cireasa si noul culcus

februarie 20th, 2011

De ieri cireasa si-a schimbat iarasi culcusul.

A incarcat in cutii castronasul, lingurituca, sticluta de ulei de masline, fundutul de lemn, caietelul cu subiecte si laptoputul si a plecat in pribegie asistata in noua locatia in care isi va desfasura activitatea.

Ea paseste cu grija in noul spatiu. Macar acum, cu atata experienta in spate, nu se faca de ras chiar din prima zi. Experientele trecute sunt traumatizante. Cireasa este o timida desi n-ai zice. Si din pricina acestei metehne s-a intamplat ca atunci cand a mai fost fortata sa se acomodeze in locuri noi, a dat-o de gard.

Vrand sa impresioneze publicul inca din prima zi, a evoluat la barna in diverse ipostazi. Odata a urcat nonsalanta o scara intr-un showroom bengos de masini si a cazut violent pe burta, cu mare bufnet si trepidatie. Vanzatori, sefi, clienti si colegi deopotriva au ras pe la colturi ca niste nemernici. Alta data, tot in prima zi, a ramas cireasa inchisa in baie. A trebuit sa scanceasca dupa ajutorul unor inca necunoscuti colegi. Si ei au ras de ea. Pfff.

Privesc inapoi cu manie si ma intreb cu voce mica ce urmeaza sa mi se intample in viitor de data asta.

O sa raman cu fusta prinsa in strampi cand ies de la baie si o sa ma plimb asa jumatate de zi pana cand cineva bun sau de fapt rau o sa aiba curaj sa-mi zica. Sau o sa zic in gura mare cine e grasa aia pe care nu am mai zarit-o pana acum si o sa se dovedeasca ulterior ca e nevasta colegului din stanga, un frumusel pe care nu l-as fi banuit capabil de asa ceva. Sau o sa imi ramana un patrunjel pe dintele meu incisiv de sus la prima sedinta cu toti colegii noi si o sa vreau sa iau cuvantul de prea multe ori. Sau o sa rad tocmai cand sunt racita si din superbu-mi nas o sa izbucneasca intre mine si interlocutor un muc de toata frumusetea.

Ce-o fi o fi. Dar nu ma mai fierbeti asa. Prefer sa fiu penibila rau de tot odata si apoi sa stiu ca am scapat pe vecie.

cireasa si epoca de piatra

decembrie 5th, 2010

Smsul face parte integranta din viata ciresei.

Cireasa da sms cum precum bea boul apa caci adora acest mod sumar de comunicare. In special foloseste ea smsul in situatii de dragoste. Acolo unde iubirea este incipienta sau neimpartasita (inca) sau un joc de sotron unde castigatorii se schimba pe rand, fara mare zarva.

Sa fim seriosi. Un sms bine ticluit la vremea lui face cat 18 telefoane. Si acum sa vezi pozna. Reincepe cireasa sa simta simtaminte pentru un domn. A mai simtit ea si in trecut lucruri similare insa situatia a impus ca dansa sa-si indese trairile sub pres. Nu ca acum ar fi cazul pentru o dezvoltare neingradita dar comanda-i inimii, daca mai poti.

Asa ca se invartoseaza cireasa si trimite un sms timid dar din care se ghiceste pofta si propensiunea catre destinatar. Ce faci tu azi. Te-as invita pe la mine la un ceai. Ce zici. Te pup. Deci inima si-a pus-o ea pe tava. Si apoi se pune si asteapta. Domnul cu pricina, nimic. Cu timpul, zambetul multumit de isprava trimiterii mesajlui se ofileste ca o petunie in colt de gura.

Si incepe cireasa sa se simta stupida, dupa cum se arata in textul alaturat. Se gandeste ea ca asta inseamneaza ca s-a inselat. Ca domnul nu impartaseste nici macar in mica masura parjolul. Dar mai trimite ea si alte smsuri, cu diverse destinatii si, dupa cateva zile, intelege adevarul cutremurator. De-o vreme, nu stim cata, mesajele ei nu ajung niciunde.

