cireasa si tubul negru

septembrie 22nd, 2009

claustrofobia

Era in Austria si era iarna. In Austria, nu stiu daca ati observat, mereu e iarna. Asa e soiul lor. Nu trebuie insa sa-i blamam. Avem si noi barna din ochiul nostru comun, romanesc.

Eram uda si eram in chiloti. Incercam sa ma veselesc si eu, cu grupul de cheflii, in bazinul micului orasel dedicat skiului meu. Bazinul era plin ochi. Copii alergand pleosc-pleosc. Adulti cu mintile duse de la atata efort, acum zacand in nemiscare.

Precizare: mie nu-mi plac locurile stramte si intunecoase. Ca sa nu mai vorbim de cele care sunt si umede. Mi-e greu sa ma var de buna voie in vagauni. Ezit sa vizitez pesteri, sa fac RMN, sa merg cu masina printr-un tunel prea lung. Abia merg cu liftul.

De-asta nu m-am dus niciodata sa ma distrez cu voiosie intr-un aqua park. Exista acolo niste tuburi incarligate si cu diferite giumbuslucuri suplimentare pentru placere. Uite ca exista si in piscina cuminte austriaca un tobogan. Un tub colorat pentru copii.

Grupul de adulti in care sunt integrata se da in continuu pe acest generator de veselie. Ma cheama si pe mine. Explic ca nu pot. Vezi Doamnne, sunt claustrofoba. Hai mai, cireaso. Tu nu vezi ca ne dam toti? Esti constienta ca se dau si copiii, nu?

Batjocorita astfel si impinsa de la spate, ma hotarasc sa-mi confrunt odata pentru totdeauna fricile. Si fac ezitant cei cativa pasi care ma despart de intrarea un micul tub. In uralele grupului, multumit ca ma da pe brazda facilei distractii hibernale.

Topoganul este prevazut cu un semafor. Cand vietatea se baga in tub, arata rosu. Ca adica e cineva inauntru si sa nu se mai dea altcineva imediat. Apoi, dupa un numar fix de secunde, trage a verde. Arata ca e dispus sa mai inghita om la apa.

Prin tobogan curge un raulet faurit de mana serioasa, austriaca. Care e menit sa faca alunecarea trupului prin tubusor mai lina. Mi se da branci spre gura hulpava a tubului.

Dimensiunea lui e ridicola. Cativa metri, acolo. Doar suntem intr-o piscina pentru familii in vacanta. Am uitat sa spun ca tubul e colorat. Are cate un segment rosu, galben, negru, verde si albastru. N-o sa uit cate zile oi avea culorile astea si ordinea lor.

Intru in tub incurajata de fostul meu sot, inginerul fara inima. Care se si pune imediat in spatele meu, cu aerul ca uite. Sunt aici, ma dau imediat dupa tine. Doar stii ca nu ti se poate intampla nimic rau cu mine in spate. Ya, right.

Intru in tub increzatoare. Alunec odata cu apa prin portiunea rosie. Prind curaj, totul e dragut. Cum am putut sa fiu asa ridicola? Sa refuz sa ma dau intr-asa o jucarie? Trec de galben, e ca un soare. Glisez, sunt un pestisor auriu.

Ajung in portiunea neagra. Si ma opresc. Mi se taie firicelul de apa care imi facilita inaintarea. In jur e intuneric. Imi aduc aminte brusc ca eu sunt inchisa intr-un tub. Tubul e negru. Dar asta nu e nimic.

100 si un pic de kilograme de carne de om imi sufla in ceafa. Este sotul meu, cel care ma asigura ca nu mi se poate intampla nimic rau. Urmeaza sa vina peste mine sa ma faca chisalita.

Incep sa transpir de groaza impactului. Suprapusa peste groaza tubului negru. Respir mult si repede. Ca animalutele in pericol iminent. Dar nu transpir suficient incat sa generez un suvoi de apa. Care sa ma ajute sa ma scap din stransoare.

Si imi vine ideea salvatoare. Incep sa racai din toate cele patru labute. Si sa ma trag pe fund si pe calcaie. Stiti cum se deplaseaza o rama. Eu sunt cireasa. Dar parca te mai uiti. Ma viermuiesc in tubul negru, sufland din greu.

Deplasarea cand esti om si te comporti ca o taratoare este anevoioasa. Noroc ca am un stimulent. Aud in partea de sus ceva zgomot rau prevestitor. Tubul incepe sa se hurducane si sa geama. Vine sotul meu, cu viteza nesanatos de mare.

Sunt acum puternic motivata. Ideea ca nu vreau sa raman intinsa afis pe peretii tubului ma face sa dau mai cu spor din tot ce am. Cu unghiutele zgarii. Cu fundul prestez miscari lascive, dar cui sa ii pese. Cu calcaiele ma imping.

Gafai si improsc stropi de groaza. Dar ce e asta? Un firicel de apa mi se strecoara pe sub fesele stranse de frica. Prind putin vant in panze si, ajutandu-ma de restul corpului meu care nu mai are pe lumea asta decat un scop, sa iasa la lumina, reusesc.

Trec prin segmentul verde, ca un loc cu verdeata. Apoi din cel albastru sunt scuipata in bazin. La niste milimicroninanoamperi de secunda in carca imi sare sotul meu. E bucuros ca am reusit sa ne distram impreuna si am trecut peste fricile mele stupide.

