de ce scriu eu?

august 20th, 2009

faima

Vorbim aici de un conglomerat de motive. Unul dintre cele mai importante ar fi ca, odata ce am inceput, pur si simplu nu pot sa ma opresc. Asa sunt eu, nesatula.

Un altul ar fi ca uite, asa mai platesc si eu din facturi. Sa mananca si gura de cireasa ceva. Daca internet nu e, nimic nu e. Si conteaza si ca m-am atasat de niste oameni, multi. Nu e putin lucru asta.

Dar unul se iteste parca mai ferm din helesteu. Helesteul plini cu pesti portocalii bine dresati. Cei care poarta in botic cate un stegulet diferit inscriptionat cu cate unul din motive mele. E momentul adevarului.

Scriu si ca sa-mi impresionez cosmeticiana. Putine lucruri se compara cu veneratia unei femei simple si foarte apropiate. Ca doar ei ii dau destul de des si fara retineri cheile corpului meu. Uite fata, si ai grija de el.

Trebuia sa o vedeti aseara. Ea ma tragea vartos de par. Si asta ma facea sa lacrimez oftand usor in batista, de mai-mai sa scuip compot. Ca o dama cu cirese ce sunt. Si revarsa in timpul asta din gura catre mine stima ei. O mladita recent inmugurita.

Pana acum n-a stiut ce epileaza. A crezut, ce confuzie, ca parul meu e ca orice par. Oricum, de cate feluri poate fi parul de pe picioare? Nu prea multe. Dar uite ca acum s-a prins ca al meu e mai special. E par creativ. E parul persoanei care scuipa cuvinte tiparite. Nu doar panglici pe nas, ca atatia altii.

Stia de multa vreme ca asta fac eu in viata. Cam de cand am inceput sa-mi las blanita la ea in cabinet. Atunci a dorit, ca orice cosmeticiana, sa puna intr-un borcan cu formol detaliile mele de clienta.

Isi zice cireasa. Stop. Se da pe site-uri. Stop. Sustine ca ar castiga si niste bani din asta. Stop. Eu nu prea cred. Stop. Noroc ca e frumusica. Stop. Asa se spune acum. Stop. Fac internet. Stop. Sani mari. Stop. Divortata, of. Stop. Fir viguros, bun pentru peruci. Stop. Hazlie uneori, desi pe mine e greu sa ma mai amuze ceva. Stop. Mereu grabita. Stop. Pielita subtire, prea subtire. Stop.

Stia deci ca scriu la un site. Hotcity.ro. Cum? Hotcity.ro. Orasul fierbinte. Ihim. Asta n-a impresionat-o prea tare. Cand esti cosmeticiana, site-urile se surpa ca un fum. Hartia manent, ar fi putut sa-mi replice. Dar a tacut, fiind o doamna.

Cosmeticiana mea a pus mana pe revista The One. Din intamplare singurul numar in care nu scriam ceva picant despre sex. Ma intreb ce-ar fi zis daca ar fi dat peste asta. Ma rog, sa nu discutam drobul de sare.

Acum, cand a vazut negru pe alb Sana Nicolau si un articol despre mine calarind o bicicleta, a uitat sa mai scoata mustata clientei care zacea in abandon. Dar cum, eu o cunosc bine. O jumulesc de ii merg fulgii la fiecare 3 saptamani. Ii stiu fiecare cotlon si cuta si fanta.

Stiti, mi-a declamat ea in timp ce tragea de mine sa ma rupa bucati de vie. Stiti ce mi se pare fenomenal? Ca scrieti asa cum vorbiti. Eu: auch! Ea, neimpresionata: m-a uimit asta. Nu ma asteptam, va spun sincer.

Eu credeam ca scriitorii astia de prin reviste se exprima altfel prin viu grai. Dar in revista sunteti chiar dumneavoastra in carne si oase. Parca va aveam in fata. Decat ca era scris. M-am simtit asa, bine. M-am bucurat. Bravo, sunteti mare.

Am plecat in graba, lingandu-mi o labuta. Aveam deadline. Si cum scriu pentru cosmeticiana, nu-mi permit sa o dezamagesc. Altfel parul meu devine ca orice alt par.

pur si simplu Beijing

august 20th, 2009

Asa arata Beijing-ul. Sau cel putin asa arata acum doua saptamani.

Despre iubiri, fie ele si foste, un etaj mai jos.

