cireasa in costum de hater

mai 3rd, 2011

Cireasa iubeste soarele si viata. Dar cireasa uraste cu pasiune tot felul de intamplari mici pitici. Genul de chestii care ti se pun pe creier si nu mai pleaca de acolo o vreme.

Din serie nu-mi dati ca nu pot sa duc sunt intamplarile de mai jos.

Daca umblu in sosete prin casa si dau peste o baltoaca mica si nesperata, ma intristez temeinic.  Fata mea va semana cu cea a unui clovn care isi presteaza numarul in rasetele audientei. Trebuie sa indepartez in graba soseta si imi masez metaforic tamplele spre a uita ce tocmai s-a petrecut.

Mi se pare dizgratios sa iau primul strat dintr-o zacusca. Are mereu o culoare ciudata si niste ulei strans acolo, pe la incheieturi. Cred ca ar trebui sa existe un personaj in nomenclator. Unul bine platit de municipalitate sa ia primul strat de pe zacusca mea si a altora.

Detest sa ajung undeva si sa constat ca  m-am imbracat intr-un mod care nu ma multumeste. Pentru ca schimbarea nu mai e posibila si eu sunt foarte nesatisfacuta, ma apuca o senzatie de gol interior cu reverberatii spre exterior.

Cu greu imi pot imagina sa lucrez, sa traiesc, sa vietuiesc in lumina artificala cand afara exista, inca, una naturala. Oamenii care apasa pe boton sunt dusmanii mei de moarte si ii privesc cu ochi mici si rai de frustrare. Nu ca le-ar pasa.

Sunt incapabila sa-mi scot o teapa din picior. Din pacate spitalele nu sunt inca prevazute cu o camera speciala pentru cei care vin cu tepe in picior. Nu-mi face nimeni anestezie si nu ma mangaie pe frunte. Cand teapa se intampla, ma trec toate apele pana ce reusesc sa o indepartez.

Refuz sa mananc rosii si castraveti care au fost taiati acum mai mult de 28 de minute. Un castravete straveziu de vechi ce e si o rosie cu pielita zimtata in drumul ei spre a se transforma in stafida ma pun pe ganduri.

Urasc sa imi organizez viata in functie de lacasurile cainilor. Ma scoate din minti sa nu ma pot plimba prin cartier din cauza bandelor organizate care patruleaza vecinatatea.

Cu mare greutate ma apuc sa sterg apa de pe jos din baie dupa dus. De regula o las sa se usuce de la sine putere. Insa este un proces care ia timp si asta presupune un slalom complicat pentru evitarea petelor ude. Deseori patesc lucrul ala enervant nr. 1, vezi lista.

Poate ca v-am spus ca ma scoate din minti sa dau jos din greseala hainele de pe umerase intr-un magazin. Cand caut rochia perfecta, mi se mai intampla ca alte haine, care nu ma intereseaza, sa dezerteze de unde sunt agatate. Nu-mi place place place.

Si imi displace profund sa sorb dintr-o cafea proasta. Mi se pare ca e un fel de inceput al sfarsitului. Cafeaua proasta si eu lipaind la ea e ca discul din Ally McBeal care deraiaza.

Acum as vrea sa stiu cum stati voi.

fixatiuni ciresesti

iunie 8th, 2009

crazy-go-nuts

Sunt niste lucruri mici de tot in viata mea, care pare ca pot fi trecute cu vederea de catre o cireasa matura, trecuta prin viata.

Desi ele sunt fara vreo insemnatate metafizica (ai zice ca doar alea sunt capabile sa doara mai tare) ma enerveaza cumplit, primar si atavic. Si ma fac sa ma cutremur de neplacere.

Si pentru ca vreau sa vad daca ele sunt comune si altor oameni, adica daca le simtiti si voi, ca de altii nu-mi pasa, uite na, ca le insir aici.

1. Sunt in ciorapi si merg tantosa prin casa. Mie nu prea imi plac papucii, si de-aia. Ajung in baie, unde n-a facut nimeni dus de curand si totusi dau peste o baltuta.

Una suficient de mica incat sa n-o observ dar suficient de mare cat sa-mi ridice tensiunea. Piciorul de cireasa calca, simte pericolul si se trage instant inapoi. Dar vai, ciorapul se imbiba de apa instant. Totul e pierdut.

Cand se intampla asta e de obicei iarna si imi vine sa musc de beregata pe oricine imi apare in cale. Iar daca banui eu ca exista un responsabil de baltuta, e ca si mort. Poate sa isi ia adio de la rude si prieteni.

2. Sunt vesela si povestesc ceva sau robotesc ca o gospodina ce ma aflu. Deschid mainile larg, ca sa explic mai bine publicului vrajit si dau din ele prin aer. Gesticulez voioasa, nu calculez bine, si dau cu unghia pe perete.

Sub unghie intra var pana la refuz. Mi se face parul maciuca in cap de-un metru si pana nu scot tot ce e acolo stau cu el asa.

Oricum, tot restul zilei respective mi se pare ca mai e acolo ceva. Si iar mi se face parul maciuca, in autobuz sau la job. Noroc ca acum lucrez online, sa vedeti cand faceam marketing la corporatie. Am patit chiar si la sectia financiara.

3. Nu pot sa duc o viata normala daca nu sunt proaspat spalata pe cap. Proaspat inseamna proaspat: ma spal in fiecare dimineata, inainte de orice alta activitate cireseasca. Nici nu deschid ochii bine si ma spal, in timp ce inca ma mai cuibaresc in pat.

Daca sunt obligata de cine stie de ce monstri sa stau nespalata o ziulica intreaga, mi se pare ca umblu prin lume purtand pe cap un panou pe care sta scris “uitati-va ce rau arat azi, uitati-va bine”. Si nu sunt om pana nu dau cu niste clabuc.

