SANUCA

Asta ar putea fi povestea vietii mele. Noroc ca am mai facut si alte lucruri intre timp. Dar de cand ma stiu, am avut stalkeri. Stiti la ce ma refer – cineva care se prinde de mine ca un scai, convins ca locul lui e acolo, ca nu e o pura intamplare ca ne-am intalnit, ca viatza i-a purtat pasii catre mine, ca sunt mama copiilor lui. Si eu, oarba, nu vad toate astea.

Am invatzat conceptul de mica, in gradinitza. Cand un coleg de la grupa mare ma urmarea peste tot ca sa-mi dea chilotzii jos. La propriu. Si el probabil visa la o viatza impreuna. L-a potolit sora mea care il batea de cate ori il prindea.

Ceva mai tarziu, pe la 15 ani, am cunoscut stalkerul in toata splendoarea lui. Boyfriend material la inceput, psycho dupa o vreme. Ani de zile a stat in jurul meu in sperantza ca o sa-i vad magia la un moment dat. Noroc ca era inofensiv. E drept ii era putin frica de sora mea.

De atunci, recunosc formatul. Dar orice fac, parca nu ma pot feri de el. Orice barbat pe care-l refuz se transforma intr-un mini stalker. Abia atunci incep telefoanele, declaratiile, tanguielile, amenintarile.

Acum, eu inteleg ca pot fi ravasitoare, ca alta ca mine nu-i, dar nici chiar asa. Inteleg si ca fuck off e cel mai bun turn on, dar mai da-o naibii!!

Stalkerul de acum, ce credeati, exista unul, fireste. V-am spus ca mereu am. L-am cunoscut intamplator, prin niste prieteni de la care a stors apoi numarul meu de telefon. Si de atunci, curg mesaje de tot felul, telefoane in miez de noapte, la care fireste nu mai raspund de mult. Si daca stau bine si ma gandesc, el nici nu-i asa rau. Mai este unul cu care nici macar nu m-am vazut fatza in fatza si imediat aniversam 6 luni de cand avem o relatie telefonica, intr-un singur sens. El vorbeste, eu sterg mesaje vocale.

Deci domnilor, asa NU!
Doamnelor, daca vi se intampla sa dati peste un stalker, eu ca expert, nu va pot spune decat: fuuuuugiiiiiiiiiitzi!!!!!!

era iarna. era frig. era duminica. sa nu scoti un caine afara. d-apai o cireasa.

as fi lenevit in pijamaua cu vaci toata ziua. band cafea si ascultand muzica buna. cochetand cu lista mea de mess.

dar vb putin cu k. pe mess, si imi spune ca merge la targul HiFi si sa vin si eu. inima mea budibum-budibum. vrea sa mai cheme pe o prietena buna. ce dragut ca e timid.

mi s-a infiorat pielitza subtire de cireasa. imi placea k. mult. voiam sa-l sarut cu limba intr-o zi. asa ca m-am luptat cu mine, m-am tavalit pe jos prin toata casa, ratiunea inclestata cu biata simtire. am iesit prin geamul de la sufra. mi-a curs sange din nas. a castigat simtirea.

am pus tot ce aveam pe mine si am iesit. acolo, am dat peste multe fire, ecrane si gadgeturi. am petrecut 2 ore cu tehnologia. n-am stiut ca pot sa ma uit atat la ultimele tehnologii. cand de fapt nu mi-a pasat vreodata nici macar de primele.

targul era intr-un hotel, fiecare brand de fire si mufe intr-o camera. unele camere aveau lumina difuza. mmmmmmm. altele aveau canapele moi si comode pt 2 pers. mmmmm. in altele se difuza un film care parea ca ne place amandurora. hm.

conversatia nu luneca libera. ci gogaltz-gogaltz, cum inghitea lupul sarmalele caprei inainte sa moara. dar am zis ca nu conteaza. ca sa nu fiu carcotasa si sa ma uit la nimicuri. in fond in conversatie sta puterea?! eu voiam sa-l sarut cu limba.

am iesit de acolo cu mintile funda. de atata incordare psihica si apropiere fizica.
asa ca atunci cand a sunat sa zica hai la un ceai, am gonit prin zloata cu 92 km/ora.

la ceainarie, cuvintele nu se luau de mana impletindu-se natural. se loveau cu zgomot de pereti si cadeau cu un horcait de podea. umorul meu, stiti, umorul meu, pt care mai cititi acest blog despre nimic, era plecat undeva departe. umorul lui k., va asigur ca are umor, nu era nici el in forma.

