lumea lui cine a plecat si cine e de venit

octombrie 15th, 2009

prost

Stau sa intru la sala. Sa ma rup in doua in mod organizat. Si petrec de nevoie 8 minute in compania un jupan de parcari autorizat.

Nu era de felul celor care se erijeaza in moguli ai locurilor libere dorite din oras. Ci soiul care are ecuson si uniforma asemanatoare cu cea a angajatului de la paza si protectie.

Gata de lupta dreapta. Si cu acelasi aer de stapan absolut al micii lui tarlale. Si in curand, doar putin timp sa-i mai dam, stapan al universului intreg. Ati observat cum seamana incredibil de tare cu totii la mutra? Parca sunt jde mii de boabe-ntr-o pastaie.

Si mi-am dat seama cum e omul asta. Si de fapt toti ca el. Interpreteaza tot contextul in functie de efectele asupra gestiunii lui: parcarea cu x locuri. Este un loc din buricul urbei, deci foarte dorit de toti posesorii de masini.

Asa de cautat, incat eu nu jinduiesc niciodata sa gasesc loc acolo. Desi mi-ar fi extrem de comod. Pur si simplu consider ca nu exista si imi fac mendrele prin alte parti. Nu ma amestec eu cu golanii. Sa ma lupt pentru un amarat de loc de parcare.

Si vine unul cu o masina. Si urla la asta, langa care ma gaseam eu. Bai, nu poate sa treaca. Aratand, vezi bine, catre un altul, care incerca sa se strecoare prin harabura asta de smecheri.

Ce, cine-ai zis ca pleaca? Omul meu trece totul prin filtrul dorintelor personale. Ca adica i-ar cadea tare bine sa plece cineva.

Dar si prin infrigurarea profesionalismului. Trebuie sa fie pe faza daca ceva se misca in parcarea lui. Ce, sa afle altul inaintea lui ce se petrece? Stiti zicala ca prostul s-a nascut jignit. Omul nostru insista sa ii dea viata, zicalei.

Si de aici mi-am dat seama ca absolut tot ce ii trece pe la urechi sau dinaintea ochilor, are musai legatura cu parcarea lui mereu inghesuita si disputata. Exact asa cum ala a zis treaca si el a inteles pleaca. Un cuvant pe care vrea sa il auda mereu.

Daca vine iarna, isi bleastama zilele. Iar o sa alunece astia de nebuni cu masinile prin parcarea mea. Iar pocnituri, iar balamuc, iar stres. Iar sa ma rog sa inchida amiabil si sa zica ca au gasit-o asa. Urasc iernile.

Cand cade guvernul, da cu caciula taraneste, de pamant. Iar o sa fie un du-te vino aici la sala asta de basini. O sa vina toti bastanii sa se relaxeze, dupa stresul asta sinistru al guvernarii sau de fapt al lipsei ei.

Sarbatorile inseamna ca tot omul care parcheaza aici o sa fie mai pios. Si o sa-i dea mai multa spaguta. Ca de, le-a placut sa parcheze tot anul pe naspa, desi locurile erau rezervate. Acum sa plateasca.

In ianuarie se bosumfla. Abia a digerat caltabosul si stie ca parcarea o sa se umple de femei care vor sa slabeasca in grup. Cucoane care conduc prost, sunt isterice la volan si parcheaza ridicol. Ocupand mereu cate putin din alt loc de parcare. Pfiiii.

Si orice alta situatie pe care si-o poate cineva imagina. Ca e una de incalzire globala, proteste ale bugetarilor, un incendiu in apropiere sau perioada concediilor, se intampla la fel. Jupanul nostru o judeca in termeni de cum ii afecteaza lui parcarea.

Si mi-am dat apoi seama ca asta nu se rezuma doar la parcagii. Ci si cu toti ceilalti oameni care au ganduri mici si fixe.

Asa am fost tare tentata sa ii strig, dupa ce m-am departat: vezi ca e bineeee. Pentru ca el sigur ar fi percutat in felul lui. Si m-ar fi intrebat: ce zici cireasoooo? Cine vineeeee?

cireasa si labirintul

iunie 16th, 2009

labirint

Ce bine era cand magazinul Unirea avea doar o aripa. Sau de fapt era tot numai un corpuscul central. Of, cum sa zic eu mai bine ca sa ma intelegeti.

Inarmata doar cu o stecluta cu apa si o punga de pufuleti de calitate superioara, cireasa s-a aventurat in megastructura magazinului Unirea. Cum de nu au venit cei de la Discovery sa faca o emisiune despre el? Cu ce sunt mai breze podurile japoneze?

