Pana de curand nu puteam sa dorm dupa masa dintr-un motiv destul de caraghios.
Somn era, nu-i vorba. Casc in weekend de-mi trosnesc falcile si, atrasi de zgomot, veneau vecinii sa ma intrebe daca renovez. Timp, era si el. Am grija dintotdeauna ca in weekend sa nu trag la vreun jug metaforic.
Pai si atunci de ce? De ce nu am dormit dupa-masa atatia ani?
Poate ca la inceputul vietii mele adulte nu am reusit a dormi din frustrare. Vedeam cum sotul meu fost, inginerul fara inima, tresalta usor sub plapumiora matrimoniala. In timp ce eu as fi vrut sa facem tot felul de chestii. Hai la joaca, pe-afara.
Ntz, ntz, imi dadea de inteles sforaitul. Si dormitul dupa-masa e viata mea, parea sa spuna fata de pe care se stersese orice gand rau si de fapt orice gand, a fostului meu sot. Si atunci sigur ca am prins aversiune fata de modul asta de ne-petrecere a timpului.
Un mod individual dar totusi compus. Din categoria tu dormi si eu ma uit. Somnul a fugit de la mine ca si activitate de recreere. Si a inceput sa ma viziteze doar noptile. Cand cadeam rapusa ca de forta unui capcaun.
Apoi inginerul a plecat sa doarma in alte parte. Si totusi somnul meu de dupa-masa, de care acum puteam avea grija pentru ca era al meu si nu la umbra cuiva, n-a mai venit. Multa vreme a stat in pribegie.
De cate ori incercam sa-l aduc, bagandu-ma in pat si strangand din ochi, dadeam gres. Mi se instala de la inceput ideea asta, ca n-o sa-mi iasa. Si odata scrisa apasat in cap, nu era chip sa dau reset. Imi dadea cu eroare.
Venea piticul asta si zicea s-ar putea sa nu dormi. Ca doar stii ca nu iti iese de ani de zile treaba asta. Mai bine las-o balta, cireaso. Esti blestemata nu sa te preschimbi in broscuta, ci sa nu dormi dupa-masa.
Si gata, trebuie sa deschid ochii catre dormitorul pangarit de prea multa luciditate. Si sa plec din pat. Ca oricum nu mai era mare lucru de facut acolo. Stiam asta. N-aveam sa dorm.
Dar acum anatema s-a ispravit. Sa fie vreo 2 luni (60 de zile) de cand am o pofta nebuna de dormit dupa-masa si imi si iese. Simt cum ma paleste asa, dulce minune. Ma gadila pe la gene, imi da apoi degraba la ficat cu o ghioaga cu tepi de lesin.
Las tot si ma intind. Ce siropoasa-abandonare. Dorm ca o buturuga din padurea deasa. Dorm somn primordial, de hibernare. Dorm de sparg avioane si asta ma multumeste pana in ungherele sufletului meu mic si negru. De cireasa uneori amara.
Cum de-am fost dezlegata de vraja nici ca-mi pasa. Binecuvantarea imbratisarii cu Mos Ene pe la 4 dupa-masa e destul pentru mine. Am invatat din nou sa dorm dupa-masa. Si asta ma face sa zbor.
