presiunea bloggerului constiincios

aprilie 20th, 2011


Se fac trei ani si jumatate de cand scriu in fiecare zi lucratoare cate o poveste.

Imi plac grozavnic povestile. Asta inseamna, in traducere libera, ca in primul rand scriu pentru mine si apoi pentru cetitorul neostenit.

Dorinta mea apriga, fierbinte si neobosita este clara. Tanjesc sa scriu in fiecare zi care mi se prezinta pe platouas cate o poveste grozava. O poveste care sa-mi placa de sa dau cu a mea caciula de pamant.

Cand apuc tastele si incep sa crosetez cuvinte, port in spate un rucsac plin cu pietre de moara. In el se incalcesc multe litere, poze in miscare, gandurile mele legate de lucrurile care mi se perinda in dezordine prin cap. Toppingul il reprezinta asteptarile celor ce aspira zilnic povestile de prin livada.

In zilele mai blande, rucsacul este ca un singur fulg al unei gaste neatente, care l-a scapat pe jos. Asta cand soarele de-afara, lipsa de cearcane, o felie de tort de ciocolata, o discutie cu un om care ma face sa rad si un sarut cu limba ma ajuta sa-mi evacuez cuvintele maiestuos.

In zilele normale, rucsacul face parte din corpul meu fizic. Il duc asa cum imi duc cu mine o mana. Cuvintele se insira obediente pe ecran. Eu le mangai pe cap si le multumesc ca sunt cuminti. Ele isi vad de treaba.

In zilele cu hainuta de glasspapier cuvintele trebuie scoase cu forcepsul din rucsac. Sunt indaratnice si se tin cu manutele lor transparente de cusaturi din interior. Refuza sa vada lumina zilei si a laptopului. Brr, cum sunt zilele astea. Dor.

Si totusi, bloggerul constiincios scrie povesti in fiecare zi. Mai da rucsacul de pereti, mai plange o lacrima in silabe. Nici nu stie calatorul de pe net cum e de palpitant sa fii blogger harnic.

despre americani si scris si DoR

iulie 1st, 2010

Despre americani, numai de bine. Tocmai ce-am luat viza lor spre a le cotrobai putin mai la vara prin orasul vedeta, New York. Despre scris, asisderea, tot de bine. Si DoR are legatura cumva cu toate astea.

Pentru ca este Cristi Lupsa, tata lu Decat o Revista, cel care a adus-o in Romania pe doamna Jacqui Banaszynski. O jurnalista care scrie asa de bine povesti de actualitate, incat a luat un premiu Pulitzer.

Ea a venit sa ne injecteze putin cu placerea de a face jurnalistm narativ de calitate. Adica un stil de scris foarte in voga la americani. Dar care poate fi aplicat cu mult succes peste tot, daca ai chef. Mie imi place mult sa scriu povesti, asa ca am ramas cu gura cascata.

Americanii astia. Ce stil precum cristalul de clar au ei cand sunt talentati la oratorie. Si cum stiu ei, din foarte multa practica si precedente, sa dea mai departe ce au de zis. Intr-un mod tare motivant. Am plecat de acolo cu o inima grea cat un kil de mere.

Si cu niste notite care, pentru cine e fascinat de povesti actuale, sunt trebuincioase. Pentru amatorii care nu au facut jurnalism si vor o reteta pentru un material bine scris in cateva cuvinte, ea arata cam asa.

1. Cele mai bune povesti sunt scrise numai dupa ce te deplasezi la fata locului, unde are loc intamplarea, si intalnesti si petreci timp cu subiectul. Cu cat petreci mai mult timp, cu atat mai bine. Jacqui a stat de vorba 1 an si ceva cu cei doi fermieri si familia lor. Adica personajele din povestea pentru care a luat Pulitzer.

2. Ca sa aiba priza, povestile trebuie legate de o problema globala. Una importanta si actuala, care racaie mintile si sufletele oamenilor.

3. O poveste buna este cea care afecteaza cel putin un om.

4. Un povestitor-jurnalist care se pricepe, stie ce sa aleaga din intregul zgomot de informatii. Vede clipa aia magica si isi da seama ca pe ea trebuie sa o foloseasca pentru a ajunge la inima oamenilor.

5. Jurnalistul care nareaza povesti de succes stie sa desparta de ceea ce e interesant pentru el si gaseste ceea ce e interesant pentru un grup mare. Ca sa fii sigur, te verfici cu lumea din jur despre subiect.

6. Povestea reusita are libertatea de a merge de la mic la mare sau invers. Adica oputem sa avem un subiect mare si gasim un exemplu individual si si emotionant prin care sa-l ilustram. Sau gasim ceva care ne sparge si il legam de o poveste de insemnatate generala.

