cireasa si filmele western

martie 3rd, 2011

Cireasa a aflat ca Adevaratul curaj este unul dintre filmele nominalizate la Oscar anul asta. Si, chiar daca nu este marele castigator al potului mult ravnit si chiar daca in el nu este vorba despre o lebada neagra ci despre un vest foarte salbatic, cireasa care inghite filme pe paine s-a grabit sa-l vada.

Pe imdb.com filmul are peste 8 stele din 10, deci a strans muuuulte voturi pozitive. Si cand te gandesti ca au votat aproape 40,000 de persoane. As vrea sa-i cunosc personal.

N-am mai vazut un film western de cand sunt mica si nici nu ma dau in vant dupa ele. Dar zau ca Adevaratul curaj sau True Grit este foarte ok de vazut chiar si pentru cei care nu se omoara dupa impuscaturi, cai, baruri cu usi batante si alte traznai.

Actorul care sustine tot greul filmului este Jeff Bridges (Rooster Cogburn) dar nu mi-e rusine nici cu Hailee Steinfeld (Mattie Ross), actrita din rolul secundar, si Matt Damon (LaBoeuf).

Scenariul si regia sunt semnate de fratii Joel si Ethan Coen, talentati baieti, iar producatorul este Steven Spielberg mana-de-aur. Deci este un film nasit de niste figurine celebre din cinematografie si nu degeaba a fost nominalizat la Oscar pentru 10 categorii, printre care: cel mai bun film, cel mai bun actor intr-un rol principal, cea mai buna actrita intr-un rol secundar si cel mai bun scenariu.

Filmul Adevaratul curaj a fost nominalizat si la 8 premii BAFTA, si a si luat premiul pentru cea mai buna imagine si are o gramada de alte premii si nominalizari.

Povestea suna asa: suntem in vestul salbatic, brrrr, ce frica ne e. Si fiica in varsta de 14 ani, frumusica, va spun, vrea neaparat sa isi razbune tatal ucis de catre un raufacator care acum e fugitiv. Dar sistemul de justite in vestul salbatic se misca incet pentru cat de apriga este tanara Mattie. Ea nu poate trai cu ideea ca ucigasul va scapa nepedepsit. Prin urmare reuseste sa-l convinga si sa-l tocmeasca pe cel mai aprig dintre serifii locali pentru gasirea ucigasului tatalui ei.

Rooster este un mare bautor dar un personaj si foarte eficient in prinderea hotilor si ucigasilor. Pentru ca cel urmarit este cautat si in statul Texas, celor doi li se adauga si un serif Texan, in persoana lui LA Boeuf. Rrrrr, ce nice e Mat Damon. Cu interese si abordari diferite, cei trei porniti in cautarea ucigasului fac o echipa pe cinste.  Desi la inceput ei nu se inteleg grozav si se calca reciproc pe bataturi dar lucrurile se schimba pe parcurs.

Adevaratul curaj poate fi vazut acum la mall cu multe floricele in fata. Sa nu-l treceti cu vedea, ca nu merita asa ceva.

Cireasa a descoperit ca poate vedea cu succes filme western, daca ele sunt bune. In film vedeti vedea multe impuscaturi si oameni spanzurati sau morti in alte feluri violente.

despre vindecare cu metode medievale

februarie 22nd, 2011

Din cate am auzit eu, oamenii barbari din vechime obisnuiau sa trateze pacientii cu metode trasnite.

Bolnavii care refuzau sa se faca bine erau crestati pe undeva unde sangele curge repede si la vedere. Apoi li se rapea in mod controlat o parte considerabila din propriul lor sange. E drept ca nu am la indemana vreo statistica dar se pare ca asta era o metoda preferata in cazurile considerate mai grave.

O parte din sangele stricat pleca picurand din omul astfel rastignit. In urma acestei proceduri el se mai linistea. Ii mai ieseau gargaunii din cap, slabit fiind. Si inteleg eu ca lucrurile luau o intorsatura benefica pentru sanatatea de mai apoi a pacientului respectiv.

Ca o fi fost asa, ca nu o fi fost, eu cred ca, in unele cazuri disperate, luarea de sange cu forta ar fi o decizie inteleapa chiar si azi. Ma refer la suferintele din dragoste care nu pleaca din corpul unor victime care se usuca pe picioare. Ce-ar fi daca savantii ar incerca sa vindece flagelul dragostei obsesive si asa.

