cand vorbesc de fosti, se suna din goarna adunarea

septembrie 29th, 2009

ex

Mi se intampla sa mai stau asa in bucatarie si sa trebaluiesc ceva marunt.

Mai dau cu laveta pe blatul ca scos din inalbitor. Mai spal niste prune vinetii sub jet puternic de apa. Mai pun ceainicul turcesc si aburind la fiert. Sunt o femeie simplista intr-o viata de-a pururi complicata.

Si daca apuc vreodata sa vorbesc despre cate un ecs sau doi. Lucrurile nu raman niciodata la fel. Respectivul impricinat apare nonsalant in papuci in bucatarie, scarpinandu-se la coaste. Si se comporta ca si cum e la el acasa.

Unul cotrobaie prin frigider dupa niste branza cu masline. Placerea lui. Altul da volumul mai tare dupa vreo piesa care-i place. Si incepe s-o ingane fals impreuna cu radio-ul. Tanananaaaa-nanananaaaa.

Cineva ma lasa masca in timp ce face oua ochiuri. Si presara tacticos cate o boaba de piper, ca la restaurant. Altcineva ma intreaba daca am apa la rece. Si de ce am ales marca asta naspa de bere.

Din senin mi se zice ca e prea cald si mi se inchide centrala. In timp ce un domn cu fixatii si statura ascetica strange costipat firmiturile de pe masa. Tot el lesina cu zgomot zdranc! cand vede ceva vase murdare in chiuveta.

Bucataria se imbiba de miros bun dar otravit. Si tocmai atunci unul se gaseste sa aprinda lumina de sus, pe care eu nu pot sa o sufar. Oricum, as desfiinta toate luminile de sus. Imi plac numai cele care vin de jos sau de la mijloc.

Si pas de ii mai scoate de acolo. Reusesc sa-i dau pe usa afara, cu ghionti in coaste, doar mult dupa ce discutia moare. Mai ramane prin casa cate un papuc, pe care il ard dupa tenebroasa intamplare.

Cel mai ciudat e cand ma apuc sa vorbesc despre asa subiect in pat. Ecsii se teleporteaza ca in stargate. Si ma trezesc cu ei inghesuiti intre cearceafuri. Daca gresesc si vorbesc despre mai multi odata. Nu mai ai loc sa arunci un ac.

Unul sforaie de da sa moara la fiecare demers de inspirare. Altul imi trage toata patura si doarme de-a curmezisul. Genul egoist adorabil. Incat nu mai pot sa stau in nicio pozitie decenta.

Exista mereu unul care citeste si mananca savant un mar. Pe care il clefane de-mi vine sa-mi astup urechile. Si care se lupta pentru o bucatica de pat mai buna cu cel care da drumul la televizorul mic. Care apare si el ca prin farmec. Desi eu nu mai tin asa ceva de multa vreme.

Ecsii cu care ma trezesc colega de pat din greseala se rasucesc de pe-o muchie de corp pe alta, stresati. Vorbesc in somn, transpira de raceala, au insomnii sau ii doare nu mai stiu pe unde.

Gandurile din capul lor se incurca intre ele. Sforaitul se face una cu oftatul si cu plescaitul. Si impreuna se urca in vartej spre cer, dirijand avioane.

Noroc ca am un somn bun si nu ma rapune nimic din toate astea. Si noroc ca vine dimineata si totul se destrama ca aburul de la ceainicul meu. Dar am vorbit deunazi despre niste ecsi. Si s-au infiintat claie peste gramada in alcov. De nu se mai intelegea om cu persoana.

mancariciul fostelor iubiri

august 19th, 2009

mancarici

Da, a fost o vreme si nu e chiar departe. Cand prietenele ma invidiau. Si isi puneau pe rezolutia de anul viitor, scrijelit cu sange neinceput, sa ia curaj de la cireasa.

Mai cireasa, dar ce coloana vertebrala din fier betooon armat ai tu, cand vine vorba de relatii. Asta imi auzeau urechile, de exemplu, din partea taranilor de la tarabe. Cand eram de gasit prin piata, facand targuieli.

Cireaso, dar ai sange, nene, imi ziceau si casieritele de la supermarket. Si doamnele cu coc de la circa financiara. Am vrea toate sa nastem copii fermi ca tine. Cu taria de a rupe relatiile care merg sontac-sontac.

Iar mama de cireasa era mandra. Arata cu mine poze la serviciu. Uite, ea e. Ea e cea care face ce va spun. E neinduratoare. Sfinte Sisoe, ce bine am crescut-o. Cata intelepciune pe dumneaei. Si uite cat este de mica.

Iar barbatii…barbatii, acesti beneficiari directi ai actiunilor mele. Simteau ghioaga ce sta sa se pravale. Daca le trece prin minte cumva sa faca vreo miscare de impacaciune. Dupa ce am pus un punct onorabil amorului ce sta sa moara.

Domnul meu, cand s-a hotarat cireasa sa rupa pisica, s-a zis. Nici ca mai revine asupra deciziei indelung cumpanite. In doua cuvinte: cireasa, dura din fire, n-are lecuire. Asa mai povesteau matusile vecinelor de pe la bloc.

Cu mandrie povestea chiar si ea, cui nu stia inca, ce smechera e. Cum atunci cand lucrurile nu mai merg unse, inchide usile cu zdronc, pac, bum, bang. Si cum nici ca le mai deschide vreodata.