7. Cand vrei sa povestesti despre lucruri care te depasesc ca si subiect, nu trebuie sa le tratezi lejer doar pentru ca nu te pricepi. Trebuie sa gasesti cei mai buni experti si sa ii rogi sa invete in sistem digest. Fiti amabil, va rog sa-mi spuneti unde pleaca redizuurile toxice, cand sunt indepartate din viata noastra.

8. Stii ca ai pleznit-o cu o poveste cand ea genereaza alte povesti, din partea cititorilor.

Si acum, ca am impartasit ce mi-a ramas intiparit pe scalp, pot sa plec. Pentru ca am povesti de spus si locuri de vazut.

cireasa si scriitorii care taie in carnea ei

aprilie 26th, 2010

Insir aici litere care se strang in cuvinte fara aroganta de a ma bate cu iubitorii de televizor.

Stiu ca aceasta cutie magica tine loc si de mama care te ajuta la cresterea copilului, si de tata de la care afli lucruri fascinante. Si de amant atent si iubitor, si de copil care te incanta cu giumbuslucuri. A fost creat foarte ingenios si cine se alina doar cu el, a izbandit in viata. In felul lui.

Dar eu iubesc cartile si mai ales scriitorii care m-au atins in locuri. Cum sa nu zic despre niste autori care mi-au schimbat viata zdravan de tot. Si, de cate ori mai pun mana pe cate o carte de-a lor, continua sa o faca. Siguri pe ei ca niste chirurgi.

Iau bisturiul, scriitorii astia, si imi fac tot felul de crestaturi. Cireaso, te despicam un pic aici, te coasem nitel dincolo. Aoleu, aici esti stricata rau. Nici nu stim exact ce sa-ti facem dar nu te putem lasa asa. Ajuta-ne putin.

Scriitorii pe care ii prefer sunt lipsiti de teama ca nu-i bag in seama. Merg la sigur cu mine. Si sunt si complet aronganti sau de-a dreptul nebuni in ceea ce-mi recomanda. Ei bine, oamenii astia care mesteresc la cuvinte si imi schimba viata au, fiecare, cate un piedestal la mine in sufragerie. Abia daca reuseste Pia sa dea cu aspiratorul eficient pe langa ei.

As vorbi despre unul dintre ei. Este Haruki Murakami. Am citit intai o carte de-a lui, Cronica pasarii arc. Dupa ce am stat cu ochii mariti cat doua galetuse, ca si cum am vazut in continuu lupul timp de 500 de pagini parca, am inceput sa aud fizic (zero SF in cele ce spun) sunetul pasarii arc.

Ghiii-ghiiii, zicea Murakami ca facea pasarea in carte. Ghiiii-ghiiiii am inceput si eu sa aud, in viata mea, pe unde m-am preumblat. Unde pasarea arc este cea care intoarce dupa bunul plac arcul dupa care merge lumea. Dar nu neaparat intr-un sens bun. Il intoarce si ea cum poate.

Dupa asta, m-am asezat catelus in pozitia sluj, langa raftul unde stiam ca baga cei de la Carturesti noutati Murakami. Si nici ca am mai plecat de acolo pana am ispravit de citit inca 12 carti de el. Mult prea putine si mult prea rarefiate, mi s-a parut mie.

Rezultatul concret a fost ca din cauza lui Murakami am lasat marketingul si PR-ul de izbeslite, de fapt l-am legat de gard. Si m-am apucat de scris desi aveam o experienta de 11 ani intr-un domeniu comercial. Moment in care toata lumea, mai putin doi oameni: mama de cireasa si patronul meu actual, s-a uitat la mine chiondoras. Cireaso, esti nebuna? Ce-ti veni. Sezi mumos.

Asta mi se pare mie o mare reusita. Sa citesti ceva si sa te apuci de scris. Si nu e ca mi-a rascolit el talentul de care nu stia nimeni. Ci pur si simplu am gasit un detaliu mic acolo, care mi-a creat o perspectiva. Si acum, dupa 3 ani, pun mana pe alta carte a lui si ce sa vezi. Incep sa alerg.

Ma batea de ceva vreme dorinta dar nu gaseam motivatia. Si uite cum Murakami, un scriitor din Japonia care bate spre 60 de ani acum, mi-a fluturat-o in fata ochilor. De ieri am reinceput sa alerg si asta m-a facut fericita. Cred ca o sa las penibilul deoparte si o sa-i scriu o epistola lui Murakami. Ce daca o sa-mi raspunda o secretara. E ok si-asa.