Cireasa

mancariciul fostelor iubiri

august 19th, 2009

mancarici

Da, a fost o vreme si nu e chiar departe. Cand prietenele ma invidiau. Si isi puneau pe rezolutia de anul viitor, scrijelit cu sange neinceput, sa ia curaj de la cireasa.

Mai cireasa, dar ce coloana vertebrala din fier betooon armat ai tu, cand vine vorba de relatii. Asta imi auzeau urechile, de exemplu, din partea taranilor de la tarabe. Cand eram de gasit prin piata, facand targuieli.

Cireaso, dar ai sange, nene, imi ziceau si casieritele de la supermarket. Si doamnele cu coc de la circa financiara. Am vrea toate sa nastem copii fermi ca tine. Cu taria de a rupe relatiile care merg sontac-sontac.

Iar mama de cireasa era mandra. Arata cu mine poze la serviciu. Uite, ea e. Ea e cea care face ce va spun. E neinduratoare. Sfinte Sisoe, ce bine am crescut-o. Cata intelepciune pe dumneaei. Si uite cat este de mica.

Iar barbatii…barbatii, acesti beneficiari directi ai actiunilor mele. Simteau ghioaga ce sta sa se pravale. Daca le trece prin minte cumva sa faca vreo miscare de impacaciune. Dupa ce am pus un punct onorabil amorului ce sta sa moara.

Domnul meu, cand s-a hotarat cireasa sa rupa pisica, s-a zis. Nici ca mai revine asupra deciziei indelung cumpanite. In doua cuvinte: cireasa, dura din fire, n-are lecuire. Asa mai povesteau matusile vecinelor de pe la bloc.

Cu mandrie povestea chiar si ea, cui nu stia inca, ce smechera e. Cum atunci cand lucrurile nu mai merg unse, inchide usile cu zdronc, pac, bum, bang. Si cum nici ca le mai deschide vreodata.

Pentru ca, vezi tu. Ea le incuie cu o cheie de la care nu exista copii. Si pe care o arunca intr-un lac malos. Unde nici ce mai vestiti scafandri. Sa zicem cei angajati pentru relicvele Titanicului. Nu ar mai dibui-o in vecii vecilor amin.

Dar uite cum vigilenta ei e acum tare ca fularul. Ceva s-a rasucit in maruntaiele ciresei. Si in special in departamentul ala responsabil cu pomparea sangelui prin corpul dumisale.

Si niste usi au ramas intredeschise. Cat sa iasa si intre pe acolo tot felul de personaje suparatoare. Care o ingrijoreaza cateodata in asa masura incat ii tulbura somnul altfel bun.

Treaba e ca m-am pricopsit in viata mea cu mancariciul fostelor iubiri. Asta nu e chiar ceva concert. Sa pun sa pun mana/gura. Ci e mai degraba un bazait de tantar cand ai vrea sa dormi.

Cu deosebirea ca tantarul cu pricina este unul cunoscut bine. Care ma uimeste cu un miros cunoscut. Sau cu o vorba de duh mestesugita, pe care stii ca numai eu o inteleg. Tantarul bazaie pe tonalitati familiare, nepericuloase. Dar numai bine cat sa-mi strice tihna.

Ce de metafore. Mancariciul a inceput doar acum un an. La scurt timp dupa eradicarea dulcelui flagel SMPE (sau mangafaua, cum ii mai zic trecute doamne si domnite). Dar mancariciul sparge barierele temportale. Si functioneaza profund retroactiv.

Si nu rezista nici chiar portile de cetate. Cele prea grele ca sa fie adevarat ca se deschid. Tantarii vin, bazaie, pleaca. Vin bazaie, pleaca. Vin, bazaie, pleaca. Cireasa doarme cu greutate. Si mai e si plina de ciupituri.

Ar fi ok daca tantarii ar fi de fapt albine. Fiinte harnice care macar produc miere. Si de vor sa intepe, accepta sa isi dea viata pentru asta. E corect asa. Dar tantarii…tantarii sunt doar niste gaze care lovesc sub centura. Cand oamenii dorm.

Ce mai tura vura. Cand esti ciupit, te mananca. Cand te mananca, te scarpini. Cand te scarpini , se umfla. Si cam atat.

Jos mancariciul fostelor iubiri. Si pe cine-am omorat, sa fie eu obligata sa ma scarpin.

ce nu face cireasa pentru o freza smechera

august 18th, 2009

par

Am observat cu bujori in obrajori ceva. Mie parul imi sta cel mai bine dupa o dimineata care incepe cu dragoste. Nu de viata sau de semeni. Ci dragoste pur fizica. Like on Animal Planet.

