circulatia chilotilor in natura

iulie 9th, 2010

As vrea sa vorbesc despre chilotii, despre cool si not cool, despre China si Bridgette Jones si alegeri de facut in viata. As vrea sa vorbesc despre toate la un loc.

Dar sa incerc pe rand. De cand sunt mica dar totusi eligibila ca femeie, am ales sa port chiloti string. Sau, mai pe romaneste, cu ata-n fund. Mi s-a parut o decizie pentru o viata. Ceva asupra caruia nu mai revii usor. Poate doar cand se intampla in viata niste mutatii pe care nu pot sa mi le imaginez exact.

Dar anul trecut am fost in China cea mare si rosie la culoare. Si am descoperit ca toate chinezoaicele poarta chiloti ca atunci cand eram noi, fetele, mici. Atat de mici incat faceam inca tocanita din flori cu garnitura de iarba. Si la desert ne serveam una alteia si putinilor baieti care acceptau sa se prin in joc prajituri din nisip cu apa.

Cum am vazut asta? Nu pentru ca sunt o perversa care a tras cu ochiul la lenjeria trecatoarelor. Ci pentru ca nu o data a trebuit sa merg la toaleta in vazul a alte o duzina de femei, toate chinezoaice. In timp ce ele mergeau la toaleta in vazul meu. Asa se mai intampla uneori, in China cea comunista si totusi capitalista.

Se pare ca m-a afectat profund ce am vazut atunci. Si ca pe undeva, desi m-am minunat, mi s-a parut teribil de sexy. Altfel nu-mi inchipui de ce, la un an distanta, cu o perioada de gestatie teribil de lunga, mi-a incoltit in cap ideea ca trebuie sa fac la fel.

Si-uite asa am inceput sa ma uit pe furis la chiloti din ce in ce mai plini si mai din bumbac. Adica exact ceea ce numim not cool.

E drept ca nu visez inca la chilotii care l-au infiorat pe Hugh Grant cand a dezbracat-o pe Renee Zellweger in Jurnalul lui Bridget jones. Dar nici chilotii minusculi, pe care poti sa ii impaturesti cu o penseta si sa-i ascunzi intr-un degetar al unei bunici uituce, nu ma mai tenteaza.

Am achizitionat intr-un prim pas o mana de chiloti nici prea prea nici foarte foarte. Oricum, o revolutie in lenjeria mea personala. I-am pus intai cand am fost sigura ca nu ma vede nimeni. Acum imi plac asa de tare incat imi vine sa tin o conferinta internationala despre ei.

Si ma amuza atat de teribil de tare incat ma gandesc sa merg mai departe cu planul meu diabolic. Sa am si eu chiloti de chinezoaica respectiv un fel de lolita nestiutoare, care n-a descoperit dantela minuscula. Si nu stie ca oamenii, cand cresc, uita ca bumbacul e rege.

Eu sunt incantata, asta e clar. Si mi se pare ca mi se intampla o revolutie, nu involutie. Dar ma ispiteste ideea ca actiunea asta a mea de a aprecia brusc chilotii de tocilara promite sa se transforme intr-o directiva personala de mare anvergura. Care s-ar putea sa fie cel mai antisexy lucru de pe lume pentru barbati.

Oare ce cred barbatii, acesti beneficiar directi ai chilotilor de femeie.

numai bun de adorat

aprilie 16th, 2010

Daca imi place ceva pe lumea asta, este bumbacul. Cand e prea frig pentru bumbac, imi place lana. Cand arsita ma intinde pe spate de moleseala dar trebuie sa ma acopar cu ceva, aleg matasea. Ador matasea pentru ca ma mangaie timp ce merg. Ador sa fiu mangaiata in timp ce merg. Oops. Imi place sa fiu mangaiata si in timp ce stau.

In spatiul unde locuiesc fie si episodic trebuie sa fie mult lemn pe bune, nu vreo facatura maro, si multa piatra de-adevaratelea, nu cine stie ce compozit. Imi place sa mangai pietrele de pe unde merg. Pietrele zgrumturoase taiate si slefuite putin si folosite la constructii. De lemn in place sa imi lipesc obrazul. De piatra tot corpul.

Cand bine vorba de carne de om, imi place pielea de bebelus, pe care nu ma pot abtine sa nu o ciupesc de proaspata ce e. La om imi place linia dintre gat si umar. Cand imi trece pe dinainte, imi vine sa cer voie sa vad cum e facuta. Fara suparare. E la fel de tentant ca atunci cand dai chilotii jos.