Astea sunt situatiile mele. Vreau sa le aud pe ale voastre. Sunt psiho-cireasa si vreau sa stiu ce simt psiho-cititori.

cireasa si maturitatea rodnica

mai 9th, 2009

sosete

Trebuie neaparat sa-mi pun sosete de bumbac.

Asta trebuie sa fac, inainte de orice. Sa-mi gasesc cele mai comode sosete de bumbac pe care le am prin livada. Si sa le trag pe picioarele mici de cireasa.

Este firul rosu conducator ce imi trece in mod obsedant. Prin samburele de cireasa sculata impotriva firii. E abia 6 fara un sfert, cand toate fructele dorm. Si eu plec in dimineata asta la Istanbul, pe inima goala.

Ma bag apoi pana la brau in dulap. Sunt in cautarea perfectiunii, in cutia cu sosete. Scap inauntru si inot pe spate, cu miscari largi. Pritre tesaturi roz bombon si galben serbet de lamaie.

Dau peste sosete cu roi de stelute. Sosete cu ghirlande de flori. Sosete care parca nici nu sunt sosete, ci hainute de fluture lipite impreuna. Le dau deoparte cu aripioara de cireasa-pestisor.

Inot bras si ma zbengui, iscand stropi de licra in jur. Si in sfarsit la vad. Albe, stralucitoare, pufoase ca insusi cocolino. Stiti, luptatorul impotriva materialelor tari.

Vezi doamne, ratiunea din spatele sosetelor. Fiind ca daca tot conduc 11 ore, macar sa am picioarele bucuroase. Cu degete culcate confortabil pe pernuta de bumbac moale si pufos.

Analizand toate astea. Mi-am dat apoi seama. Asta este un gand izvorat dintr-o maturitate recenta. Abia ajunsa, ea insasi, la maturitate. Cireasa nu s-a gandit in viata ei in felul asta. E prima data.

Am crezut ca e ceva trecator. Dar nu. Plecand de la Istanbul spre Bucuresti, am avut acelasi gand. Sa pun neaparat sosete de bumbac. Generatoare de multumire neconditionata pentru picioare.

Si gandul asta a mai fost insotit de inca unul, din categorie geamana. Sa-mi scot sutienul. Am in fata 11 ore de covrig, o vama turca, una bulgara, una romana. Fara sutien pot infrunta mult mai bine toate astea. Deci zbrrrr cu el, in valiza.

Uimita de asa ratiune, noua pentru cireasa. Ea si-a dat seama. Ca in sfarsit universul incepe sa capete sens pentru ea. Ca lucrurile se leaga intre ele intr-un sistem ordonat.

Si ca probabil urmeaza sa-si ia umbrela chiar daca afara e soare. Ca nu se stie. Sa ia un fular de lana de pus in jurul soldurilor. Preventiv pentru curentul care nu a deranjat-o niciodata.

In viitor se pregateste sa-si ia periuta de dinti oricum. Ca poate doar-doar o ramane peste noapte. Si trebuie sa aplice un periaj corect, chiar si in delegatie. Niciodata nu poti fi prea prevazator.

Gata cu cireasa aleatorie. Va previn ca acum sunt de-o intelepciune sora cu senectutea. Sunt cireasa care emana maturitate rodnica prin toti porii.

cand pleaca ciorapul pereche

iulie 7th, 2008

O iau de aici pentru ca cireasa prietena, v-a povestit pe larg viata mizera a unei biete shosete. Caci nu poti sa-i numesti mereu ciorapi. E un nume destinat, verisorilor cu sange albastru care se intind sus pe picior ca lianele si au sansa de a imbratzisa, pe langa laba (cuvant urat, de altfel) piciorului si sholdurile diafane ale zanelor ce-i poarta.

Ei sunt privilegiati din multe puncte de vedere. Au o viatza scurta dar intensa si fericita. Stapana stie ce existentza firava au, cat de repede se prapadesc la o simpla atingere mai dura. Si tocmai de aceea ii protejaza, si in mers, si in dulap.

Cat despre shosete, nu e de mirare ca soarta lor este sa se desparta. Sunt purtate de picioare diferite, adica, ma intelegeti, chiar nu e meant to be. Si eu chiar nu sunt omu’ care sa zica asta des:) Dar, ele traiesc de fapt, vieti paralele. In timp ce un picior se balangane in tramvai, incalecat peste genunche, celalalt poate, de pilda, sa fie strans sub bancheta, langa un ambalaj de ciocolata. Fiereste, shosetele vad lucruri diferite. Cand se intalnesc seara in sertar, ce sa-si spuna? Cum sa-i explice, soseta care a vazut lumea in balans, ciorapului pereche, ce minunatii sunt acolo.

Dar chiar si asa… existenta lor nu poate fi decat impreuna. Una fara cealalta sunt pierdute. Ca o ceasca fara toarta, ca un ceainic fara ceai, ca un cercel fara altul. Se uita in jur dezorientate incercand sa-si gaseasca seamanul, iar cand cineva pare la fel ca ele, prind sperantza. Si ce daca ea ara dunga roz si eu imprimeu cu iarba? Putem sa fim impreuna! Putem! Trebuie! Dar stapanul se uita incruntat in jos. Nu, nu pot sa ies asa, chiar daca port bocanci.

Deci asa inghesuite, cu reumatism, carcei si crize de personalitate, ele stiu ca trebuie sa ramana una langa alta. Asa ca, nu va mirati cand o vedeti, da.., scamoshata si veche in coltul sertarului. E o shoseta buna. Una care nu a renuntzat la primul hop. Una care inca spera sa-si gaseasca perechea chiar si in marea de clabuci. Iar cand o va face, vor umple impreuna bocancii, like it is meant to be.