cireasa de dulce

decembrie 12th, 2010

Tine cireasa post ce tine, cu sfintenie si cumintenie, pe cat posibil.

Strange din dinti si din fund si din ce mai poate si dansa si il tine. Fara sa puna pe limba carne gatita sau branza vrajita sau ou magic-vrajitor. Stie ca pentru un post cum-se-cuvine trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Se poate ea gandi in mod palpabil la 4 dintre ele. Sa nu gandesti urat, sa nu mananci de dulce, sa nu bei si sa nu preasexesti.

Pentru ca un 100% ar fi ceva prea extrem, cireasa s-a hotarat sa aplice un procent de 75% cuviosie. Si-a propus sa implementeze 3 chestii radicale din 4 pentru un post moderat. Oh, viata fara shaorma e pustiu. Diminetile fara omleta si branza fac norii sa se adune invalatuci deasupra orasului. Somonule, mi-e dor de tine ca de o amanta.

Dar reuseste ea sa se tina tare. Si este mandra de realizari, pana mai ieri. Cand cara pe carca-i herculeana un brad stufos pentru fratia din care face parte. Fuge cu el pe bulevard ca un barbat-bine. Dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri si a cherry o vegheaza indeaproape, intesate de pachete.

Ajunsa in casa, la caldura, cireasa este rasplatita pentru efort cu o strachina dolofana cu trei feluri de mancare. Insista in special sa se infrupte dintr-o salata taiata cu grija si cu inima curata. Ea contine diverse legume dar si ciuperci crude. Mananca ea ce mananca hulpav, cuprinsa de o foame aproape fara precedent. Si cand isi mai astampara furia, alege sa se joace cu o bucata de ciuperca.

O culege in furculita, o baga in gura jucaus, o molfaie cu placere. O toaca usor cu dintii, o intoarce pe toate partile, practicand acelasi sistem pe care il vedem la orci. Ele se joaca indelung cu focile inainte sa le striveasca intre dintii lor mari, ca niste coase. Cireasa se distreaza tare cu ciuperca. Ii da mana, acum nu mai e flamanda.

Si totusi, ciuperca asta e prea rezistenta, se gandeste cireasa in treaca. E cauciucata si cumva iluzorie. E o ciuperca speciala, isi zice ea si continua hartuiala faramei rezistente. Mai incearca putin sa o dea gata, cu dinti si limba si intregul aparat perfect echipat pentru nimicirea hranei. Apoi scoate contrariata mica ciuperca, sa o confrunte ochi in ochi.

Cand, ce sa vezi. Ciuperca era un mic melc care, in urma atator agresiuni, arata destul de rau. Era ciufulit si probabil mort la datorie dar inca intact. Ii fuge ciresei pamantul de sub picioare. Arata colegelor de masa ce a patit si brusc toata lumea se plange de lipsa de pofta de mancare. Niste fandosite, as zice, fara suparare. Eu mestecat cu incredere melcul, nu ele.

Si isi da cireasa seama ca, macar pentru o zi, a tinut post schipatand de la drumul ei. A reusit fara branza, a scapat de farmecele lui ou, dar nu s-a putut abtine de la carne vie. Si-a facut mendrele cu un melc, deci a mancat de dulce. Ce greu e sa te tii demn si pe pozitii in viata.

postul si cireasa miloasa

decembrie 1st, 2010

Doamnelor si domnilor, tocmai am sarbatorit doua saptamani de post. Iuhu. Iha. Ura. Olariti. Ohlala.

De-o vreme incoace, gura de cireasa nu capata nici farama de carne, oua, unt si branza sau produse care le contin acestea. Si nu, gatlejul de cireasa nu lipaie nici gura de alcool. Ma rog, as dori sa precizez ca tin cont de faptul ca exista carne si carne. Una face mai mult rau spiritului si trupului, alta mai putin. Cel putin exista un asemenea zvon. Si cine sunt eu sa il dau de pereti si a-l face tandari.

