meseria, bratara de stres dar si de aur

aprilie 19th, 2010

Cireasa nu poate sta locului, asta se stie. Are nevoie de adrenalina in viata nelinistita din livada.

Cireasa vrea sa se apuce de radio, si asta se stie. Radioul e pe rezolutia ultimului an, daca nu chiar si pe cealalta. Trebuie sa verific. Undeva intre locuitul in Turcia pentru 6 luni si pus voci pentru desene animate. Si cand cireasa vrea, cireasa trage de toate sforile, itele, parghiile si toate celelalte instrumente pe care le are la indemana.

Si in final, cireasa izbuteste. Asa m-am invatat. Vazut dinafara, i se parea ciresei ca radioul asta trebuie sa fie ceva destul de la indemana dumisale. Ca odata ce sparge gheata, trebuie ca merge uns, fara gogalti. De unde sa inteleaga sireaca cu ce se mananca calea undelor.

Si uite cum universul concura la dorinta ciresei. Si incepe ea o colaborare cu un radio foarte bun, la departamentul cultural. Bucuroasa de asa intamplare, cireasa aranjeaza prima ei interventie. Trebuie cum, necum, sa produca o stire despre lansarea unei carti.

Se inarmeaza cireasa cu un aparat complicat, de inregistrat sunete. Isi ia cu dansa un carnetel si un creion. Si pe o prietena buna, cu experienta in radio, susnumita Little Stones. Care o asigura pe cireasa ca totul va fi bine si sa nu-si faca griji din asa maruntisuri.

La lansarea cu pricina, numai somitati. Cireasa abia intelege cum se umbla cu tehnologia cu pricina. Nu intelege cand inregistreaza si cand nu. Si care sunt semnele exacte ca lucrul asta se intampla au ba. Prea mult luminite si clipoceli si butoane are aparatul.

I s-a explicat ca trebuie sa aduca sunet musai de la acest eveniment, deci stresul e dublu. Daca ceva merge prost? Si sunt atatea care tind sa mearga prost. I s-a mai explicat ca materialul final, un reportaj, trebuie sa contina asa. Sunet de fundal peste care sa fie inserturi cu vocile celor prezenti (de ales de catre cireasa cele mai interesante spuse) si vocea ei care sa prezinte si sa lege celelalte voci intre ele, intr-un material de 2″.

Pare simplu? Nu e. Cireasa are noroc si inregistreaza, dar e anuntata ca urmeaza sa fie si sunata pentru a face o relatare in direct, pe langa reportajul pentru a doua zi. Este prevenita ca nu i se vor pune intrebari ajutatoare, cum a mai patit ea cand a vorbit cireasa pe tort cu diverse alte ocazii. Cireasa se tulbura si simte ghimpe la sambure.

Cireasa trebuie sa-si scrie acolo, la eveniment, pe o foaie, ce are de gand sa zica. Si relatarea trebuie sa fie demna de urechile apartinand celor catorva milioane de ascultatori. Zis si facut. Se precipita cireasa, transpira, scoate un crampei de creion, scrijeleste cu el pe o foicica ce-i trece la prima mana prin cap.

In loc de puterea de la Kremlin, scrie puterea de la Berlin si in loc de Cristian Tudor Popescu scrie Constantin Tudor Popescu. Numele scriitoarei, cel mai complicat din lume, de rostit in direct. Domeniul in care se inscrie cartea, si el tot cel mai complicat din lume: politica externa rusa si incalcarea drepturilor omului, de catre regimul mai sus numit.

Transpira cireasa intrucat isi da seama ca mintea nu o mai ajuta si ca umbla creanga, mintea singura, pe unde are ea chef, de atata stres. Emotii mari, monser. E inca frig de iarna dar cireasa este scaldata in sudorile cele mai fierbinti. Are parul lipit de cap si surse spun ca poseda privire ratacita. Unii spun ca a si latrat, aratandu-si coltii trecatorilor grabiti.

Este sunata in direct si aude, cu mintea topindu-i-se si devenind de consistenta laptelui si poate si culoarea condensat, prezentarea facuta de realizatoarea de emisiune care o introduce in direct. Si cireasa fara experienta in relatari in direct, isi da seama cu groaza de ceva.

Si anume ca ea nu a intrebat exact daca sa faca o prezentare generala a subiectului sau sa relateze strict ce se intampla. Si ca doamna care o prezinta nu zice si acum vorbim cu cireasa, o steluta a fm-ului de azi dar stea in toata regula a fm-ului de maine. Ci doamna zice cam 70% din ce avea cireasa scris pe foaie.

