marketing buimac aplicat ciresei

decembrie 5th, 2009

craciun

Sunt la sala. Am pierdut ora de aerobic la care planuiam sa merg.

Si uite-ma suita din nou pe calaul groazei. Aparatul stair master, cel care suge din cireasa vointa, energia si mandria. Si apoi o scuipa pe dansa fara scrupule pe podeaua salii. Si cand cireasa afiseaza semne de lipsa respiratie, o intreba: atata poti?

Cireasa nu cuteaza sa se prezinte la stair master decat daca a intrunit o suma de conditii, destul de dure. Se suie pe el daca a dormit bine noaptea, a mancat mic dejun copios. Daca e fericita si a facut dragoste de curand.

Cireasa nu se va sui pe stair master, caci va fi cu siguranta infranta, in urmatoarele situatii. Daca e duminica, daca a visat urat, daca se simte (caci n-are cum sa si fie) prea grasa sau are dileme profesionale.

Ziceam eu ca sunt in buna stare. Asa ca ma invartosez si ma cocot. Daca tot ma sui pe stair master, durata trebuie sa fie 40 de minute. Abia cand atingi varful asta poti sa zici ca ai lucrat cumsecade.

Incep sa ma uit la televizor, sa nu ma plictisesc. E pus pe fashion tv si o adunatura incredibil de mare de femei silfide umbla in chiloti pe ecran. Zambitoare si parca nepasatoare de faptul ca, in vremea cand nu sunt la televizor, dieta lor contine o frunza de salata si doua capere degresate.

Privelistea asta n-are darul sa ma monteze. Eu nu o sa arat niciodata ca slovencele si rusoaicele astea, cu buci mici si manere reglabile. Dar ma rog, incerc sa continui gandindu-ma ca, dupa ce ma scobor de pe el, poate cine stie. O sa am totusi par pana la talie si ochi albastri.

Ma demoralizeaza dar incerc sa nu ma las. In fond conducerea salii le-a pus acolo clar pentru a ma motiva. Cireaso, da din craci si o sa te mantuiesti. Ok. Probabil ca stiu ei ce stiu.

Stair master, cum te simte mai slab, ataca la ficat. Pare din ce in ce mai greu sa apesi cele doua scari. Greutatea lumii intregi se pune pe umerii tai. Si gata, s-a sfarsit. Gafai de-mi sar capacele unul cate unul. Si sunt gata sa promit ca nu mai pun paine cu unt in gura.

Ma uit iar la slovence si apas mai abitir, cu ochii iesiti cam de 7 centrimentri din cap. Si atunci incepe sa rasune in incinta, data teribil de tare, o muzica de Craciun. Cu zurgalai pe fundal, veselie si tot tacamul.

Si atunci chiar nu stiu ce sa mai fac. Pentru cireasa, muzica si atmosfera de Craciun inseamna. Opreste-te cireaso, din iuresul in care ai stat prinsa tot anul. Ai muncit destul, ai tras tare. Odihneste-te putintel, ai dreptul asta, si de fapt obligatia asta.

Pai si cum se pupa asta cu slovencele in fundul gol, cele cu care trebuie sa incep sa seman daca trag tare? Salbaticilor la minte, cum zicea Moromete, de ce imi faceti asta?

Imi puneti slovencele ca sa ma faceti sa dau tot ce pot, in speranta ca o sa devin ca ele. Si apoi trantiti o muzica isterica de Craciun, care imi aduce aminte ca destul m-am zbatut tot anul. Si ca acum e perioada tolerantei, chiar si fata de corpul mult incercat.

Huo. Cireasa astfel buimacita de mesaje contradictorii se da jos de pe nemernicul care chitcaie superior. Si se arunca in bazin, pentru izbavire. Chiar daca acolo cineva ingana dramatic Noel, Noel, o sa fie bine. Trebuie sa fie bine.

Dar strategia de marketing adresata clientilor care cred ca trebuie sa se chinuie la sala constant este contradictorie. Si rauvoitoare. Atat am avut de zis.

lumea lui cine a plecat si cine e de venit

octombrie 15th, 2009

prost

Stau sa intru la sala. Sa ma rup in doua in mod organizat. Si petrec de nevoie 8 minute in compania un jupan de parcari autorizat.

Nu era de felul celor care se erijeaza in moguli ai locurilor libere dorite din oras. Ci soiul care are ecuson si uniforma asemanatoare cu cea a angajatului de la paza si protectie.

Gata de lupta dreapta. Si cu acelasi aer de stapan absolut al micii lui tarlale. Si in curand, doar putin timp sa-i mai dam, stapan al universului intreg. Ati observat cum seamana incredibil de tare cu totii la mutra? Parca sunt jde mii de boabe-ntr-o pastaie.

