Din cate am auzit eu, oamenii barbari din vechime obisnuiau sa trateze pacientii cu metode trasnite.
Bolnavii care refuzau sa se faca bine erau crestati pe undeva unde sangele curge repede si la vedere. Apoi li se rapea in mod controlat o parte considerabila din propriul lor sange. E drept ca nu am la indemana vreo statistica dar se pare ca asta era o metoda preferata in cazurile considerate mai grave.
O parte din sangele stricat pleca picurand din omul astfel rastignit. In urma acestei proceduri el se mai linistea. Ii mai ieseau gargaunii din cap, slabit fiind. Si inteleg eu ca lucrurile luau o intorsatura benefica pentru sanatatea de mai apoi a pacientului respectiv.
Ca o fi fost asa, ca nu o fi fost, eu cred ca, in unele cazuri disperate, luarea de sange cu forta ar fi o decizie inteleapa chiar si azi. Ma refer la suferintele din dragoste care nu pleaca din corpul unor victime care se usuca pe picioare. Ce-ar fi daca savantii ar incerca sa vindece flagelul dragostei obsesive si asa.
Bolnavii de dragoste sunt oricum niste persoane suferinde, care nu par sa reuseasca sa se vindece de buna voie si nesilite de nimeni. Propun ca, pentru a curma asa o suferinta, vecinii sa dea de stire despre starea lor. Apoi ele sa fie prinse de catre niste echipe specializate, cu halat rosu.
Sa fie internate intr-un loc fara verdeata, unde sa li se extraga cantitati suficiente dar nu vatamatoare de sange. In felul asta sangele otravit care circula acum prin corpul lor precar s-ar imputina. Si astfel bolnavul de dragoste, un fel de cartita a societatii, care isi desfasoara viata ingropat de viu in probleme, sa renasca.
Ma gandesc ca obligat fiind de context sa supravietuiasca, poate ca ar produce instant un sange nou, mai bun. Unul care si-ar face aparitia prin metode stiintific misterioase in locul celui viciat. Poate ca obsesia ar putea astfel trece din sange intr-o olita smaltuita. Apoi cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele.
Cred ca merita sa incercam.
