cireasa care da drept de viata

aprilie 12th, 2009

garoafa

Exista felurite ipostaze in care ma incarnez in timp ce trec prin viata ca ne-pestele prin ne-apa. Lasand deci, vezi bine, urme.

Si aici as aminti cu falsa modestie. Ipostaza de prietena iubitoare. Colega eficienta. Iubita grijulie. Ecologista convinsa. Amanta performanta. Vecina la nevoie se cunoaste. Companion nepretuit in vacante. (selectie)

Cea mai draga mi-e totusi cea de cireasa demiurg. E si placerea cea mai la indemana, organizatoric vorbind. Si ma si urca repede la cer. Fara sa imi ceara mai nimic la schimb.

Doar ca nu se poate sa o simtesc decat la inceputul primaverii. Cand incerc sa mi-o ofer incontinuu. Pana cad jos. Ca sa pot sa-mi satisfac pofta asta, trebuie doar sa merg pana la supermarket. Cu niste maruntis in buzunar.

Si uitandu-ma lup flamand cu trei cojoace. La raionul cu ace brice si carice. Imi aleg pe criterii subiective urmatoarele fiinte moarte acum si in viitor pulsande de viata. Carora sa le dau viata prin liberul meu arbitru capricios.

Primavara asta am ales din rastel. Un plic pe care scria citet garoafe. Niste pufi mici si amarati. Alt plic pe care scria lunguiet panselute. Si inauntru sunt graunte ca de hranit pasaricile.

Si un altul cu un fel de salata asortata de vara. Facuta din mai multe sortimente de flori. Am scos dintr-un sertar dosit si niste seminte de zorele.

Jumate culese intr-o marti de octombrie. Din vrejurile de pe balconul demiurgic. Si jumate smulse dintr-un gard de la Gradina Icoanei. Pe inserat, sub privirile nelinistite ale unei babe. Care nu intelege de ce zgaltan gardul. Si cine ma cred.

Ca orice demiurg, am ales data si ora la care grauntele si pufii. Sa iasa din culcusul lor. Si sa inceapa sa vietuiasca pe cont propriu, castigandu-si libertatea. Pentru ca pot, am decis ca pentru moment panselutele si salata de vara mai asteapta.

Ma desfat in prima faza cu zorelele si garoafele. Am rupt plicul salbatic, sa le sperii. Imi place mereu efectul asta de stapan pe care il am asupra viitoarelor flori. Semintele tremura acum ca varga, in fata mea.

Le iau in palma si le tin o vreme inafara balconului. Ca si cum le-as da drumul in neant. Aici groaza lor atinge punctul culminant. Tipa cu guritele lor mici de graunte si pufi.

Ma implora, imi promit flori multe si dese. Si ca o sa tina mai mult, pana in brumar. Numai sa nu le prapadesc. Le presar apoi in jardiniera. Si le indes cu degetul. Ca pe sarmalute, in pamant.

Apoi le imbaiez bine. Si astept 3-4 zile. Ele stiu ca daca nu le ud, nu pot sa-si ridice capetele din tarana. Si ma cheama dimineata cu voci mici si binedispuse. Cireaso, uda-ne. Vrem sa traim. Fie-ti mila. Te iubim.

Acum mi-a iesit prima garoafa. Are 1.2 mm si e bine, sanatoasa. Creste intr-o zi cat altii intr-un an. Asa ca maine sigur o sa aiba 1.4 mm. Zorelele sunt deja uriase. Si in fiecare ora mai crapa cate una. Si din ghemotocul cu un cap ca o fasole. Iese frunzulita demna.

Am dat viata si sunt mandra. Si acum ma pregatesc sa dau din nou. Pentru ca nu mai pot rezista presiunii celorlalte 2 plicuri. Care fac triplu tulup pe cuptorul cu microunde. Si asteapta sa le transform din bobite hibernande. In tulpini plapande.

Sunt cireasa care da drept de viata. Si sunt mandra de progeniturile mele.

ce as vrea, daca as putea

martie 29th, 2009

Liliac
E sezonul lepselor. Dupa nona, imi trage acum draga de anurim una dupa ceafa.

Si ma intreaba ea: daca as putea, ce as vrea sa fiu? Sa vedem ce as fi faca nu as fi o cireasa.