Sigur, s-ar putea ca la asa descoperire sa ma fi ajutat si prietenul meu imaginar, I. Dar odata revelata chestia asta, trebuie sa ma ajut singura mai departe. Sa o potentez cum oi putea. Pana ating culmi nebanuite. Asta inseamna progres personal.

Nu vedeti ca in lumea in care traim, fiecare e pentru el? Ador zicala asta apocaliptica. Nu ma pot baza ca in fiecare dimineata de la Dumnezeu parul meu o sa poarte pecetea proaspata a iubirii. Deci trebuie sa inventez altceva pentru dimineti mai putin daruite de zei.

O precizare. Eu n-am parul cret. Si nici cine stie ce volum nu are. De-astea nu pot fi absolut niciodata confundata cu sobolanul care s-a spalat cu Foltene. Si totusi, dupa o dimineata de dragoste, arat mortal. Cazi jos cand ma vezi.

Cand ma ridic din pat, tot capul sufera de greutatea unor bucle fabuloase. Sunt asa de multe si atat de placut involburate. Incat capul de cireasa, cel ce ascunde mintea ei, abia poate sa mai stea drept. Si sa le poarte falnic.

Cum sa nu vreau sa am mereu 200% volum si 546% mai multe bucle? E omeneasca dorinta mea. Dar cum nu beneficiez 365 zile/an de luxul de a-mi incepe viata astfel, pe cale sexuala, adica, m-am gandit la urmatoarea strategie.

Sa incerc sa refac de una singura traseul & miscarile unui act de amoros impartasit. Cu speranta de a obtine par frumos la final. Chiar daca pentru asta trebuie sa ma muncesc enorm. Ei bine, o sa simulez si mimez la repezeala niste miscari studiate cu grija.

O sa ma spal pe cap. O sa ma reped in bucatarie sa fac cafea. Cu parul ud, asa. O sa pun paine la prajit. Cu parul ud. O sa intru putin pe net. Rrrr, cu parul ud. Pun si de ceai. Indicatie scenica: parul este el inca ud. Dar totusi putin zvantat, da?

Apoi o sa-mi iau avant din hol citire. Si o sa ma reped in marsarriere catre pat. Unde o sa ma trantesc surprinsa de mine si de viata, direct pe spate. Apoi o sa prestez niste miscari marunte. Eu cu mine si pentru mine.

O sa petrec o vreme concentrata in acest du-te vino. Executat aproape in acelasi loc. Plaja miscarii trebuie sa fie tare mica. Numai asa se obtine o frecare intensa a partii din spate a capului de asternut. Si in final, sper eu, par valvoi.

Imediat dupa, ma voi zvarcoli in fel si chip printre perne. Ca un peste pe uscatul dormitorului. Inchipuindu-mi ca ma lupt cu Xena, printesa razboiului din televizor. Voi folosi aici modelul unei gaini fara cap.

Scopul este in aceasta faza obtinerea transpiratiei. Cred ca in acest moment parul este deja intr-o formula avangardista. Dar are nevoie de un bust de umezeala. Daca ma plictisesc sa ma rasucesc asa, cred ca pot inlocui cu o alergatura sumara prin sufragerie.

Apoi ma arunc iar in pat. Tot ca suflata de o explozie, tot pe spate. Si imi lipesc perna de gura si nas. Tragand-o incet peste fata, ea turtita fiind, in sus, spre crestetul capului. Ca sa conduc toata constructia capilara inspre spate.

In timpul asta ma apuc sa si strig ceva. De neinteles, dar tare sa fie. Cat sa bulversez vecinii. Recunosc ca nu stiu daca partea vocala chiar ajuta parului. Dar ce ma fac daca tocmai aici sta magia frezei mele post-iubire?

Apoi reiau miscarile marunte. Dar am grija sa ma presez tare de cearseaf si cu laterala dreapta de cap. Si cu cea stanga. Apoi beau apa. Cine stie, poate si asta ajuta nitel.

Apoi zambesc si ma duc pana la baie. Apoi ma intorc in dormitor. Si ma arunc vitejeste inainte, pe burta. Sa mai dau podoabei din cap o pauza. Si sa o fac sa se aseze in pozitie normala. Sa vedem cum pica.

Incerc acum sa determin diametrul patului folosindu-ma de corpul meu. Tin capul lipit de asternut si ma frec de fiecare centimetru de cearseaf. Ca si cum acolo, in freza, ar sta aparatul de masurat.

