SANUCA

Stau sa intru la sala. Sa ma rup in doua in mod organizat. Si petrec de nevoie 8 minute in compania un jupan de parcari autorizat.

Nu era de felul celor care se erijeaza in moguli ai locurilor libere dorite din oras. Ci soiul care are ecuson si uniforma asemanatoare cu cea a angajatului de la paza si protectie.

Gata de lupta dreapta. Si cu acelasi aer de stapan absolut al micii lui tarlale. Si in curand, doar putin timp sa-i mai dam, stapan al universului intreg. Ati observat cum seamana incredibil de tare cu totii la mutra? Parca sunt jde mii de boabe-ntr-o pastaie.

Si mi-am dat seama cum e omul asta. Si de fapt toti ca el. Interpreteaza tot contextul in functie de efectele asupra gestiunii lui: parcarea cu x locuri. Este un loc din buricul urbei, deci foarte dorit de toti posesorii de masini.

Asa de cautat, incat eu nu jinduiesc niciodata sa gasesc loc acolo. Desi mi-ar fi extrem de comod. Pur si simplu consider ca nu exista si imi fac mendrele prin alte parti. Nu ma amestec eu cu golanii. Sa ma lupt pentru un amarat de loc de parcare.

Si vine unul cu o masina. Si urla la asta, langa care ma gaseam eu. Bai, nu poate sa treaca. Aratand, vezi bine, catre un altul, care incerca sa se strecoare prin harabura asta de smecheri.

Ce, cine-ai zis ca pleaca? Omul meu trece totul prin filtrul dorintelor personale. Ca adica i-ar cadea tare bine sa plece cineva.

Dar si prin infrigurarea profesionalismului. Trebuie sa fie pe faza daca ceva se misca in parcarea lui. Ce, sa afle altul inaintea lui ce se petrece? Stiti zicala ca prostul s-a nascut jignit. Omul nostru insista sa ii dea viata, zicalei.

Si de aici mi-am dat seama ca absolut tot ce ii trece pe la urechi sau dinaintea ochilor, are musai legatura cu parcarea lui mereu inghesuita si disputata. Exact asa cum ala a zis treaca si el a inteles pleaca. Un cuvant pe care vrea sa il auda mereu.

Daca vine iarna, isi bleastama zilele. Iar o sa alunece astia de nebuni cu masinile prin parcarea mea. Iar pocnituri, iar balamuc, iar stres. Iar sa ma rog sa inchida amiabil si sa zica ca au gasit-o asa. Urasc iernile.

Cand cade guvernul, da cu caciula taraneste, de pamant. Iar o sa fie un du-te vino aici la sala asta de basini. O sa vina toti bastanii sa se relaxeze, dupa stresul asta sinistru al guvernarii sau de fapt al lipsei ei.

Sarbatorile inseamna ca tot omul care parcheaza aici o sa fie mai pios. Si o sa-i dea mai multa spaguta. Ca de, le-a placut sa parcheze tot anul pe naspa, desi locurile erau rezervate. Acum sa plateasca.

In ianuarie se bosumfla. Abia a digerat caltabosul si stie ca parcarea o sa se umple de femei care vor sa slabeasca in grup. Cucoane care conduc prost, sunt isterice la volan si parcheaza ridicol. Ocupand mereu cate putin din alt loc de parcare. Pfiiii.

Si orice alta situatie pe care si-o poate cineva imagina. Ca e una de incalzire globala, proteste ale bugetarilor, un incendiu in apropiere sau perioada concediilor, se intampla la fel. Jupanul nostru o judeca in termeni de cum ii afecteaza lui parcarea.

Si mi-am dat apoi seama ca asta nu se rezuma doar la parcagii. Ci si cu toti ceilalti oameni care au ganduri mici si fixe.

Asa am fost tare tentata sa ii strig, dupa ce m-am departat: vezi ca e bineeee. Pentru ca el sigur ar fi percutat in felul lui. Si m-ar fi intrebat: ce zici cireasoooo? Cine vineeeee?