martie 26th, 2009
Ca luni, cand mergem la ei din nou, o sa le putem duce ceva de mancare. Detalii pe copilul meu frumos si destept, dasiprimeste. E groasa treaba si vremea nu tine cu ei. Nu ca daca ar fi mai frumos afara, le-ar fi mai putin foame.
Pentru cei care nu stiu povestea noastra, va rog intrati aici.
Pentru postul meu zilnic, cititi va rog un etaj mai jos.
martie 25th, 2009
Se tine de sotii Nona si ima da leapse. Acum mi-a predat stafeta sa spun ce mi-ar placea sa fac inainte sa mor. Ma execut, cum nu. Uite Nona cum sta treaba. Sper sa nu te dezamagesc, eu sunt o persoana simpla.
1. Cum aflu, trebuie sa fug degraba la Capsa sa-mi cumpar tort Jofra. Pe care sa-l inghit incet-incet pe tot. Cum inghite un boa rabdator o capra cu ochi sticlosi. As face asta chiar cu riscul ca as muri mai repede decat mi s-a anuntat anterior.
2. As trage sfori sa ma vad cu vreo 15 persoane de care imi pasa mie enorm. Ar fi greu pentru ca unele sunt aruncate prin te miri ce tari. De soare sau de nameti pline ochi.
3. M-as milogi de un producator celebru de desene animate de succes. Sa faca repede un personaj special pentru mine. Adica eu sa-i pun vocea. Si m-as distra in felul asta copios.
4. As insista sa mi se lase macar o ora. In care sa pot sta langa o capita de fan, in soare de mai. Si sa privesc cerul cu nori care imi prezinta fara ragaz animale si obiecte pufoase, din vata de zahar.
5. As suna pana la urma la numarul la care n-am curaj sa sun. Si as cere o portie dubla de sex salbatic. Cu topping de capsuni cu frisca si sampanie. Da, si eu sunt jenata ca merg asa pe mainstream. Cu toppingul, adica.
6. M-as teleporta sa vad cu ochi mici si prietenosi de cireasa. Peisajul ce contine dealurile chinezesti ca niste niste capite. Hotarat lucru, imi plac capitele. Si orezariile ca niste mici piscine pretioase si hranitoare.
7. As dormi bine dupa-masa, ca nu apuc niciodata. Si nu vreau sa ma prinda asa eveniment obosita si cu cearcane. Apoi as bea o cafea mare la ibric facuta de mine.
8. In final m-as duce sa mor la mare, bronzata si cu sare prin par. Cu o pina colada intr-o mana si ascultand Pink Floyd, ca sa fiu pregatita.
O fi bine, o fi rau, asta e la prima vedere. Voi ce-ati face, inainte sa muriti? Daca imi permiteti asa intrebare morbida, ca si leapsa de fata. Vai Nona, zau asa. Uite ca mi s-au speriat cetitorii. Codo cred ca are coarnele bagate in cap.
martie 24th, 2009
Personajul colectiv Londra mi-a fixat capul cu o mana. Si cu cealalta a apucat repede o bata de cricket si mi-a tras cu ea drept in cap. Rusinica sa-mi fie. N-am fost pregatita.
M-am dezechilibrat, am cazut in fund. Si un roi de pasarele tip colibri mi-au cantat cateva minute o hora deasupra capului. Ca in desene animate.
Si totusi nici macar suparata nu sunt. Doar ca au incoltit sub pielea mea muguri noi. Muguri de ciuda si invidie de culoarea otravei.
Lovitura m-a facut sa ma concentrez acum asupra altor lucruri. Cum ar fi sa-mi schimb repede viata, cum oi putea. Incat sa mi-o fac sa semene din ce in ce cu una britanica.
Pentru ca daca ai putina imaginatie. Si cred ca am. Nu pot sa nu ma vad pe mine, in loc de domnii de colo. In Hyde Park, rasturnata intr-o rana, pe iarba deasa taiata cu forfecuta de unghii de catre un lord.
Cu un cos de picnic din care se itesc 2 pahare cu vin rosu. Si niste cai baltati care trec la trap saltat pe deasupra capului. Gestionand doi copii prea blonzi, cu pantaloni scurti. Care sar ca mieii in timp ce hranesc lebede albe si lebede negre.