Bolnavii de dragoste sunt oricum niste persoane suferinde, care nu par sa reuseasca sa se vindece de buna voie si nesilite de nimeni. Propun ca, pentru a curma asa o suferinta, vecinii sa dea de stire despre starea lor. Apoi ele sa fie prinse de catre niste echipe specializate, cu halat rosu.

Sa fie internate intr-un loc fara verdeata, unde sa li se extraga cantitati suficiente dar nu vatamatoare de sange. In felul asta sangele otravit care circula acum prin corpul lor precar s-ar imputina. Si astfel bolnavul de dragoste, un fel de cartita a societatii, care isi desfasoara viata ingropat de viu in probleme, sa renasca.

Ma gandesc ca obligat fiind de context sa supravietuiasca, poate ca ar produce instant un sange nou, mai bun. Unul care si-ar face aparitia prin metode stiintific misterioase in locul celui viciat. Poate ca obsesia ar putea astfel trece din sange intr-o olita smaltuita. Apoi cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele.

Cred ca merita sa incercam.

eutanasia unei relatii

octombrie 6th, 2010

Si cand iti omori animalul de companie iti vine sa-ti smulgi parul din cap fir cu fir. Dar cand in joaca este insasi viata ta si modul in care o sa se desfasoare ea in continuare, miza se ingrasa.

Asa ca imi vine greu sa potrivesc bine relatia cu gatul pe butuc. Si sa ridic apoi toporul ascutit cu grija in prealabil. Si sa-i aplic o lovitura izbutita. Mi-e frica sa nu o doara. In special cand relatia mai sufla si nu e moarta de tot, atunci e cel mai greu. Pare ca faci un lucru bun, si de ce sa ne mai chinuim asa. Dar de fapt, auzi voci in urechi care-ti susura rautacios. Ai gresit, o sa te caiesti.

Si totusi sunt pentru eutanasierea relatiei de dragoste. Cand tinde sa devina nedragoste si partenerii gafaie, ei trebuie sa ia satarul si sa-i faca de petrecanie. Chiar daca apoi te rasucesti ca un chefal pe plita, in asteptarea febrila de a deveni saramura. Operatia a reusit, pacientul e mort. Cam asa te gandesti tu despre ce ai facut.

Ma mira faptul ca eutanasierea unei relatii nu este impotriva legii. Pana la urma este la fel de sadica si la fel de generatoare de probleme emotionale si intrebari existentiale. Da, sange iti mai curge prin corp si poti vorbi. Mananci si dormi ca si cum nimic nu s-a intamplat, pe bune. Dar zau ca stii in fiecare moment ca ceva a murit prin tine, prin partile esentiale.

Mi-e greu sa omor cu sange inghetat o dragoste de care m-am bucurat cu voiosie ceva vreme. Dar mi-e si mai greu sa traiesc cu un corp conectat la aparate de respirat si sa-l numesc viata mea. Asa ca se ia o butugura, un topor potrivit de ascutit, un public dornic de sange proaspat, se alege o zi nici prea prea nici foarte foarte si se aplica lovitura finala. In deplin acord cu partenerul cu care ai intretinut un foc bun pana mai ieri.

Pe langa scrasnet de carne desprinsa si un horcait, se mai aude si un canticel. Moare relatia care se imbolnavise si lenevea pe catafalc. Dar se naste speranta ca mai bine asa decat altfel.

toc de femeie

mai 25th, 2010

El venea spre ea, cam sfios. Dar abia cand era la cateva blocuri distanta, a inceput frica aia mare, care cere sa tragi pe tine vestitii pantaloni maro ai lui Stefan cel Mare (la sfat).

Pierdea curaj pe masura ce mergea, cam cum am vazut in filmele americane ca pierde omul ranit in batalie sange, incercand sa ajunga la loc sigur. Dar oare se indreapta incotro trebuie? Adica locul ala spre care se taraie fizic/emotional, o fi sigur?