O floare: liliac. Pentru ca nu poti sa treci pe langa el fara sa i te supui un pic.

Un anotimp: primavara. Pentru ca as face lumea sa vrea brusc sa zboare.

O culoare: alb. Numai culoarea asta ii poate pune ciresei in valoare in mod exhaustiv personalitatea-i pura. Si fara de vreun nod in papura.

Un animal: cal. Pentru ca imi plac asocierile. Si orice cal are nevoie de un calaret de nadejde.

Un obiect vestimentar: o palarie. Pentru ca ea si capul unui om formeaza un tot. Ca plantele si fotosinteza. Ca hipopotamii si pasaricile care ii curata de paraziti.

O piesa de mobilier: pat, fireste. Pentru ca dintotdeauna mi-am dorit sa vad ce se petrece prin dormitoarele oamenilor. Fara sa trebuiasca sa dau socoteala.

O piesa muzicala: Muse, Together We’re Invincible.

Un vers: Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint.

Un peisaj: o curte cu flori a unei case de tara. Pentru ca ma reprezinta libertatea minunata in care iarba se incurca cu florile. In asteptarea unui ochi incantat.

Un obiect: o fereastra. Ca sa te uiti des prin mine cand astepti ceva.

Un instrument muzical: un pian. Pentru ca revars lucruri minunate daca ma atingi cum trebuie.

Un copac: cires.

Un oras: Istanbul. Pentru ca striga culoare si miros de mancare buna. Pentru ca e lins de Bosfor.

Persoană publica: Blondy. E cool si e blonda si ii place rock-ul, desi e baba.

O persoana apropiata: doua: tata&mama. Seducator & normal.

O carte: Cronica pasarii arc, de Haruki Murakami. Pentru ca as povesti cititorilor exact ce e la mine in cap.

Un fel de mancare: sarmale de orez & lapte de pasare. Trebuie sa explic?

O supereroina: Betty Boop. Sau ea nu e o supereroina? Cand esti sexy, salvezi lumea.

Un fenomen al naturii: un vanticel vara. Ca sa se bucure lumea cand bat eu.

O masina: un ford mustang, ultimul. Pentru ca n-as lasa pe toata lumea sa se suie la bord. Si prietenii ar banui de ce.

Un fruct: haha.

O parte a corpului: degetul inelar. Mi-ar pune femeile mereu podoabe si asta m-ar multumi.

Un film: Lost in Translation. Pentru ca nu stii sigur daca ai inteles bine sau nu.

Dau mai departe leapsa LieiLia. Si lui Mimi, cu rugamintea sa se mire la toate astea.

ce ma fac?

ianuarie 3rd, 2009

today_first_day copy

Cica ce apuci sau alegi faci in prima zi din noul an. E clarvizionist pentru cum o sa o iti arate tot restul anului.

Chiar constienta fiind de asta. Si simtind cum imi sufla in ceafa responsabilitatea. De a nu gresi cumva actiunile in care sa fiu implicata pe 1 ianuarie. Si de a-mi croi o viata fabuloasa pentru anul asta. Cred ca deja am facut-o lata. Si am dat-o-n bara.

M-am trezit cand soarele era cu toate sulitele lui pe cer. Cu capul disproportionat de mare, cat doua banitze. Am incercat sa merg prin casa lent, ca pe oua. Si Dumnezeu stie cat sunt de atenta eu cu ouale, de orice fel.

Dar oricat de molcom pasesc, imi vajaie capul de asa viteza. Asta inseamna ca o sa fiu mahmura tot anul? O sa imi vajaie capul tot anul si o sa ma doara carnea pitita sub pielita subtire de cireasa? Vai mie.

In drumul meu melcos prin casa am dat peste o oglinda. Ce am vazut? Sunt cea mai urata cireasa in viata. Parca cineva mi-a facut fata cocolos de hartie. Si apoi a despaturit-o la loc, in batjocura.

M-am speriat asa de tare, incat am cazut rapusa, ca capul de lada de zestre. Am vazut stele verzi si am visat ca totul s-a rezolvat. Si nu m-am trezit decat cand prin stomac au inceput sa-mi viermuie nelinistite tenii mari. Dornice sa imbuce ceva in noul an.

Le-am mangaiat pe cap. Desi teniile mereu te pot insela oferindu-ti capul gresit. Asta urasc eu la ele. Si le-am rugat sa aiba putintica rabdare. Mancam imediat.