Pe de-o parte, rasufla nitel usurata. Inseamna ca domnul nu tacea pentru ca nu-i pasa, ci pentru ca nu era la curent cu posta rapida si ultimele stiri. Insa ii tresalta inima dintr-o pricina. Daca dupa ce se rezolva problema comunicationala, se dezleaga un nod si domnul primeste mesajul duminica la 11 dimineata. Asta ar fi un dezastru. Cireasa alesese momentul mesajului cu pricina cu multa grija.

Referitor la situatia asta punctuala, a trecut ceva timp. Astfel incat curajul ciresei de a mai grai cate ceva catre domnul cu pricina a mai scazut. Singurul lucru care ma face sa ma simt cu 12% mai bine este o iluzie. Si anume ca el, desi i-am declarat alte dati pleiada sentimentelor mele, crede acum ca ma tin tare si de-aia tac. Sper ca-si zice in barba apriga femeie, cireasa asta. Intai zice ca imi admira muschii si apoi dispare ca o magarita in ceata.

Cireasa se straduie teribil sa rezolve problema de neinteles a smsurilor imposibil de trimis. Pare ca totul merge uns dar ele nu ajung. Si pana la achizitionarea unui telefon nou, cireasa este in epoca de piatra. Daca primeste un sms, are doua variante. Sa taca enigmatic si sa-l lase pe om sa inteleaga ce doreste. Cam riscant, e drept. Sau sa puna mana si sa sune, ca si cum asa si doar asa, prin voce, se fac lucrurile azi. Pfui.

Daca cireasa are pofta sa trimita, o singura optiune se vede la orizontul deloc roz al telecomunicatiilor din livada. Sa sune si sa zica ce pofteste. Ce abuz. Nu am acces la sms, pentru o vreme. Si asta ma face sa ma simt ca si cum conduc o masina, in Bucuresti, fara claxon.

cireasa si frica de aplauze

aprilie 27th, 2010

Cireasa mai are si alte preocupari cand merge la un eveniment cultural care implica un public care sta cuminte si un artist care se produce pe scena.

Este destul de ingrijorata de ideea ca ar putea fi ultima care apaluda. Cand simte ropot de aplauze in jur, deja declansat, se simte protejata.

Ea incepe mereu mai tarziu decat restul. Daca o chestioneaza cineva in legatura cu motivul pentru care ezita, afiseaza scuza cum ca e poate putin mai pretentioasa in ceea ce priveste actul artistic. Si ca nu s-a hotarat inca daca sa ovationeze intreaga intamplare ce tocmai se petrece si sa-si bata palmele una de alta au ba.

Daca nu e intrebata nimic, tace chitic si continua sa sa pocneasca din maini, ca o exprimare a satisfactiei culturale ce o simteste enorm. Ar fi o minciuna, evident, sa acuze artistul ca nu a multumit-o destul si ca de-aia se mai gandeste.

Dar de fapt, ea incepe sa aplaude mai tarziu de groaza de a nu apaluda de una singura. Motiv pentru care, dupa ce s-a pornit, protejata fiind si la adapostul de turma al grupului, sta la panda cu toate simturile alerte. Vrea sa dibuie printre primii momentul in care aplauzele vor pali.

Cireasa are oroare sa ramana de caruta, cu incantarea sticlind in ochi si palmele lovindu-se entuziaste. In timpul ce restul lumii, care e expusa aceluiasi act artistic, considera ca e prea destul si se opreste.

E ca atunci cand ridic sus de tot mana incercand intr-un local aglomerat sa aduc un chelner la mine. Si cred ca ma vede si flutur mana la el energic dar el decide sa faca o rasucire spectaculoasa, un triplu tulup chelnaresc care presupune ignorarea mea in public.

Sau ca atunci cand este cireasa cu un prieten intr-o multime si saluta in mod vadit pe cineva. Si omul ala se uita ca si cum sunt nebuna. Si priveste in jur, incercand sa vada daca nu cumva am treaba cu cineva de langa el.

Situatii in care cireasa se simte ultimul fruct de pe planeta asta. Si vrea sa intre, biet strut, in pamantul despicat special pentru asta. Motiv pentru care, sa ne intoarcem la spectacol, ea aplauda putin si se opreste tematoare. Nu vrea sa ramana ultima, oricat de incantata ar fi de prestatie.

Sa fie cireasa timida? Asta mai lipsea.