nu-i nimic. asa e intre oamenii maturi. ne e mai greu. am trecut prin multe. avem diverse ezitari si panici. ideea e sa vrem. iar eu voiam tare. sa-l sarut cu limba.

mi-a comandat k. un ceai care se desfacea incet-incet si lasa o floare rosie sa iasa la final. destul de porn. eu cireasa simtitoare, a tb sa-mi apropii de nas in mod repetat sticluta cu saruri ca sa pot rezista.

nu ne-am mai vz o vreme. n-am inteles. am vb pe mess, cand mi s-a parut ca se comporta ciudat. m-am plictisit. si mi-a trecut si pofta sa-l sarut cu limba. l-am trecut la laditza cu ciudatzenii din metropola. apoi am uitat.

pana ieri, cand am vb. si ne-am explicat. eu ii zic stii, am vrut sa te sarut cu limba. el zice stiu, si eu am vrut, dar pe a cherry. m-am luminat toata. deci el o placea pe a cherry, prietena mea draga. si mie mi se parea ca pe mine. hahaha.

si acum, eliberati de sule-n coasta si cu mintea limpede, ce bine ne-am inteles. umorul meu si umorul lui s-au imprietenit. fara presiune, lejer.

da. am fost intr-o duminica de iarna vitrega cu un prieten la un targ de tehnologii performante. el voia doar sa-si cumpere un TV mare. eu voiam doar sa-l sarut cu limba.

de unde se intelege clar cum pana la urma, indiferent de faptele care ti se prezinta, tu intelegi tot ce vrei. bine, poate si semnalele lui k. erau destul de confuze…si catre a cherry si catre another cherry.

lipsa de comunicare. bygones.

a venit o prietena in vizita de la cluj. eu si a cherry ii zicem kapra ardeleana.

dupa ce am vb despre kant si matematici aplicate, am ajuns si barbati. kapra ardeleana vrea sa stie de la colegele salajene cum fac barbatii curte in bucuresti.

noi ii radem in nas si ii raspundem ca barbatii in bucuresti nu fac de obicei curte.

adica cum? adica, raspundem noi, plictisite, daca iesi intr-un club, barbatii bucuresteni nu sar pe tine sa arate cumva ca te plac. nu te intreaba cum te cheama, nu iti zambesc, nu iti ofera un drink.

se straduie sa arate ca nu le pasa. deloc. i-am zis ca nici macar schiopii, cocosatii sau alte categorii defavorizate nu fac curte in bucuresti.

si ii mai zicem noi ca e ciudat si salutar faptul ca, in contextul asta neprielnic, totusi noi mai reusim sa avem relatii. ea s-a induiosat de soarta noastra rau de tot.

seara iesim intr-un loc unde se danseaza. in mai putin de 3 min, 2 tipi tare draguti ne agata. ne ofera de baut si radem si dansam cu ei pe langa noi toata seara.

alti barbati mai putin misto, dar multi, vreo 7-8, roiesc in jurul nostru. ne invita la dans, se uita cu ochi de foc. se dau peste cap sa ne atraga atentia. sunt invidiosi evident pe aia 2 care ne-au intrat in gratzii.

cu mintile funda, mergem la urmatorul club. de cum intram se creaza in jurul nostru un fel de turbion. cineva imi zice ca am piele frumoasa, altcineva ca sunt frumusica foc.

mi se lipeste pe gat o pereche de buze. a cherry are nevoie de garda de corp ca sa poata tine admiratorii la distanta.

ni se vantura iar bauturi prin fata ochilor. ni se strecoara soapte porcoase. suntem rugate mereu sa dam nr de tel. necunoscuti charmanti se infoaie in jurul nostru, cu vadite intentii de imperechere. tabara bineinteles si pe kapra ardeleana.

ea isi pierde rabdarea si ne ia la rost. zice ca suntem nebune si si mincinoase pe deasupra. ca uite cum se inghesuie barbatii in jurul nostru. ca sunt chiar si all over her, o femeie maritata si cu un copil acasa.

eu si a cherry nu intelegem nimic. absolut nimic. oricat am incercat sa-i explicam, a ramas cu impresia ca suntem niste bolnave inchipuite. ca bucurestiul este locul unde poti gasi un pereche, un suflet pereche adica, in mai putin de 11 min.

ne-am simtit toata seara niste zeite. obosite sa o mai convingem ca e o situatie absolut speciala, inexplicabila, decidem sa ne bucuram de acest moment de gratzie.

dar ooops, e de rau. kapra ardeleana a plecat azi cu trenul departe, in ardeal. si tare mi-e ca tot spectacolul asta, pe care cine stie ce om bogat si excentric l-a platit ca sa ne discrediteze in fata ei, o sa inceteze.

si ca ramanem aici cu bucurestenii nostri de totdeauna. niste barbati nepasatori. cu care mai reusim totusi sa avem relatii.

prima zi de primavara pe bune.