Moment in care cireasa realizeaza ca are de facut prima relatare din viata ei, care oricum e un moment emotionant chiar si cand esti pregatit. D-apai cand ai un timp t si un text t minus 70% text de zis. Repet, domeniul, politica externa ruseasca. Floare la ureche pentru cireasa care scrie despre relatii&stuff.

Prin ce-am trecut, greu de zis. Ce-am baiguit acolo, nu vreau sa-mi aduc aminte. Vreau sa mentionez doar sufletul care-mi iesise din corp si acum falfaia spre o lume mai buna. Si sa faci o relatare fara suflet, va spun, nu e ok. Trei parti moarta si o poarta vie, am reusit sa ies din direct. Doamna cu pricina s-a milostivit prin a nu mai arata lumii ce niznaica sunt.

Si ma intorc la munca de bricolaj cu sunete. Cand este vorba de montat stirea, e bine sa aveti idee. Este un program cu viermi, asa, in care se deghizeaza sunetele. Little Stones zice ca e simplu dar eu va avertizez. Lasa un om normal cu programul ala si niste voci si spune-i sa faca un material. Si ii semnezi condamnarea la depresie.

As mai adauga ca in sunetul de fundal pe care l-am inregistrat de la eveniment, plangea in continuu un copil. Si ca eu am crezut ca microfonul la care m-am inregistrat pe mine mai apoi, intr-o buda, se tine lipit de gura. Si din cauza asta au iesit niste pocnituri groaznice. Si ca am esuat in a umbla cu programul cu viermi.

Asa e cu meseria noua, e bratara de stres. Dar pentru ca pana la urma lumea a avut rabdare cu mine, meseria asta noua se dovedeste si bratara de aur. Si uite cum sunt unul dintre reporterii colaboratori ai unui radio foarte tare.

Bravo cireaso, inca un punct bifat pe rezolutie. Si unui important, nu gluma. Bravo mie.

lumea lui cine a plecat si cine e de venit

octombrie 15th, 2009

prost

Stau sa intru la sala. Sa ma rup in doua in mod organizat. Si petrec de nevoie 8 minute in compania un jupan de parcari autorizat.

Nu era de felul celor care se erijeaza in moguli ai locurilor libere dorite din oras. Ci soiul care are ecuson si uniforma asemanatoare cu cea a angajatului de la paza si protectie.

Gata de lupta dreapta. Si cu acelasi aer de stapan absolut al micii lui tarlale. Si in curand, doar putin timp sa-i mai dam, stapan al universului intreg. Ati observat cum seamana incredibil de tare cu totii la mutra? Parca sunt jde mii de boabe-ntr-o pastaie.

Si mi-am dat seama cum e omul asta. Si de fapt toti ca el. Interpreteaza tot contextul in functie de efectele asupra gestiunii lui: parcarea cu x locuri. Este un loc din buricul urbei, deci foarte dorit de toti posesorii de masini.

Asa de cautat, incat eu nu jinduiesc niciodata sa gasesc loc acolo. Desi mi-ar fi extrem de comod. Pur si simplu consider ca nu exista si imi fac mendrele prin alte parti. Nu ma amestec eu cu golanii. Sa ma lupt pentru un amarat de loc de parcare.

Si vine unul cu o masina. Si urla la asta, langa care ma gaseam eu. Bai, nu poate sa treaca. Aratand, vezi bine, catre un altul, care incerca sa se strecoare prin harabura asta de smecheri.

Ce, cine-ai zis ca pleaca? Omul meu trece totul prin filtrul dorintelor personale. Ca adica i-ar cadea tare bine sa plece cineva.

Dar si prin infrigurarea profesionalismului. Trebuie sa fie pe faza daca ceva se misca in parcarea lui. Ce, sa afle altul inaintea lui ce se petrece? Stiti zicala ca prostul s-a nascut jignit. Omul nostru insista sa ii dea viata, zicalei.

Si de aici mi-am dat seama ca absolut tot ce ii trece pe la urechi sau dinaintea ochilor, are musai legatura cu parcarea lui mereu inghesuita si disputata. Exact asa cum ala a zis treaca si el a inteles pleaca. Un cuvant pe care vrea sa il auda mereu.

Daca vine iarna, isi bleastama zilele. Iar o sa alunece astia de nebuni cu masinile prin parcarea mea. Iar pocnituri, iar balamuc, iar stres. Iar sa ma rog sa inchida amiabil si sa zica ca au gasit-o asa. Urasc iernile.

Cand cade guvernul, da cu caciula taraneste, de pamant. Iar o sa fie un du-te vino aici la sala asta de basini. O sa vina toti bastanii sa se relaxeze, dupa stresul asta sinistru al guvernarii sau de fapt al lipsei ei.

