cireasa si oceanul de matase

august 23rd, 2009

ocean

Bagajul meu thailando-malaezo-chinezesc a cantarit 5.2 kile la venire. Si 8.2 kile inghesuite tot in spatiul celor 5.2 kile initiale, la intoarcere.

Din cele 3 kile in exces, biblia Lonely Planet a fost responsabila pentru jumate. Restul de 1.5 kile au reprezentat mici cumparaturi ciresesti. Cate un articol in fiecare noua locatie cucerita.

In Bangkok, m-am pricopsit cu slapi bleumarin (pentru barbati: asta inseamna albastru inchis tare) marca Havaianas. Din Kuala Lumpur am luat ochelari bengosi. Nimeni nu e ca mine cand ii port. Din Beijing am luat o palarie de culegatoare de orez.

Shanghai-ul a adaugat la bagaj o pereche de strampi albastri si margele asortate. Macao m-a sedus cu un tricou nostim pentru prietenul meu imaginar, I. Guangzhou, capitala regiunii canton, mi-a indesat in valiza lucruri mici din jad.

La Yangshuo am ales un kimono si inca unul si inca unul. Dar am cumparat ceva teribil de tulburator in Hong Kong. Si aici voiam sa ajung. Un set de asternuturi de matase.
De catifea este atingerea si de zmeura este culoarea lor.

Am tanjit toata viata mea dupa asa ceva. Dar mereu mi s-a parut ca este un lux de neiertat. Potrivit doar pentru mari curti imparatesti. Si nu pentru nopti obisnuite in livada mea cu greieri, stele si miros de iarba tunsa acum.

Le-am pus aseara, cu mare pompa. Am deschis pentru asta o sticla de sampanie. O orchestra discreta canta in surdina sub balcon. Eunuci imi faceau vant din foi de lipan. Si pe masa se lafaia o seletie discreta de canapele cu somon si boabe de lumina portocalie, numite simplu icre rosii.

Cand a venit ora culcarii mele, abia am putut intra in dormitor. Orbita fiind de asa un pat invapaiat. M-am strecurat cu evlavie intre faldurile moi. Si tinandu-mi respiratia, m-am lasat mangaiata cu puf de piersica pe pielita subtire de cireasa.

M-am apucat de nas si m-am scufundat. Am inceput indata sa inot in oceanul de matase. Am dat repede din picioare si m-am bagat la fund, incercand sa ating podeaua oceanului.

Dar un ocean de matase nu se comporta ca unul ordinar. Si prin urmare, nu are un sfarsit palpabil. Nu-i nimic. Omul cat traieste, invata. Chiar si cireasa.

Tot zbenguindu-ma prin unde, am intalnit creaturi uimitoare. Caluti de matase si pisici de matase si chiar si elefantul de matase. M-am tot gandit dar nu pot sa inteleg si pace cum si pe unde se infrateste el cu elefantul de pamant.

Am gasit apoi o colonie imensa de viermi de matase. Ei crosetau cu mic cu mare, folosind andrele groase, tocmai oceanul in care imi faceam de lucru. M-am indepartat si am cules sirag de perle zmeurii. Pe care mi l-am petrecut in graba dupa gat.

Am iesit putin sa iau aer. Nu pot sta chiar mult sub matase. N-am antrenament. Cat zbucium. Apoi, rezemata in coate de marginea oceanului, am cufundat un pai in oceanul zmeurat si am inceput sa beau cu sete. Ca dupa efort, normal.

Am prins curaj si am sarit in cap in oceanul de matase. M-am luat la intrecere cu cei mai iuti curenti. Si apoi am inotat pe spate, starnind valuri de spuma roz inchis. Toata lumea era a mea.

Cand m-am hotarat sa ma culc, era tarziu deja. Am pus capul usor pe perna. Am tras cearceaful de matase pana unde incepe barbia de cireasa. Si am decis ca e timpul sa il las pe Mos Ene sa-si faca mendrele cu mine in tot acest context privilegiat.

Sa dormi in asternuturi zmeurii de matase e minunat. Ele genereaza racoare si placere la atingere. Dar cireasa s-a luptat toata noaptea cu ea insasi sa ramana in pat. Si sa nu ajunga in cine stie ce cotlon indepartat al lumii.

Pentru ca matasea sau poate culoarea a creat in pat un alunecus teribil. Si corpul astfel tentat a inceput sa faca giumbuslucuri si sa se joace, in loc sa doarma. Asa ca, fara bumbacul obisnuit pe post de gardian nocturn, e greu.

Cand te inconjori de matase, te cocoti pe o trambulina sofisticata. Care te poate arunca, in toiul noptii si in pielea goala, absolut oriunde. Si cum aveam si parul ud de la inot, mi-a fost frica sa nu racesc.

Asa am petrecut, tematoare, prima noapte in oceanul de matase.

cireasa si bazinul cu manageri in chiloti

februarie 18th, 2009

cireasa

Suntem ieri, pe la 11:14 minute dimineata. Cireasa inoata baldabac in bazin, aproape singura. Cu gandurile ei mici si inca unele, si mai mici.

Si vine buluc un batalion de manageri in chiloti de baie in culori vii. De unde stiu ca sunt manageri, daca sunt aproape goi? Pentru ca eu pot foarte bine sa mi-i inchipui imbracati.

