A venit simplu si mi-a zis hai sa mergem sa ascultam muzica live diseara.
Rahan este ceva mai inalt decat mine dar nu mult, suntem totusi in Bali. Are ochii ca doua liniute lucioase. Nu stiu exact ce reuseste sa vada prin ele, ca prea sunt inguste. Pometii foarte proeminenti, ca de mongol. Are muschi de supererou, tatuaj cool si parul prins intr-un coc delicios in varful capului. Are un cercel frumos intr-o ureche.
Se apropie destul de tare, intra in spatiul meu personal-individual-secret.
Pielea lui cafenie de la natura are o pojghita stranie lucioasa. Imi vine sa pun mana sa vad cum e facuta. Din ce material, cu ce textura si in ce scop. Nu mai tin minte daca mana s-a intins nitel si apoi s-a oprit, speriata de asa pofta, sau nu s-a intins deloc. Cert e ca ma abtin insa si reusesc sa raman demna. Are dintii cei mai frumosi din Asia, poate.
Spun ca nu, nu pot sa merg cu el. Dau din cap cu prea multa hotarare. Incerc sa barez cu cuvinte ferme toate crampeiele de conversatie deschise de Rahan.
Sunt de aici, stiu foarte bine locurile, continua Rahan. Eu zic ihim si mimez bine, cred eu, nepasarea. Raspund ca sunt cu prietenele si am planuri. Chiar si pentru diseara, intreaba Rahan. Da, chiar si. Pai le luam si pe ele, raspunde el calm. Vin diseara si va iau pe toate cu motorul. Mmmm. Mergem sa dansam. Mmmm.
Nu-i chip sa nu ma holbez decent la muschi. Mintea mea ii da dupa ureche suvita de par care i-a scapat din cocul neglijent. Cred ca el se prinde caci ii da inainte. Nu prea e mare lucru de facut aici seara. Locul asta unde vreau sa mergem e cel mai bun. O sa vezi ca o sa-ti placa.
Da dar eu nu vreau nu-nu-nu, lasa-ma, lasa-ma, lasa-ma, zic cu gura in fel si chip. Mi se pare ca sunt suficient de explicita in refuzul meu. Si totusi trebuie sa fie un motiv pentru care el sta cuminte asezat langa mine si imi intinde propuneri peste propuneri.
Ma prind ca limbajul corpului meu probabil ii sopteste lui Rahan altceva. Da-da-da, ce tare vreau sa vin sa ascultam ce vrei tu si unde vrei tu diseara pentru-ca-esti-asa-de-misto. Ah muschi, ah motor, ah. Ma intreb repede oare s-ar putea, oare s-ar lega, oare s-ar cadea.
Reusesc sa ma smulg din fata lui Rahan care ma hipnotizeaza in mod placut. Doar asa scap cu onoarea intacta si reusesc sa ma alatur din nou grupului.
dar nu inteleg nici in ruptul capului de ce l-ai luat poe “nu” in brate?
pai pentru ca parca nu se putea si nu se cadea:D
pff! cireaşo, du-te înapoi şi fă ce trebuie făcut, pentru Dumnezeu!