mai 29th, 2011
Flori si lemne
Calut cu gaini
Copacul perfect
Tot el
Crina, vacuta hamesita
Oile placide s-au asternut la ierbat
Fetite roz pe fundal verde
Picioarele mele au foc pe talpi
Traiesc ca sa mananc
Picioarele fericite
Viitoare mere
Soarele prin frunze
Peste proaspat
Pisica cu ochii de iarba
Calul meu preferat
Fuioare de ploaie cu soare
Verde is the name of my game
Voronetul pur si simplu
ianuarie 7th, 2011
Este un gand mai vechi care acum imi explodeaza din nou, cu furie, in fata. Vreau sa fiu boieroaica.
Vreau sa am un conac undeva in tara asta mare, intr-o zona de dealuri molcome. Conacul va fi mic dar eficient intretinut. Exista speranta de a ajunge sustenabil lui insusi. Nu stie cireasa exact cum se faca asa grozavie dar se intereseaza.
Vreau sa ies dimineata in neglije si sa dau de mancare pasarilor, de buna ce sunt. Conacul este inconjurat de un domeniu lataret. Are pe el pomi fructiferi, in special pruni mov si ciresi parguiti si meri rosii. Am si o miniherghelie de cai. De fapt poate sa fie si un singur cal. Animalul meu iubit, care primeste zahar si morcovi la discretie si ma poarta ca vantul prin padurile de pe dealurile cu pricina.
Ma leg sa ajut satenii din apropierea conacului. Sa ajut cat oi putea eu saracii, sa indemn copiii la educatie. Promit sa-mi culeg singura livada, fara sa asupresc pe nimeni. Chem the squad si in cateva zile o dam gata. O sa fac un gem de prune sora cu fabulosul. O sa mi se duca vestea peste 7 mari si 7 tari de ce mai boieroaica iscusita sunt.
Promit sa nu am accese de lacomie. Accept sa fiu o boieroaica stransa la punga. Sa-mi socotesc veniturile si sa nu fiu o desfranata financiar. Niste bani pentru unt si paine, alti bani pentru o caldura placuta in casa. Nici nu stiu sigur daca o sa iau un grajdar. Prefer sa tesal si sa spal singura calul preferat. Asta inseamna o comuniune reusita animal-cireasa.
Poate doar cand vine vorba de vacante sa ma pierd putin cu firea. Ii trebuie boieroaicei de cireasa multe distante parcurse si departari scrutate fara mila. Dar ce inseamna asta pe langa toata cumpatarea de care o sa dau in restul timpului dovada. O sa deschid in cinematograf mic in sat. Mic dar cu popcorn si scaune confortabile pentru satenii secerati de pofta filmelor.
Dar job descriptionul de boieroaica presupune un fapt care ma incanta. Ea nu trebuie sa munceasca neaparat, caci are un venit care vine de undeva. Nu stim de unde dar asa merg lucrurile. O boieroaica, adica cireasa, care va proceda la aceasta activitate, munca, doar pentru ca stie ca asa e bine si frumos.
Vreau sa fiu boieroaica incepand de maine. Ba nu, poimaine, ca maine am treaba multa.
iunie 22nd, 2010
Eu v-am spus ca plec la Bruxelles. Intai am de exprimat niste nedumeriri, parte reiesite din incultura geografica a ciresei.
E bine, cum de nu s-a gasit nimeni, nici macar prietenul meu imaginar I., sa-mi spuna ca la Bruxelles nu se face noapte pana cand nu faci incantatii. Si cortina unei zile nu se trage pana cand nu te rogi de toti zeii belgici. Noaptea se lasa greu de tot, numai dupa ce ma lasa pe mine nervii.
Dupa primul soc, Bruxelles este intr-adevar un oras tras in ciocolata. Un furnicar de ciocolaterii si ciocolatieri. Sa produci si sa consumi ca un nebun ciocolata inseamna in Bruxelles sa fii om normal. Edificiile in care se face lucrul asta sunt niste temple. In care se venereaza zeul belgic nr. 1: cioco.
Ciocolata e de gasit in forme brute, usor de recunoscut. Dar si in variante futuriste, geometrice. Cred ca se poate vorbi despre un new age belgian al ciocolatei. Asa cred.
Aici totul devine monumental. Maestrii ciocolatieri se intrec in a construi chestii cat impresionante din ciocolata, pe care le aseaza drept momeala in vitrinele lor. Momeala pentru o cireasa, care a inghitit un prisos de bomboane si prajiturele belgiene.
