mandria fabricantilor de pantofi

decembrie 23rd, 2009

sireturi

Oamenii de stiinta au manat omul sa ajunga pe luna. Si acum ei se chinuie sa faca obiecte din ce in ce mai mici, pana la minuscule si in final inexistente.

Asta e masura progresului adevarat. Sunt mic, abia ma vezi si ma poti utiliza, deci exist.

In vremea asta, producatorii de pantofi dau in branci zi si noapte. Cam din aceeasi perioada in care omul se straduia sa calce in picioare luna. Am ajuns la niste fineturi, in ceea ce priveste incaltarile, incat ma astept la chestiuni uimitoare, cat de curand.

Simt ca nu mai e mult si pantofii nu doar o sa inveleasca laba omului. Ci o sa te incalti si o sa stii brusc sa faci sufleu pufos de conopida. Desi nu ai petrecut nici 10 minute in bucatarie. O sa te incalti cand te simti inghitit de depresie si o sa capeti forte sa te lupti cu ea.

Probabil ca cireasa nu o sa ajunga sa vada asta. Dar o sa exista cu siguranta momentul in care omul o sa traga in picioare pantofii lui scumpi si o sa zboare deasupra orasului cu ei. Minunandu-se de cat de bine arata lumea de doar putin mai sus. Parca il si vad pe Hermes, bombanind invidios.

Toti producatorii de pantofi trudesc fara incetare ca sa ne faca sa ne simtim din ce in ce mai bine. Vorbim aici de materiale performante. Picioare care inspira si expira. Umezeala care nu mai poate sa intre dar este invitata sa iasa pe usa din dos. Piciorul are parte de confortul suprem.

Dar asupra unui anume punct, fabricantii de incaltaminte de la vladica la opinca, au cazut de acord. Domnule, noi refuzam sa ne ocupam de sireturi. Noi avem grija de pantof. Bagi piciorul si esti in rai. Dar cu ce se leaga el, chiar nu ne mai intereseaza. Avem si noi mandria noastra.

Ei sunt, imi inchipui, enervati de subiectul asta care tot revine in discutie, desi ei il tot baga sub covor. Sireturile. Un flecustet care nu mai are importanta, odata ce ai creat o capodopera pentru picior, cred ei.

Si atunci end userul sau utilizatorul final, adica cireasa, sufera tot felul de traume. Ce folos ca a cheltuit ea si pe mama si pe tata ca sa achizioneze incaltaminte vrajita, daca sireturile se desfac la fiecare 10 pasi.

Si oricat strange, folosindu-se de muschii anume castigati la sala. Si oricand se opinteste dumneaei si face funde duble, sireturile se desfac si amesteca prin praf, zloata, ud, noroi, muci, mucuri si alte spurcaciuni.

Toti pantofii au sireturi defectuoase. Existau unele de bumbac, care nu aveau obiceiul asta. Dar producatorii de pantofi au hotarat sa nu mai faca sireturi de bumbac. Pe ei ii intereseaza doar pantoful. Calci si esti in extaz. Anexele sunt lasate in voia sortii.

Prin urmare cireasa petrece mare parte din timp protapita in pozitii improprii pe stada, legand sireturi. Si ii injura pe fabricantii de pantofi, cu mandria lor cu tot. Unde esti, copilarie?

tirania etichetelor asupra ciresei

mai 28th, 2009

Textile

Ma tot intreb cum s-o fi agreat, la nivel mondial, materialul din care se fac etichetele pe care le poarta oamenii direct pe pielea lor.

Imi inchipui ca a fost treaba serioasa si s-a facut o licitatie, unde lucrurile s-au petrecut asa.

Intai s-a prezentat un industrias avangardist. El a propus ca fiecare obiect de imbracaminte, inclusiv chilotii, sa poarte o placuta din tabla zimtata, cu zimtii orientati spre interior, adica spre om.

Apoi a mai fost o doamna ramasa nemaritata si care credea ca lumea merge intr-o directie gresita. Dansa a sustinut sus si tare o eticheta mai subtire si mai flexibila, realizata din glass papier. Unde partea grunjoasa era tot inspre om.

Si ultimul pretendent a fost un domn care avea indigestie si de-aia a si intarziat rau de tot, incat era sa nu-l mai lase inauntru. Scuturat de friguri, el a scos din servieta catre comisie un plastic alb si abraziv. Poate un fel de rafie tesuta mai marunt, pentru care n-a mai dat nicio explicatie suplimentara.