Stiu eu sigur ca oamenii astia cu putina burtica. Dar totusi dusi pe la sala si cu atitudine de invingatori, sunt top manageri dupa cum urmeaza. Unul la o companie de telefonie mobila (nr. 1 sau nr. 2).

Celalalt e dezvoltator al unui cartier rezidential care nu se sinchiseste de criza, ca a vandut tot. Domnul de colo are un club celebru in oras. Iar celalalt lucreaza la departamentul dezvoltare si new business al unui lant de benzinarii de renume european.

Mai sunt vreo doi domni. Care fie lucreaza in publicitate, fie sunt CEO la o corporatie internationala de produse de larg consum.

Cum de obicei nu se intampla nimic interesant in bazin. Si e mare plictiseala pana trec cele 50 de lungimi. Sunt destul de multumita de gasca asta care raspandeste prosperitate.

Domnii pare ca se cunosc intre ei. Cireasa nu stie sigur pentru ca atunci cand inoata serios, nu prea poate sa se holbeze bine la cineva de pe mal. Doar daca se opreste. Ori acum orice uitatura trebuie facuta pe furis, ca ei sa nu se prinda. Altfel, rusinica.

Si pentru ca asta presupune sa inot in continuare ca si cum nici nu ma intereseaza, sa vedeti. Orice ocheada pentru care trebuie sa intorc cat de putin capul imi face sa imi intre apa cu clor in nas.

Asa ca trebuie cumva sa ma prind pentru cine merita sa trag apa pe nas si pentru cine nu. Pentru ca doare al naibii. M-am usturat deja cate o data pentru fiecare. Dar mandria e la locul ei. Nu stie niciun manager din bazin ca eu trag cu ochiul.

Apoi, unde analiza a iesit favorabila, m-am mai riscat o data. Inca de 3 ori apa usturanda cotropeste nasul mic de cireasa. Dar 2 din astia 3 mi-au placut in continuare.

Mai ales unul, cu mustacioara si chiloti rosii, care inota pe spate. Si semana leit cu actorul celebru din Pe aripile vantului.

Asa ca am mai prizat apa de cateva ori. In plus, de atata zbucium sa inot dar si sa nu fiu descoperita. Am luat si cateva inghitituri zdravene de apa calduta, cu dezinfectant. Dar uite ca mi s-a terminat numarul.

Rezultatul: cireasa iese din apa cu ochii rosii ca para focului. Cu nasul cat un gogosar, rosu si el. Cu gust amar in gura.

Dar cu inima plina ca azi la bazin in sfarsit s-a intamplat ceva. Apa era plina de manageri in chiloti. Care se uita pe fata cum cireasa trece cu capul sus, picurand.

de ce face o cireasa lucruri traznite

septembrie 15th, 2008

white-tiger-swimming copy

nu stiu altii cum sunt. dar mie cele mai bune idei despre lucruri si progres imi vin cand inot.

bag 50 de bazine minimum. nu, nu fluture. va dati seama ca in astea 50 de bazine am timp sa-mi treaca toata viata cu momentele ei importante prin fata ochilor. desi e plina si palpitanta. dar timpul e enorm. ma plictsesc de-mi sar mucii. la propriu.

si ideile nu imi vin 2-3. vin asa, ca si cum ar cotropi furnicile bucuroase o bucata de amandina. cazuta pe trotuar vai, din gura unui pensionar.

dar in bazin nu am creion. si nici foaie. si nici taste. si problema e ca le uit. pe toate. si ele vin in avalanse. si pleaca tot asa. de unde au venit. toate furnicile se retrag. si se ascund de mine.

chiar daca dupa aia ma caznesc rau. si incerc sa le rascolesc cu un batz. ca o maimuta de la discovery channel. in scorbura unde cred eu ca s-au ascuns. in speranta ca le starnesc. si vin la suprafata again.

nu. nu vin. niciodata nu vin. ideile din bazin sunt exclusiv ale bazinului.

sau mai ramane cate una, asa singura. si eu o aplic tare mandra ca, pe langa niste ochi rosii de clor, si un gafait mascat, am mai ramas cu ceva.

dar oh. ideea cu pricina era gandita, in bazin, sa fie aplicata intr-un context grandios. era o succesiune. nu asa, singura. si rezultatul e ca mai mult stric decat repar. iese varza.

singura posibilitate pe care o intrevad. cu ochii rosii de clor. este sa incep sa castig suficient de mult. incat sa imi angajez un secretar.

un baiat istet si binevoitor. de la tara. de ce de la tara? nu stiu. am auzit mai multe lume care vrea asta. si insist sa fiu si eu cu mainstreamul. cu un curs de stenodactilografie la activ.

care sa stea pe marginea bazinului de 2 ori pe saptamana. program lejer, vezi bine. si sa prinda din zbor ce strig eu cand scot capul din apa.

ca o sa-mi dea si prosopul cand ies din apa. ca poate o sa-mi scoata si apa din urechi. ca poate imi pozitioneaza corect papucii. incat doar sa sar direct in ei. astea, ma rog. le vedem dupa aia. dupa cum evolueaza lucrurile.

pentru ca altfel n-am nicio sansa de mai bine. ca pe uscat nu produc nimic interesant. cu mintea adica. ca uite corpul, bata-l vina…n-am nimic sa-i reprosez.

am idei minunate. efemere, dar bune. si cum vreau o viata mai buna, nimic nu ma poate opri. baldabac.