cireasa si scriitorii care taie in carnea ei

aprilie 26th, 2010

Insir aici litere care se strang in cuvinte fara aroganta de a ma bate cu iubitorii de televizor.

Stiu ca aceasta cutie magica tine loc si de mama care te ajuta la cresterea copilului, si de tata de la care afli lucruri fascinante. Si de amant atent si iubitor, si de copil care te incanta cu giumbuslucuri. A fost creat foarte ingenios si cine se alina doar cu el, a izbandit in viata. In felul lui.

Dar eu iubesc cartile si mai ales scriitorii care m-au atins in locuri. Cum sa nu zic despre niste autori care mi-au schimbat viata zdravan de tot. Si, de cate ori mai pun mana pe cate o carte de-a lor, continua sa o faca. Siguri pe ei ca niste chirurgi.

Iau bisturiul, scriitorii astia, si imi fac tot felul de crestaturi. Cireaso, te despicam un pic aici, te coasem nitel dincolo. Aoleu, aici esti stricata rau. Nici nu stim exact ce sa-ti facem dar nu te putem lasa asa. Ajuta-ne putin.

Scriitorii pe care ii prefer sunt lipsiti de teama ca nu-i bag in seama. Merg la sigur cu mine. Si sunt si complet aronganti sau de-a dreptul nebuni in ceea ce-mi recomanda. Ei bine, oamenii astia care mesteresc la cuvinte si imi schimba viata au, fiecare, cate un piedestal la mine in sufragerie. Abia daca reuseste Pia sa dea cu aspiratorul eficient pe langa ei.

As vorbi despre unul dintre ei. Este Haruki Murakami. Am citit intai o carte de-a lui, Cronica pasarii arc. Dupa ce am stat cu ochii mariti cat doua galetuse, ca si cum am vazut in continuu lupul timp de 500 de pagini parca, am inceput sa aud fizic (zero SF in cele ce spun) sunetul pasarii arc.

Ghiii-ghiiii, zicea Murakami ca facea pasarea in carte. Ghiiii-ghiiiii am inceput si eu sa aud, in viata mea, pe unde m-am preumblat. Unde pasarea arc este cea care intoarce dupa bunul plac arcul dupa care merge lumea. Dar nu neaparat intr-un sens bun. Il intoarce si ea cum poate.

Dupa asta, m-am asezat catelus in pozitia sluj, langa raftul unde stiam ca baga cei de la Carturesti noutati Murakami. Si nici ca am mai plecat de acolo pana am ispravit de citit inca 12 carti de el. Mult prea putine si mult prea rarefiate, mi s-a parut mie.

Rezultatul concret a fost ca din cauza lui Murakami am lasat marketingul si PR-ul de izbeslite, de fapt l-am legat de gard. Si m-am apucat de scris desi aveam o experienta de 11 ani intr-un domeniu comercial. Moment in care toata lumea, mai putin doi oameni: mama de cireasa si patronul meu actual, s-a uitat la mine chiondoras. Cireaso, esti nebuna? Ce-ti veni. Sezi mumos.

Asta mi se pare mie o mare reusita. Sa citesti ceva si sa te apuci de scris. Si nu e ca mi-a rascolit el talentul de care nu stia nimeni. Ci pur si simplu am gasit un detaliu mic acolo, care mi-a creat o perspectiva. Si acum, dupa 3 ani, pun mana pe alta carte a lui si ce sa vezi. Incep sa alerg.

Ma batea de ceva vreme dorinta dar nu gaseam motivatia. Si uite cum Murakami, un scriitor din Japonia care bate spre 60 de ani acum, mi-a fluturat-o in fata ochilor. De ieri am reinceput sa alerg si asta m-a facut fericita. Cred ca o sa las penibilul deoparte si o sa-i scriu o epistola lui Murakami. Ce daca o sa-mi raspunda o secretara. E ok si-asa.

Scriu si alerg, doua chestii care ma fac fericita, pentru ca am citit niste carti. Sper doar ca si televizorul are o inraurire comparabila asupra fanilor lui. Pe mine cartile scrise de unii autori ma indoaie. Le-as numi carti care taie in carne vie. Dar spre a vindeca.

ce as vrea, daca as putea

martie 29th, 2009

Liliac
E sezonul lepselor. Dupa nona, imi trage acum draga de anurim una dupa ceafa.

Si ma intreaba ea: daca as putea, ce as vrea sa fiu? Sa vedem ce as fi faca nu as fi o cireasa.

O floare: liliac. Pentru ca nu poti sa treci pe langa el fara sa i te supui un pic.

Un anotimp: primavara. Pentru ca as face lumea sa vrea brusc sa zboare.

O culoare: alb. Numai culoarea asta ii poate pune ciresei in valoare in mod exhaustiv personalitatea-i pura. Si fara de vreun nod in papura.

Un animal: cal. Pentru ca imi plac asocierile. Si orice cal are nevoie de un calaret de nadejde.

Un obiect vestimentar: o palarie. Pentru ca ea si capul unui om formeaza un tot. Ca plantele si fotosinteza. Ca hipopotamii si pasaricile care ii curata de paraziti.

O piesa de mobilier: pat, fireste. Pentru ca dintotdeauna mi-am dorit sa vad ce se petrece prin dormitoarele oamenilor. Fara sa trebuiasca sa dau socoteala.

O piesa muzicala: Muse, Together We’re Invincible.

Un vers: Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint.

Un peisaj: o curte cu flori a unei case de tara. Pentru ca ma reprezinta libertatea minunata in care iarba se incurca cu florile. In asteptarea unui ochi incantat.

Un obiect: o fereastra. Ca sa te uiti des prin mine cand astepti ceva.

Un instrument muzical: un pian. Pentru ca revars lucruri minunate daca ma atingi cum trebuie.

Un copac: cires.

Un oras: Istanbul. Pentru ca striga culoare si miros de mancare buna. Pentru ca e lins de Bosfor.

Persoană publica: Blondy. E cool si e blonda si ii place rock-ul, desi e baba.

O persoana apropiata: doua: tata&mama. Seducator & normal.

O carte: Cronica pasarii arc, de Haruki Murakami. Pentru ca as povesti cititorilor exact ce e la mine in cap.

Un fel de mancare: sarmale de orez & lapte de pasare. Trebuie sa explic?

O supereroina: Betty Boop. Sau ea nu e o supereroina? Cand esti sexy, salvezi lumea.

Un fenomen al naturii: un vanticel vara. Ca sa se bucure lumea cand bat eu.

O masina: un ford mustang, ultimul. Pentru ca n-as lasa pe toata lumea sa se suie la bord. Si prietenii ar banui de ce.

Un fruct: haha.

O parte a corpului: degetul inelar. Mi-ar pune femeile mereu podoabe si asta m-ar multumi.

Un film: Lost in Translation. Pentru ca nu stii sigur daca ai inteles bine sau nu.

Dau mai departe leapsa LieiLia. Si lui Mimi, cu rugamintea sa se mire la toate astea.