Scriu si alerg, doua chestii care ma fac fericita, pentru ca am citit niste carti. Sper doar ca si televizorul are o inraurire comparabila asupra fanilor lui. Pe mine cartile scrise de unii autori ma indoaie. Le-as numi carti care taie in carne vie. Dar spre a vindeca.

cand iti moare la intrare

mai 19th, 2009

a_murit

Parca mai ieri va povesteam cu emfaza. Cum sunt convinsa eu ca as scrie cele mai bune anunturi mortuare de pe pamant.

Chestia e ca nu m-am razgandit. In continuare exista sanse sa scriu cel mai bine din lume. Paranoia & aroganta, bata-le vina. Eu sa fiu sanatoasa.

Dar exista niste circumstante in care chiar si cuvintele emanate de un fruct. Se poticnesc si nu-si mai asculta stapana. Care le biciuie si le trage de par. Si le pune la colt pe coji de nuci.

Si le ademeneste cu o prajitura cu multa ciocolata. Si apoi le da afara si le cheama inapoi. Si le face si multe alte lucruri bune si apoi rele. Dar degeaba.

Sa vedeti care e treaba cu scrisul asta. Ma lasati, sper, sa fac o paralela cu sexul. Desi stiti ca asta nu e deloc genul meu. Hai sa facem doar astazi o exceptie.

Cand cineva imi zice cu speranta, vrand pasamite sa ma motiveze. Vezi, sa scrii bine si de data asta. Cat mai bine poti tu, ca avem o miza mare.

Deci cand scoate pe gura asta. E ca si cum mi-ar fi fixat bine capul intr-un suport, sa nu pot scapa. Si m-ar fi palit fulgerator cu o ghioaga cu tepi la tampla.

Dupa care mi-ar cere. Zambind cu blandete si ciupindu-ma cu simpatie de obrazul vanat. Sa cant coerent, in direct la televiziunea nationala. Toate melodiile din Jesus Christ Superstar. Cu tot cu orchestratia de rigoare. Si exact in ordinea din film.

Recunosc ca revelatia asta n-a venit la cireasa asa, singura. Am avut-o in urma unei discutii cu lamaie. In care ne-am dat seama ca soarta unui text poate fi pe veci pecetluita in rau. Daca suntem atentionate sa scriem bine.

In situatia asta cuvintele sunt sovailenice si iti mor la intrare. Cum inteleg ca se mai intampla cateodata cu sexul. Din auzite, normal. Pentru ca mie, eu, pe mine, ma. Deci mie nu vad cum ar putea sa mi se intample vreodata asa ceva. De neconceput. Nu?

Imi inchipui eu ca e ca si cum i-ai spune unui barbat. Cunoscut ca si armasar celebru, ce nu iarta nimic. Si caruia victima bine patrunsa trebuie sa-i ceara indurare sau macar o pauza de cafea.

Auzi, iubitule? De data asta chiar sa faci dragoste bine. Nu ca nu faci in general. Dar sa faci cat de bine poti tu. Vreau sa te simt in adevarata ta forma. Da-mi tot ce ai mai bun.

Am banuiala ca avantul se pleosteste, la fel si organul adjutant. E, asa e si cu pixul. Cel ce lasa pasta pe hartie. El nu mai poate face dantela de cuvinte, imagini si emotii. Daca e indemnat sa faca asta.

Asta a fost.

Dar va astept aici si maine, vreau sa impart atatea cu voi! Va simt asa de aproape ca si cum am fi prieteni vechi, de familie. Intru mereu cu emotie in aceasta lume virtuala dar totusi asa de reala pentru mine. Ramaneti cu mine, sa nu cititi alte bloguri, ca nu e bine. O sa incerc sa va ofer eu tot si zau ca urmeaza sa va impartasesc si alte simtaminte si intamplari, sper eu hazoase, din ceea ce mi-a fost dat sa traiesc pe acest pamant. Gasesc bucurie in acest jurnal si sunt emotionata ca sunteti alaturi de mine si ca ma urmariti. Chiar sunt uimita de succesul pe care il are, eu n-as fi banuit. Pe maine, atunci.

50 de femei romance citite de multa lume

decembrie 12th, 2008

Batten_Lace

la locul meu de munca. ne-am muncit la un proiect. l-am terminat. si voiam sa vi-l arat si voua. ca e un inceput bun.

e un fel de lista, partea 1 si partea 2. facuta pe baza de zelist. care de obicei e un indicator bun. atunci cand vine vorba de ce bloguri au succes sau nu. sigur, nu e singurul indicator. dar e ok.

deci astea, vorbeste lumea. sunt 50 de femei care au blog. si sunt citite din diverse motive. daca frunzariti prin ele. o sa gasiti o gramada de bloguri delicioase. mai ales numarul 1. mintea de ceai. mie imi place de mor.

faptul ca si eu sunt acolo. n-are nicio importanta. va dati seama. ma stiti ca sunt modesta si nu m-as lauda niciodata cu asa ceva. have fun.