cireasa si pipi pe ea

mai 25th, 2010

Cireasa tine foarte multe la imaginea ei. Care de altfel e buna si ingrijita cum trebuie. Udata cu multa atentie si implicare. Retineti cuvantul udata. ca o plantuta de care ai grija bine, astfel incat sa ramana nepatata. Retineti cuvantul nepatata.

Si totusi exista o situatie in care, cand alunec, nu mai am nimic de zis. Pur si simplu e asa de umilitoare, incat mi se pleostesc urechile, chiar cand nu afla nimeni ce-am patit. Si reusesc cumva, prin nonsalanta mimata si miscari agere, sa pitesc rusinea ce-am patimit.

Este atunci cand, din motive de context (deal/vale/frica de a nu fi prinsa/sila de atingerea cu locul in care se desfasoara actiunea), in tot cazul pozitia proasta in care fac pipi, cireasa face pipi pe pantofi si/sau pantaloni.

Cum necum, de obicei nu descoper asta decat cand e prea tarziu si deci actul complet ireparabil. Cum necum, cand asta se intampla, nu vorbim de trei stropi. Ci de o intraga bucata de material de culoare mai inchisa, care sta marturie celor intamplate.

O vreme jelesc cele intamplate. Niciodata nu pot sa fac pipi pe conversi sau fust sau pantaloni si sa plec imediat de la locul faptul. A trecut mult timp de cand ma ocup cu asta si inca nu, nicio imbunatatire la partea emotionala. Sufar ca un caine mic si stau putin acolo unde am facut ce-am facut, cu speranta ca dispare.

Cand realizeaza implacabilul asta, cireasa incepe sa capete obiceiuri de mangusta. Acel animalut sau poate altul pentru ca habar n-am ce face o mangusta, care se strecoara ager si nevazut pana unde are nevoie. Ma lipesc de ziduri, selectez bob cu bob rute ocolitoare, pe unde ma gandesc ca intalnesc cei mai putini oameni.

De obicei asta se intampla la restaurant sau la un picnic in natura sau la mare, in conditii vitrege. Asa ca apoi, odata ajunsa inapoi, in adunarea de prieteni de unde plecasem, ma comport nenatural. Fie ma las coplesita de tristete nejustificata. Simt udul si nu pot sa trec psihic peste el.

Fie afisez o veselie nejustificata, pentru ca impiedica publicul prezent sa se prinda ca e ceva in neregula si mai ales ce anume. Si nici ca ma mai ridic de jos pana cand nu scrutez, cu ochii mei de soim, starea de uscare a fostului ud.

Ce rusinica obrazului subtire de cireasa. Si ce destin implacabil, sa pateasca ea asa uneori, din graba care strica o gramada de treaba. Sau neatentie si cap in nori. Adica exact conditiile specifice necesare pentru momentul cand loveste nefacuta. Cireasa mai face pipi pe bucati din ea, cateodata. Of si iar of.

mandria fabricantilor de pantofi

decembrie 23rd, 2009

sireturi

Oamenii de stiinta au manat omul sa ajunga pe luna. Si acum ei se chinuie sa faca obiecte din ce in ce mai mici, pana la minuscule si in final inexistente.

Asta e masura progresului adevarat. Sunt mic, abia ma vezi si ma poti utiliza, deci exist.

In vremea asta, producatorii de pantofi dau in branci zi si noapte. Cam din aceeasi perioada in care omul se straduia sa calce in picioare luna. Am ajuns la niste fineturi, in ceea ce priveste incaltarile, incat ma astept la chestiuni uimitoare, cat de curand.

Simt ca nu mai e mult si pantofii nu doar o sa inveleasca laba omului. Ci o sa te incalti si o sa stii brusc sa faci sufleu pufos de conopida. Desi nu ai petrecut nici 10 minute in bucatarie. O sa te incalti cand te simti inghitit de depresie si o sa capeti forte sa te lupti cu ea.

Probabil ca cireasa nu o sa ajunga sa vada asta. Dar o sa exista cu siguranta momentul in care omul o sa traga in picioare pantofii lui scumpi si o sa zboare deasupra orasului cu ei. Minunandu-se de cat de bine arata lumea de doar putin mai sus. Parca il si vad pe Hermes, bombanind invidios.

Toti producatorii de pantofi trudesc fara incetare ca sa ne faca sa ne simtim din ce in ce mai bine. Vorbim aici de materiale performante. Picioare care inspira si expira. Umezeala care nu mai poate sa intre dar este invitata sa iasa pe usa din dos. Piciorul are parte de confortul suprem.

Dar asupra unui anume punct, fabricantii de incaltaminte de la vladica la opinca, au cazut de acord. Domnule, noi refuzam sa ne ocupam de sireturi. Noi avem grija de pantof. Bagi piciorul si esti in rai. Dar cu ce se leaga el, chiar nu ne mai intereseaza. Avem si noi mandria noastra.

Ei sunt, imi inchipui, enervati de subiectul asta care tot revine in discutie, desi ei il tot baga sub covor. Sireturile. Un flecustet care nu mai are importanta, odata ce ai creat o capodopera pentru picior, cred ei.