Am hapait in graba 18 sandvisuri cu unt frecat cu usturoi. Si am inceput sa am o respiratie urat mirositoare. Asa de rea ca una din florile preferate da semne ca moare.

O sa fiu urata tot anul? Si cu fata mai lata decat de obicei? Si cu cearcane negre sub ochii plini de neant? O sa miros dezagreabil a usturoi tot anul?

Seara lui 31 m-a prins cu un lighean plin cu rufe de intins. Cand masina a decis ca gata, a spalat totul cum trebuie. Eu eram deja incinsa in corsetul de Betty Boop. Si n-am mai gasit vointa sa ies pe balcon asa. Cu balcoanele la vedere, din care sa muste gerul lacom.

Asa ca ligheanul este si acum scos pe balcon. Pentru ca stiu ca n-am voie sa fac treaba. Sfinte sisoe, cate constrangeri. Ma zbat intre corset si traditii.

Dar credeti ca tot anul o sa am rufe neintinse?

Apoi am fost la o matusa calatoare sa ud florile. Constransa cu un pistol la tampla de catre mama de cireasa. Matusa sta la etajul 10 si nu-i merge liftul.

Asta inseamna ca o sa urc tot anul scari aiurea in tramvai, dupa ce am mancat prea mult? Hmmmm. Ce ma asteapta…

Noroc ca spre sfarsit am fost in domeniul maguricea. Aici am mancat cu fructele prietene, cireasa si dentista cu cei mai mari sani din univers si cei mai adanci ochi negri.

Apoi imbuibate, asa, ne-am uitat in motul patului la 2 filme. In care ne-am regasit si asta ne-a multumit. Pentru ca ce e mai dulce pe lumea asta. Decat atunci cand descoperi ca toata lumea sufera de aceeasi boala, nu spun care. Si ca nu esti singur.

Si apoi am ras si iar am mancat floricele cu unt, bomboane de ciocolata, cornulete cu magiun. Si un fel de bulgarasi maro, bumbushori cica, asa cu nuca si alte minunatii, facuti prin bucovina.

Deci credeti voi ca tot anul o sa stau in motul patului, cu cearcane, mancand bulgarasi sau de fapt orice mi se ofera, mirosind dureros a usturoi, cu carnea duranda, cu capul mare, cu fata botita, cu rufele neintinse, dupa ce am urcat multe scari?

E drept ca planul meu pentru 1 ianuarie. Continea putin sport, niste sex de calitate si inca niste intamplari spectaculoase. Care nu-mi erau ele chiar clare. Dar asta e tot ce am putut sa produc.

Si totusi parca nu e cel mai rau. Pentru ca asta inseamna ca, in ciuda celor de mai sus. Totul anul asta o sa rad alaturi de prieteni. Si cred ca pot sa traiesc asa, doar cu asta.

Voi ce ati facut in prima zi?

fascinatia pentru junk food

decembrie 23rd, 2008

junk_food_lr copy

Ati incercat vreodata hot dog-ul de 1 leu de la iesirea din Ikea? Dupa ce am rascolit 2 ore printre rafturi si am gasit chilipiruri incredibile. Fac febra daca nu inghit macar unul.

In aer miroase ametitor a carnat fiert roz, a mustar si a ketch-up. Nu exista chifla alba mai pufoasa. Si nici cireasa mai pofticioasa ca la vederea imbinarii dintre toate astea.

V-ati cufundat fata in punga albastra cu pufuleti de la star chips? Stiti cum au unii vulturi, din cauza evolutiei, capul lipsit de pene? Ca sa poata baga capul pana la umeri in cadavru?

Ei, cred ca pe sistemul asta nepotii nepotilor mei nu o sa le mai creasca prea mult par in cap, saracii. Ca sa poata intra cum trebuie in punga sa manance pufuleti.

Cand eram mici eu locuiam intr-un cartier select, langa fabrica de paine. Si mergeam mereu la ghiseu, acolo. Si luam cu inima mica cate o punga de pufuleti. Sperand ca e una din alea cu mai multi pufuleti cu gust. Nu din aia mamaliga goala.

E, pufuletii din punga albastra au toti gust. Fiecare pufulete e egal de tulburator cu celalalt pufulete si tot asa. Mananci si plangi, mananci.