Cum timpul ii presa pe cei de la asociatia textilistilor anonimi si au fost fortati sa ia o decizie, a ramas pana la urma bolnavul, cu inventia lui. Dar va dati seama ca asta nu pentru ca era extraordinar de potrivita, ci pentru ca restul erau vadit sadice.

Poate ca greseala a fost facuta inca de la inceput: o proasta intocmire a caietului de sarcini. Dar cine sa mai stie…

Cum de nu s-a mai revenit niciodata la aceasta decizie, este de necrezut. Dar, nu-i asa, lumea geme de prioritati. Cert e ca acesta este materialul care s-a perpetuat pana in prezent si populeaza toate obiectele noastre de imbracaminte.

Doare putin, starneste mancarimi aprige, ciupeste cu sete, enerveaza cumplit. Acestea sunt calitatile materialului. Dar ne-am obisnuit toti cu ele, ce sa facem.

Ce e de apreciat este ca materialul rezista totusi la apa si de fapt rezista cam la orice. Murim noi si etichetele astea o sa dainuie.

Acum insa, ma intreb altceva. De ce au inceput textilistii sa faca etichetele din ce in ce mai mari. Si de ce au ele mereu mai multe file.

Am ajuns eu oare sa am fuste asa de complicate, incat trebuie sa imi aloc o zona orara in care sa ma asez jos si sa citesc cu atentie tot ce a vrut sa-mi transmita producatorul?

Fiecare bluza de-a mea vine cu un fel de cartitica cusuta cam in dreptul coastelor, care ma face, pana ajung sa o tai, sa-mi smulg carnea de pe mine. De ce imi fac ei asta? Cu ce le-am gresit? Promit sa nu mai fac.

Mi se pare mai normal, daca tot vor sa vorbeasca cu mine, sa imi dea mai bine o brosura sau un CD. In care sa imi si explice toate simbolurile alea de neinteles pentru o cireasa, pe care insista acum sa le puna in carticica cusuta langa coaste.

Sau mai bine sa-mi puna un cip sub piele, cu toate informatiile vitale, de care nu se pot lipsi. Pentru ca oricum, simt cum se ingroasa gluma. Cred ca nu mai e mult si o sa adauge la carticica actuala si niste paragrafe gandite de avocati.

Cum ca daca folosesc produsul altfel decat scrie in contractul cusut langa coaste, textilistul este exonerat si eu imi asum intreaga raspundere. Asta ca sa bage groaza in cireasa, si sa o oblige sa citeasca cu evlavie toate simbolurile.

Unde o sa se ajunga, intreaba cireasa cu inima mica si neagra de spaima. Unde?

cum or dormi unii fabricanti noaptea

mai 18th, 2009

vinovat

Ce le spun unii oameni mari, tati de familie responsabili. Care practica meserii murdare si foarte murdare. Ce le spun, zic, copiilor lor cand se intorc seara acasa. Dupa o zi de inselaciuni, matrapazlacuri si mantzocarii?

Fiule, fa-te om de isprava. Invata, munceste, sa nu ajungi ca mine? Sau lasa ca stie tata cum se traieste bine. Sfidand intreg universul ca un intreg. Dar si pe fiecare reprezentant al lui in parte? Cu ajutorul unui ibric.

Si nici macar nu ma gandesc la traficanti de copii sau la dentisti. Ci la producatorii de obiecte care au in job description pe lumea asta un singur lucru. Si si pe ala il fac prost sau chiar deloc.

Cum de nu se degradeaza si nu le cade pe rand, de rusine, fiecare particica din corp, bunaoara. Producatorilor, si sunt mii, va asigur. De prosoape care amagesc dar nu sterg nimic.

Sunt prosoapele alea care doar intind picaturile de apa dintr-o parte in alta. Si manjesc pielea cu o pelicula fina de apa, fara sa o ia insa de acolo.

Sau ma rog, prosopul ia cu sine atata cantitate de apa. Cam cat ar lua si o bucata de tabla zincata pe care as freca-o de mine, imediat dupa dus. Ceva-ceva ar ramane si pe ea. Ca si pe prosopul care nu sterge.