Si mi-am dat seama cum e omul asta. Si de fapt toti ca el. Interpreteaza tot contextul in functie de efectele asupra gestiunii lui: parcarea cu x locuri. Este un loc din buricul urbei, deci foarte dorit de toti posesorii de masini.

Asa de cautat, incat eu nu jinduiesc niciodata sa gasesc loc acolo. Desi mi-ar fi extrem de comod. Pur si simplu consider ca nu exista si imi fac mendrele prin alte parti. Nu ma amestec eu cu golanii. Sa ma lupt pentru un amarat de loc de parcare.

Si vine unul cu o masina. Si urla la asta, langa care ma gaseam eu. Bai, nu poate sa treaca. Aratand, vezi bine, catre un altul, care incerca sa se strecoare prin harabura asta de smecheri.

Ce, cine-ai zis ca pleaca? Omul meu trece totul prin filtrul dorintelor personale. Ca adica i-ar cadea tare bine sa plece cineva.

Dar si prin infrigurarea profesionalismului. Trebuie sa fie pe faza daca ceva se misca in parcarea lui. Ce, sa afle altul inaintea lui ce se petrece? Stiti zicala ca prostul s-a nascut jignit. Omul nostru insista sa ii dea viata, zicalei.

Si de aici mi-am dat seama ca absolut tot ce ii trece pe la urechi sau dinaintea ochilor, are musai legatura cu parcarea lui mereu inghesuita si disputata. Exact asa cum ala a zis treaca si el a inteles pleaca. Un cuvant pe care vrea sa il auda mereu.

Daca vine iarna, isi bleastama zilele. Iar o sa alunece astia de nebuni cu masinile prin parcarea mea. Iar pocnituri, iar balamuc, iar stres. Iar sa ma rog sa inchida amiabil si sa zica ca au gasit-o asa. Urasc iernile.

Cand cade guvernul, da cu caciula taraneste, de pamant. Iar o sa fie un du-te vino aici la sala asta de basini. O sa vina toti bastanii sa se relaxeze, dupa stresul asta sinistru al guvernarii sau de fapt al lipsei ei.

Sarbatorile inseamna ca tot omul care parcheaza aici o sa fie mai pios. Si o sa-i dea mai multa spaguta. Ca de, le-a placut sa parcheze tot anul pe naspa, desi locurile erau rezervate. Acum sa plateasca.

In ianuarie se bosumfla. Abia a digerat caltabosul si stie ca parcarea o sa se umple de femei care vor sa slabeasca in grup. Cucoane care conduc prost, sunt isterice la volan si parcheaza ridicol. Ocupand mereu cate putin din alt loc de parcare. Pfiiii.

Si orice alta situatie pe care si-o poate cineva imagina. Ca e una de incalzire globala, proteste ale bugetarilor, un incendiu in apropiere sau perioada concediilor, se intampla la fel. Jupanul nostru o judeca in termeni de cum ii afecteaza lui parcarea.

Si mi-am dat apoi seama ca asta nu se rezuma doar la parcagii. Ci si cu toti ceilalti oameni care au ganduri mici si fixe.

Asa am fost tare tentata sa ii strig, dupa ce m-am departat: vezi ca e bineeee. Pentru ca el sigur ar fi percutat in felul lui. Si m-ar fi intrebat: ce zici cireasoooo? Cine vineeeee?

despre abdomen

octombrie 2nd, 2009

ab

Cat poti scrie despre un abdomnen? Oricat, as zice eu. Cat timp aveti?

M-a inspirat iar unul dintre antrenorii de la sala de fitness & farts unde merg. El e un neplacut. Iar ora lui este probabil menita sa ma izbaveasca pe mine de toate relele pe care le-am facut vreodata pe lumea asta.

Dar oricum, cat rau poate sa faca o cireasa de sa fie obligata sa sufere atat? N-am omorat pe nimeni. Doar am mancat niste lapte de pasare si ciocolata de casa. Nu cred ca e cazul sa fiu trasa pe roata pentru atata lucru acum.

Dar stiti cum merge vorba. Se zice ca de multe ori victima, desi apasata cu piciorul pe gat de catre un nemilos calau, prinde oarece fascinatie catre acesta. Si vrea sa fie chinuita in continuare. Mai apasat. Mai fara regrete.

Cireasa n-a patit asta. Cireasa nu va pati asta. Calaul tot un neplacut ramane. Si la ora lui voi merge doar rar. Cand simt ca am pacatuit si trebuie sa ma purific prin suferinta extrema.

Dar cireasa nici nu poate sa nu bage de seama cum si in cel fel are el alcatuit abdomenul. Oricate greutati ar pune-o monstrul sa care, sa ridice sa arunce si sa rasuceasa.