De ce sa nu fiu eu mama care sa-si duca ai ei prunci prea blonzi prin muzeul de istorie naturala. O cladire obscen de mare si impecabil intretinuta. Unde se pun la bataie cele mai aprige tehnologii.
La departamentul pasari, de exemplu. Sunt imagini cu inaripate care se tot schimba. Ca sa inteleaga copiii unde traiesc pasarile, ce mananca, ce citesc, unde ies ele sa se distreze.
Apoi sunt 3 receptoare. Pe care daca le ridici, iti raspund tot felul de pasari diferite. Ca sa stie copiii cum ciripesc pasarile si cum canta pasarile si cum vorbesc pasarile la telefon.
Cireasa a murit de placere sa se joace la toate butoanele si receptoarele si gadgeturile. Si s-a gandit cu tristete la Antipa, de curand vizitat. Unde pasaretul strange praf printre penele impaiate acum cine mai stie cati ani. De catre un strabun.
De ce sa nu fac eu, nu chinezoaica de colo. Cele mai fabuloase cumparaturi in Borough’s Market, cea mai veche piata din Londra. Sa sorb duminica cu zgomot stridii proaspete imbaiate in lamaie. Sa gust jamon de ultima generatie taiat de cel mai tulburator spaniol cret creol.
Vreau sa pipai aici, in acest context, cel mai potrivit avocado. Si sa pun pariu ca asta e cel mai dulce ananas care mi-a trecut pe sub nas.
Imi plac cele 1001 de rase de oameni care se vanzolesc, ca niste cai cu pedigree. Si faptul ca pot sa ling pe jos, daca am chef.
Sa dau fuga la creatorul celor mai gustoase brownies din lume, vreau. Mi-a zis el ca o sa-mi aduc aminte de el toata viata. Si ca o sa ma intorc, sa mai cer. O sa ma intorc, n-ai tu grija.
Vreau sa cumpar nimicuri din Camden’s Town. Si sa prind mancarea indiana fierbinte & aromata de 1 lira, la inchidere. Sa ma distrez in Soho pana cad jos. Si sa ma zvarl in vaporasul pe Tamisa, cand e rost sa iau decizii importante.
Vreau sa am si eu o poarta rosie cu inel la intrare, in Notting Hill. Si sa ies doar doi pasi sa cumpar o antichitate. Pe care sa o asez deasupra semineului.
Mi se pare acum in mod absurd. Ca pot sa fiu si eu cireasa britanica. Si chiar ma oftic pentru ca stiu ca in cateva zile. Mintea mea o sa faca curat in urma acestui preaplin de senzatii si dorinte. Ca eu sa pot trai in continuare fara traume pe plan scalamb mioritic.
martie 23rd, 2009
Daca mi se pune pistolul la tampla sa aleg o moda. Trebuie sa recunosc putin jenata ca sunt de moda veche, cred.
Adica mie imi plac barbatii care fac ei toata logistica de vanator. Care tin haturile cu zabala stransa in diverse situatii. Adica alea cand au dreptate. (Daca acceptam metafora ca cireasa e un calut uneori).
Ma plec in fata barbatilor care canta tare ca cocosii. Cand eu sunt pe post de gaina fara pene in coada. In dormitor dar si in viata.
Abia de curand am invatat si eu. Sa am curaj sa mai sun fara sa fi sunat el inainte. Sa arat interes daca chiar il simt. Sa fiu mai putin demna si cu coada sus. Dar cum barbatii tot germanica imi zic ca sunt. Inteleg ca mare progres nu am facut.
Si uite, uite cum exista pe lumea asta un barbat, unul singur. Care scoate din mine cireasa hartuitoare agresiva. Cum il vad, imi uit complet bunele maniere. Imi vine iminent sa-l inghesui undeva.
Imi vine sa-l apuc strans de incheietura. Sa-l smulcesc si sa-l trag dupa mine. Sa-l blochez intr-un colt. Sa-i sucesc mana la spate. Sa-l sarut pe gura cu forta. Sa rup hainele de pe el. Sa ii pun o mana in gat. Sa-l trantesc pe jos. Sa.