Vine un moment in viata cand aripioarele de pui dupa reteta colonelului KFC bat la fund orice. Lasi job, lasi casa, lasi responsabilitati. Numai sa te afli fata-n fata cu meniul cu 8 bucati si sosul galbui vrajit si urat mirositor.

Simtiti mirosul de gogosi calde? Uleiul incins sfaraie vesel pe langa ele. Si grasuna de gogoasa maron inoata in baia galben incins. Daca cineva s-ar apuca sa prajeasca gogosi pe camp, in toiul bataliei. Soldatii s-ar lua de gat si ar deveni frati de cruce. Uniti printr-o gogoasa.

Cand e simpla ii pui sare, mananci un pranz cu haina de sarbatoare. Cand femeia de la ghiseu baga branza sau gem in ea. Te afli fata in fata cu cel mai mare rival al tortului de ciocolata de la Capsa.

Cand pleci spre ski austriac. Si trebuie sa te opresti la pipi la McDonald’s Deva. Si parca ti se face si foame, dar esti scarbit ca trebuie sa iei de aici. Incearca un Big Mac. Si corpul iti va fi recunoscator. O sa tremuri de emotie.

Floricele Mamut la mall. Mmmmmmm. Sunt momente cand platesc bilet doar ca sa pot sta in sala. Alaturi de cel mai mare format de floricele posibil. Si o cola rece care parca e facuta pentru momentul asta.

Gata, m-am oprit.

Eu stiu ca nu e bine. Si sunt o cireasa care consuma cu precadere fructe, legume, carne fripta, pesti si orez. Dar asta nu inseamna ca nu mor de placere. Cand mananc un pateu cald cu branza. Sau un crenvusti fierbinte in foetaj. Aleluia.

Sunt fascinata de junk food. Si de 4 ori de pe an mai gresesc si eu. Lansandu-ma prada unuia dintre fascinurile de mai sus.

1974

noiembrie 17th, 2008

wine-testing

spun specialistii ca 1974 a fost an bun pentru vin.

ca vezi Doamne temperatura nici calare nici pe jos. + zilele multe cand dealurile au fost iubite de soare. + mangaierea fiecarui bob in parte de catre vantul prea prielnic. au generat atunci licori de exceptie.

dar cui ii pasa de vin?

mie mi se pare ca 1974 a fost un an foarte bun pentru barbati. poate ca e vorba de aceeasi clima care a favorizat si vinul. sau poate ca mamele baietilor tinuti in burta undeva la sfarsit de 1973-inceput de 1974 au fost mai fericite si bine-dispuse.

poate era muzica pe care o ascultau. dar ceva s-a intamplat. pentru ca barbatii nascuti in 1974 sunt tare buni. buni mie, normal. dar am vorbit si cu prietena mea. si si ea crede la fel. domnule, strasnici barbati s-au mai nascut in 1974.

nu sunt nici prea tineri, nici prea batrani. sunt taman cum trebuie. au auzit de bomboane cubaneze. dar au si ipod. au sangele moderat de navalnic. sange la viteza de croaziera.

stiu sa faca floricele in ceaun. si sa desfaca un vin bun la momentul potrivit. adora sa am grija de ei. dar stiu si sa aiba grija inapoi cum se cuvine.

au umorul mai bun decat cel din productia reiesita din multi alti ani. multi sunt ingineri si stiu sa manuiasca bormasina dragostei.

de fapt primul lucru care imi vine in cap cand ma gandesc la anul 1974 e o bormasina uriasa, in plina actiune. cu un barbat viteaz care se tine bine de ea. cu parul in vant. barbatii din 1974 inca au par. si staturi placute.

ei stiu sa ma tina bine in brate. si imi dau senzatia ca m-am inselat. lumea nu merge intr-o directie gresita. totul o sa fie ok. sa nu cred ce zice la televizor.

barbatii din 1974 citesc niste carti. si imi dau si mie sa citesc. si desi suntem specii diferite, imi plac si mie. si ma bucura asta. se incalta in pantofi frumosi si moi, de piele intoarsa, rotunzi la bot, cu siret.

1974 a fost un an bun pentru vin. si inca mai e pentru barbati. care sunt din ce in ce mai buni pe masura ce trece vremea. tot cum se intampla la unele vinuri mai speciale.