Pentru ca, vezi tu. Ea le incuie cu o cheie de la care nu exista copii. Si pe care o arunca intr-un lac malos. Unde nici ce mai vestiti scafandri. Sa zicem cei angajati pentru relicvele Titanicului. Nu ar mai dibui-o in vecii vecilor amin.

Dar uite cum vigilenta ei e acum tare ca fularul. Ceva s-a rasucit in maruntaiele ciresei. Si in special in departamentul ala responsabil cu pomparea sangelui prin corpul dumisale.

Si niste usi au ramas intredeschise. Cat sa iasa si intre pe acolo tot felul de personaje suparatoare. Care o ingrijoreaza cateodata in asa masura incat ii tulbura somnul altfel bun.

Treaba e ca m-am pricopsit in viata mea cu mancariciul fostelor iubiri. Asta nu e chiar ceva concert. Sa pun sa pun mana/gura. Ci e mai degraba un bazait de tantar cand ai vrea sa dormi.

Cu deosebirea ca tantarul cu pricina este unul cunoscut bine. Care ma uimeste cu un miros cunoscut. Sau cu o vorba de duh mestesugita, pe care stii ca numai eu o inteleg. Tantarul bazaie pe tonalitati familiare, nepericuloase. Dar numai bine cat sa-mi strice tihna.

Ce de metafore. Mancariciul a inceput doar acum un an. La scurt timp dupa eradicarea dulcelui flagel SMPE (sau mangafaua, cum ii mai zic trecute doamne si domnite). Dar mancariciul sparge barierele temportale. Si functioneaza profund retroactiv.

Si nu rezista nici chiar portile de cetate. Cele prea grele ca sa fie adevarat ca se deschid. Tantarii vin, bazaie, pleaca. Vin bazaie, pleaca. Vin, bazaie, pleaca. Cireasa doarme cu greutate. Si mai e si plina de ciupituri.

Ar fi ok daca tantarii ar fi de fapt albine. Fiinte harnice care macar produc miere. Si de vor sa intepe, accepta sa isi dea viata pentru asta. E corect asa. Dar tantarii…tantarii sunt doar niste gaze care lovesc sub centura. Cand oamenii dorm.

Ce mai tura vura. Cand esti ciupit, te mananca. Cand te mananca, te scarpini. Cand te scarpini , se umfla. Si cam atat.

Jos mancariciul fostelor iubiri. Si pe cine-am omorat, sa fie eu obligata sa ma scarpin.

muzeul fostelor iubiri (post si pentru Domni)

aprilie 8th, 2009

robotel

Mi-am dat seama ca trebuie sa incep proiectul asta nou cand am dat peste picurii de ceara de nescos de vreo gospodina inventata inca picuri prezenti pe fata de masa galbena gofrata pe care am folosit-o acum un an in vreme de dragoste pe balcon cu SMPE cand mancam pepene la lumina lumanarilor si el fuma trabuc si eu ma uitam in adoratie.

Cum am vazut ceara, cum am plonjat cu capul inainte in gresia din balcon. Parandu-mi-se ca e o piscina racoroasa si primitoare. In vreme ce eu sunt o femeie incinsa.

Am stat acolo semiinconstienta o vreme. Cantand obsesiv These Boots Are Made for Walking.

Pentru ca eram pusa pe treaba am scormonit cartita harnica in dulap si printre rochiile de vara cu sanii pe-afara am dat peste o manusa fara degete pentru sport apartinand de drept celui mai iubit dintre pamanteni pe care el o folosea mai ales cand se ducea joile la sport si se intorcea bucuros sa ma vada si eu eram bucuroasa de imi ieseau pe nas petale de trandafiri roz.

La atingerea manusii. M-am transformat intr-un izvor de lapte amestecat cu miere si putina menta. Si am inceput sa susur salcie la mal. Sa susur melodia The First Cut is the Deepest. Desi sincer nu vad legatura.

Insa asta zic vecinii deja lehametiti de slabiciunile mele. Si de aparaia facuta lipalip pe scara comuna.

In debaraua unde am cotrobait dupa ce din izvor m-am facut la loc femeie am dat peste basmaua besmetica si rosie a motociclistului care m-a pus pe mine sa o port desi era a lui ca vezi doamne sa devin si eu un fel de aventuriera sau macar sa tin insemnele cu speranta ca ma molipsesc de viteza si nebunie si eu ma faceam ca asa s-a intamplat.

La vederea basmalei nu s-a intamplat mai nimic. Poate doar am slabit putin cate putin. Pana nu a mai ramas din mine decat un fulg verde otrava. Care a zburat pe geam. Si o veverita il prinsese si fugea cu el intre labute chiuind I Wanna Be Sedated.

Si ce s-a chinuit mama sa-l aduca inapoi. Ca cica vietatea voia sa-si faca din el palarie pentru bal. Pfui.

Sa recapitulam. Sunt fericita castigatoare a unei fete de masa patata cu ceara rosie. A unei manusi de sport, doar una. Si a unei basmale rosii cam purtate. Ce fac cu ele?

A. Le ard cantand Fire Starter. B. Le ignor. C. Infiintez cu ele Muzeul Fostelor Iubiri.

Daca voi votati cumva varianta C. Va rog pe fiecare sa imi mentionati si promiteti pentru expo macar un exponat cu incarcaturi asemanatoare. Cu o descriere buna pe care abia astept sa o cunosc.