Consider ca liliacul mov cu flori mici ca imi intra binevoitor in nas in timp ce incerc sa il miros e cea mai floare intre flori. Dar e ruda de-a-ntaia cu lalelele, care sunt umede orice-ar face si miros a iarba si salata de flori. Si as mai zice de trandafirii de gradina, aia pitici, care miros si fac flori neregulate si inteapa, daca vrei sa ii frangi si sa le retezi legatura cu pamantul.

Imi place soarele. Si nucile verzi imi plac, de pe care iau pielita. Si senzatia de sare de mare uscata pe piele cand stau intinsa soparla lenesa si fara job description, la soare. Imi place parul meu cret de la vara si parul altora cret, de la orice este el cret. Si norii cum trec pe fond albastru si limonada rece cand mi-e sete si gargaritele care se urca pe mine sperand ca sunt un camp.

Ador mirosul pamantului dimineata devreme si coaja de paine facuta in casa si scoasa proaspat din cuptor si smochinele proaspete si tortul de ciocolata neagra si grea in care indes lingurita pana la refuz si apoi o cufund, plina, in gura perfect pregatita pentru asta.

Ma dau in vant dupa ploaia in par cand afara e cald si abia mai pot sa ma desprind cand vad un copac in floare. Magnoliile sunt un spectacol aproape porno. Si imi place sa vad cum din mana mea nasc mladite adica pui de plate noi, care exista doar dintr-un capriciu al meu.

Si ah, cate lucruri mai sunt de iubit pe lumea asta. N-am hartie si nici timp si nici un public la dispozitie in continuu. Am mii de lucruri numai bune de adorat. Voi?

cireasa si oceanul de matase

august 23rd, 2009

ocean

Bagajul meu thailando-malaezo-chinezesc a cantarit 5.2 kile la venire. Si 8.2 kile inghesuite tot in spatiul celor 5.2 kile initiale, la intoarcere.

Din cele 3 kile in exces, biblia Lonely Planet a fost responsabila pentru jumate. Restul de 1.5 kile au reprezentat mici cumparaturi ciresesti. Cate un articol in fiecare noua locatie cucerita.

In Bangkok, m-am pricopsit cu slapi bleumarin (pentru barbati: asta inseamna albastru inchis tare) marca Havaianas. Din Kuala Lumpur am luat ochelari bengosi. Nimeni nu e ca mine cand ii port. Din Beijing am luat o palarie de culegatoare de orez.

Shanghai-ul a adaugat la bagaj o pereche de strampi albastri si margele asortate. Macao m-a sedus cu un tricou nostim pentru prietenul meu imaginar, I. Guangzhou, capitala regiunii canton, mi-a indesat in valiza lucruri mici din jad.

La Yangshuo am ales un kimono si inca unul si inca unul. Dar am cumparat ceva teribil de tulburator in Hong Kong. Si aici voiam sa ajung. Un set de asternuturi de matase.
De catifea este atingerea si de zmeura este culoarea lor.

Am tanjit toata viata mea dupa asa ceva. Dar mereu mi s-a parut ca este un lux de neiertat. Potrivit doar pentru mari curti imparatesti. Si nu pentru nopti obisnuite in livada mea cu greieri, stele si miros de iarba tunsa acum.

Le-am pus aseara, cu mare pompa. Am deschis pentru asta o sticla de sampanie. O orchestra discreta canta in surdina sub balcon. Eunuci imi faceau vant din foi de lipan. Si pe masa se lafaia o seletie discreta de canapele cu somon si boabe de lumina portocalie, numite simplu icre rosii.

Cand a venit ora culcarii mele, abia am putut intra in dormitor. Orbita fiind de asa un pat invapaiat. M-am strecurat cu evlavie intre faldurile moi. Si tinandu-mi respiratia, m-am lasat mangaiata cu puf de piersica pe pielita subtire de cireasa.

M-am apucat de nas si m-am scufundat. Am inceput indata sa inot in oceanul de matase. Am dat repede din picioare si m-am bagat la fund, incercand sa ating podeaua oceanului.

Dar un ocean de matase nu se comporta ca unul ordinar. Si prin urmare, nu are un sfarsit palpabil. Nu-i nimic. Omul cat traieste, invata. Chiar si cireasa.

Tot zbenguindu-ma prin unde, am intalnit creaturi uimitoare. Caluti de matase si pisici de matase si chiar si elefantul de matase. M-am tot gandit dar nu pot sa inteleg si pace cum si pe unde se infrateste el cu elefantul de pamant.

Am gasit apoi o colonie imensa de viermi de matase. Ei crosetau cu mic cu mare, folosind andrele groase, tocmai oceanul in care imi faceam de lucru. M-am indepartat si am cules sirag de perle zmeurii. Pe care mi l-am petrecut in graba dupa gat.