Si apoi eu v-am spus ca plec la Bruxelles. Cum de nu s-a gasit nimeni, nici macar I., care stie tot, sa-mi zica adevarul. Ca la Bruxelles vara seamana cu un noiembrie tarziu. Ca ploua de 6-7-8 ori pe zi in rafale. Cu picuri grei sau mocaneste sau piezis-pierdut. Ca soarele apare doar cat sa-ti arunce praf in ochi.
In Bruxelles vantul te ia pe la coaste si-ti intra prin toate fantele si orificiile, protejate sau nu. Asa ca la sfarsit de iunie e bine sa ai suba de oaie si sapca de astrahan, cu urechi. Dar sa lasam vremea.
Grand Place din Bruxelles este un fel de glob in care ninge cu baloane de sapun care se amesteca prin aer cu rasurile de calatori fericiti ca sunt pe taram belgic. Berea curge in valuri, belgiencele sunt delicat feminine si multe etaleaza pufi blonzi.
Mi s-a parut ca am dat peste o combintatie fericita de franta si germania, cu deosebirea ca belgienii sunt toti, fara exceptie, amabili si draguti. Bruxelles exceleaza in terase cu flori, vitrine pline de culoarea mov si oameni relaxati, care duc o viata buna.
Singura problema cred ca sunt vantul si ploaia. Pana la urma faptul ca noaptea nu vine cand te-astepti e un avantaj. Si ciocolata, combinata cu berea, piatetele aurii si caii vanjosi care trag cuminti trasuri pline sunt o foarte mare reusita.
Cireasa s-a fatait prin mare parte din Belgia, cu spor. A fost si la Bruges si la Anvers si la Gent. I-a placut extraordinar de tare. Belgia toata e intretinuta ca o bomboniera. Si e aurie pe alocuri, prin partile ei esentiale.
Cam asa arata viata de Bruxelles. Meteorologic ciudata dar desfasurata intr-un decor de vis si dantela.
martie 29th, 2009
E sezonul lepselor. Dupa nona, imi trage acum draga de anurim una dupa ceafa.
Si ma intreaba ea: daca as putea, ce as vrea sa fiu? Sa vedem ce as fi faca nu as fi o cireasa.
O floare: liliac. Pentru ca nu poti sa treci pe langa el fara sa i te supui un pic.
Un anotimp: primavara. Pentru ca as face lumea sa vrea brusc sa zboare.
O culoare: alb. Numai culoarea asta ii poate pune ciresei in valoare in mod exhaustiv personalitatea-i pura. Si fara de vreun nod in papura.
Un animal: cal. Pentru ca imi plac asocierile. Si orice cal are nevoie de un calaret de nadejde.
Un obiect vestimentar: o palarie. Pentru ca ea si capul unui om formeaza un tot. Ca plantele si fotosinteza. Ca hipopotamii si pasaricile care ii curata de paraziti.
O piesa de mobilier: pat, fireste. Pentru ca dintotdeauna mi-am dorit sa vad ce se petrece prin dormitoarele oamenilor. Fara sa trebuiasca sa dau socoteala.
O piesa muzicala: Muse, Together We’re Invincible.
Un vers: Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint.
Un peisaj: o curte cu flori a unei case de tara. Pentru ca ma reprezinta libertatea minunata in care iarba se incurca cu florile. In asteptarea unui ochi incantat.
Un obiect: o fereastra. Ca sa te uiti des prin mine cand astepti ceva.
Un instrument muzical: un pian. Pentru ca revars lucruri minunate daca ma atingi cum trebuie.
Un copac: cires.
Un oras: Istanbul. Pentru ca striga culoare si miros de mancare buna. Pentru ca e lins de Bosfor.
Persoană publica: Blondy. E cool si e blonda si ii place rock-ul, desi e baba.
O persoana apropiata: doua: tata&mama. Seducator & normal.
O carte: Cronica pasarii arc, de Haruki Murakami. Pentru ca as povesti cititorilor exact ce e la mine in cap.
Un fel de mancare: sarmale de orez & lapte de pasare. Trebuie sa explic?
O supereroina: Betty Boop. Sau ea nu e o supereroina? Cand esti sexy, salvezi lumea.
Un fenomen al naturii: un vanticel vara. Ca sa se bucure lumea cand bat eu.