Sarbatorile inseamna ca tot omul care parcheaza aici o sa fie mai pios. Si o sa-i dea mai multa spaguta. Ca de, le-a placut sa parcheze tot anul pe naspa, desi locurile erau rezervate. Acum sa plateasca.

In ianuarie se bosumfla. Abia a digerat caltabosul si stie ca parcarea o sa se umple de femei care vor sa slabeasca in grup. Cucoane care conduc prost, sunt isterice la volan si parcheaza ridicol. Ocupand mereu cate putin din alt loc de parcare. Pfiiii.

Si orice alta situatie pe care si-o poate cineva imagina. Ca e una de incalzire globala, proteste ale bugetarilor, un incendiu in apropiere sau perioada concediilor, se intampla la fel. Jupanul nostru o judeca in termeni de cum ii afecteaza lui parcarea.

Si mi-am dat apoi seama ca asta nu se rezuma doar la parcagii. Ci si cu toti ceilalti oameni care au ganduri mici si fixe.

Asa am fost tare tentata sa ii strig, dupa ce m-am departat: vezi ca e bineeee. Pentru ca el sigur ar fi percutat in felul lui. Si m-ar fi intrebat: ce zici cireasoooo? Cine vineeeee?

cireasa pe post de sirena

septembrie 20th, 2009

sirena

Mi-am bagat cu un plescait satisfacut din limba picioarele in ligheanul rosu cu apa transparenta. Le-am pus la inmuiat.

Nici nu stiti ce bine face o baie la picioare unei cirese din clasa muncitoare. La ora cand greierii se trezesc si incep sa-si caute prin semnale romantice sufletele pereche. Iar oamenii se pregatesc serios sa doamna fara griji.

Cireasa intra in lighean incruntata. Dar pe masura ce apa calda o cotropeste, fruntea se desteleneste. Incep sa se vada pe harta ei ce tine loc de fata, toate cum sunt asezate. Ochii se limpezesc, barbia se descranceneaza, gura se desface bine-dispusa.

Dar vai, de data asta am uitat sa-mi iau prosop. Cu ce sa-mi tamponez labutele cand ies de-aici? Mai bine mai stau si vad eu. Poate trece cineva si imi da o mana de ajutor. Ideea de a lipai apa pe parchet nu-mi convine.

Nici pe covorul zbuzator nu-mi surade sa pic picaturi. Daca se formeaza o pelicula cum se intampla pe carosabil? Si cand sa ma urc pe el si dau sa plec, intru in acvaplanare si alunec inapoi, acasa? Ntz. Nu trebuie sa ud.

Pana la urma ma plictisesc. Imi dau seama ca sunt sanse sa raman asa pentru totdeauna. Iar cum apa nu mai e calda, se mai duce din magie. Nu mi se pare o afacere sa stau cu picioarele in apa calaie, o viata de cireasa.

Si atunci imi dau seama. Strang picioarele unul de altul in ceea ce cred eu, cu putina intuitie feminina, ca e centrul ligheanului. Si il transform pe acesta intr-un mijloc de locomotie primara.

Fac miscari bruste si ondulatorii din bazin. Doar asa pot sa inaintez prin casa. Poate ca asa se deplasa si nesofisticata euglena verde. Sau batranul ei partener de giumbuslucuri, parameciul cu cili.

Am maini libere din care dau pentru desavarsirea inaintarii mele. Sunt o blonda pe varza. Parul meu destul de scurt altfel se revarsa acum in valuri de aur pe pe spate. In plus, ma ajuta si sanii si sanii din dotare.

Picioarele cu tot cu solduri mi s-au transformat intr-o coada superba de peste. Sa vedeti ce solzi frumosi si lucitori am. Ramai traznit. Ce intamplare traznita. Sunt o sirena in toata regula. Si ma unduiesc la mine in apartament.

Ingan fara voie cantece absolut fascinante, mult mai bine decat ce pot de obicei. Genul care ar face pe orice trecator vecin sa lase tot facea. Si sa se aventureze napustindu-se pe scari, in neant. Pierzand asa drumul catre casa.

Noroc ca e geamul inchis. Atlfel ar fi un balamuc in cartier. Si probabil ca vecinele invidioase m-ar acuza de tot felul de lucruri. Stiti cum e lumea, rea. De parca eu am vrut sa ajung in situatia asta. Ce sa fac? Daca n-am avut prosop, m-am facut sirena.

Imi fac drum catre bucatarie, imi tai o felie de pepene rosu. Incep sa-i scot tacticoasa samburii. Nu-i nasol sa fii sirena. Doar ca probabil m-ar da afara de la job daca as incerca sa ma prezint asa. Lumea nu accepta usor exceptiile.