Ea avea un plan bine definit, dorind sa ajunga in trei puncte cheie ale marelui colos. Inca de la inceput lucrurile au mers prost. Cireasa a vrut sa-si faca poze si quest-ul asta a dus-o in aripa splai, la raionul de obiecte africane.

Speriata de mastile ranjite, cireasa a pus broboada si a intrebat in dreapta si-n stanga. Aceasta victorie lipan a vremurilor noastre, fara sa aiba insa si un bator calauzitor, a aflat ca photo oportunity este taman in aripa calarasi.

O ia cireasa spre vest (cred) si incearca sa ajunga la obiectivul vizat prin interior. Cat vezi cu ochii, numai ramificatii, stradute, alei, vai, dealuri si intranduri inteste de obiecte menite sa abata atentia de la drumul de urmat.

Drumul catre aripa calarasi se tot intrerupe, este un fel de strada mantuleasa. Urmareste cireasa sagetile, dar degeaba.

Pentru ca este totusi un fruct razbatator, ea incearca sa-i convinga pe angajatii unui fast food care emana miasme otravite, sa-i faca ei poze. Ti-ai gasit. Cireaso, vrei hamburger? i-au zis. Cum eu am scuturat ingretosata din cap, mi-au replicat: pleaca, cireaso, usi de-aici.

Obosita de atata zbucium si stresata de la refuz, incearca ea sa il convinga si pe domnul cu sapca din magazinul mare de electrocasnice. El o imbie sa-si cumpere orice, numai sa cumpere atunci, pe loc. Refuza sa-i faca poze si ii da vant iar afara, in arsita.

Cireasa cu picuri de roua in mustata ajunge in final la destinatie. Doamna o pune pe cireasa sa stea dreapta si sa se uite intr-un punct fix. Cand ii baga lumina aia mare in ochi, cireasa ii inchide.

Doamna o cearta si o mai pune sa stea o data. (Ar trebui sa vedeti rezultatul, e destul de fabulos.) Doamna o cheama pe cireasa in 20 de minute, cireasa se jura ca vine.

Incearca sa o ia pe unde a venit, pentru acum trebuie sa ajunga inapoi in splai. I se pare ca ajuns iar la domnii cu bucate nesanatoase si urat mirositoare, dar vai. A dat peste alta pravalie pestilentiala, de unde se salveaza repede, inainte sa aiba miscari antiperistaltice.

Ajunge, fara sa inteleaga cum, intr-o parfumerie. Pentru ca se uita in gol, este intrebata daca ii plac mai mult parfumurile dulci. Cireasa raspunde ca vrea 200 de roni. Este izgonita de catre vanzatoare, direct in soarele puternic.

Tarandu-se pe langa stresini, cireasa vede banca, intra si se adaposteste. Ia banii si vrea acum sa cumpere bilet la concert. Ajunge in corpusculul central si urca sus-sus, unde stia ea ca este magazinul cu bilete de concerte pentru cirese.

Acolo, ce sa vezi. Miroase a prajeala si sunt oameni simpli care iau masa scaldati intr-o baie de lumina artificiala.

Dupa ce merge la raionul sushi si incearca sa-l convinga pe un domn cu boneta sa-i dea bilet de trimitere la concert si el nu vrea, cireasa abatuta ia iar scara. In sens invers, de data asta.

Se duce langa niste chiloti cu pufi si o intreaba pe doamna responsabila de ei unde sunt bilete B’estfest. Ajunge, cumpara si isi da seama ca trebuie sa ia pozele. Dar cum sa ajungem la ele?

Cireasa schimba strategia si intreaba intai la raionul cu pantofi. Dar in timp ce i se explica, se sperie foarte tare de modelele pe care le vede expuse. Face un atac si cade in nesimtire la sectiunea pentru barbati, unde sunt numai tarlici cu varfurile intoarse in sus.

Vanzatoarea, exasperata de probleme la ea in magazin, aplica pe cireasa spray pentru intretinerea pantofilor. Cireasa se trezeste sub o ploaie chimica, netezeste fustita si fuge in jos, unde vede cu ochii. Fuge pana se termina scara.

Ajunge iar intr-un loc unde miroase urat si prinde speranta: asa mirosea si pe drumul spre poze. Cireasa are fustita murdara de la cazatura, este acoperita de o fina pelicula de transpiratie si cu increderea in semeni teribil de zdruncinata.

Intreaba la brichete si accesorii pentru fumatori unde sunt pozele ei. Si un domn amabil, vazand in ce stare jalnica e, se milostiveste. O taraie de par si o leapada in fata doamnei severe.

I se inmaneaza pozele. Si este scoasa inapoi in soare de catre cineva de la departamentul “paza labirintului”. Cireasa isi aduna ultimele puteri si fuge fara sa se mai uite in urma. Isi promite solemn sa nu mai calce niciodata pe aici.