pentru rezervari, reveniti in toamna

mai 10th, 2011

Ma gandesc daca o fi sau nu o fi normal sa stiu in ce ape ma scald in fiecare weekend de acum si pana in mijloc de septembrie.

Asta nu s-a intamplat pentru ca cireasa e un maniac depresiv al planificarii. Ci uite-asa, pur si simplu. Actiunile si activitatile s-au luat de mana, au format cuminti un sir si au inceput sa defileze in trap saltat si sunet de fanfara prin fata balconului. Ele nu s-au lasat pana nu le-am alocat o data fixa pentru implementare.

Si in continuare, un weekend la primarie, un weekend la scoala de fete.

Vine TIFF, cu ale lui filme potrivite. Oare cate filme romanesti si nordice or fi in program. Mmmmm, ce placere. Ard in flacari de nerabdarea mancatului de filme pe paine cu unt. Am prieteni cu mine si in aceasta intreprindere glorioasa. Cinefili de nadejde, care cu greu parasesc sala de cinema pentru a iesi in soarele Clujului.

Apoi un weekend in care purcedem in tinuturile reci dar frumoase ale dentistei cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Ni se pregatesc de pe acum, stim deja, manastiri, curti de tara si oameni draguti de tot, ciuperci cu smantana si alte activitati conexe.

Si rezervatia Rusenski Lom da din coate sa prinda loc in fata. Bulgarii prieteni s-au strecurat in programul meu cu indaratnicie. Nu-i chip sa-i mai scot de acolo. Unde-i branza, nu-i tocmeala. Vreau sa aburc pe carari de padure. Sa poposesc in sate pitite printre munti. Sa ma ingan cu iarba, scoborand de pe o bicicleta.

Sigur, marea isi ia tributul ei. Nici nu prea mi-a trecut prin dibla sa petrec timpul altfel decat asa. Stand intinsa la soare dar sub umbrela mica dar umbroasa. Cu o cafea mare in mana si o carte in cealalta mana. Necitind de fapt nimic si doar uitand-ma la valuri. Si racaind cu degetele mici de la picioare in nisipul curat murdar.

Asa imi petrec cele mai multe dintre weekendurile verii asteia atat de mult asteptate. Sezand pe litoralul nostru mult injurat dar care mie mi se pare seducator. Apa cu nisip aduce magia, pana la urma. Oriunde s-ar afla ea. Si daca e la 4 ore distanta, ce bine. Vreau sa fac baie in pepene rosu, in timp ce mi se canta o muzica buna.

Chiar si inceptul de septembrie vine cu o invitatie a la turca bre. Musai primul weekend, caci apoi incepe treaba nihal, zeita turca, si nu ne mai poate primi si omeni. Urfa si adana kebab, ploaie de stele pe bosfor, cafelute la nisip, rauri de fresh de portocale si zile rumenite.

Deci toate weekendurile sunt sub semnul unei calatorii anume. Cireasa este fully booked dar departe de a vrea sa fie aroganta. Pentru a stabili programe si activitati viitoare, va rugam reveniti in toamna. Sunt curioasa sa stiu ce e de facut dupa 15 septembrie.

velikota tarnovotata

aprilie 15th, 2011

Cu inversunare am dat tarcoale si tot cu inversunare am ocolitata acest mic orasel. Si cand n-am facutata asta, m-a ocolit el pe mine. Cert e ca Veliko Tarnovo mi-a scapat mereu printre degetetata si asa nu se mai putea.

Asa ca s-a susotitata cireasa cu gasca si a pus la cale mica mare plecare. Inima ei este plina de dragoste pentru vecini. Si vrea sa vada cat mai mult din teritoriile ce o inconjoarata.

Vestit este oraselul pentru arhitectura mica si placutata, de munte. Cireasa va patrula la pas pe stradutele-i pietruite si in pantata. Cazarea de mas peste noapte este la domnul Lazar, intr-o casuta cu aer taranesc, pisici, mult lemn si o mica jungla de plante ce cotropesc dalele de piatrata din curte.

Vestit este si pentru localul numit Melon. Aici se canta muzica rock live si cireasa e mare amatoare de astfel de desfatari ale menestrelilor moderni. Dar inainte de asta vom degusta vestitata bucatarie a locului. Cu mana pe inima pot depune juramant. Bulgarii astia sunt mari maestri bucatari.

Salate, placinteta, ghiveciuri si alte nebunii, veniti la mine. Trebuie sa prind forte pentru a sui pe biciclete si a cutreiera vaile astea bulgaresti. Avem la dispozitie chiar si o cetate veche. Intre obiectivele turistice si culturale o sa sorbim cafelute la nisip de la o doamnata din capatul strazii pietonale. Stiu tot. M-am interesat.