Cine cunoaste cireasa, stie ca ea abia a asteptat sa inceapa a posti. Are ea motivele ei serioase pentru a chema din cand in cand in livada umilinta culinara. Pentru o reconciliere cu mediul inconjurator, cireasa isi supune mintea si corpul la un pic de embargo gastronomic. Se uita cireasa cu jind la patrate de branza telemea si omlete pufoase si diverse oratanii.

In mod natural, le-ar apuca pe toate acestea de-o aripa si le-ar indesa in vintre. Dupa care ar da pe gat un ciocanel de visinata, sa circule totul bine in sistem. Insa ma intorc ca si referinta culturala la perversa de pe targu ocna si la adevarurile ce se rostesc in filmulet. Ori suntem golani, ori nu mai suntem, zice eroul. Asa si eu. Ori suntem seriosi despre post ori nu mai suntem.

Parte din public ma banuie insa ca totul este ca eu sa reusesc sa mai slabesc nitel. O banuiala fara de fundament, de vreme ce trebuie sa recunosc ceva induiosator. Nicicand nu mi-e mai mila de mine ca in aceste momente de restriste asumat religioasa. Si pentru ca ideea renuntarii la diverse bunatati ma fragezeste, devin miloasa.

Si nu miloasa cu publicul meu, cum ar fi de preferat, ci plina de intelegere pentru mine insami. Nu am voie branza, ce pierdere. Ia sa mai iau o lingura-doua-trei de miere. Nu pot pune gura pe oua ochi, ei lasa. Sa mananc atunci o punguta de alune si 3 linguri de dulceata de visine. Nu se poate pui tavalit prin-un sos cu smantana, nu-i nimic. Exista paine si ulei de masline si avocado si curmale. Na.

Si cireasa devenita astfel miloasa mananca in continuu, ca un mic animal neintelegator. Motiv pentru care se asteapta cresteri in greutate in ajun de Craciun, aoleu. Incerc sa tin situatia sub control si sa mananc cat e cazul. Dar mila, mila fata de cireasa fara de branza si somon afumat si ousor, asta ma razbeste. Aleluia.

cireasa si lectia de umilinta

iulie 25th, 2010

Chiar ieri dimineata ma uitam la un tanar pe plaja in mod complet dezaprobator.

Modul in care isi coafase barba nu-mi era deloc pe plac. Avea par des doar in partea de jos a barbiei, ca de tap, si el se intindea ca o perie performanta de pantofi pana la cele doua urechi. Zero par imediat sub gura. Zero par imediat deasupra gurii.

O ciudatenie, zau asa. Unde mai pui ca era si cam roscat. Ma gandeam ce fel de om mai e si asta, care arata ca un marinar din filmul Toate panzele sus. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem in anul 2010 si chiar nu e cazul sa ne mai frezam asa. Adica stiu ca el a vrut sa fie cool, dar hai sa ne linistim putin.

Mi s-a parut asa de neplacut incat nici macar nu mi-am mai batut gura sa-l arat prietenilor, sa-l barfim pe indelete. Pleaca cireasa de la mare pe dupa-masa si pleaca impreuna cu o blonda. Tot soferita si ea dar n-are a face. Niciuna nu stie sa faca o pana.

Pentru ca ciresei ii place viata, a apucat-o in goana pe la Adamclisi. Si taman cand a ajuns in cea mai adanca-si-fara-de-scapare-pustietate-dar-in-acelasi-timp-si-cel-mai fermecator-taram, a inceput sa ploua cu galeata. Si chiar cu mopuri cu tot si din cand in cand cu cate o femeie de serviciu.

Fuioare dese de apa zburau in toate partile. Peisajul era mirific dar masina a inceput sa traga greu, ca un bidiviu prea ostenit. Intai cireasa n-a vrut sa se dea jos, sperand ca metoda strutului va fi suficient de buna. Daca nu ne uitam ca avem pana, poate chiar nu avem pana. Ntz, ntz.

