireasa party animal, asta eram. Si mi se parea ca, odata descoperit modul asta de a face lucrurile. Nici nu se poate trai altfel. Si oricum, daca chiar se poate, de ce naiba as face-o.

In weekend mi se facea in sfarsit somn. Si spuneam papa trupei de numerosi tovarasi intr-ale dansului. Si imi scoteam urechile de urs panda de pe cap. Si lasam ca mos ene sa imi coboarele ploapele grele de sclipici. Abia la ora 5.

Cine stie cate melodii ramaneau nedansate. Cate vorbe nespuse. Cate pahare negustate si neciocnite cu trupa. Mereu parere de rau. Dar lasa, ca dorm ceva somn. Si o iau maine de la capat.

Lumea mea, adica cea apropiata, zicea ca asta e complet nesanatos. N-ai avut jucarii cand erai mica, mi-a zis mama de cireasa. Parca a intrat dracul in tine, au zis altii. Stai un pic locului, ca ne faci rau. Au zis ceilalti.

O sa obosesti cireaso, o sa obosesti rau de tot. Cantau toti in cor, abia asteptand carevasazica cu interes momentul. Neeee, sunteti gelosi. N-o sa ma opresc niciodata din dans. Eu trebuie sa dansez. Trebuie.

In vara a aparut dragostea, batrana actrita. Si uite cum cireasa se opreste brusc din flic flacuri pe mese. Isi ia codita, si-o ruleaza sul si si-o vara sub cap. Si se pune pisica pe soba lui SMPE. Unde doarme somn bun si placut.

Scaraotzchi insa, viclean copil de casa, ce umple cupele cu vin mesenilor la masa, ma pandea. Ca sa ma aflu in treaba, incep sa ma plang ca SMPE m-a oprit din dans. Cine esti tu, sa nu ma lasi pe mine sa dansez, metaphorically speaking. Dar si asa, pe bune. Cine esti tu?

Nemultumirea generata de lipsa petrecerilor tinute lant pana in zori de zi imi creste sub fund musuroi. Facut din furnici din alea care inteapa. Imi placeau serile tihnite cu SMPE. Dar tanjeam si dupa party, party fara mila.

Ii explic si mamei de cireasa, cu atitudine de mana in sold. Uite mama, in principiu e ok, dar eu nu mai dansez. S-o putea trai asa? Mama imi zice ca seman cu peter pan si se intoarce cu spatele. Eu ma scarpin in cap. Intai ma simt jicnita, apoi destul de fericita.

Mi se trage insa, ca un covor de sub picioare, soba de sub fundul de cireasa-pisica. Ma scutur si zic. Bine. Acum sa inceapa din nou petrecerile. Fratilor, unde sunteti, asteptati-ma.

Si iertati-ma ca am lipsit un pic. Stiti cum e, dragostea nu alege, ia ce prinde la mana. Am cazut, m-am lovit. Dar acum sunt ca noua. Hai sa dansam pe mese. Fratii au raspuns prompt la apel, imediat.

Dar trage mosul, trage baba, ridichea nu iese. Adica ma chinui eu ce ma chinui, dar ceva nu rimeaza. Egal lipsa chef. Lasa, imi zic eu, dragostea asta m-a podidit un pic. Dar cand ma voi scula, pre multi voi popi si eu.

Si astept, si astept. Si lucrurile, in loc sa o ia in directia dorita, o iau invers. Adica, ce sa mai. Problema s-a agravat groaznic. Acum, in zilele noastre, ca sa mai ies din casa. Trebuie sa faca prietenii mei o cerere aprobata cu multe zile inainte.

Si nici dupa ce eu personal dau viza pozitiva. Nu sunt deloc sigura ca o sa si reusesc sa ma desprind. Si sa nu credeti ca mai dansez pe undeva. Tot ce pot face, cu efort maxim, este sa ma incadrez intr-o sezatoare.

In timpul careia, fie, accept sa vad oameni, dar cunoscuti, si sa ingurgitez campari orange. Ultima ramasita a zilelor de cand petreceam. In restul, totul e mai pe liniste asa. Fac vizite la oameni acasa, ies la masa. Si in tot felul de pelegrinaje.

Mi-e dor de tara cu miroase, de ape in care sa ma balacesc, de campuri cu flori si cai, de nori la care sa ma uit atent cum trec. Nu m-as mai baga intr-un loc cu fum nici sa ma pici cu ceara. Si seara, seara am chef sa dorm.

Asta nu e rau, e chiar bine. Eu sunt multumita tare. Am tot crezut ca e o faza. Dar…

Doamnelor si domnilor, criticii mei au avut dreptate. Cred ca am obosit. Si m-am oprit din dans. Fara voia mea, dar s-a intamplat. Si asa arata noua mea viata. Asa ca am ramas cireasa-pisica pe soba. Dar pe o soba mai mare. Soba vietii care este ea.