Abdomenul lui este fixat pe un bazin cat trebuie de lat. Cand sta pe spate si ne obliga sa facem abdomene, tricoul i se ridica. Si poti sa vezi acolo, daca te contorsionezi putin, o scobitura placuta. Ba nu. O scobitura ametitoare.

Abdomenul este acoperit de o cantitate de par negru asezat dupa un design traditional. Parul respecta normele de desime in/si vigoare. Si pielea pe care este fixat are o culoare numai buna, asortata cu tricoul si tot restul.

Cand sta el, calaul, in picioare. Si ridica mainile, cu intentia clara sa ne faca si pe noi sa le ridicam, cu niste greutati de vreo 2 kile cu tot. Se iteste intre pantalonii de trening gri si tricou ceva extraordinar.

Sunt chiar muschii lui oblici. Cei care pleaca din abdomenul principal. Si o iau in jos, tot in jos, asa. Pierzandu-se in zona…in zona…unde locuieste…traieste…infloreste…probabil…ea.

Cand vad abdomenul asta, nu are prea mare importanta cum. Culcat pe spate sau pus pe display pe verticala, ce conteaza. Ma apuca asa o mare bucurie si o caldura la cap si o exuberanta. Si ochii mi se fac precum lui Kaa, sarpele din Cartea Junglei.

Ma mir ca nu m-a dat afara de la ora pana acum.

Sau nu m-a pus la colt pe coji de nuci. Ca doar e calau, na. Ma mir si ca se mai poate concentra pe care are el putin de zis, acolo. Si ca nu simte ceva curios in vintre. Care sa-l impiedice sa mai functioneze.

Asta e doar un abdomen, care mi-a atras atentia recent. Dar abdomnul lor, al domnilor, este un spectacol porno.

Si de-asta cred eu ca bucata asta, si nu alte parti ale corpului, ar trebui sa fie acoperite cu multe carpe specializate. Ca sa nu vada copiii si batranii si nici eu ce se petrece acolo. Pentru ca nu toata lumea poate sa duca asa ceva.

cireasa buci de fier

mai 4th, 2009

buci
Am lipsit luni dar motivat. M-a inghitit Istanbulul cu pofta. Si ce mi-a mai placut si mie. Dar va zic maine despre asta. Stati sa vedeti intre timp.

Cireasa buci de fier, cireasa buci de fier. Asa m-au strigat un stol de copii zburdalnici, mai ieri. Rotindu-se in jurul meu iute intr-o hora infiripata ad hoc.

Sa stiti ca n-am fost surprinsa. Observasem si eu ceva-ceva. In ultima vreme, cum pun o rochie. Cum ea sta poaaaaingggg pe dansele, cu 73% mai multa fermitate. Cade bine adicatelea pe cele doua rotunde edificii ciresesti.

In plus, primisem si un referat scris de la asociatia de locatari. In care eram rugata respectuos de catre toti vecinii. Se semnasera in clar, vezi bine. Chiar si doamna doctor, care nu ma are la suflet. Si vrea sa-mi cumpere casa cu orice pret.

Eram rugata sa tin o prelegere despre cum am facut acest lucru posibil. Noile mele buci adica. M-am flatat pe data. Cu atatea femei frumoase in oras. Nu e putin lucru sa mi se ceara mie asta. O cireasa pitica ce mananca tocanita si tort si bea bere.

Mi-au sugerat ca pe agenda sa includ musai topicurile. De la buci de sarlota la buci de fier in numai 22 de pasi simpli. Apoi buci de fier-scurt istoric. Si ultimul dar nu cel de pe urma. Buci de fier-incotro & buci de fier-tendinte.

M-au asigurat ca o sa am si flipchart si retroproiector. Stiau ca am lucrat prin corporatii. Si ca am si eu niste pretentii minime. Cand e vorba sa prezidez sedinte.

M-au instiintat ca seminarul se va tine la vecinul imbufnat, cu nevasta grasa. Care sade la ultimul etaj. El a cumparat si apartamentul de vizavi si a spart peretii intre ele. Acum un fel de sala de dans intr-un bloc. Nevasta insa, tot impanata…

Ma rog. Cum in josul demersului era mentionat ca o sa avem si catering stil fusion. Si o companie de masini vine sa faca drive-test in fata blocului, pentru participantii la sedinta. Si avem si o bere oficiala. Am zis da, fara rezerve. Vad eu ce le zic.

Dar sa va spun de ce are cireasa brusc buci de fier. Ea a reinnoit aboamentul la sala de fitze la care evolueaza. Iar antrenamentele de aici sunt atat de drastice. Standardele asa de atent setate. Presiunea e asa de mare.