Masina gafaie si nu vrea la deal. Se scoboara cireasa, se face leoarca in 2 timpi si 3 fandari. Se apleaca si vede ca o roata merge pe partea de metal. Ce-are treaba asta a face cu domnul tanar cu barba? Totul are. Incepe cireasa timida, cu rochia lipita de solduri si sani, sa faca semne rarelor masini colege de ruta Adamclisi.

Trec vreo 15 masini, complet nepasatoare. Cine sa vrea sa iasa pe asa prapad, sa aline problema, oricare ar fi ea, a unei foste blonde. Opreste intai o masina cu doua femei dragute. Explic speta (cuvant invatat de la cealalta blonda) si ele imi zic ca habar n-au sa faca pana. Ele pleaca, eu le petrec din ochi cu lacrimi de sange.

Apoi un snop de masini mari si nepasatoare si uite o masina de Iasi, plina cu femei. Din ea coboara soferul, singurul barbat. Domnul tanar cu barba ridicola, cel de dimineata. Ii explic ca stiu ca e foarte neplacut ce il rog. Dar am pana si, daca stie sa faca ceva, il rog tare de tot sa se apuce de ea. Ajutor.

Barbosul sare indata din masina. Cu sange extrem de rece dar, vezi bine, inima calda, imi goleste portbagajul de toate bagajele, inoata printre ibrice, slapi si umbrelute. Nu se mira ca am in masina un ghiveci, ala mai lipsea, mai cireaso.

Intreb daca trebuie sa stau afara sau inauntru. Nu conteaza, zice el nefandosit. Si uite cum doua blonde stau in masina, in panta, in timp ce afara ploua napraznic. In timpul asta, barbosul nostru, cea mai frumoasa priveste acum, munceste din greu.

Poarta jeansi albi, e ud tot, din barba ii picura apa ca lui Mos Craciun fulgi de nea. Face totul cum trebuie si nu se supara deloc.

Ce a invatat cireasa din asta sunt 2 lucruri. Ca nu trebuie sa judece barba cuiva, pentru ca se poate insela amarnic si nu barba face pe om. Si doi, ca o fosta blonda care nu stie sa puna benzina si sa faca pana poate totusi sa plece prin lume. Cineva o sa ii faca un cuib.

pacatul cel (mai) mare

decembrie 18th, 2009

pacate

Pacatul cel mai mare al ciresei este mandria.

O meteahna care nu apare in forma asta printre cele sapte pacate capitale. Dar simt eu ca ea este un derivat direct din trufie. Care este cap de lista. Si o simt eu ca atarna greu de gatul meu.

Nu cred ca e cazul sa discutam despre faptul ca cireasa este cumva atinsa de lacomia pantecului sau iubirea de arginti. Chiar nu vad cine ar putea elucubra pe tema asta. Cat despre desfranare, ce sa mai discutam. Daca s-ar organiza lunar concursuri de virtute la mine in livada, pe toate le-as castiga.

Dar e atat de hiper ea, bucata asta de maglavais neplacut, mandria. Incat ar putea, de ar fi transformata cumva in energie alternativa, sa asigure o baie calda pentru fiecare dintre focile unei banchize. Ce s-ar mai balaci ele zbenguindu-se si scandand: cireasa, cireasa, cireasa. Mda, mandria. Exact ce ziceam.

Mandria imi deschide gura cu forta si ma obliga in mod regulat sa spun lucruri pe care nu le simt si este exclus sa le gandesc. Ca nu cumva sa par mica si lipsita de forta. Si sa ma vadesc uriasa in cuget si-n simtire, in fata oricui.

Dupa ce le zic, sufar prejudicii sufletesti. Ba resping persoane care imi plac. Ba imi refuz pofte ce ma chinuie apoi indelung, cand toti oamenii dorm.

