Cine nu stie ca cireasa a avut pe lumea asta un sot cu acte. Vorbim de maria sa inginerul fara inima.
Suntem la una dintre mesele duminicale la socrii mei. Niste oameni draguti si dornici sa petreaca timp cu tanarul cuplu. Tanarul pentru ca asa se spune, nu pentru ca protagonistii erau pe bune astfel. Inginerul fara inima are ceva primaveri in plus fata de oh! prea tanara si plapanda cireasa.
Socrii mei stiu ca ador desertul susnumit lapte de pasare. Socrii mei vor sa ma vada mancand precum un purcel. Astfel ca tocmai mi-au pregatit o cratita plina cu minunea pufoasa. Niste mici norisori de spuma, plutind intr-o magie galbuie, cu gust de paradis. Da-i cireasei o cisterna cu acest deliciu, si pe toata ti-o va manca-o.
Se duc sa-i arate mandri produsul in frigider, inainte de a i-l pune dinainte. Uite cum laptele de pasare se lafaie acolo, fara de capac. Dar ce e acel strat parca putin rosietic, ce se vadeste la suprafata laptelui de pasare, ca un val? Cireasa nu intelege. Dar cum este o optimista si gandurile, cand ies, se tes intai roz si abia apoi se cern, nu vede pericolul.
Se pun toti ai casei la masa. Se mananca bucate alese, mereu prea multe. Asa e la socrii. La final este adusa tadaaa, o portie mai mult decat indestulatoare din pretiosul produs. Socrii, incantati, imi studiaza fiece miscare. Fiecare cuta de incantare de pe fata. Vor sa vada rasplata muncii lor. Adica exultarea mea exuberanta.
Iau o gura, ma crispez. Ceata rosietica de pe desertul meu are gust detestabil. Mi-e greu sa pun o eticheta, sa explic ce ingurgitez. Dar nu e bine, deloc nu e. Fiecare lingura e gretoasa. Fiecare lingura e asa de gretoasa incat cantareste o tona cand vreau sa o duc la gura. Corpul meu, ajutat de minte, se impotriveste fatis.
Obrajii cad, colturile gurii cad, umerii cad dupa ele. Laptele meu de pasare, pe care trebuie sa mimez ca il ador, in fata unui public exigent, e oribil. Dar nu mi se pare ca pot sa ma opresc din mancat. Miza e destul de mare. Socrii nu sunt fapturi cu sentimentele carora vrei sa te joci.
Deci mananca cireasa la lapte de pasare cu gust de orice-o-fi-chestia-aia-ciudata-roz pana la loc comanda. Efortul merita, socrii sunt incantati. Termin portia ca pentru trei cirese si cu inima grea si greata cuibarita in oase, ma duc la frigider.
Deschid si vad. Pe raftul de sus sunt mici proaspeti, care lasa zeama. Ea se scurge pic pic, destul de rar dar eficient, pe raftul de jos, in cratita cu lapte de pasare. Socrii mei stiau ca-mi place teribil laptele de pasare. Ce nu stiau e ca nu-mi place asezonat cu zeama de carne de mici.
Dar e important sa ai respect pentru socri.
Tags: casnicie, duminica, inginerul fara inima, lapte de pasare, mici, socri, Uncategorized
ciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiih!!! no other comments available
, numa niste hugs de consolare…
Ciresico, esti mult prea sfioasa; sange cu lapte de de pasare??? urlam din toti plamanii!
Isuse, ce scarbos…cred ca ai vomitat trei zile dupa aia:)…da ce-ti veni sa te gandesti la vremuri atat de demult apuse?…ai mancat recent ceva cu gust asemanator?…
Socrii tai trebuiau sa invete ca in frigider alimentele nu se pastreaza descoperite, ca doar nu stau la piata ca sa le admire cineva. Se trage o folie sau se pune un capac.
Iar tu, cireasa draga, rezistat-ai cu stoicism.
Desi, am o mica (mare) curiozitate, cand ai facut descoperirea cea minunata si ai aflat ce e chestia-roz-ce-trona-pe-desert cat de rau a putut sa iti fie?? Cat de tare a trebuit sa te abtii ca sa nu le pui laptele de pasare din nou in farfurie?
@Zazuza: am pus imbratisarile drept plasture, functioneaza.
@sys: mi-a fost rusine rau, ce sa fac…
@Maria: n-am putut sa uit niciodata chestia aia:)
@karyn: foarte tare a trebuit sa ma abtin. se pune ca la scurt timp am divortat?:P
groaznic cosmar!!!! zi-mi ca ia visat, nu e posibil asa ceva… sau fictiune…
incep sa reconsider limitele umane…
@andre: eu sunt mai timida, asa. si de-aia limitele mele umane sunt dictate si de asta.