Au trecut patru ani de cand claxonez cu ravna pe unde trec.
Au fost patru ani lungi si plini, patru ani de claxonari fertile si totusi teribil de futile. Atata lucru stiu si eu. Patru ani in care m-am aburcat pe panta claxonatului cu entuziasm. Patru ani in care am exprimat prin claxon sentimente amestecate. Acum a venit timpul sa platesc pentru toate astea.
Cu greu imi mai vine azi sa claxonez. Cand totusi nu ma pot abtine si ating goarna atat de draga, sunt pedepsita cu un sunet hilar. Un fel de boncaluit de cerb. Un raget pentru care cred ca ma rad si curcile din trafic, cand ma aud. Ce pedeapsa mai mare pentru un claxonator de profesie, ca cireasa.
E clar ca am exagerat. Detest claxonul altora din toata inima mea mica si neagra. Insa asta nu m-a impiedicat sa ii tratez eu pe altii cu al meu din belsug. Nimic nu m-a impiedicat sa sanctionez in acest fel hilar bmw-urile & alte masini mari, cu mitocani la bord. Am claxonat cand le-am zarit depasind coloana, vening pe contrasens, taind fata si facand slalom prin orasul asta deja sufocat.
Am claxonat batranele care treceau pe unde nu se poate povesti. Am claxonat caini, ca sa evitam un macel. Am claxonat femei bogate oprite de-amsulea pe banda din dreapta. Mai aveam putin si claxonam, in mod libidinos, barbatii aratosi de pe strada. Am claxonat mult, caci am avut de ce.
Acum s-a cam ispravit. De rusinea sunetului pe care claxonul meu a inceput sa-l scoata, ma voi gandi nu de 2 ci de 22 de ori inainte sa-l apas. Ma gandesc ca, odata inceputa coborarea, starea claxonului meu o sa se deterioreze pe masura ce abuzez. Si cum fara claxon deloc nu pot trai si cum in service sa-l fac sa graiasca din nou nu-mi place sa ma duc, solutia e simpla.
Claxoneaza acum cireasa in sfarsit civilizat, cu grija, doar cand e musai. Aplicam starea de necesitate, caci mi-a ragusit claxonul.