Am iesit putin sa iau aer. Nu pot sta chiar mult sub matase. N-am antrenament. Cat zbucium. Apoi, rezemata in coate de marginea oceanului, am cufundat un pai in oceanul zmeurat si am inceput sa beau cu sete. Ca dupa efort, normal.

Am prins curaj si am sarit in cap in oceanul de matase. M-am luat la intrecere cu cei mai iuti curenti. Si apoi am inotat pe spate, starnind valuri de spuma roz inchis. Toata lumea era a mea.

Cand m-am hotarat sa ma culc, era tarziu deja. Am pus capul usor pe perna. Am tras cearceaful de matase pana unde incepe barbia de cireasa. Si am decis ca e timpul sa il las pe Mos Ene sa-si faca mendrele cu mine in tot acest context privilegiat.

Sa dormi in asternuturi zmeurii de matase e minunat. Ele genereaza racoare si placere la atingere. Dar cireasa s-a luptat toata noaptea cu ea insasi sa ramana in pat. Si sa nu ajunga in cine stie ce cotlon indepartat al lumii.

Pentru ca matasea sau poate culoarea a creat in pat un alunecus teribil. Si corpul astfel tentat a inceput sa faca giumbuslucuri si sa se joace, in loc sa doarma. Asa ca, fara bumbacul obisnuit pe post de gardian nocturn, e greu.

Cand te inconjori de matase, te cocoti pe o trambulina sofisticata. Care te poate arunca, in toiul noptii si in pielea goala, absolut oriunde. Si cum aveam si parul ud de la inot, mi-a fost frica sa nu racesc.

Asa am petrecut, tematoare, prima noapte in oceanul de matase.

cireasa si cistita necinstita

iunie 28th, 2009

pee

*Acest post este despre ceva ce o femeie n-ar trebui sa vorbeasca, fiind un topic putin rusinos, asociat zonei inghinale. Dar cireasa nu cunoaste sentimentul asta, nu.

Parte dintre voi stiti ce inseamna cistita. Parte nu, si atunci sa explic in cuvinte putine: un fel de infectie pe care o au fructele. Si care se manifesta prin usturimi si dureri si frisoane atunci cand fac ele pipi.

Cistita vine de neunde si cand nu te astepti si pleaca cu greu. Poate fi declansata de frig la picioare, un microb rebel, sex apasat, sau o combinatie intre toate astea, in procente greu de dibuit.

Cireasa poate sa indure diverse dureri metaforice si fizicesti, dar senzatia cu care vine cinstita ba. Dardaind de friguri in toiul verii si mergand des la toaleta sa faca pipi desi nu mai are de unde, ca ea e maruntica, cirasa o ia razna.

Prin urmare, ar semna cu usurinta orice i s-ar baga sub nas in momentul in care este bantuita de flagel, daca solicitantul i-ar promite ca astfel se va izbavi. Norocul ciresei ca nu ii stie toata lumea slabiciunea.

Altfel probabil ca ar tot fi solicitata de catre semeni sa le coseasca iarba crescuta mare si sa o organizeze apoi frumos in capite in forma de inima. Grabeste-te cireaso, ca apune soarele. Si nu vrei tu sa uiti ca ai vezica?

Sa se taraie pe burta in pesteri umede, cautand un organism nou ce pare sa aiba habitat acolo. E important pentru stiinta, cireaso. Si o sa vezi ce bine o sa te simti cand il prinzi si ni-l aduci aici. Ca noua.

Sau este chemata de urgenta sa mulga o vaca naravasa pe inserat, cu grija sa nu-i rastoarne galeata plina. Cireaso, adu galeata fara niciun strop irosit si o sa-ti treaca negresit durerea.

Unde voiam sa ajung este aici. Ce credeti trebuie sa faca cireasa ca sa pacaleasca cistita sa plece la ea acasa. Boala perversa, aceasta loveste unde o doare pe dansa mai tare.

Cireasa trebuie sa se abtina de la a sorbi draga de cafeluta de doua ori pe zi, cum ii place dumisale. Cafeaua excita cireasa, si specialistii spun ca asta se intampla cu vezica cu tot.

Cireasa trebuie sa mai lase paharul cu zama portocalie, si sa bea in loc de asta apa. In timp ce semenii ei se veselesc, cireasa sta posaca, plouandu-i in gura de pofta. Cireasa trebuie sa se indoape cu afine, asta ingrozeste teribil cistita. De unde afine?

Cireasa trebuie sa se uite la mare dar sa nu se cufunde in unda ei. Apa rece face cistita sa sada mai bine in corpul astral de cireasa, si nu vrem asta. E cald afara, tare cald. Cireasa da tarcoale malului, fara o cafeluta in mana si vai, complet lucida.

Dar se abtine de la erezie. Pentru ca simte cum cineva, o faptura fara inima, locuieste la dansa in vezica si umbla acolo fara sa-i pese. Alearga prin incinta, deschide larg geamurile, pune muzica proasta si tare, facand totul sa vibreze.