Avem atata treabata la Veliko Tarnovo de nu ne vedem capul. Tot ce mai am de facut sunt niste incantatii pentru soare. Am nevoie de el ca sa ma pot bucuratata pe deplin de marunta mea aventura bulgareasca.

prieten de duminica

septembrie 21st, 2010

Catava vreme m-am multumit cu ideea unui prieten imaginar.

Pentru cine intreaba, conceptul a fost pentru mine destul de real. Desi universul inconjurator ma ispitea cu ideea ca delirez, am pus mana pe el, pe prietenul I., de destule ori. Pentru cine cumpara, am ras si-am plans impreuna. Am impartit dimineti misterioase si seri de un verde absolut. Eu am gasit in el un sprijin fara seaman. Prietenul imaginar a gasit, imi imaginez, in cireasa, un suflet cald-clocotitor.

Apoi s-au impus niste schimbari. Un cataclism urmat de o clisma emotionala. Am placerea sa prezint noua formula in care cireasa intretine o legatura. Am un prieten imaginar care s-a transformat intr-unul de duminica. Acum imi mai imaginez ca suntem impreuna doar la sfarsit de saptamana. In restul timpului suntem prea ocupati cu alte acareturi.

Unii oameni sunt soferi de duminica. Ei iau doar la sfarsit de saptamana masina si ies cu ea pe drum. Cireasa are un prieten de duminica. Atunci ia ea dragostea si iese cu ea pe drum. Atunci impartim paine cu sare. Atunci ne strangem in brate si ne soptim sopate dulci, mieroase. Legatura se duce astfel la adapostul zilelor de odihna. Cu somn tarziu si mic dejunuri nesfarsite si nefacut nimic anume.

Cum se anunta lumina zorilor de luni, prietenul meu de duminica, I., se precipita precum vampirii. Strange totul in graba, da drumul ciresei si fuge in lume. Sterge urmele in urma-i si lasa in spate un nor de praf. Weekendul urmator, prietenul de duminica apare din nou. Ocupa garile, infige steagul in livada ciresei si pune randuiala in lucruri.

Dar, ca de obicei, cine sa ma creada. Dada, cireaso, lasa ca te stim noi. Ai mai avut tu si un prieten imaginar, parca. Acum e randul acestei noi iluzii, prietenul de duminica. Si intre timp eu ma stradui sa clarific situatia, sa o fac oficiala. Nu-mi place sa am un prieten de duminica si lumea sa creada ca n-am deloc.

Si frunzele cad si bruma se pregateste sa pice/Si cireasa tresalta si-i da toamnei bice/.

am invatat sa dorm dupa-masa

decembrie 18th, 2009

somn

Pana de curand nu puteam sa dorm dupa masa dintr-un motiv destul de caraghios.

Somn era, nu-i vorba. Casc in weekend de-mi trosnesc falcile si, atrasi de zgomot, veneau vecinii sa ma intrebe daca renovez. Timp, era si el. Am grija dintotdeauna ca in weekend sa nu trag la vreun jug metaforic.

Pai si atunci de ce? De ce nu am dormit dupa-masa atatia ani?

Poate ca la inceputul vietii mele adulte nu am reusit a dormi din frustrare. Vedeam cum sotul meu fost, inginerul fara inima, tresalta usor sub plapumiora matrimoniala. In timp ce eu as fi vrut sa facem tot felul de chestii. Hai la joaca, pe-afara.

Ntz, ntz, imi dadea de inteles sforaitul. Si dormitul dupa-masa e viata mea, parea sa spuna fata de pe care se stersese orice gand rau si de fapt orice gand, a fostului meu sot. Si atunci sigur ca am prins aversiune fata de modul asta de ne-petrecere a timpului.

Un mod individual dar totusi compus. Din categoria tu dormi si eu ma uit. Somnul a fugit de la mine ca si activitate de recreere. Si a inceput sa ma viziteze doar noptile. Cand cadeam rapusa ca de forta unui capcaun.

Apoi inginerul a plecat sa doarma in alte parte. Si totusi somnul meu de dupa-masa, de care acum puteam avea grija pentru ca era al meu si nu la umbra cuiva, n-a mai venit. Multa vreme a stat in pribegie.

De cate ori incercam sa-l aduc, bagandu-ma in pat si strangand din ochi, dadeam gres. Mi se instala de la inceput ideea asta, ca n-o sa-mi iasa. Si odata scrisa apasat in cap, nu era chip sa dau reset. Imi dadea cu eroare.