Ea s-a tot gandit cu ce sa se imbrace. Fluturul din stomac, unul singur, dar mare de tot si de culoare mov inchis de catifea si care falfaie in continuu, ca un bezmetic, o tot chinuia. Schimba rochie dupa fusta. Si, cand in sfarsit s-a hotarat asupra hainelor, cu ce ne incaltam acum.

Pana la urma a ales o pereche de pantofi cu toc, sa-l impresioneze. Fie ce-o fi. O mai vazuse in conversi si e bine sa vada ca s-a maturizat. Macar asa ii taie din start pofta sa o faca fata fara minte. Daca ar mai avea cumva pofta asta. Dar ea credea ca nu, el nu mai are. Altele sunt acum lucrurile.

Se vedeau dupa multa vreme si aveau amandoi sentimente amestecate. Dupa atata raceala, o noua involburare parea sa scoata din ei tot ce aveau mai pretios. Si bune si rele, impletite la intamplare, intr-un nod marinaresc de li se facea parul maciuca.

Le era si frica dar si pofta dar si groaza dar si tremurici de placere a sperantei. Oare chiar o sa le iasa de data asta? Oare se poate lipi cu lipinol si scoci si picatura si leocoplast si scuipat si sange si orice altceva fusese inainte?

A ajuns si a vazut-o, ea ajunsese. Mai palida putin decat ultima data. Dar straveziul asta al carnii ii statea bine, o facea mai comestibila. Ea si-a dat seama ca el incaruntise putin la tampla dreapta, mai mult. Oare supararile pe ce parte stau, cand stau?

A inceput sa ploua brusc si rochia ei i s-a lipit de coapse si sfarcurile au devenit mari, asa de mari ca ne-am speriat toti. Ei i-a rasarit in mana o vata de zahar pufoasa precum coafura unei doamne de la o curte a unui rege ludovic. Alaturi s-a ridicat din pamant, din asfalt verde un carusel si calusei si tot ce trebuie pentru un final fericit.

El a inceput sa alerge catre ea. Ea catre el. Acum erau siguri, o sa fie bine. De ce s-or di speriat atat. Ea, neobisnuita cu alergatul dupa/catre/cu/pentru barbati, a calcat stramb. Flecul stang i-a sarit in aer si s-a pierdut in harababura emotiei reintalnirii, undeva pe-aproape, in zona de nord a orasului.

Apoi i s-a rupt si tocul cu totul. Dar asta n-a oprit-o. Si-a scos sandalele entuziasta si s-a aruncat la el in brate, care a primit-o cu placere si a rotit-o pana ea a ametit groaznic. Dar asa se face cand esti fericit. Chiar daca ploua.

Au plecat inlantuiti, un singur om, unul cu o tampla incaruntita si piele stravezie. Era ora 8:08, pe inserat, in cartierul floreasca. Flecul a zacut singur peste noapte, cu partea ascutita in sus. Dimineata, cireasa vijelioasa si intarzianda deja la conferinta de presa pentru TIFF, s-a aruncat in masina.

Cu roata din spate a calcat, ce ironie, taman pe el. Roata s-a desumflat imediat si total. Baietii de la blocul de vizavi au oprit-o, i-au scos roata beteaga, i-au pus una mai subtire si i-au aratat ce provocase dezastrul. Un flec dintr-un toc de femeie.

La inceput, cireasa s-a incruntat, vrand sa slobozeasca blesteme. Apoi, s-a gandit ca toate s-au petrecut precum un etaj mai sus si s-a linistit. E bine ca cei doi sunt acum impreuna din nou. Urmeaza un plan de vulcanizare.

cireasa si cea mai tulburatoare in rau experienta cinematografica

iunie 25th, 2009

GEO_LOBOTOMY

Dintotdeauna m-a interesat ce fac asiaticii in timp ce noi dormim. Ce cantece de leagan canta ei copiilor lor ca niste jucarii reusite.

Cum isi trateaza asiaticii arsurile stomacale si ce planuri de viitor fac ei cand viseaza cu ochii lor ingusti larg deschisi. Vreau sa stiu astea si altele in plus. Ca doar de-aia plec in mai putin de doua saptamani spre intr-acolo. Sa vad cum e.

Filmele unde zboara niste chinezi in timp ce se lupta, ma fascineaza. Cum prind unul, cum il devorez. Nu ramane din el decat scheletul si un plescait satisfacut din limba, cum vezi in desene ca mananca Tom un peste. Am vazut Casa sabiilor zburatoare de 18 ori.