Apoi arunc o perna pe jos. Intonez un imn de multumire zeilor. Si ma imbrac sa ma duc la serviciu. Ar trebui sa iasa bine. Sa-mi tineti pumnii.

in confuzie sau calare pe destin?

august 17th, 2009

editors copy

Duminica seara cireasa s-a prezentat la concert Editors. Trupa isi acorda deja instrumentele generatoare de extaz. Solistul Tom terminase de calcat camasa. Si se apucase acum sa-si suflece cu grija jeansii ca sa fie cat de cool poate el sa fie.

Dar cireasa inca mai avea treaba. Cotrobaia curioasa prin nisipul de pe malul marii. Mereu gaseste ea acolo combinatii noi de scoici si melcisori. Se folosea pentru asta de degetele de la picioare. Cele ornate cu unghii rosii din belsug.

Degetele despre care cineva i-a zis odata, nu spun cine, persoana aproape importanta. Ca sunt perfecte si seamana leit cu degetele de pe covorasele de prin baile vietii. Cele desenate pe post de benchmark (adica asa ar trebui sa arate degetele de la picioarele voastre, oameni!) de catre companiile care produc asemenea covorase.

Si se mai ferea inca cireasa de stropii rebeli care insistau sa i se incurce in cosite. Duminica au fost niste valuri…Cum sa pleci in pripa?

Ca sa ajunga la timp, cireasa a condus ca o zeita a covrigului ce este. A dat tot ce poate din ea. A ales rute alternative, a taiat fata, a calcat-o pana la podea. A fornait din narile largite. A spus vorbe de ocara, a facut semne porcoase.

A cantat in final canticele de leagan. Ca sa-i adoarma pe ceilalti patru aprigi pasageri. Si sa poata conduce in voie, fara sa-si capete bete in roate. N-avea timp pentru strigaturi. Dar las-o cireaso, mai moale. Ce naiba. Si imbatati de canticel, colegii de drum dormeau precum pruncii la sanul universal.

A ajuns cand ziua se ingana cu noaptea. S-a prabusit in locul tinut in primul rand de catre fratele ei fake. Si a asteptat cantarea cantarilor. Gandindu-se daca sa riste sa treaca de paza si sa il linga pe Tom. Sau sa stea la propriu in banca ei.

Muzica a inceput. Sfinte Sisoe, ce concert bun. Si deodata a lovit-o. Pe cand Tom se contorsiona pe scena si sarea precum un calut nebun. Si-a dat seama ca pe cartea ei de vizita scrie editor. Va jur ca asta scrie. I-am aratat si mamei de cireasa.

Pai si daca eu sunt editor si nu e doar o gluma proasta. Si ei sunt Editors, fara doar si fara poate. Atunci eu, eu ce caut aici azi, la birou? De ce nu cutreier lumea impreuna cu trupa?

De ce nu sunt responsabila sa pun cate o saltea mica de protectie sub fiecare schema rock mortala a lui Tom? Sau de ce nu cant, incetisor macar, in fundal? Ca tot stiu toate piesele. Bine totusi ca stiu acum unde mi-e locul.

Dar astazi mi-e foarte greu sa mai muncesc. Ma uit la dana cum sta in fata mea. Si ma gandesc ca ii fac o mare favoare. Eu apartin unei trupe rock de mare succes. Si in loc sa stau cu ei la repetitii si mai stiu eu ce, eu scriu la hotcity.ro.

Ca sa fiu sincera, nici nu stiu cu ce sa incep. De unde sa ma apuc sa ma implic trup si suflet si mai ales trup, sa pun osul. Si ce pregatiri sa fac in graba ca sa imi urmez colegii editori. Stiti, editorii e bine sa stea uniti. Altfel nu faci mare branza in meseria asta.

E drept ca nu stiu care mi-ar fi salariul in trupa. N-am apucat sa discut. Degeaba am ridicat si agitat catre Tom si toti ceilalti fartati mainile mele mici, intr-o ruga rock.

Mi-au facut marunt din ochi, cu subinteles. Ceva gen cireaso, nu e momentul si nici locul. Lasa, ca stam noi pe indelete de vorba. Dar na, n-am nimic sigur. Si facturile vin lunar, bata-le vina.

Si nu am cum sa plec doar ca groupie acum. Imi trebuie cascaval. Doamne, ce imi mai plac starurile rock. Si valurile lucitoare ale marii intr-o duminica de august. Oare ce salariu sa cer? Si ce job description sa negociez?

Dar An end has a start.