SANUCA

Cireasa a observat ca pepenele rosu este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii unui roman. Si ca absenta lui din frigider te face sa simti ca nu traiesti vara destul. Sau ca o traiesti, dar prost.

Prin urmare, inteleg de ce fructul asta coplesitor de frumos este motiv de zazanie intre semeni: cei care sunt stapanii gramezilor cu mot se lupta cu cei ce il iau acasa. Si vede cum rareori dau oamenii dovada de mai multa precautie ca atunci cand isi aleg pepenele rosu al zilei lor de vara. Cireasa nu se constituie intr-o exceptie.

Pare perfect acceptabil sa iau rosii care au mijloc lemnos, mere fara zeama destula si pere care incep sa se faramiteze. Desi, fie vorba intre noi, nici asta nu prea mi se intampla. Am ani lungi de practica in spate si imi aleg fructele si legumele cu grija unui nebun.

Astept de la pepenii mei rosi sa fie creaturi izbutite, cu care sa ajung la subtilitati marete. Sa fie zemosi, nu prea copti dar suficient de adusi la termenul pargului. Sa aiba coaja subtire si supletea proaspata a unui pui de purcelus. Sa paraie la injunghiere, semn ca sunt taman buni.

Dar desi stiu cum vreau sa fie interiorul iubirii mele de-o vara, habar n-am cum s-o aleg. Ce mai: cu pepenii rosii e ca-n viata, cu partenerii. Si dupa ce am stat sa ma gandesc nitel, am venit cu strategia potrivita. Am observat eu ca toti cei dornici de pepene rosu abordeaza problematica asa.

Se duc la vanzator pornind de la premisa ca dumnealui e un specialist in pepeni. Dar ca e totodata un hot care vrea sa le vanda musai un produs indoielnic. Si atunci, ca sa scape de farsa tuturor vanzatorilor de pepeni care vor sa insele populatia si sa tina fructele bune doar pentru ei, pofticiosii incep ritualul.

Se reped autonom in gramada. Iau un pepene, il bat ca pe caii de curse pe crupa. Il asculta cu urechea, dupa modelul indienilor din filmele western. Stiti, cand vor ei sa vada daca vine trenul sau ii urmaesc albii. Il ciocanesc, ii verifica codita, il arunca in aer, zgarie cu unghia pielea insusi a pepenului luat sub lupa. Apoi se declara multumiti si pleaca cu el acasa. Unde descopera de multe ori ca nu e bun de nimic.

Cireasa procedeaza diferit. Ea porneste de la aceeasi premisa. Ca omul care vinde pepeni e un specialist care stie ce pepeni sunt buni si care sunt falsurile. Dar in loc sa presupuna ca el e si hot, ea se gandeste ca este un om bun, pus acolo sa ajute.

Si, prin urmare, renunta la a mai identifica in mod empiric pepenii buni dintr-un noian. Hai sa fim seriosi, toti pepenii arata la fel. Parca sa ne faca in ciuda. Asa ca cireasa ii spune gratios specialistului. Va rog frumos, domnule, doamna, sa-mi alegeti un pepene delicios. Nu ma pricep si chiar imi doresc unul bun.

In absolut toate cazurile, vanzatorul se trezeste la viata. Nu a mai primit de multa vreme o asemenea cerere. In general cu greu se poate face util, pentru ca se pare ca toti orasenii stiu sa-si aleaga singuri pepenii, in zilele noastre.

Asa ca e bucuros sa aleaga pentru cireasa. Si va promit, nu greseste nimeni niciodata. El e flatat ca in sfarsit cineva are nevoie de sfatul lui si nu il trateaza doar ca pe un hotoman. Iar cireasa are acasa mereu pepeni demential de fragezi si buni.

Asta este strategia mea de ales pepenele rosu. Si pentru ca este un aspect important de viata si pentru ca nu e egoista, s-a gandit sa o destainuie cetitorilor ei. Ca sa manance si ei bine.