Mandria imi inchide in repetate randuri gura, cu lipici performant, cand chiar ar fi cazul sa spun naibii ceva bun. Ce? Cum sa zic eu ceva care sa imi vadeasca sentimentele in deplinatatea lor si sa ma puna altfel intr-o lumina belalie.

Mandria si potentiala ei ciufulire in public ma opreste de la a-mi incerca fortele in diverse situatii in care as avea sanse bune sa castig.

Cand vreau sa particip intr-o masurare de forte, imi apare un cantar. Intr-un taler este prezentat pricajit, castigul potential. In varianta atentie, obiectele de pe cantar sunt mai mici decat in realitate. Si pe celalalt, rasetele augmentate ale publicului, in cazul in care as pierde.

Din pricina asta, o auzi pe cireasa ca zice nu, multumesc, nu ma bag pentru ca nu imi trebuie. Si zice asta unei serii intregi de chestii pe care si le-ar dori destul de tare. Frica de esec bate filmul. Si pana la urma despre asta e vorba, despre mandrie si orgoliu in cantitate prea destula.

As plati sume babane cui m-ar ajuta sa mai scap de niste x la suta mandrie. Si m-as caciuli si as face bust de tinut in sufragerie cui m-ar invata sa pun capastru orgoliului demential. Dar pare ca lucrurile nu merg neaparat asa.

Mandria, pacatul meu cel mare. Ce ma fac Doamne cu el.

coprocireasa si coprolamaia

noiembrie 4th, 2009

shit

Cireasa s-a obisnuit pana la urma sa duca pipi la analiza. Desi nu poate sa zica ca se omoara dupa actiunea in sine. Si nici nu o face cu inima usoara.

Zic eu ca urinatul pe parcursul aceleiasi sesiuni, in doua sticlute distincte, ambele cu gura mica, nu e chiar pentru amatori. Si apoi drumul aproape initiatic cu cele doua sticlute la doftor, iarasi nu e pentru cei prinsi cu imunitatea sau chilotii jos.

Dar examenul copro este alta mancare din altfel de peste. Unul mai nasol. Cel mai nasol peste.

Cireasa a mai facut asta cand era mica. Si burtica era presupus plina cu viermisori. Nu stiu de ce dar adultii banuiesc mereu copii pe care ii au in gestiune, chiar cirese sa fie, ca au viermisori. Si ii verifica in continuu. Doar-doar li s-o confirma teoria.

Dar cireasa, in calitate de adult, nu a mai fost siluita la asa demers pana azi. Cred ca prima problema vine din faptul ca inteleg in sfarsit ca sunt nu doar ceea ce mananc. Ci si ceea ce … ma rog.

Faptul ca cineva are nevoie de treaba asta ca sa ma inteleaga mai bine, ma uimeste. Sunt redusa la statutul de mamifer primar. Si degeaba insist eu ca mai degraba as da sange sau saliva sau suvite de par. Sau chiar ganduri proaspet scoase din cap, insirate pe o ata.

Nu. Ei vor the shit. Si asta e greu de acceptat.

A doua problema, si nu e ultima, vine din logistica. Pentru ca, Sfite Sisoe, treaba asta mare si importanta nu e de facut intr-un apartament. O, nu. Hai ca daca ai wc cu anticamera, cum ziceam mai demult aici, mai treaca-mearga.

Dar de nu, tocmai ai de rezolvat una dintre cele mai absurde si rusinoase treburi din cate se exista.

Iar daca viata iti ofera un bonus. Si se intampla ca in locuinta urbana in care ti-ai propus sa faci abracadabra. Si sa transferi prin magie o bucatica de nenumit in sticlisoara si mai mica decat cea pentru pipi. Atunci se dubleaza disconfortul.

Ma rog, sa zicem ca am trecut si de faza asta. Desi cand am iesit din scara, mi se parea ca toti vecinii stiu. Si ca se uita pufnind in batjocura de dupa perdele imaculate catre cireasa maculata. Dar na, m-am aruncat in masina. Si dusa am fost, cu praf pe coada.

