cireasa si noua gura

octombrie 13th, 2010

A trecut o saptamana, poate, de cand am o gura infierata. As vrea sa explic cum se intampla treburile cand posezi o gura incarcerata astfel.

Trebuie sa dau dreptate cititorilor si altor privitori directi din livada. Te obisnuiesti cu aceste cutite pe care le tii cu grija in guraca, pe niste oua. Te obisnuiesti cu orice pe lumea asta. Si asta face parte din natura buna a omului dar neaparat rea a romanului. Oops, ma scuzati. Inapoi la aparat.

Buza invata cel mai repede sa sada nitel departata de dinti, cum n-a mai facut-o vreodata. Cred ca acceptarea se intampla candva in timpul noptii. Cand buza ramane singura stapana in gura si se gandeste la ce are de facut. Fara presiunea ciresei. Dupa buza, urmeaza si limba. Care inceteaza sa se mai mire de asa aparatura instalata in locurile unde altadata ea intalnea doar lucruri obisnuite si cam plicticoase, imi inchipui.

Si daca buza si limba s-au obisnuit, cine ma cred eu sa continui sa ma mir, ca si cum se termina lumea. Nu domnule, nu. Cand ai aparat lumea de-abia incepe. Am curaj acum sa rad cu toata gura spre interlocutor, daca zice o gluma buna. Aproape ca imi vine sa opresc lumea pe strada sa ii arat ce fier frumos am eu in gura. Doamnelor, domnilor, ati mai vazut asa ceva.

Am facut si exercitii dimineata, la pranz si seara, si ma mandresc cu faptul ca am reusit sa scap de niscaiva ticuri ce iti apar cand in gura ai un corp strain pe termen lung. Mai sasai uneori, ce-i drept, pentru ca nu imi ies cuvintele asa cum le am eu programate. Si in loc sa am vocea de tunet cu care mi-am obisnuit audienta, iese ceva peltic. Aproape simpatic de gresit ce e. Nu-i nimic. Cine rade la urma rade mai cu foc.

Nici dragostea nu e chiar imposibila, cum am crezut. Si aici nu ma refer la sentimente pe care ai putea sa le incerci la inima atunci cand porti aparat. Ci la abordari mai pamantene, de natura palpabila, ce implica gura. Se pare ca barbatii nu fug cu parul maciuca si mancand nori cand dau peste o femeie cu gura de fier.

Ba sunt unii, nu spun nume, persoana importanta, care nici macar nu se prind ce ascunde cireasa in cavitatea pe care ei o studiaza cu interes. Deci a mai murit un mit. O cireasa cu aparat e la fel de atragatoare ca si o cireasa fara de proptele.

Un singur lucru ma mai nemultumeste. Imi petrec mare parte din timp curatindu-mi gura. Practic cu asta ma ocup. Sper sa nu se prinda ariciul si sa nu ma dea afara pe motive de comportament igienic aberant. Si nu prea mai ciugulesc intre mese, caci nu-mi mai arde. Dupa fiecare masa trebuie sa ma spal pe dinti, zice la carte.

Asa ca ma uit la tot felul de bunatati si mi le refuz. Uit mereu periuta acasa. Si chiar cand o am, mi-e lehamite sa o apuc iar si iar. Cand tocmai am curatat totul luna si sunt multumita, se mai intampla sa descopar ca a ramas prinsa in aparat cate o rotita de cascaval. Sau un purcel intreg de lapte cu un mar in gura. Sau un putinei cu branza. Sau un kilogram de struguri hamburg. Pai ce, asta-i viata.

cireasa isca tablouri

octombrie 9th, 2009

cherry painting copy

Am o prietena foarte buna si foarte noua. Ea e priceputa si la cuvinte. Cum altfel? Dar picteaza si chestii care-i ies in cale.

Daca o cunosti, vezi ca din multitudinea de imagini pe care le vede trecand prin fata ochilor ei de tip viezure. Ea picteaza probabil doar nustiucatdarextremdeputinlasuta. Prietena asta a mea e plina de verva. Tare mult o plac.

Si cu emotie am constatat ca treaba e reciproca. Se pare ca si ea ma place. Motiv pentru care m-a chemat la ea in fapt de seara.

Uite cum imi introduce in mana un sandvis cu zacusta din productia proprie. Un deliciu, nu alta. Mestec si respir usor. Apoi imi ling degetele de la o mana. Apoi le mai ling inca o data.

Sniff-sniff, o mai fi ramas vreo bucatica pe undeva? Buna zacusca ai mai facut, mai N.

Apoi ma pune sa ma afund intr-un fotoliu. Si incepe sa puna verde cu rosu pe o panza. Eu port o rochie rosie-sange. Am parul galben, spicul graului. Si sorb un ceai bun facut de ea dintr-o cana verzulie. Ca pielea de broscuta otravitoare.