Gandul asta si pepenele rece ma infrigureaza suplimentar. Pielea de cireasa se face gaina. Ma undui eficient si ajung pana la urma in baie. Folosindu-ma de miscari repetitive si dand din mainile-aripioare.

Ma tin de nas si fac un triplu tulup prin aer. Din coada mea verde stralucitor sar stropi de lumina. Aterizez in cada cu apa calda. Unde imi face mare placere sa inot pe la fund, incurcand navoadele pescarilor.

cireasa si teoria conspiratiei

martie 26th, 2009

conspiratie

Situatia profesionala face ca stau pe net destul. O deductie aproape logica ar fi ca sunt imprietenita cu online-ul. Indiferent de motivul de dat click despre care vorbim.

In fapt, daca iei cireasa. O ridici la o palma de pamant si o scuturi putin. Dupa ce sar din ea: un nasture de sidef in forma de steluta, o agrafa roz, o insigna cu oaie si un sambure, ramai traznit.

Descoperi ca se fereste ca de dracul de online banking. Si ca nu este in stare sa achite factura de mobil pe net. Nici de ii lipesti pistolul de tampla-i infierbantata.

Din acest ultim esec reiese si relatia defectuoasa. Pe care cireasa o are cu operatorul de telefonie mobila. Care dupa ce ii emite factura. O urmareste neortodox prin urbe. Folosindu-se de tot felul de tertipuri si meschinarii. Ca sa o chinuie.

Intai mi se da un termen. Eu mereu il uit si il incalc. Apoi mi se da un sms civilizat. Pe care mereu cand il aud. Cred ca e de la un anume iubit mai vechi. Care si-a dat in sfarsit seama ca eu sunt the one. By the way, chiar sunt.

Eu nu platesc nici acum pentru ca la centrul de pe Magheru e mereu coada. Si la banca e si mai coada. Si apoi mai e doar Agip, dar nu prea in drum. Deci aman.

Apoi mai primesc un sms. Care e la o ora la care eu cred. Ca e acelasi iubit mai vechi de mai sus. Care si-a dat seama ca eu sunt the one. In care mi se spune ca gata. Daca mai vreau sa vorbesc/sa mi se vorbeasca. DA, mai vreau. Sa platesc azi. Altfel caput.

Atunci fug repede la banca. Stau la coada mare de tot. Si dupa ce ascult ca la psiholog problemele co-codenilor din fata. Mi se spune ca facturile se platesc numai la colegul neinsufletit de alaturi.

Si femeia tanara nespalata pe cap, imbracata in mov si cam grasa. Imi indica un robot branduit care clipeste SF din ochii lui rosii. Si ma invita sa ii introduc in organele interne. Factura si banii ficsi, ca el nu da rest.

Eu nu vreau sa fac plati pe net. Trebuie sa fii nebun sa crezi ca vreau si pot sa fac plata la un robot. Incerc nadusita sa colaborez cu el. Pentru ca ma simt infranta. Dar nu merge. Ma intreaba lucruri la care chiar nu stiu ce sa zic.

Si clipeste ca un tampit din ochisorii aia rautaciosi si rosii, ca de robot turbat. Plec inainte sa platesc. Pentru ca sunt rosie la fata. Si mie frica ca fac infarct. Speriind-o cumplit pe bodyguarda cu baston la cingatoare si papuci de casa.

Pe drum ma suna un operator. Care ma ia cu frumosul, ca pe nebuni. Cireaso, hai sa discutam un pic. Nu vrei mai bine sa platesti factura decat sa te penalizam? Mai bine vorbesti de banii aia. E pacat.

Sa-i zic cu robotul care clipeste la mine? Sa-i zic ca eu lucrez la un site de cultura urbana. Dar ca nu suport sa folosesc aceleasi butoane pentru ceva administativ?

Cred sincer ca operatorul nu are inima. Deci nu are cum sa inteleaga. E si el tot un robot. Vocea ma ajuta sa-i vad ochii rosii, clipind rautacios la cireasa descumpanita, transpirata, de culoare grena la fata si pe gat. Ii promit sugusata ca platesc.

Tarziu in drum spre casa, opresc la Agip. Multumesc Agip si sper sa nu-mi zici si tu intr-o zi ca trebuie sa vorbesc direct cu pompa sau sa pun gura la ea. Daca vreau sa platesc factura de telefon.

Vedeti evidenta? Patesc asta lunar. Si cred ca e o conspiratie intre banca, fostul iubit, operator, robot, ghiseu, pompa si factura. Vor sa ma innebuneasca.