Ajunsa la centrul medical, cireasa a trebuit sa se explice intr-o sala cu multi oameni care aveau analize sau boli mai demne. Apoi, fara pic de menajament, a fost pusa sa scoata la iveala cele 3 sticlute.

Oamenii straini s-au uitat la ele. Apoi la mamiferul cireasa, care produsese toate astea. Apoi si-au vazut aparent de treburile lor. Dar pentru cireasa nimic n-a mai fost la fel.

Prin urmare, ma repet. Orice om mare care are de facut o coprocultura, sa nu o ia in tragic. Dar nici sa nu bagatelizeze. Recomand asa, cu multa caldura. Sa-si ia concediu 2 zile de birou. Una inainte, pentru preparare. Si alta dupa, pentru revenire psihica.

Apoi sa se izoleze de societate, inclusiv si mai ales de cei foarte apropiati. Care incearca sa fie draguti in legatura cu subiectul. Si asta este cel mai greu de suportat.

Poti pretexta o delegatie urgenta impusa de seful absurd. Ariciule, cum ai putut. Apoi sa fuga in padure singuri, cu un ciorap pe fata, pentru orice eventualitate. Inarmati cu un ziar format vechi, nu tabloid.

Sa se afunde pana in inima frunzetului. Si doar dupa ce urla timp indelungat si nu le raspunde nimeni in afara de ecou si 2-3 veverite voaioriste, sa se apuce de treaba.

Apoi, cand proba trebuie prezentata la doctor, femeile isi vor lipi o mustata si vor purta parpalac inalt. Ca sa nu fie recunoscute. Iar barbatii vor fi fardati si barbieriti proaspat si cu pantofi cu toc si o peruca buclata. Tot ca sa-si ascunda identitatea adevarata. Si sa nu fie astfel asociati cu sticluta aia.

Apoi 2-3 sedinte de terapie, in saptamana imediat urmatoare, ar putea inchide cu demnitate experienta. Va spune asta coprocireasa. Un fruct care a inteles cat e de mic. Si de nepregatit pentru asa o treaba mare.

Si de aici incolo, asa grait-a lamaie, sora mea invitata sa zica de shity business. Sa continuam:

Alo, alo, aici Lamaia. Mi s-a permis acest “guest paragaraph”, sa ma fac si eu de ras, ca intr-o buna intelegere a fructelor.
Coprolamaia nu vrea sa mai vorbeasca despre ce inseamna sa indesi o treaba mare intr-o sticla mica. Ca-n bancul acela cu esentele tari.

Eu vreau sa va spun despre transportul coproculturii. Cand n-ai masina. Si ti-e rusine in taxi. Insa in mod absurd, nu ti-e rusine de sute de oameni in autobuz. Iesi din casa, taras grapis, pe langa ziduri, ca ultimul infractor. Desi bomba chimica e ascunsa in cutii, cutiute, pungute, folie de aluminu si iar niste pungute, tu crezi ca toti din jurul tau vad cu raze x. Direct la sursa biologica.

Desi in pungute, pungi si cutiute ai bagat si un odorizant de masina, just in case, ti se pare ca plimbi un wc public. Si ca lumea crede, ce sa mai, ca te-ai cacat pe tine. Ieri.
Si-atunci cand ajungi la doctor si vezi ca ia sticluta linistit, cu mainile goale, dintre miile tale de pungi si pungute si ridica din sprancene la vederea bradutului odorizant, uiti asa de toate necazurile cu productia si transportul si te gandesti la consumatorul final.

Care scarma in cacat zi de zi. Si se si uita inauntru. Si ia notite. Si pe langa levuri, streptococi si samburi de rosie, se gandeste poate la ce va manca la pranz.

Dumnezeule. Acum realizez ca eu am avut partea usoara.