Venea piticul asta si zicea s-ar putea sa nu dormi. Ca doar stii ca nu iti iese de ani de zile treaba asta. Mai bine las-o balta, cireaso. Esti blestemata nu sa te preschimbi in broscuta, ci sa nu dormi dupa-masa.

Si gata, trebuie sa deschid ochii catre dormitorul pangarit de prea multa luciditate. Si sa plec din pat. Ca oricum nu mai era mare lucru de facut acolo. Stiam asta. N-aveam sa dorm.

Dar acum anatema s-a ispravit. Sa fie vreo 2 luni (60 de zile) de cand am o pofta nebuna de dormit dupa-masa si imi si iese. Simt cum ma paleste asa, dulce minune. Ma gadila pe la gene, imi da apoi degraba la ficat cu o ghioaga cu tepi de lesin.

Las tot si ma intind. Ce siropoasa-abandonare. Dorm ca o buturuga din padurea deasa. Dorm somn primordial, de hibernare. Dorm de sparg avioane si asta ma multumeste pana in ungherele sufletului meu mic si negru. De cireasa uneori amara.

Cum de-am fost dezlegata de vraja nici ca-mi pasa. Binecuvantarea imbratisarii cu Mos Ene pe la 4 dupa-masa e destul pentru mine. Am invatat din nou sa dorm dupa-masa. Si asta ma face sa zbor.

cireasa piromana de pomana

martie 30th, 2009

foc

Sunt o cireasa simpla, cu frica lui Dumnezeu.

Nu fumez. Poate sa zic ca mai pun gura pe cate o margine de pahar. Si asta numai daca e cu lichid portocaliu inauntru. Poate. Dar clar imi plac lucrurile si uneori si oamenii din topor.

Uite, una din pasiunile mele profunde. Ceva care ma lasa fara grai, cand eu am atatea lucruri de spus. Ce mi se bulbuca in dezordine la gura-mi mica de cireasa. Este facerea focului si sederea in jurul lui.

Cum incepe valvataia, hop si cireasa. Ma balbai de placere cand vad portocaliu in fata ochilor. Imi fac ochii ca lui Kaa. Trust in meee/ Just in meeee. Da, cred in foc si in puterile lui tamaduitoare. Focul purifica cireasa pana la sambure.

Si pentru ca, precum animalutele din cartea junglei, nu stiu sa mi-l procur singura, focul. Trebuie sa ma aciuez, cand ma roade pofta piromana ce-o incerc. Pe langa niste purtatori de sex tare. Care stiu si vor si pot a se indeletnici cu asa trebusoara.

De obicei ma pun la 5 centimentri de limbi. Cat sa nu ma transform intr-o torta vie si sa stric astfel cheful invitatilor. Dar sa simtesc totusi arsura care ma lesina de buna ce-i.

Daca mi se pune si un pahar in mana. Si in general nu stiu cum se face ca mi se pune. Si sunt lasata sa stau fara discernamant langa flacari. Sunt fericita in mod plenar.

Am observat ca aici sunt diferita de surate. Asa ca mereu ca femeile se raspandesc in 4 zari, oriunde departe de vapaie. Iar eu raman cu sexurile tari, care se inmoaie la vederea focului, cu entuziasm egal cu al meu.

Insa doar pana-ntr-un punct suntem noi boabe intr-o pastaie. Pentru ca o conditie esentiala pentru fericirea mea este sa fie musai foc. Si nu doar fum. Iar barbatii iubesc focul doar pentru ca vad in el preludiul carbunilor buni pentru fript viitoarele animale.

Cum incepe sa sfaraie ciosvarta, pe mine ma apuca o tristete grozava. Si fug degraba dupa femei. Care, slava Domnului, ma accepta intre ele din nou. Pe mine, cireasa ratacita din oastea suratelor.

Si uite-asa nu sunt nici cireasa-cal, nici cireasa-magar. Femeile cred ca sunt cam nebuna sa stau in frig, cu barbatii. Uitandu-ma la foc ca cireasa la poarta noua, pana ma afum. Barbatii nu inteleg de ce plec exact cand incepe punctul culminant.

Traiesc o drama, doamnelor si domnilor. Drama focului neimpartasit de vreunul din sexele pe care le am la dispozitie. Drama ca sunt o piromana care iubeste focul de pomana, focul fara de scop.

Dar am stat la foc sambata seara cu 1-2-3 pahare in mana. Si m-am simtit razbunata.