Sa fi fost imediat dupa ’90 cand au inceput sa vina din tarile mai consumiste tot felul de gadget-uri.
Stiti, genul ala de lucruri mici si complet nefolositoare, menite sa faca viata de familie mai simpatica decat normal. Sa dea culoare incaperilor noastre roase de gri-ul anilor comunisti. Sa indulceasca faianta de baie, alba si in format 10X10cm.
Cam atunci au aparut la noi in livada, adusi de mama de cireasa, victorioasa, primii pestisori din sapun. Fiinte grasune si fasnete si mai ales frumos mirositoare, pestisorii au fost instalati in perimetrul cazii.
Tronau intr-o farfurioara transparenta, careia i s-a montat de catre un inginer un suport special, sa-i tina in consola deasupra cazii. Parca zburau cu farfurioara lor cu tot. Ce-i drept nu-i pacat: mama avusese dreptate. Cum intrai in baie, cum te simteai in vacanta pe litoral.
Dupa ce am incercat diverse chestii cu ei, toti ai casei am inteles usor rolul lor. Desi facuti din sapun, pestisorii nu erau nicidecum meniti sa ne curete cu dibacie in cele mai mici unghere. Ci sa infrumuseteze camera de baie, emanand sclipiri diafane din solzii lor de glicerina.
Farfurioara cu pricina nu avea insa gaura in fund, pentru scurgerea apei. Si pestisorii au inceput rapid sa devina mucilaginosi si sa-si anunte necrestinescul sfarsit, fara lumanare la capul lor de peste. Despre care si un copil stie ca impute restul apoi corpului.
Mama, rosie de furie si neputinta, a organizat in pripa o ingropaciune pentru cadavre, zvarlindu-le dupa datina pestisorilor de sapun, in vasul de wc. S-a prezentat apoi imediat cu pestisori nealterati.
Si astfel noi, locuitorii, am inceput sa avem cosmaruri. Pesti uriasi de culoarea cerului ne luau in plisc si fugeau cu noi pe sub pamant, prin cer si pe oriunde, numai in apa nu. Mama insa, fara mila. Cerea respect pentru pestisori.
Ne-am prins in scurt timp ca daca vrem armonie in casa, trebuie sa ne abtinem sa punem apa in farfuria cu pestisori. Ai zice ca niste pesti taman ca au nevoie de apa ca sa poata rezista.
Totusi ai nostri necesitau uscaciune absoluta si o grija sora cu nebunia. Faceam dus mereu pe varfuri, cu bucile stranse sa nu dam apa in pestisori. Lucru practic imposibil, daca incercam sa ne imaginam ca ei erau montati pe peretele interior al cazii.
Asa ca dusurile familiei au inceput sa se tot scurteze. Opream spalatul cat de repede si stergeam pestisorii cu prosopul, sa nu se vada ce am facut. Ai naibii pestisori se colorau imediat diferit de la apa.
In plus, daca nu efectuam operatiunea de salvare pe data, pestisorii se umflau ca niste tampiti si se stricau. Cand mama ii vedea asa, paraditi, o lua personal si ne apostrofa rau de tot.
Eu am inceput sa iau note foarte rele la scoala si sa ma imbrac ciudat. Apoi nu am vrut sa ma mai pieptan si in final nici sa ma mai spal, de groaza sa nu dau ochi cu pestisorii zeflemitori.
Mamaie a inceput sa nu mai auda si sa puna cate un fir de par in mancare, drept protest. Iar un alt adult de prin casa a dovedit neglijenta in serviciu si sunt sigura ca a luat avertismente scrise. Dar nu am dovezi, nu a vrut sa discute niciodata despre asta.
Si nu stiu cum s-a potrivit in perioada aia ca tot veneau la noi diversi oameni sa faca dus. rubedenii, preiteni fara aapa calda sau cuprinsi de revizia anuala. Oameni fara inima, care parca isi faceau un scop in viata din a arunca galetuse pline cu apa in recipientul cu pestisori.
Degeaba le atragea mama atentia inainte sa intre in baie si degeaba le mai ziceam si noi o data, pe sestache: bai, faceti ce-oti sti, numai nu dati apa pe pestisori! Sau daca dati, salvati-i apoi, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i lasati sa inoate, ca e belita.
Atunci s-a petrecut in istoria familiei o schisma. Au fost crescuti in continuare la san, si alaptati abundent, cei care au stiut sa ingrijeasca pestisorii.
Si au fost dati cu hotarare deoparte nesimtitii care n-au tinut cont de aceasta mica zestre de familie. Oameni nevolnici, care intelegeau sa se duseze taman peste pesti.
Au mai fost si cateva cazuri bine mediatizate in cercul de prieteni si rude. Dar nu sunt pregatita inca sa vorbesc despre asta. Totusi doua cuvinte: cativa nebuni de legat, care o cautau cu lumanarea, s-au frecat cu pestisorii pe corpul lor, fara mila, ciuntindu-i pe alocuri.
Sa va explic ce se intampla daca mama gasea pilozitati cazute din nas direct peste unul sau mai multi pestisori?
Familia a trecut printr-un mare moment de cumpana. Vazand ca, in ciuda teroarei instituite, generatiile de pestisori continua sa aiba vieti efemere, mama s-a dat pana la urma batuta.
Si, cu inima zdrobita, a incetat sa mai cumpere pestisori. Incet-incet, cireasa a inceput sa treaca din nou clasa si sa iasa decent in public. Ceilalti locatari si-au revenit si ei. Prietenii surghiuniti au fost primiti inapoi.
Si ranile s-au cicatrizat, ca si cum nicimi nu s-ar fi intamplat. Am hotarat toti sa dam perioada pestisorilor la spate si sa nu mai vorbim niciodata despre asta. Si uite cum astazi ne-am vindecat asa de bine, incat cum prindem un pestisor, cum ne spalam cu el, in timp ce fredonam asta.