Si atunci end userul sau utilizatorul final, adica cireasa, sufera tot felul de traume. Ce folos ca a cheltuit ea si pe mama si pe tata ca sa achizioneze incaltaminte vrajita, daca sireturile se desfac la fiecare 10 pasi.

Si oricat strange, folosindu-se de muschii anume castigati la sala. Si oricand se opinteste dumneaei si face funde duble, sireturile se desfac si amesteca prin praf, zloata, ud, noroi, muci, mucuri si alte spurcaciuni.

Toti pantofii au sireturi defectuoase. Existau unele de bumbac, care nu aveau obiceiul asta. Dar producatorii de pantofi au hotarat sa nu mai faca sireturi de bumbac. Pe ei ii intereseaza doar pantoful. Calci si esti in extaz. Anexele sunt lasate in voia sortii.

Prin urmare cireasa petrece mare parte din timp protapita in pozitii improprii pe stada, legand sireturi. Si ii injura pe fabricantii de pantofi, cu mandria lor cu tot. Unde esti, copilarie?

sarpele de aur din salajean

octombrie 5th, 2009

sarpe

Toamna aduce ziua grifonului, prietena mea buna de tot. Iar grifonul adora outfiturile speciale.

Moare dupa carnavaluri, deghizari, palarii fistichii. Inventeaza pentru ea si pentru altii personaje si universuri pline de paiete, strasuri mov si pene stralucitoare de pasari nobile.

sarpele

Ca sa-i fac pofta, intru si eu in poveste. Odata pe an e ziua grifonului.

Asa ca ce daca e toamna afara. Si termometrul imi sopteste timid si putin speriat sa nu il dau se pereti ca afara sunt 11 grade. Trag pe mine o rochie cu bretele si cu imprimeu de sarpe veninos.

Este mulata ca si cum e pielea mea. E scurta bine de tot. In plus e despicata adanc in parti, pana la prasele. Si stropita cu aur pe alocuri. De fapt e stropita mai peste tot. Daca treci cu mana pe ea, parca si simti o atingere speciala. Rrrrrr.

Picioarele libere de dres mi le cuibaresc in niste pantofi din sarpe veritabil. Probabil tot veninos. Cu tocuri inalte si varfuri ascutite, de vrajitoare urbana pusa pe rele. Bici imi mai trebuie.

Si cand ma vede asa prietenul meu imaginar, I., ramane uluit. Il apuca sinceritatea si uita sa puna cenzura la iesirea cuvintelor din gura. Tot ce mai poate sa ingaime este. Esti un sarpe de aur. Si apoi, dupa o scurta pauza. Din salajean.

Geniala mi s-a parut asocierea asta. Esti sarpe de aur nu era destul. Asta stiam si eu. Esti din salajean iarasi era o afirmatie schioapa. Dar esti un sarpe de aur din salajean explica perfect chintesenta naturii mele.

Mi-am luat pielea mea noua, cu solzi lucitori, la spinare. Mi-am luat sangele rece la purtator.

Si unduindu-ma din soldurile de sarpe care tocmai a mancat o mica vacuta si sasaind porcarii cu limba mea despicata special pentru aceasta ocazie, ma deplasez la grifon.

Ce multumit a fost grifonul, nu pot sa va explic. Cum m-a luat si m-a intors pe toate partile. Si i-a obligat si pe altii sa se uite bine la mine. Si sa invete cum se face sa ajungi asa.

I-am spus cum ma cheama. Buna grifonule. Sunt sarpele de aur din salajean. Grifonul a bagat imediat la cap si m-a prezentat ca atare. Uite la cireasa, cum s-a transformat intr-un personaj. Este sarpele de aur din salajean.

Dar degeaba incearca fitecine. Trebuie sa fii pe bune din salajeaaan. Si sa ai tupeu 100% sa iti schimbi pielea ta cu pielea lui, a sarpelui. Si sa ai si atitudinea potrivita.

Doar asa poti sa fii sarpe veritabil de aur din salajeaaaan. Asta nu este o reteta. Ci iese din tine, daca e. Daca nu, nu.

domnul impostor si taranul aparent

februarie 4th, 2009

masca

Cu unii oameni e clar. Stii de unde sa-i iei, cu ce instrumente sa-i masori.

Dintr-o sorbire banui cam ce fel de viata au, dupa ce valori se conduc si cine le sunt superstarurile. Si inghititurile scurte sau lungi care urmeaza nu fac decat sa iti confirme asta.

As imparti lumea, in discutia asta, in domni/doamne si in tarani/taranci. Fara legatura cu obarsia geografica. Sau cu banii care coloreaza acum diferit sangele asta care curge prin vene.

Recunosc ca in catalogarea asta empirica, ma ajut si dupa designul fetei. Care, trebuie sa recunoasteti, arata diferit la domni fata de tarani. Nu stiu cum se intampla exact si care e procedeul prin care se ajunge la asta.

Dar trasaturile fizice de pe chipul unui om. Se schimba in functie de ce soi devine el, odata cu varsta. De preocupari sau lipsa lor. De interese sau lipsa lor. De calatorii sau lipsa lor. De carti sau lipsa lor.