Cum il vad, cum imi vine sa il ciupesc de fund. Sa ii soptesc porcarii in ureche. Sa il pipai pe un pectoral. Sa imi trec degetele prin parul imposibil de mangaiat. Sa fac ce-oi stii. Numai sa reusesc sa ma lipesc cumva de el.
Cand bem cafea si ne desparte 1 metru. Sufar ca un caine. (Daca putem accepta metafora ca cireasa e cateodata un catel.) Pentru mine e prea mult 1 metru.
Imi vine sa sar peste masa. Sa ma cuibaresc pe genunchii lui. Ce daca ii e mai incomod asa. Si oricum, cui ii pasa de cafeaua lui. Cand pe lume exist eu. Lasa, domnule, orice faci. Pick me.
Cand mancam ceva, trebuie sa fie din aceeasi farfurie. Furculita mea vrea sa se intalneasca cu a lui. Cum se intalnesc doamna si vagabondul la mijlocul unei spaghette.
Mainile mele trebuie sa stea apasate pe el. Pielita subtire de cireasa toarce insistent pe langa pielea lui. Doar-doar putem pune parte peste parte.
Cum face el asta, nu prea stiu. Reusesc cu greu sa ma abtin sa nu aplic toate astea. Pana acum am fost o doamna. Dar va spun, cu greu ma abtin de la viol. Si sincer, nu stiu pentru cat timp.
martie 23rd, 2009
Copii, femei, batranei, militari in termen, intelectuali, tarani si atei si grasani si bisexuali si gravide, absolut toti au cazut de acord. Ca expresia care defineste cel mai bine ceea ce ni se intampla este “pe praful asta”.
Este o expresie aparuta odata cu recenta criza. Deci e proaspata ca scoasa din cuptor si totusi pare veche dar de cand lumea. Se refera la faptul ca in jurul nostru este praf si pulbere. Si prin urmare trebuie sa nu mai avem niciun fel de asteptari.
Ea se foloseste:
> ca sa justifici cand esti incapabil sa faci ceva ce lumea in principiu asteapta de la tine; totul s-a deteriorat, chiar si calitatea prestatiei tale.
> cand ai decis sa nu mai cheltui bani intr-o anumita directie care iti aducea satisfactii; si de-aia acum esti trist si te uiti catatonic la tv.
> cand explici copiilor ca nu mai mergi in vacanta la greci, ci la noi, la bai; in situatia asta poate fi insotita si de o palma peste ceafa.
> cand stai tarziu la job desi urasti asta; nu ne mai putem supara sefii, ca imediat il tin pe cel mai fara de viata personala si ne dau pe noi afara.
> pentru a explica de ce din cosul zilnic a disparut somonul; in locul lui a venit salata de icre Negro de lux, cu bucatele din ce a fost odata, inainte de uscare, afumare fara fum, emulgare si edulcorare, un somon.
Dar de fapt se poate folosi absolut oricand, in functie de imprejurare. “Pe praful asta” si-a castigat rapid un loc la fel de privilegiat ca si “parca te mai uiti”, vorba vine”, “zic si eu asa” si “gen”.
Daca trebuie sa te explici ca nu mai iubesti cum iubeai. Cred ca e suficient un “pe praful asta…” spus stins, asa, si cu ochii in jos.
Daca n-ai timp sa-ti vizitezi bunica. Ii urli tare la telefon “pe praful asta, mamaie?!”
Daca nu reusesti sa slabesti si prietenul se uita acuzator la sunci. Zici doar intepat: “pe praful asta” si indesi dintr-o sorbire o tarta cu frisca si fructe sub nas.
E o expresie care mi s-a insinuat si mie in vocabularul de baza. Desi o detest. Dar mi-am dat probabil seama. Ca vreau neaparat sa ma inteleg cu semenii. Si atunci am facut rabat la calitate.
Ce ma uimeste e cum criza a reusit sa impuna acesta zicala. Ca unanim acceptata de catre toti vorbitorii de mioritica. Fie ei mai profunzi sau mai profani.
Eu tocmai m-am intors de la Londra si va pove maine cum a fost. Cum, pe praful asta?! Da, parca te mai uiti.
