Am colectionat aproximativ o duzina de persoane care ma tot intreaba de ce tac despre bali cu atata indaratnicie. Pai uite.
Motivul e foarte serios. Bali a fost o experienta intima tare. Mi-a facut des pielea gaina, mintile funda, inima sa ingane fericita cantece de leagan. Si m-a atins in atatea locuri moi si sensibile incat mi-e rusine sa dezbrac asa, de tot. Cum sa-mi intorc eu interiorul pe dos in public. Mai bine ganguresc in gand cu gandul la insula.
Azi dimineata iar m-a pocnit dorul. Am deschis iar pozele. Am depanat ce-ar fi fost daca. M-am uitat la norii romanesti atarnati deasupra balconului. Am avut mereu despre ei o parere buna. Dar imediat mi-am adus aminte de norii de un gri balinez, cu miros de ploaie-care-nu-mai-venea-si-ce-bine-era-asa.
Adoram sa stau sub ei in costum de baie, cu picioarele balacite fara discernamant intr-o piscina. Si beam o cana mare de cafea cu lapte condensat, dupa ce ma delectam cu o clatita mare cu banane. Viata balineza mi-a intrat sub piele ca un vierme pretios. Greu sa traiesc cu el sadit acolo dar nu l-as da pentru nimic in lume.
Imi lipsesc zambetele cu toti dintii la vedere scrise pe toate fetele pe langa care am trecut. Mi-e ingrozitor de dor de distractia pricinuita de maree. De copii cu piele de cacao cu lapte care se zbenguie cu zmee la inserat. Si alearga liberi, ca niste caluti pe plaja aparuta de unde nu-i.
Vreau sa ma intorc acolo, vreau mereu sa ma intorc acolo. Cam de cand am aflat ca exista. Dar nu pot sa ma tot lamentez asa. Asa ca m-am apucat sa merg cu demnitate la job. Sa-mi vad de viata mea romaneasca si de avalansa de apucaturi locale.
Dar daca o sa vedeti ca ochii mei fac apa. Si mintea fuge cel mai deparate. Daca vedeti asta, inseamna ca iarasi ma gandesc la cei mai frumosi nori din viata mea si la tot ce se intampla in fiecare zi sub ei.