Eu inteleg ca un prosop facut si cu alte fibre decat cele de bumbac. Iese mai ieftin la raft. Dar ce inima sa ai sa le faci asa ceva consumatorilor de prosoape, oameni cu frica lui Dumnezeu. Care atunci cand cer un prosop, se asteapta sa-i si stearga.

Dar pana la prosop, avem sapunul care nu face clabuc. Un fel de bucata de cauciuc. Care prin udare devina cel mult mucilaginoasa, cu puternic miros cosmetic si consistenta unui os fals de distrat cateii.

Poti sa te racai cu sapunul asta cat poftesti. El nu o sa-ti ofere niciodata satisfactia unui spalat cumsecade. Nu o sa alunece pe tine, nu o sa lase in urma o racoare placuta.

Daca esti genul insistent. Poti la fel de bine sa iei telecomanda si insisti sa obtii de la ea o reactie asemanatoare cu clabucul.

Ibricul este, sper ca sunteti de acord cu mine. Un obiect in care fierbi ceva si apoi vrei, orice-ar fi, sa torni chestia fiarta in altceva. Pentru facilitarea turnarii, inginerii au inventat mututoiul. Adica limbuta de metal pe unde alegi sa faci transferul.

Ei bine, unii producatori de ibrice fabrica mii de ibrice, zeci de mii de ibrice, pe care la imprastie prin lume. Fara un mututoi adecvat. Adica lichidul curge pe oriunde. Pe mine, pe tine, pe aragaz, dar nu in cana.

Mai e farasul care nu strange gunoiul. Despre el sunt scurta, ca am mai zis. Marginea lui sta saltata de la podea. Fix cat sa nu poti sa urci gunoiul pe el, cum ar fi normal. La ce foloseste un faras care nu accepta sa stranga gunoiul?

Si vreau sa stiu daca o instanta superioara tine cont de faradelegile astea. Si le contorizeaza undeva. Si le face oamenilor astora. Care elibereaza asa niste produse aberante in lume. Daca le face ceva, orice.

Ca sa fiu sigura ca exista justitie pe lume. Si ca totul nu e pierdut. Cireasa dixit.

conspiratia inghetatei de fistic

octombrie 2nd, 2008

n164138

stim toti ce gust are fisticul. si stim toti ce gust are inghetata de fistic.

chiar nu va dati seama in ce eroare traim?!

fisticul nu e mai mult decat o aluna mai smechera. si e si sarat nevoie mare. si cu o aroma de orice. dar nu de fruct exotic, sa zicem.

si acum sa-mi spun pasul.

mie mi se pare. ca exista o congregatie extrem de bine organizata la nivel mondial. care se ocupa exclusiv cu stabilirea principiilor inghetatei de fistic.

a inceput asa. producatorii de inghetata sans frontierre au hotarat ca fisticul are o culoare buna. aveau disperata nevoie de niste verde intre atatea zmeure si ciocolati.

au dat search pe google la capitolul mancare verde. si printre napi, broccoli si mazare, a aparut fisticul. ca un pop-up. tadaaaa.

ei s-au interesat. si au vazut ca e popular printre consumatori. si sigur face ceva si pentru sanatate. toate fac. asa ca hai sa facem inghetata din el.

si au pus lucrurile atat de bine la punct, incat s-au sincronizat brici. au inventat o formula hocus pocus preparatus. pentru aceasta aroma. asa cum faci un parfum nou. de-asta oriunde te duci, inghetata de fistic are exact acelasi gust iluzoriu.

formula este detinuta de catre un domn batran cu papion si ghiul. care locuieste, vorba vine, intr-o casa enorma cu multi servitori. unde nu se aude nici musca. ghici ce mananca toti la desert.

vorba vine pentru ca el se plimba mai mereu peste tot in lume. asta e jobul lui de o viata. si verifica toate tonetele de ingheatata de fistic din lume. sa se asigure ca inghe are acelasi gust. si ca fiecare mic producator pitic a respectat conventia aromei de fistic.

sincera sa fiu, imi place mor. dar sunt jignita de fatarnicia producatorilor. care ar vrea ca eu sa inghit gogoasa asta monstruoasa. cum ca e normal ca inghetata de fistic sa abia gustul asta.

nu-i vorba, au nimerit-o. indes inghetata de fistic intre buzele de cireasa, cata pot.

tradare sa fie. dar s-o stim si noi.