Sunt emotionata putintel, nu pot sa mint ca nu. Nu prea vad ce face acolo. Dar se agita mult. Da din maini si la rastimpuri ma priveste fix. Pozitia in care am ales sa-mi tin mana e cam incomoda. Si ciudata, vad dupa. Dar na, m-am comis. Asta e.

Am mai stat eu odata cu gatul fix si corpul meu nemiscat pentru facerea unui tablou. Aveam 11 ani si sotul profesoarei mele de pian, ca de, am educatie de pension, a insistat sa ma imortalizeze. Tot rosu purtam si atunci.

Dar in cazul ala m-am plictisit teribil. Domnul ala era foarte batran si nu stia sa distreze o cireasa mica. Sau macar sa o faca sa se relaxeze. Am stat statuie dureroasa si am plecat de-acolo cu gatul stramb de atata concentrare.

Prin urmare tabloul este asa nu. Cireasa, desi pui, este trista si intelenita. De data asta, pictorita de prietena mea m-a lasat sa zburd intr-o oarecare masura. Chiar daca stateam fixata intr-un fotoliu mic.

Dar acum am avut voie sa-mi rotesc ochii in cap. Am baut din cana. Am ras. Am intors capul dupa pisici. Am dat din picioare.

Rezultatul este surprinzator. N-am vazut tabloul terminat. Dar am exact aceeasi postura pe care a avut-o si mama de cireasa. Intr-un desen facut de un iubit acum ceva vreme.

Si N, surpriza, N s-a prins ca cireasa are gura stramba. Eu credeam ca asta e ceva ce vezi doar dupa ani de studiu. Adica gura mea e dreapta, de la natura. Dar eu o misc ce o misc. Si la sfarsit o strang intr-o ipostaza in bie. Si o asez in liniste pe o diagonala a fetei.

Am plecat inainte sa am ochi cu care sa vad. Sau nas cu care sa miros. Am capatat doar gura asta.

Si sunt foarte curioasa ce o sa iasa pana la final. Asa de curioasa incat nu mai am rabdare. Imi vine sa zgarii la usa. Sa cer un sandvis cu zacusca. Si sa astept cuminte pana mi se arata ceva finit.

Dupa ce am iscat un tablou nasol. Ma gandesc ca asta e un inceput profund promitator. N, cand imi pui ochi? Si nas? Ca vreau sa miros zacusca inainte s-o hapai.

alunita pe buza e porno

mai 14th, 2009

alunita

Dar nu simtiti ca era timpul pentru o noua marturisire? E vorba, stimati ascultatori. Despre alunita asezata ca din greseala pe buza superioara a cuiva.

Da, ma starneste nespus. Cum vad una, mi se pare ca a fost lasata nu sa faca umbra pamantului degeaba. Ci sa ma multumeasca pe mine. Plenar. Rolul ei este strict pornografic, parerea mea.

Alunita astfel incrunstata in om este pusa anume acolo pentru a fi muscata cu salbaticie. Si daca nu de catre mine, atunci de catre cine? Si daca nu acum, atunci cand?

Haide, sezi putin. Nu iti fac nimic. Oi fi obosit. Parca te stiu de undeva. Ce muzica asculti? Ce zodie esti? Si apoi libidinos: dar ce-ai aici? Aaaa, ce dragut. Nici nu observasem. Iti sade tare bine. S-o porti sanatos.

Indicatie scenica: aici cireasa scoate ca pentru sine un scurt rrrrrr. Si face ochi de varcolac, verzi bombon. Dar se piteste, sa nu sperie vanatul.

Doar din cauza acestui accesoriu mic dar de netrecut cu vederea. Mi se pare ca un barbat e frumos, destept si devreme acasa. Si ca e dat in bobi ca cireasa si cu el. Sa aiba ceva de impartit, orice, cat de urgent posibil.

Sa vedeti ce balamuc iese cand alunitele astea umblatoare nu-si dau seama de asta. Si nu vor sa se lase rapuse de pasiunea mea devastatoare. Incercand sa-si vada de drum ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Caci, ce credeti. Mai sunt si unele “in denial”. Care cred, cu ignoranta. Ca punctul de frumusete asezat cu grija incat sa semnalizeze eficient gura, e complet intamplator.

Ei bine, nu. Ai alunita pe buza, inseamna ca ma iubesti. Aaa, nu ma iubesti? Tocmai ai dat de necuratul. Lasa ca vezi tu.

cireasa necuviincioasa

martie 23rd, 2009

rape

Daca mi se pune pistolul la tampla sa aleg o moda. Trebuie sa recunosc putin jenata ca sunt de moda veche, cred.

Adica mie imi plac barbatii care fac ei toata logistica de vanator. Care tin haturile cu zabala stransa in diverse situatii. Adica alea cand au dreptate. (Daca acceptam metafora ca cireasa e un calut uneori).