Si profesorii supun cireasa la asa tratament nemilos. Incat pe langa ca-i mai da la rastimpuri sangele pe nas. (Lucru la care ei nu se induioseaza defel). Sunt sanse sa fie si posesoarea celui mai pietros fund de cireasa pietroasa din nordul capitalei.

Gata, eu am spus ce pofteam. V-am varsat informatia. Sa nu ziceti ca nu v-am zis. Sunt cireasa buci de fier. And there’s nothing I can do about it.

mister cel mai greu de prins si ars

februarie 23rd, 2009

B00066T3V0.01._SCLZZZZZZZ_ copy

E bine stiut ca victimele se indragostesc de calaii lor pentru puterea pe care o emana. Si pentru biciul dulce cu care le sfichiuesc/sficuiesc/scifuesc/fuciesc (cum naiba e?!) pielea lor, gaina de atata pofta.

R. este antrenor la cea mai de fitze sala de fitness din oras, unde presteaza si cireasa. Mai stiti (asta pentru doamne) cum scriam cand eram mici in oracole? Eu vreau ca prietenul meu sa fie brunet, cu ochii albastri, umeri largi, inalt.

Acum sunt mare si as mai adauga. Si buci mici si rotunde, gura arcuita cu arcuitorul, maini frumoase si piele de catifea. Piele care o mangaie ea pe mana, cand o atinge, nu invers. Ei bine, asa e el, R. Rrrrrr.

Poarta mereu pantaloni albi, prin care se vede. Si chiloti tot albi, prin care nu se mai vede. Ce dezamagire. Ochii lui adanci nu ascund mai nimic sau totul. Dar chilotii, chilotii?

Ora lui e plina de femei de toate varstele si gabariturile, cu valori si vise si principii diferite. Cand se intoarce cu spatele. Toate femeile astea se uita in chilotii lui opaci. Care se misca odata cu fundul cel mai greu de prins si ars.

Asta pentru ca stiu de la vestiar ca fundul asta nu se daruie, in ciuda insistentelor. Aud ca e permanent hartuit de cate o grasuna care se pierde cu firea. Si isi ia concediu sa-l poata suna in continuu.

Sau care ii atine calea prin tufisurile de la bloc. Probabil next step este sa se tavaleasca prin miere si fulgi, cotcodacind amoros. Si sa lase sa cada, din dragoste, cate un ou pe caldaramul rece.

R. stie ce emana dar ramane demn. Loveste, zice. Si toate lovim cu sete. Doar-doar l-om atinge cand se plimba prin sala. Si avem pretext sa incepem o lupta dreapta acolo jos, pe parchet. Unde sa ne dam in final invinse. Indurare, maria ta.

Alearga, zice. Se aude pe fundal chorus-ul care intreaba cu metavoce: bine, bine, dar ma prinzi, da? Ca eu ma impiedic sigur. Si am si obosit. Oblojeste-ma.

Lasa-te acum! Bine, bine, ma las. Nu insist sa conduc eu ostilitatile in pat. Facem cum zici tu. Apleaca-te mai mult! Ma aplec, cum sa nu, uite ce tare ma aplec. Asa de tare ma aplec ca e deja jenant.

Cireasa nu prea merge la ora lui, desi e tare bun. Dar am ajuns ieri. Si cum eu incerc sa-mi retin secretiile doar pentru mine. R. e intarat taman de atitudinea mea de play hard to get. Stiti cum e.

Asa ca vine sa ma imblanzeasca. Si imi ofera palma lui, sa lovesc in ea adica. Ma apasa pe spate sa ma las mai tare. Ma tine pe mine de solduri sa imi imprime directia buna. Cu pelvisul inainte, asa. Mmmmm. Rrrrrr.

Chorus-ul maraie. Am deja infipte in spate 18 cutite bine ascutite cu ascutitorul. Adica cum imi permit eu, o cireasa pitica. Sa vin sa iau frisca de pe tortul asta la care ele au pus atata sange si limfa si saliva.

Mainile sus! Ramai asa! Inca un pic, nu renunta! Rrrrrr. Chorusul e happy. Cand tii mainile sus, sanii stau cel mai bine. Si da, asa o sa ramanem. Cat zici tu. Ne motivezi groaznic. Esti ca un morcov proaspat pentru un iepure infometat nevoie mare.

Si chorus-ul cu fezte rosii trage si mai tare. Femeile vor sa-i demonstreze ca pot si ca sportul e viata lor. Dar spera in secret ca el o sa termine odata cu prostia asta. Si intr-o joi o sa zica.

Doamnelor, lasati ganterele. Aruncati saltelele. Astazi facem doar sex in grup. Rrrrr.