praful si pulberea viselor de cireasa pui

octombrie 12th, 2011

Cireasa a fost un pui mai special. Pacat ca a incercat sa indese sub covor lucrul asta o vreme.

Era un pui cu vedere libere inainte sa devina un adult normal si apoi in sfarsit sa-si revina, calcand alaturea de drumul bine batatorit. Bine ca s-a rezolvat, ufff, piatra grea a cazut de pe inima mica si neagra de cireasa. Caci potecile sunt mult mai amuzante si frizzante decat plicticoasa de autostrada.

Intrebata ce vrea sa se faca cand o sa fie mare, ea nu a zis astronaut, sa exploreze cu degetul noi universuri. Si nici doctor, sa faca bine omenirii cu ale sale manute doua. Si nici macar redactor online pentru un site de femei, cum s-a intamplat cand a ajuns pe bune mare.

Trebuie sa admit ca acum imi pare rau ca am renuntat la primele alegeri. Instinctive si sincere, probabil ca ele m-ar fi dus departe. Am vrut sa ma fac chelnerita. Mi s-a explicat intai cu frumosul, apoi cu insistenta, ca asta nu e ceva onorabil pentru o cireasa.

O vreme am crezut lucrul asta fara sa-l verific. Dar in ultima vreme credinta a inceput sa mi se zdruncine din tatani. Lasa ca mi-am rupt mai bine spatele stand prea mult in picioare la un salon auto, facand o meserie muuult mai onorabila. Altfel, cu mintea de acum, as fi incercat sa fiu chelnerita poate. Pacat ca ideea cu pricina mi-a fost omorata in fasa.

Am vrut apoi sa ma fac gradinareasa de parcuri. Sa stau pe branci adica, pigulind flori si amusinand iarba frumos aranjata in rondusi si rondele. Mai stropind cu o stropitoare, mai indepartand daunatorii. As fi facut modele din pansele. As fi tratat cu respect speciile rare, as fi plantat mai multi ciresi, sa fie.

Cand am zis ca vreau sa fiu doctor veterinar deja nu ma mai lua nimeni in seama. Se prinsesera ca fraiele destinului meu profesional trebuie smulse si trecute in gestiunea vreunui adult. Asa s-a intamplat ca am ajuns specialist de PR.

Praful si pulberea s-a ales de visele de cireasa, vise de marire. Dar ce bine ca pana la urma lucrurile au luat-o pe un fagas placut si curs asa, nestingherite.

cireasa si frica de aplauze

aprilie 27th, 2010

Cireasa mai are si alte preocupari cand merge la un eveniment cultural care implica un public care sta cuminte si un artist care se produce pe scena.

Este destul de ingrijorata de ideea ca ar putea fi ultima care apaluda. Cand simte ropot de aplauze in jur, deja declansat, se simte protejata.

Ea incepe mereu mai tarziu decat restul. Daca o chestioneaza cineva in legatura cu motivul pentru care ezita, afiseaza scuza cum ca e poate putin mai pretentioasa in ceea ce priveste actul artistic. Si ca nu s-a hotarat inca daca sa ovationeze intreaga intamplare ce tocmai se petrece si sa-si bata palmele una de alta au ba.

Daca nu e intrebata nimic, tace chitic si continua sa sa pocneasca din maini, ca o exprimare a satisfactiei culturale ce o simteste enorm. Ar fi o minciuna, evident, sa acuze artistul ca nu a multumit-o destul si ca de-aia se mai gandeste.

Dar de fapt, ea incepe sa aplaude mai tarziu de groaza de a nu apaluda de una singura. Motiv pentru care, dupa ce s-a pornit, protejata fiind si la adapostul de turma al grupului, sta la panda cu toate simturile alerte. Vrea sa dibuie printre primii momentul in care aplauzele vor pali.

Cireasa are oroare sa ramana de caruta, cu incantarea sticlind in ochi si palmele lovindu-se entuziaste. In timpul ce restul lumii, care e expusa aceluiasi act artistic, considera ca e prea destul si se opreste.

E ca atunci cand ridic sus de tot mana incercand intr-un local aglomerat sa aduc un chelner la mine. Si cred ca ma vede si flutur mana la el energic dar el decide sa faca o rasucire spectaculoasa, un triplu tulup chelnaresc care presupune ignorarea mea in public.

Sau ca atunci cand este cireasa cu un prieten intr-o multime si saluta in mod vadit pe cineva. Si omul ala se uita ca si cum sunt nebuna. Si priveste in jur, incercand sa vada daca nu cumva am treaba cu cineva de langa el.

Situatii in care cireasa se simte ultimul fruct de pe planeta asta. Si vrea sa intre, biet strut, in pamantul despicat special pentru asta. Motiv pentru care, sa ne intoarcem la spectacol, ea aplauda putin si se opreste tematoare. Nu vrea sa ramana ultima, oricat de incantata ar fi de prestatie.

Sa fie cireasa timida? Asta mai lipsea.