grupul femeilor care s-au cam lasat de carne saluta hotdogul de la ikea

iulie 21st, 2011

Suntem multe, suntem din ce in ce mai multe.

In loc sa ducem carne la gura, ne razvratim. Ne bucuram mai degraba sa manuim polonicul si tigaia in moduri maiastre, netestate pe animale. Inarmate doar cu avocado, legume, plante aromatice, seminte, uleiuri, fructe, taitei si niste orez, scriem istorie contemporana.

Suntem grupul femeilor care s-au cam lasat de carne.

Nici macar nu ne pasa daca lumea larga crede ca avem sau nu dreptate. Facem asta nu pentru ca nu putem suporta sa ne mancam prietenii. Poate ca suntem dotate cu ceva mai putin suflet, caci noi nu ne inchipuim ochisorii victimelor din farfurie atunci cand infigem furculita. Dar preferam verdele.

A cherry si cu mine ne distram de trei ori pe zi cu bucate de vis. Din farfuria noastra lipseste aproape cu desavarsire componenta sangeroasa. De sarbatori poate mai scapam in oala cu sarmale. Dar cantitatea ingerata ramane infima si credinta in legume, libertate, fraternitate, e nestirbita.

Suntem insa impatimite ale branzei. Ne facem de cap bine si cu ouale. Ungem unt pe tot ce putem si uneori suntem atat de entuziaste incat scapam din condei un strat subtire si pe noi insine. Pescuim in continuare cu mare drag. Vazand ca nu tot ce zboara se mananca, incercam sa aducem macar tot ce inoata prin ale noastre farfurii.

Exista insa un subiect care ne ingenunche. Este hotdogul de la Ikea. Painea aia pufoasa. Crenvurstiul ala asa de fin ca brusc nu ne mai pasa din ce e facut. Fleasca aia de ketchup si mustar. Si oh, pretul imbatabil al acestei combinatii. Toate acestea ne subjuga.

Ne tinem tari si nu dam navala. Doar nu suntem animale, ci gingase fructe si flori. Dar sunt momente cand ne cumparam veioze doar sa putem trage cu ochiul la standul de hotdog. Si simtim brusc nevoia de pahare cu picior numai si numai pentru a mirosi fatalul crenvurst.

Daca ne-ar intreba cineva, am recunoaste. Am manca 12 bucati de fiecare, cu tot cu servetel. Grupul femeilor care s-au cam lasat de carne saluta hotdogul de la ikea. Chiar necarnivore fiind, stim sa recunoastem magia cand ea apare.

cireasa si strategia pentru pepene rosu

iulie 5th, 2010

Cireasa a observat ca pepenele rosu este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii unui roman. Si ca absenta lui din frigider te face sa simti ca nu traiesti vara destul. Sau ca o traiesti, dar prost.

Prin urmare, inteleg de ce fructul asta coplesitor de frumos este motiv de zazanie intre semeni: cei care sunt stapanii gramezilor cu mot se lupta cu cei ce il iau acasa. Si vede cum rareori dau oamenii dovada de mai multa precautie ca atunci cand isi aleg pepenele rosu al zilei lor de vara. Cireasa nu se constituie intr-o exceptie.

Pare perfect acceptabil sa iau rosii care au mijloc lemnos, mere fara zeama destula si pere care incep sa se faramiteze. Desi, fie vorba intre noi, nici asta nu prea mi se intampla. Am ani lungi de practica in spate si imi aleg fructele si legumele cu grija unui nebun.

Astept de la pepenii mei rosi sa fie creaturi izbutite, cu care sa ajung la subtilitati marete. Sa fie zemosi, nu prea copti dar suficient de adusi la termenul pargului. Sa aiba coaja subtire si supletea proaspata a unui pui de purcelus. Sa paraie la injunghiere, semn ca sunt taman buni.

Dar desi stiu cum vreau sa fie interiorul iubirii mele de-o vara, habar n-am cum s-o aleg. Ce mai: cu pepenii rosii e ca-n viata, cu partenerii. Si dupa ce am stat sa ma gandesc nitel, am venit cu strategia potrivita. Am observat eu ca toti cei dornici de pepene rosu abordeaza problematica asa.

Se duc la vanzator pornind de la premisa ca dumnealui e un specialist in pepeni. Dar ca e totodata un hot care vrea sa le vanda musai un produs indoielnic. Si atunci, ca sa scape de farsa tuturor vanzatorilor de pepeni care vor sa insele populatia si sa tina fructele bune doar pentru ei, pofticiosii incep ritualul.

Se reped autonom in gramada. Iau un pepene, il bat ca pe caii de curse pe crupa. Il asculta cu urechea, dupa modelul indienilor din filmele western. Stiti, cand vor ei sa vada daca vine trenul sau ii urmaesc albii. Il ciocanesc, ii verifica codita, il arunca in aer, zgarie cu unghia pielea insusi a pepenului luat sub lupa. Apoi se declara multumiti si pleaca cu el acasa. Unde descopera de multe ori ca nu e bun de nimic.

Cireasa procedeaza diferit. Ea porneste de la aceeasi premisa. Ca omul care vinde pepeni e un specialist care stie ce pepeni sunt buni si care sunt falsurile. Dar in loc sa presupuna ca el e si hot, ea se gandeste ca este un om bun, pus acolo sa ajute.

Si, prin urmare, renunta la a mai identifica in mod empiric pepenii buni dintr-un noian. Hai sa fim seriosi, toti pepenii arata la fel. Parca sa ne faca in ciuda. Asa ca cireasa ii spune gratios specialistului. Va rog frumos, domnule, doamna, sa-mi alegeti un pepene delicios. Nu ma pricep si chiar imi doresc unul bun.