Oricum, am oservat ca verdictul asta se da inca de tanar. Atunci se pune ca o pecete pe mutra. Care zice asta e domn/si asta taran.

Exista domni/doamne fara echivoc. Si tarani/taranci pe fatza. Cu astia e clar. Sau nu? Dar mai sunt doua categorii care ma incurca de fiecare data. Si haosul asta ma baga in bucluc ceva de speriat.

Prima categorie e domnul/doamna impostor. Adica acei oameni care sunt suflati cu un pic de cultura. Sunt inarmati cu niste cunostinte care indica o anumita directie. Si care au anumite preocupari care ii justifica sa se dea drept domni.

Si care nu sunt asa de evidenti, ci mai low profile asa, despre lucrurile care ar putea sa-i catalogheze direct. Clar la o prima privire ii iau drept domni. Dar cand ma relaxez in preajma lor, le atribui din oficiu un set de valori pe care le cred eu trebuincioase in job descriptionul unui domn.

Si uite cum mi-o iau groaznic in freza. Cum arata o freza de cireasa? Nu stiu. Dar dupa ce s-a intalnit cu un domn impostor nu ii sade bine deloc. Domnul impostor apare, soarele ciresei dispare.

Noroc ca apoi ma intalnesc cu taranul aparent. Un om pe care dintr-un foc il trec la categoria “fugiti, e taran”. Care are apucaturi nedemne, se imbraca si se incalta cum cred eu ca se imbraca si se incalta taranii.

Vorbeste cu niste cuvinte pe care eu nu le-as alege nici sa ma pici cu ceara. Are o meserie care in mintea mea e rezervata taranilor. Nu ma intrebati care, nu stiu. E clar ca sunt superficiala.

Dar soarta ma obliga sa petrec niste timp pe langa personajul asta pe care il dispretuiesc, ca doar e taran. Si uite cum raman traznita in scurta vreme. Si inteleg jenata dar multumita ca era vorba de un domn veritabil.

Pe care sunt ingrozita ca l-am nedreptatit teribil cu eticheta mea pripita. Si jos palaria in fata taranului aparent care e de fapt un ditamai domnul. Ca numai asa un om poate sa aiba parerile lui si sa faca alegerile astea fine. Si mi-e rusine de mine.

Mi-e frica de domnul impostor si sunt incantata cand dau peste taranul aparent. Dar linia subtire care delimiteaza lucrurile astea. Si neglijenta mea in a pune verdictul. Si incapacitatea unei cirese de a se prinde corect.

Toate astea ma ingrozesc. Si ma face sa nu-mi placa de mine. Voi aveti dilema asta?

1974

noiembrie 17th, 2008

wine-testing

spun specialistii ca 1974 a fost an bun pentru vin.

ca vezi Doamne temperatura nici calare nici pe jos. + zilele multe cand dealurile au fost iubite de soare. + mangaierea fiecarui bob in parte de catre vantul prea prielnic. au generat atunci licori de exceptie.

dar cui ii pasa de vin?

mie mi se pare ca 1974 a fost un an foarte bun pentru barbati. poate ca e vorba de aceeasi clima care a favorizat si vinul. sau poate ca mamele baietilor tinuti in burta undeva la sfarsit de 1973-inceput de 1974 au fost mai fericite si bine-dispuse.

poate era muzica pe care o ascultau. dar ceva s-a intamplat. pentru ca barbatii nascuti in 1974 sunt tare buni. buni mie, normal. dar am vorbit si cu prietena mea. si si ea crede la fel. domnule, strasnici barbati s-au mai nascut in 1974.

nu sunt nici prea tineri, nici prea batrani. sunt taman cum trebuie. au auzit de bomboane cubaneze. dar au si ipod. au sangele moderat de navalnic. sange la viteza de croaziera.

stiu sa faca floricele in ceaun. si sa desfaca un vin bun la momentul potrivit. adora sa am grija de ei. dar stiu si sa aiba grija inapoi cum se cuvine.

au umorul mai bun decat cel din productia reiesita din multi alti ani. multi sunt ingineri si stiu sa manuiasca bormasina dragostei.

de fapt primul lucru care imi vine in cap cand ma gandesc la anul 1974 e o bormasina uriasa, in plina actiune. cu un barbat viteaz care se tine bine de ea. cu parul in vant. barbatii din 1974 inca au par. si staturi placute.

ei stiu sa ma tina bine in brate. si imi dau senzatia ca m-am inselat. lumea nu merge intr-o directie gresita. totul o sa fie ok. sa nu cred ce zice la televizor.

barbatii din 1974 citesc niste carti. si imi dau si mie sa citesc. si desi suntem specii diferite, imi plac si mie. si ma bucura asta. se incalta in pantofi frumosi si moi, de piele intoarsa, rotunzi la bot, cu siret.

1974 a fost un an bun pentru vin. si inca mai e pentru barbati. care sunt din ce in ce mai buni pe masura ce trece vremea. tot cum se intampla la unele vinuri mai speciale.