O masina: un ford mustang, ultimul. Pentru ca n-as lasa pe toata lumea sa se suie la bord. Si prietenii ar banui de ce.
Un fruct: haha.
O parte a corpului: degetul inelar. Mi-ar pune femeile mereu podoabe si asta m-ar multumi.
Un film: Lost in Translation. Pentru ca nu stii sigur daca ai inteles bine sau nu.
Dau mai departe leapsa LieiLia. Si lui Mimi, cu rugamintea sa se mire la toate astea.
martie 1st, 2009
Eu eram Zana Zorilor. Si ca aveam palatul meu de clestar.
Unde ce sa va mai zic. Ma distram ingrozitor de dimineata si pana seara devreme. Cand ma culcam fara griji sau idei de criza. Intr-o camera in care trosnea focul in soba si vedeam cu coada ochiului flacarile cum joaca pe pereti.
Asternuturile erau apretate ca niste foi de tabla. Asta era pasamite rigoarea Zanei Zorilor. Care nu admitea in ruptul capului sa doarma altminteri. In loc de prosoape erau stergare mari de bumbac gros. Fitze, ce vreti.
Veneau mereu prieteni la palat. Si luam mic-dejunuri bogate care se prelungeau pana spre pranz. Cu omleta pufoasa si compot de piersici despielitate si chifle austriece cu unt si branza telemea si sunca de praga.
Beam si ceai de menta cu miere fabricata de albine la fel de fericite precum vacutele din alpi. Albine pe care le masau niste fluturi profesionisti. Trainuiti special sa le face pe albine sa emane miere in conditii de armonie.
Chiar eu, Zana Zorilor, pregateam micul dejun. Valabil si pentru cand nu visez. Ador sa fac asta pentru prieteni. Este probabil unul dintre motivele pentru care sunt des invitata in vacante cu grupuri mari.
Si tot de-asta se pare ca am avut cel putin una din relatii. Hai sa vina si cireasa, ca sa mananca si gura noastra ceva.
Se facea ca mereu canta in palat muzica indie. Si beam cafele pe terasa palatului tolaniti pe perne mari aruncate alandala pe jos. In fata palatului, o gradina cu iasomie si liliac. In jardinierele de la palat, lavanda si plante aromatice.
Terasa dadea, ca sa vezi, sper un rau iute in care scormoneau vidre dupa pesti. Si dupa ce incepeam fiecare dimineata asa de incantator, ieseam calare. Aveam calul meu maron deschis, cu stea in frunte.
Se facea ca domeniul meu includea niste paduri dese in care huzureau fragi grasi. Se facea ca erau poieni in care zburdau animalute. Chiar si parsi, desi nu prea stiam eu cum arata.
La pranz mancam pastrav cu mamaliguta si mujdei sau sarmale sau supa de gaina crescuta in libertate, ornata cu galuste uriase, cu pori mari. Si placinta cu branza si stafide la desert. Dormeam dupa masa, eu, Zana Zorilor.
Se facea ca palatul functiona ca un fel de hostel. Din asta traia, vezi bine, Zana Zorilor. Si ca el era asezat in bucovina, undeva. Cred ca pe drumul spre Putna. Unde e soseaua aia de parca te dai in carusel. Sus-jos-sus-jos.
Se facea ca leneveam zilnic la soare. Si ma uitam cum trec norii. Si asta mi se parea o activitate de maxima prioritate pe agenda zilei. Aveam chef sa culeg fructe cu mana mea din copaci. Si auzeam clopote si talangi.
Se facea ca m-a zgandarit cineva acum rau de tot cu ideea asta. Care e un vis mai vechi. Cum ca Zana Zorilor ar putea sa aiba propria ei pensiune si un helesteu cu pastravi si niste cai.
Ca trebuie doar sa se foloseasca de carisma ei si de faptul ca ii plac oamenii. Si ca moare dupa viata la tara. Si ca ii plac oile si sunetele de talanga si iarba cosita si apa curgatoare. Si sa se foloseasca si de niste fonduri vadit europene.
Se facea ca trebuie sa ma plimb. Sa ascult vantul. Si sa ma bucur daca e arsita si ma prinde ploaia. Se facea ca trebuie sa ies din palatul meu de clestar de pe net.
Se facea ca eram Zana Zorilor si ca voiam sa zbor. Si ca nici ca cireasa nu sunt foarte departe sa vreau asta. Pazea.
