cum poti pipai oameni nevinovati

noiembrie 23rd, 2010

S-a trezit cireasa prea de dimineata. S-a dus nauca sa se intepe intr-unul dintre brate. Ala cu vene mai bune. Exista institutii pe acest pamant unde se inteapa cirese, daca puteti crede.

Si chiauna de somn cum era, se pune ea cuminte pe bancuta-canapea. Si se uita ca curca-n lemne catre cabinetul cu intepaturi. Incepe sa tot caute in geanta. Se foieste, scoate niste obiecte, le baga la loc. Nu mai stie ce cauta. Casca. Nici nu prea e nimeni in salita, la care sa se uite. Isi intoarce o suvita din parul lung pe care l-a avut candva si incepe sa citeasca pe indelete.

Apoi este luata si intepata cu salbaticie. Fuge in fine din stabilimentul de tortura. Si cand sa scoata cheia de la sageata albastra, sa purceada catre casa, ce sa vezi. Ia-o de unde nu-i, pe stimabila cheie. Si incepe cireasa sa dea din colt in colt, pentru ca asta nu e socoteala. Fara cheie nu avem masina si fara masina nu ajungem acasa, la micul dejun si la net.

Incepe cireasa sa scrie biletele precipitate si sa abordeze persoanele responsabile de parcare. Acesta este numarul meu, va rog sa ma sunati daca gasiti o cheie cun un ren agatat de ea. Oamenii, inhaimurati nevoie mare, au chiar si capul badijonat impotriva frigului. Dau din ochisori a intelegere si promit ca ma contacteaza. Simpatizeaza cu a mea cauza.

Se repede cireasa inapoi in cladirea cu intepaturi si gaseste o gramada de oameni stand pe bancuta pe care ea sezuse singura. Le explica cu voce plangacioasa ce s-a petrecut. Am stat aici pe bancuta, asa cum stati dumneavoastra acum. Si nu mai am cheia de la masina. Trebuie ca a cazut. Daca aveti placerea sa ma ajutati.

Oamenii, dupa cum le e firea. Unii sar ca arsi si se uita insistent sub fund. Altii scobesc pe sub bancuta. Altii trag de ea pentru a privi in spate. Si ii misca in demersul asta si pe cei care au ramas sezuti. Si aceasta ultima categorie, cea care nu vrea sa participe la actiunea gasiti cheia cu ren a ciresei, participa de fapt cel mai mult.

Pentru ca le var mana pe dupa spatele si pipai tot locul, la nivelul fundului. Nu-mi pasa ca sunt inerti sau ca nu le place. Am nevoie de cheie. Si pentru ca isi dau si ei seama ca sunt prea blazati, accepta cu stoicism manevra mea manuala repetata. In felul asta ajung sa pipai o femeie tanara cu botul lungit de suparare, un domn de vreo 50 de ani si o femeie tanara si grasa. Pe toti ii pipai si nimeni nu se plange. Nu e.

Cu umerii cazuti ajung langa masina si dau sa-mi scriu numarul pe acelasi biletel. Stiti, sunt cireasa, va rog sa sunati daca gasiti cheia mea cu ren. Da, de la sageata albastra. Si totusi am inspiratia sa trag de usa. Si uite cum se deschide si uite si cheia, in broasca masinii. Ma bucur, ii multumesc lui Dumnezeu si Maica Precista si cine o mai fi pe-acasa.

Si apoi ma gandesc ca asta e un truc foarte bun pentru a pipai oameni nevinovati. Te duci pe orice bancuta la orice centru medical, la ora cand se recolteaza analize. Sustii ca ai fost acolo inainte si sigur ai scapat cheia de la masina sub fundurile lor. Apoi te-apuci si le deretici trupurile dupa bunul plac. Sau mai bine iti gasesti un prieten.

portbagajul meu ma da de gol

noiembrie 22nd, 2010

Da, portbagajul meu ma da de gol. Si de fapt intreaga masina sageata-albastra vorbeste despre cireasa cu zeci de gurite, din fiecare colt.

Parbrizul este deja plin de rovigniete si buvigniete. In curand, foarte curand, se va completa cu ungaroviniete. Si, spera cireasa, cu balivigniete. Ah, scuze, acolo nu se ajunge cu sageata asta. Parbrizul arata setea ciresei de integrare in calatorii care mai de care. Arata neifricarea ciresei de a-si sui prietenii langa ea si a porni in diverse colturi apropiate ale marilor lumi ce le are ea de explorat.

Canapelele sunt manjite cu ciocolata, struguri si diverse alimente probabil delicioase la vremea lor. Toate rontaite cu simt de raspundere de catre insotitorii ciresei, aproape mereu aceiasi. Si asta e semn ca masina ciresei este mereu plina ochi cu oameni apropiati, dragi. Si ca respectivele canapele au vazut multe la viata lor si nu au fost menajate. Si ca o sa mai vada, pentru ca cireasa nu vrea sa traiasca fara oamenii ei.