Si in fine, cireasa, tineti-va bine, cireasa nu are voie sa se dragosteasca. Iubirea fizica o scoate pe cistita din minti. Si degeaba n-a baut ea cafea, si degeaba s-a abtinut sa plonjeze cu nesat in mare. Daca calca pe bec, s-a ispravit.

Se uita cireasa cu jind la cafea, la paharul portocaliu, la mare si la sex. Face un pas spre oricare dintre ele, si totul e pierdut. Dar ce viata e asta, sa-mi spuneti boieri dumneavoastra.

Pentru ca am uitat mentionez ceva: cand are cistita, cireasa trebuie sa poarte doar chiloti lalai din bumbac. Ce ironie. Iar cand in sfarsit are voie sa iubeasca, (daca se incumeta cineva sa treaca de budigai), trebuie sa o faca scurt, pe grabite. Facand pipi si inainte, si dupa.

Cistita, un fleac, m-a ciuruit. Nu credeam ca doare-asa.

cum or dormi unii fabricanti noaptea

mai 18th, 2009

vinovat

Ce le spun unii oameni mari, tati de familie responsabili. Care practica meserii murdare si foarte murdare. Ce le spun, zic, copiilor lor cand se intorc seara acasa. Dupa o zi de inselaciuni, matrapazlacuri si mantzocarii?

Fiule, fa-te om de isprava. Invata, munceste, sa nu ajungi ca mine? Sau lasa ca stie tata cum se traieste bine. Sfidand intreg universul ca un intreg. Dar si pe fiecare reprezentant al lui in parte? Cu ajutorul unui ibric.

Si nici macar nu ma gandesc la traficanti de copii sau la dentisti. Ci la producatorii de obiecte care au in job description pe lumea asta un singur lucru. Si si pe ala il fac prost sau chiar deloc.

Cum de nu se degradeaza si nu le cade pe rand, de rusine, fiecare particica din corp, bunaoara. Producatorilor, si sunt mii, va asigur. De prosoape care amagesc dar nu sterg nimic.

Sunt prosoapele alea care doar intind picaturile de apa dintr-o parte in alta. Si manjesc pielea cu o pelicula fina de apa, fara sa o ia insa de acolo.

Sau ma rog, prosopul ia cu sine atata cantitate de apa. Cam cat ar lua si o bucata de tabla zincata pe care as freca-o de mine, imediat dupa dus. Ceva-ceva ar ramane si pe ea. Ca si pe prosopul care nu sterge.

Eu inteleg ca un prosop facut si cu alte fibre decat cele de bumbac. Iese mai ieftin la raft. Dar ce inima sa ai sa le faci asa ceva consumatorilor de prosoape, oameni cu frica lui Dumnezeu. Care atunci cand cer un prosop, se asteapta sa-i si stearga.

Dar pana la prosop, avem sapunul care nu face clabuc. Un fel de bucata de cauciuc. Care prin udare devina cel mult mucilaginoasa, cu puternic miros cosmetic si consistenta unui os fals de distrat cateii.

Poti sa te racai cu sapunul asta cat poftesti. El nu o sa-ti ofere niciodata satisfactia unui spalat cumsecade. Nu o sa alunece pe tine, nu o sa lase in urma o racoare placuta.

Daca esti genul insistent. Poti la fel de bine sa iei telecomanda si insisti sa obtii de la ea o reactie asemanatoare cu clabucul.

Ibricul este, sper ca sunteti de acord cu mine. Un obiect in care fierbi ceva si apoi vrei, orice-ar fi, sa torni chestia fiarta in altceva. Pentru facilitarea turnarii, inginerii au inventat mututoiul. Adica limbuta de metal pe unde alegi sa faci transferul.

Ei bine, unii producatori de ibrice fabrica mii de ibrice, zeci de mii de ibrice, pe care la imprastie prin lume. Fara un mututoi adecvat. Adica lichidul curge pe oriunde. Pe mine, pe tine, pe aragaz, dar nu in cana.

Mai e farasul care nu strange gunoiul. Despre el sunt scurta, ca am mai zis. Marginea lui sta saltata de la podea. Fix cat sa nu poti sa urci gunoiul pe el, cum ar fi normal. La ce foloseste un faras care nu accepta sa stranga gunoiul?

Si vreau sa stiu daca o instanta superioara tine cont de faradelegile astea. Si le contorizeaza undeva. Si le face oamenilor astora. Care elibereaza asa niste produse aberante in lume. Daca le face ceva, orice.

Ca sa fiu sigura ca exista justitie pe lume. Si ca totul nu e pierdut. Cireasa dixit.