Deci sigur ca m-am dus la festivalul de film asiatic, pentru un preludiu de vacanta. Suntem la filmul Geo-Lobotomie. Stiu, titlul ar fi trebuit sa ma faca sa sed in cumpana. Si apoi sa zic nu, multumesc. Don’t call us, we’ll call you.

Dar eu stiam deja ca asiaticii sunt cam cruzi de soi. Si am crezut ca pot duce. In plus, filmul fusese vizionat cu asa placere la editia trecuta, incat a fost cerut din nou de catre public. Mi-am zis sa vad si eu magia. Iacata-l, gol-golut.

Nu stiu sa critic filmul ca un specialist. Pot doar sa spun ca intai m-am deprimat, si apoi mi-a venit sa plang. In final mi-a venit ideea sa ma sinucid in liniste, fara sa fac prea mare mizerie, dezgustandu-i pe ceilalti spectatori.

Noroc ca eram cu prietenul meu imaginar, I., care m-a impiedicat prin atitudinea lui demna sa fac ultimele doua chestii. Mi-a fost rusine, de-asta am acum puls si lacrimile toate in gestiune.

In mod curios, n-a fost numai faptul ca filmul era plin de o violenta tulburatoare. Ca mureau in continuu oameni in moduri sangeroase. Majoritatea izbiti cu o cazma in cap, improscand sange in jur.

Era multa saracie si personajele erau prinse intr-o intriga absurda in care se zbateau ca arse de vii. Povestitorul era un mort. Li s-au scos in film vreo duzina de dinti de aur, oamenilor care isi vindeau gura si copiii si sufletul pentru bani.

Toate ororile si tot acest mult sange mustind, se intamplau intr-un soare stralucitor. In care tu, om obisnuit cu niste confortabile clisee europene, crezi ca nu se poate savarsi nimic rau.

Dar asta nu e tot. Realitatea a inceput sa fie si ea contaminata jucaus. In timpul filmului au iesit si au intrat in sala mai toti cei prezenti, de mai multe ori fiecare. Scosi poate din minti. In timpul du-te-vino-ului asta, o femeie radea de mai-mai sa se sparga. As vrea sa o cunosc personal.

Cei mai multi isi pierdeau controlul si lasau usile deschise, deci patrundea lumina. Ieseau grupuri si intrau altii noi la loc, sau poate tot ei. Cine sa mai stie. Din ecran curgea un rau de sange amestecat cu enigme asiatice, asa ca n-aveam timp sa ma dumiresc.

Pe la mijlocul filmului a intrat un batran, garbovit de ani, care abia se mai tinea. A mers sontac-sontac, i-a luat o vecie pana in primele randuri. Problema e ca dupa scurta vreme a intrat din nou si iar s-a straduit sa ajunga in fata. Desi nu se intorsese, ati prins ideea? A intrat de doua ori si nicio iesire.

Apoi de ecran s-a prins o pasare vie. S-a prins cu ghearele in mijloc, generand in toata tragedia asta elucubranta momente comice.

Doi dintre protagonisti se alergau spre a se casapi cu sapa. Operatorul ii urmarea ca sa ne redea indeaproape masacrul si parea ca pasarea participa si ea la urgie, plasata strategic fix intre ei.

La sfarsit am ramas seaca. Ca sa ne dregem, am inghitit niste chipsi vietnamezi cu gust de rosii. Si un biscuite cu o consistenta noua pentru mine si gust pregnant de sampon de cacao.

I. a fost de parere ca daca stam si la filmul urmator, care e doar cu gangsteri si impuscaturi, alungam senzatia. Asa ca am asteptat sa dea jos pasarea si ne-am infundat iar in fotolii.

Am urmarit inerta niste impuscaturi soldate cu sange copilaresc. Mult, ce-i drept, dar fata de experienta precedenta, astia erau doar niste asiatici diletanti.

Un fleac. M-au ciuruit. Nu credeam ca doare-asa. Cireasa a fost ingenuncheata in mod pur asiatic intr-o sala in care de obicei se face cultura.

*PS: imaginea este din film, iar ce tine domnul ala nu sunt mai multe branze de burduf.