La luneta se odihneste palaria de chinez. Luata din China acum un an si ceva, chiar din Orasul Interzis. O palarie care a vazut o buna parte de lume si a protejat cireasa de aprigul soare malaezo-chinez. O palarie care si acum sta si se uita cu placere la locurile noi in care este dusa. Ca si cum s-ar rezema vesnic pe un cap aventuros.

Portbagajul mai are inca nisip prin colturi. Crede cireasa ca este aproape imposibil sa mai scoti nisipul din sageata albastra. De atatea ori a vazut portbagajul asta marea, incat masina nu mai poate uita. Si, oricat ar fi de spalata, tot mai scuipa neglijenta cate un fir de nisip. Tot in portbagaj gasesti si urmele fine ale unei fasoli batute acum un an. Semn ca cireasa cara cu sageata albastra mereu bucate prin oras. N-o mai satura Dumnezeu.

Si, daca esti atent, gasesti cateva dintre muzicile care o inspira pe cireasa. Ascultandu-le, poti trage o concluzie revelatorie. Cireasa e o femeie alternativa, daca intelgeti ce incerc sa spun. La toate astea se mai adauga si diversele obiecte aparent fara legatura intre ele, care mai zac prin portbagaj. Toate au un rost si trebuie sa ajunga la cineva anume. Cireasa este un curier neobosit si masina stie unde sa o duca.

Sageata albastra este incaltata acum cu cizmulite de iarna. Da, si asta inseamna ceva. Cireasa ia pe a cherry si ia pe poni si le duce departe departe dar nu foarte foarte. In tara carnatilor rasare si a partiilor perfecte si a strudelului cu mere peste care torni fara obraz o tona de sos de vanilie. Cireasa abia asteapta sa ajunga la ski. Masina stie.

cireasa si fuga de la locul accidentului

decembrie 15th, 2009

fuga

Mie dialogul ala post accident imi repugna deosebit de tare.

Cand intru in cineva cu masina, ma simt suficient de neplacut incat sa nu mai vii si tu si sa imi tii o predica pe ton autoritar. Culmea e ca nu-mi place nici dialogul invers. Cel ce se infiripa dupa ce intra cineva in mine. Nu-mi vine sa ma burzului.

Sigur, nu am accidente tot timpul. Si bineinteles ca sunt doar niste mici harjaieli, stersaturi, mai putin inpungaturi.

Dar cand am, prefer sa o sterg englezeste si sa-mi vad de viata mea. Ca oricum asiguratorul va afla ca a fost paradita in parcare. Chit ca vad mutra acra a aluia de mi-a facut-o sau i-am facut-o, chit ca nu.

De ceva vreme incoace, insa, sunt impiedicata in demersul meu. Lumea alearga dupa mine si ma opreste, sa ma bage cu capul in ce am facut. Ca pe catei. Putin mai lipseste sa ma bata cu ziarul.

Ultimele doua accidente le-am facut eu, foarte in public. Ambele in exact aceleasi conditii. Sunt intr-o intersectie cu cedeaza si aia nu te lasa sa intri. Ca deh, romani.

Si atunci cireasa trebuie sa fie atenta rau in stanga. Prin urmare, o masina parcata pe dreapta nu inseamna mare pericol. Cand din stanga vin rechini cu sange la bot. De fapt, imi pasa asa de putin de amarata aia din dreapta, incat nici nu o mai vad. Si intru in ea.

Ieri se grabea cireasa rau de tot. Forteaza ca in fiecare zi intrarea pe strada aia cu balamuc. Dar in vartejul evenimentelor sterge masina parcata pasnic in dreapta. Ma uit repede sa evaluez situatia. Pot sa fug, au ba?

Mrrrr, ma vad toti, urla dupa mine. Masina se dovedeste a fi a unui oficial de ambasada. In jur rasar multi barbati in uniforma, ah. Cu statii la care repeta cireasa a lovit masina domului X. Retinem cireasa. Au corpuri mari si priviri ingrijorate.

De data asta, surpriza. Nimeni nu ma cearta. Nu ma intreaba ce-am avut in bibilica cand m-am urcat pe masina lui, care nu facea rau nimanui. Nu sunt trimisa la cratita. Barbati mari, forfota. Sunt dusa intr-un sediu, mi se ia buletinul.

Vine si oficialul. Un barbat imens, care poate strivi cireasa de perete, daca stranuta. Eu, putintel umila. Stiti, am intrat in dumneavoastra. Dar nu v-am facut mare lucru.

Omul se uita la masina lui, din fericire o megarabla. Se intoarce la mine si zice intr-o limba cunoscuta. Nu-mi pasa cireaso, nu-mi pasa. E ok, pot sa traiesc cu asta. Ce mi-ai facut tu aici.

Atunci zic si eu domnule, si eu. Ma bucur ca ganditi asa. Barbatii in uniforma ma desfac din stransoare. Imi spun sa am o zi buna. Ma urc in sageata albastra si ma grabesc unde am treaba. Sacaita ca am generat aceasta intamplare. Care mi-a rapit 24 de minute din viata mea.

Ce ma oftic sa ma prinda lumea cand fac mici accidente. Prefer sa fug, cum m-am obisnuit. Numai cireasa descoperita cu ocaua mica sa nu fii.