Ma plec in fata barbatilor care canta tare ca cocosii. Cand eu sunt pe post de gaina fara pene in coada. In dormitor dar si in viata.

Abia de curand am invatat si eu. Sa am curaj sa mai sun fara sa fi sunat el inainte. Sa arat interes daca chiar il simt. Sa fiu mai putin demna si cu coada sus. Dar cum barbatii tot germanica imi zic ca sunt. Inteleg ca mare progres nu am facut.

Si uite, uite cum exista pe lumea asta un barbat, unul singur. Care scoate din mine cireasa hartuitoare agresiva. Cum il vad, imi uit complet bunele maniere. Imi vine iminent sa-l inghesui undeva.

Imi vine sa-l apuc strans de incheietura. Sa-l smulcesc si sa-l trag dupa mine. Sa-l blochez intr-un colt. Sa-i sucesc mana la spate. Sa-l sarut pe gura cu forta. Sa rup hainele de pe el. Sa ii pun o mana in gat. Sa-l trantesc pe jos. Sa.

Cum il vad, cum imi vine sa il ciupesc de fund. Sa ii soptesc porcarii in ureche. Sa il pipai pe un pectoral. Sa imi trec degetele prin parul imposibil de mangaiat. Sa fac ce-oi stii. Numai sa reusesc sa ma lipesc cumva de el.

Cand bem cafea si ne desparte 1 metru. Sufar ca un caine. (Daca putem accepta metafora ca cireasa e cateodata un catel.) Pentru mine e prea mult 1 metru.

Imi vine sa sar peste masa. Sa ma cuibaresc pe genunchii lui. Ce daca ii e mai incomod asa. Si oricum, cui ii pasa de cafeaua lui. Cand pe lume exist eu. Lasa, domnule, orice faci. Pick me.

Cand mancam ceva, trebuie sa fie din aceeasi farfurie. Furculita mea vrea sa se intalneasca cu a lui. Cum se intalnesc doamna si vagabondul la mijlocul unei spaghette.

Mainile mele trebuie sa stea apasate pe el. Pielita subtire de cireasa toarce insistent pe langa pielea lui. Doar-doar putem pune parte peste parte.

Cum face el asta, nu prea stiu. Reusesc cu greu sa ma abtin sa nu aplic toate astea. Pana acum am fost o doamna. Dar va spun, cu greu ma abtin de la viol. Si sincer, nu stiu pentru cat timp.

cireasa si gura goala pusca

noiembrie 19th, 2008

gura-cu-maci

ochii sunt ferestrele sufletului. nu asa se zice? o fi, nu zic.

cand gura tace, ochii oamenilor, frumos asezati in gavane, incep sa turuie ca nebunii. spun vrute si nevrute si-l dau de gol pe emitatorul de mesaj.

degeaba incearca apoi proprietarul lor sa dreaga busuiocul. ochii isi spun povestea lor. si dau la iveala simtamintele pitite prin suflet. bucurie, ura sau ambele.

singura modalitate sa-i opresti e sa tragi obloanele peste ei. sa ii inchizi si sa ii obligi in felul asta sa taca. ca sa nu te faci si mai tare de ras.

la mine e diferit cumva. adica ochii spun povesti adevarate. dar nu acolo sta riscul. e gura mea, care chiar inchisa fiind, are vointa proprie.

atunci cand incerc sa nu ma dau de gol. mai ales in dragoste si sentimente conexe. trebuie sa astup gura repede cu ceva. cu umbra unui copac sau mai bine. sau mai bine cu mana mea.

fara ca eu, purtatoare de gura, sa pot face ceva, gura se misca. se strange boboc. se desface floare. si cand emotia e mare, se misca atat de primordial. incat sunt jenata ca si cand stau in pielea goala in fata interlocutorului.

cand inima bate budi-bum budi-bum. si fluturii dau buzna sa iasa din stomac. fac repede o cafea. si ma pitesc pe dupa cana uriasa aburinda. las numai ochii la iveala. ca sa mai repar din atata exhibitionism.

daca e iarna e mult mai bine. chiar si in casa pot sa ma pitesc dupa vreun fular pufos, pretextand un guturai rebel.

insa gura isi scoate cel mai repede hainele de pe ea mai ales cand vorbeste. si atunci, ca sa nu ma intrerup brusc, pretextand un lesin. si sa pot totusi duce cuvantul pana la capat. trebuie sa ma intorc cu spatele.

sunt tot goala, dar cu spatele. parca e mai bine.

si cum simtz enorm. si vaz monstruos. gura mea sta goala pusca mai tot timpul. in public. pe timp de iarna.

ps: eu si gura mea suntem plecate la plantat de copacei azi. fara net.