Ii povestesc ingrozita ca tocmai era sa devin carne de mici in tubul negru pentru copii. Intai rade a neincredere. Apoi se face ca simpatizeaza cu mine. Femeile astea, niste nebune.

Am o revelatie. Cu germana pe care o stiu: apfel strudel mit vanilen sose, gegenubar, urlaub, rauchen nicht, rathaus, dahinten links, imi dau seama ca nu am cum sa explic administratorului de piscina ce mi s-a intamplat. Nu uda, isterica si in chiloti.

Ma resemnez. Morala: cand ti-e frica de ceva rau, nu insista sa treci peste. Este ok sa ramai asa, sub teroarea unor mici fobii. Mai bine oricum decat sa mori strivit. Pentru ca din tubul negru scapa cine poate.

unde esti tu, zeus doamne

septembrie 10th, 2009

orcs

*Acest post nu este o antireclama. Imi place BMW-ul teribil. Deci nu ma zburlesc ca o cireasa-vulpe care nu ajunge la strugurii acestei masini. Daca o sa am bani in plus, imi iau si eu tot un BMW. Buna marca! Buna tarzan.

Bun, cu asta am rezolvat-o.

**Acest post nu este nici macar original. S-a zis de atatea ori despre conducatorii bolnavi ai marcii asteia. Ca sunt asa si sunt si pe dincolo. Incat nici macar nu pot sa iau frisca de pe tortul unei revelatii. Aduse numaidecat acum la lumina. De catre mine, pentru umanitate.

Acest post imi iese din gura intredeschisa ca o anatema. Pe care nu ma pot opri sa n-o adresez cerurilor. In speranta ca Zeus, mare amator de fulgere personalizate, va actiona. Si va trimite fiecaruia dintre soferii astia un fulger desfigurator-dureros-mutilant si in final mortal.

Exista, cred, 3 categorii de conducatori de BMW. Unii buni si normali si castigatori. Mari amatori de lucruri de calitate. In cautare de tehnologie cu destula personalitate.

Domnilor, va rog din inima. Si in numele umanitatii asteia la care ne chinuim toti sa va inmultiti. Repede. Altfel suntem mancati. Cred ca stiti si singuri ce vine din spate. Hai sa nu ne sinucidem prin neprocreere asistata.

Exista apoi categoria de tarani cu bani si cu lant gros si cu gagica bambueza. Care are si ea tot BMW, dar un model inferior. Doar e gaina si trebuie sa-si stie pozitia ierarhica. Dar si pozitia lui preferata.

Femeia barbatului cu BMW din categoria doi trebuie sa se supuna. Chiar daca / mai ales cand a avut noroc si i s-a pus o mana in cap. De catre zeul ei potent. O mana care s-o ghidoneze in viata in miscari de du-te vino.

Taranii astia elucubranti au tricouri mulate. Care plesnesc pe suncile de bere si manerele dragostei de sine. Tarani care sunt imbracati ca la circ. Parca angajati de primarie sa ne amuze in serile fara concerte bune.

Si care, cand se dau jos de la volan, tin mainile departate de corp. Ca si cum de atata muschi si bogatie, nici corpul nu ii mai incape. Tarani care se misca, cu masina cu tot, anume ca sa arate ca nu le pasa.

Ei au ajuns in varful lantului trofic, parerea lor. (Dar la profunzimea unui lichen de padure, parerea mea).

Si ultima, dar nu cea de pe urma categorie. Conducatorii de BMW mai neimpanati financiar. Care conduc modele mai vechi, dar tunate si cu geamuri fumurii. Pentru ascunderea identitatii fantomatice. Care au de obicei toba fisurata, pentru efect de scena.

Incrancenati si negri de frustrare in cerul gurii, baietii simpli cu BMW fac viata tuturor tare complicata. Taie fata, se arunca in tine, te strivesc, te inghesuie, te injura, te dispretuiesc. Te si omoara, daca vor.

Am avut inca o data ieri dovada vie ca viata mea si a altora e o gluma a sortii. Atata timp cat exista pe lume astel de rebuturi/scapari sinistre ale sistemului om. Sistem care de altfel imi place tare.

Soferii astia parca au baut cucuta. Sunt un fel de cavaleri ai intunericului, dar fara o misiune anume. Ei doar insista sa improaste cu dispret si ura pe tot ce misca. Sa arate ca sunt mai tari. Sunt tari ca un smoc de vata hidrofila soferii astia.

O astfel de masina, din categoria 3, cu un sofer sinistru la volan. N-a dat prioritate unui bulevard intre. Un bulevard mare de tot. Si pentru ca niste polo-uri si niste dacii si niste matizuri si niste alte masini normale au vociferat, s-a oprit asa.

A blocat tot o vreme, cat a avut nevoie ca sa-si panseze orgoliul ranit. Si a ranjit catre noi toti, batand cu sceptrul furiei lui in caldaram. Rege al dezordinii pe tronul lui facut din ura de clasa.

Atat.

Sa-i dam bmw-ului ce-i al bmw-ului. Mult respect pentru asa o masina buna si frumoasa si desteapta. Dar sa-i dam conducatorului de bmw ce-i al conducatorului de bmw. Multa m adica.