Doamne, ce bucurie. las geamul jos, ca sa las soarele de primavara sa ma invaluie. si ma invaluie, nu-i vorba.

dar nu trece mult timp si ma invaluie si o flegma mare. trasa dintr-o duba. pe geamlacul masinii mele. cu mare precizie. pe beller, buricul high class-ului bucurestean.

masinile noastre, a mea si a tragatorului de flegme de mare precizie, trec una pe langa alta, n-am cum sa ma opresc. si chiar dc m-as fi oprit, ce-as fi putut sa fac? sa scuip inapoi? oi fi eu nascuta in salajean, dar parca nici asa.

flegma s-a lipit de blanita mea artificiala de culoare gri de parca acolo ar fi fost de cand lumea. n-am atins-o nici macar cu un servetel, am mers mai departe. nici n-am incercat sa vad cum arata cel ce scuipa o cireasa.

dar am inteles ca am deschis prea devreme geamul. tb sa mai astept. bucurestenii nu sunt inca obisnuiti sa vada femei bucuroase de primavara.

m-o fi scuipat ca aveam o masina mai frumoasa ca a lui? ca eram blonda? ca aveam blanita? m-o fi scuipat pt ca ma placea si nu a stiut sa-mi spuna? si atunci a decis repede asa, sa imparta cu mine niste secretii? random?

oricum ar fi, s-a dat drumul la primavara. ce dc a inceput cu o flegma? dubarul arata si el cum poate ca m-a observat. si ca a inteles ca s-a deschis sezonul. la flirt si la flegme.

nu mor caii cand vor cainii. si o cireasa nu se topeste de la o flegma. ca nu e limax pe care s-a pus sare.

si ce nu ma omoara ma intareste.

mi-ar placea sa pot sa platesc o taxa si sa iau acasa toti oamenii care imi plac, unde sa-i tin cat am eu chef. dar nu se obisnuieste. probabil ca este o idee social inacceptabila.

insa mi se pare ca pot face asta macar cu obiectele care imi plac. si dupa ce am platit pt ele si le aduc acasa, vreau sa stea cu mine cat poftesc eu. pentru ca le iubesc si ma reprezinta.

de-aia cand ele decid sa ma paraseasca, ma apuca un fel de tristete. ca atunci cand pierd un prieten. mereu se intampla la fel: fara niciun fel de avertisment.

eu cred ca sunt intr-o relatie decenta cu puloverul meu verde. sunt multumita de el si ma port si eu frumos la randul meu. cand cer, sunt constienta ca trebuie sa si ofer.

si atunci el de ce pleaca intr-o zi, fara urma? fara nicio discutie lamuritoare? poate am gresit ceva, dar nu mi-am dat seama.

si sutienul negru, unde s-a dus el? carcotasii o sa zica ca un sutien e mai usor de lasat undeva, unde ai fost implicat romantic. ei bine nu. sutienul negru a plecat intr-o miercuri la pranz, dintr-o papornita cu care ma duceam la sala. s-a strecurat din masina in timp ce eram in trafic.

ca sa nu mai zicem de ciorapi. aici drama e si mai mare. un ciorap care planuieste o evadare nu-si ia niciodata perechea. sigur, e vb mai mult despre o drama casnica. nu se mai intelege cu ciorapul pereche. deci n-o iau personal. dar oricum, tot eu sufar, alaturi de ciorapul ramas, care zace mereu posac si parasit intr-un colt.

cartile sunt parca predestinate sa plece, oricat ai vrea sa le retii. odata ce ai acceptat sa imprumuti o carte unui priten, trebuie sa-ti asumi ca ea te va parasi pt totdeauna. nu cred ca e vina lui. cartea sigur nu mai vrea sa vina inapoi.

si practic ar trebui sa am cate o umbrela pentru fiecare ploaie. odata ce m-a servit in felul asta, umbrela mea cu sange rece dezerteaza ca o nesimtita.

oare obiectele, in special cele preferate, pe care le tocesc atingandu-le, se simt sufocate si isi iau campii? se expun la foarte multe pericole facand asta. nu-mi inchipui ce om bun ar lua in gazda un ciorap de-al meu.

de ce sunt sinucigase si ma disconforteaza si pe mine in felul asta brutal?

nu e bine. haideti sa vorbim.