In absolut toate cazurile, vanzatorul se trezeste la viata. Nu a mai primit de multa vreme o asemenea cerere. In general cu greu se poate face util, pentru ca se pare ca toti orasenii stiu sa-si aleaga singuri pepenii, in zilele noastre.

Asa ca e bucuros sa aleaga pentru cireasa. Si va promit, nu greseste nimeni niciodata. El e flatat ca in sfarsit cineva are nevoie de sfatul lui si nu il trateaza doar ca pe un hotoman. Iar cireasa are acasa mereu pepeni demential de fragezi si buni.

Asta este strategia mea de ales pepenele rosu. Si pentru ca este un aspect important de viata si pentru ca nu e egoista, s-a gandit sa o destainuie cetitorilor ei. Ca sa manance si ei bine.

numai bun de adorat

aprilie 16th, 2010

Daca imi place ceva pe lumea asta, este bumbacul. Cand e prea frig pentru bumbac, imi place lana. Cand arsita ma intinde pe spate de moleseala dar trebuie sa ma acopar cu ceva, aleg matasea. Ador matasea pentru ca ma mangaie timp ce merg. Ador sa fiu mangaiata in timp ce merg. Oops. Imi place sa fiu mangaiata si in timp ce stau.

In spatiul unde locuiesc fie si episodic trebuie sa fie mult lemn pe bune, nu vreo facatura maro, si multa piatra de-adevaratelea, nu cine stie ce compozit. Imi place sa mangai pietrele de pe unde merg. Pietrele zgrumturoase taiate si slefuite putin si folosite la constructii. De lemn in place sa imi lipesc obrazul. De piatra tot corpul.

Cand bine vorba de carne de om, imi place pielea de bebelus, pe care nu ma pot abtine sa nu o ciupesc de proaspata ce e. La om imi place linia dintre gat si umar. Cand imi trece pe dinainte, imi vine sa cer voie sa vad cum e facuta. Fara suparare. E la fel de tentant ca atunci cand dai chilotii jos.

Consider ca liliacul mov cu flori mici ca imi intra binevoitor in nas in timp ce incerc sa il miros e cea mai floare intre flori. Dar e ruda de-a-ntaia cu lalelele, care sunt umede orice-ar face si miros a iarba si salata de flori. Si as mai zice de trandafirii de gradina, aia pitici, care miros si fac flori neregulate si inteapa, daca vrei sa ii frangi si sa le retezi legatura cu pamantul.

Imi place soarele. Si nucile verzi imi plac, de pe care iau pielita. Si senzatia de sare de mare uscata pe piele cand stau intinsa soparla lenesa si fara job description, la soare. Imi place parul meu cret de la vara si parul altora cret, de la orice este el cret. Si norii cum trec pe fond albastru si limonada rece cand mi-e sete si gargaritele care se urca pe mine sperand ca sunt un camp.

Ador mirosul pamantului dimineata devreme si coaja de paine facuta in casa si scoasa proaspat din cuptor si smochinele proaspete si tortul de ciocolata neagra si grea in care indes lingurita pana la refuz si apoi o cufund, plina, in gura perfect pregatita pentru asta.

Ma dau in vant dupa ploaia in par cand afara e cald si abia mai pot sa ma desprind cand vad un copac in floare. Magnoliile sunt un spectacol aproape porno. Si imi place sa vad cum din mana mea nasc mladite adica pui de plate noi, care exista doar dintr-un capriciu al meu.

Si ah, cate lucruri mai sunt de iubit pe lumea asta. N-am hartie si nici timp si nici un public la dispozitie in continuu. Am mii de lucruri numai bune de adorat. Voi?

un carnat pe zi tine dr. departe

ianuarie 21st, 2010

carnat

Am inteles eu asta de ceva vreme incoace. Dar mi-a trebuit nitel timp sa verific gandul care pare nastrusnic. Inainte de a-i da drumul zburdalnic prin lume, sa se bucure toata lumea de el.

Carnatul este un aliment gustos si indestulator. Cu asta m-am hranit eu in Tirol vreme de o saptamana incheiata. Ma sculam dimineata numai cu gandul la carnat. Si la ce placere o sa simt ingurgitandu-l. Miam-miam.

Carnatul da vigoare, asta e clar. Cu cat e consumat mai des, cu atat il ajuta pe om sa atinga culmi mai intalte. Spiritual vorbind, bineinteles. Si terapeutic. Carnatul creste imunitatea.

Ce mai coborari faceam cu gandul la carnat de la miezul zilei. Ce mai coborari faceam dupa ce il obtineam. Altfel se vede viata dupa ce ai un carnat cu mustar in pantece. Si imediat studiam posibilitatile de a obtine un carnat si seara.

Inainte consumam carnat cu neincredere. Nu stiam ca e complet terapeutic. Ba chiar societatea tinde sa se hlizeasca prin colturi daca te aude ca esti fana carnati. Acum, am curaj. Doamnelor, domnilor, imi plac carnatii ceva de speriat.

Imi plac carnatii mici, mari, rumeniti, roz, albi, infasurati in sunculita sau scufundati in curry. Iar faptul ca austriecii arata asa de bine desi asta mananca toata ziua, ma sustine in demersul meu.

Sunt pe calea cea buna. Imi trebuie doar putin timp sa ma organizez. Sa fac lucrurile de asa natura incat sa nu treaca zi fara un carnat inclus. Pentru ca vreau sa fiu o cireasa voioasa si sanatoasa.

E clar. Un carnat pe zi tine doctorul departe. Dar buna-dispozitie aproape.