epilatul inghinal, un act medieval

noiembrie 10th, 2009

tortura

Cireasa este o femeie tare.

Cine nu crede, sa stie asa. Cand se taie dumneaei la mana, nu cade gramada pe jos lesinata. Nu urla precum o domnita slaba de inger. Si intreaga viata nu ii trece prin fata ochilor, in fragmente mici dar semnificative.

Ea mai degraba rupe flanela de pe omul langa care se gaseste. Face rapid (precum intoarcerea din trei miscari cand are un spate un Q7 si vine din fata si un X5) o fasa profesionista. Si crede ca viata merge mai departe. Tare femeie, cireasa.

Dar nu si cand e vorba despre epilatul inghial. Aceasta tortura medievala care inca mai este permisa. Ba chiar, in ce lume traim! promovata astazi ca ritual de frumusete feminina.

Cireasa se epileaza de 21 de ani. Din pruncie, adica. Ai zice ca un suflet de om ar trebui sa se obisnuiasca pana la urma cu greul. Zice sa nu-i dai omului cat poa’ sa duca. O fi asa in unele cazuri, nu zic. Daca-mi pui in carca un sac greu, m-oi chinui sa nu-l scap.

Dar cine se epileaza inghinal stie. Stie ca poti sa te epilezi si 102 ani, in fiecare zi, in zori si la apus. Si tot strangi din buci si ti se inmoaie ochii si esti pe buza infarctului miocardic cand cosmeticiana se apropie cu arma crimei de zonele tale moi.

Cand ea ma trage cu salbaticie de parul de pe picioare, nici nu mai clipesc. Durerea asta e o treaba de rutina. Daca ma gandesc la ceva frumos in timpul asta, cum ar fi vacanta de ski care chiar se apropie, nici nu ma implica prea tare.

Dar epilatul inghinal, cu asta nu se glumeste. De ce or fi avut medievalii nevoie sa se complice cu oua fierbinti la subsiorile victimelor lor si cu smuls de unghii. De ce ii trageau pe roata pe dusmani si ii obligau sa inghita zeci de metri de panza uda pana la loc comanda.

De ce, cand tot ce aveau de facut era sa-si epileze musterii intre picioare. Pe bucatele mici. Ar fi spus si laptele pe care l-au supt de la mumele lor. Si s-ar fi convertit la orice voiau tortionarii sa se converteasca, daca e.

Cand ti se aplica ceara, zici intai ca cineva vrea sa te dezmierde. Pune-mi si aici. Imi place. E cald si bine si nimic nu anunta urgia care sta sa se dezlantuie asupra trupusorului naiv.

Dar cand este timpul sa scoata ceara cu tot cu blanita aferenta, femeia aia deja poarta serpi in loc de par. Si gura rea nu mai poate sa-i acopere caninii crescuti prea multisor. Si de ce, de ce are tenul atat de albastru? Iar dinspre ea vine miros fetid, puternic, de pucioasa?

Demnitatea ciresei scade. Femeie, aibi mila. Ce ti-am facut eu tie. Lasa ca ne-ntelegem noi. Numai nu ma mai chinui asa de nemilos. Ai si tu copii acasa. Opreste-te, altfel toata agresiunea asta se va intoarce asupra lor.

Daca ma cruti, o sa-ti scriu toate scrisorile la care te chinui atat. Si…si o sa te spal pe spate cu buretele in fiecare seara. Nimic. Ma-sa nenumitului sta aplecata peste intimitatea mea. Si ma trage de intreaga fiinta, ca pentru ultima data.

Si de cand cu modelul asta avangardist. Care cere ca orice femeie care se respecta sa nu aiba nici picior de peri, pufi si pene, de la brau si pana in varful unghiilor rosii, m-am ras. Si totodata lins pe bot de linistea carnii.

La fiecare trei saptamani las umerii in jos. Sumetesc colturile gurii. Si ii dau cheile corpului meu nenumitei, spunandu-i moale. Fii capitanul meu. Si ia-ma de tot. Pierdut, asa.

Abia astept sa evoluam si noi. Si sa consideram femeia stufoasa drept model de frumusete upgradata, conforma cu epoca. Pana atunci insa, cireasa traieste pe muchie, timpuri si rigori medievale.

de ce scriu eu?

august 20th, 2009

faima

Vorbim aici de un conglomerat de motive. Unul dintre cele mai importante ar fi ca, odata ce am inceput, pur si simplu nu pot sa ma opresc. Asa sunt eu, nesatula.

Un altul ar fi ca uite, asa mai platesc si eu din facturi. Sa mananca si gura de cireasa ceva. Daca internet nu e, nimic nu e. Si conteaza si ca m-am atasat de niste oameni, multi. Nu e putin lucru asta.

Dar unul se iteste parca mai ferm din helesteu. Helesteul plini cu pesti portocalii bine dresati. Cei care poarta in botic cate un stegulet diferit inscriptionat cu cate unul din motive mele. E momentul adevarului.

Scriu si ca sa-mi impresionez cosmeticiana. Putine lucruri se compara cu veneratia unei femei simple si foarte apropiate. Ca doar ei ii dau destul de des si fara retineri cheile corpului meu. Uite fata, si ai grija de el.

Trebuia sa o vedeti aseara. Ea ma tragea vartos de par. Si asta ma facea sa lacrimez oftand usor in batista, de mai-mai sa scuip compot. Ca o dama cu cirese ce sunt. Si revarsa in timpul asta din gura catre mine stima ei. O mladita recent inmugurita.

Pana acum n-a stiut ce epileaza. A crezut, ce confuzie, ca parul meu e ca orice par. Oricum, de cate feluri poate fi parul de pe picioare? Nu prea multe. Dar uite ca acum s-a prins ca al meu e mai special. E par creativ. E parul persoanei care scuipa cuvinte tiparite. Nu doar panglici pe nas, ca atatia altii.

Stia de multa vreme ca asta fac eu in viata. Cam de cand am inceput sa-mi las blanita la ea in cabinet. Atunci a dorit, ca orice cosmeticiana, sa puna intr-un borcan cu formol detaliile mele de clienta.

Isi zice cireasa. Stop. Se da pe site-uri. Stop. Sustine ca ar castiga si niste bani din asta. Stop. Eu nu prea cred. Stop. Noroc ca e frumusica. Stop. Asa se spune acum. Stop. Fac internet. Stop. Sani mari. Stop. Divortata, of. Stop. Fir viguros, bun pentru peruci. Stop. Hazlie uneori, desi pe mine e greu sa ma mai amuze ceva. Stop. Mereu grabita. Stop. Pielita subtire, prea subtire. Stop.

Stia deci ca scriu la un site. Hotcity.ro. Cum? Hotcity.ro. Orasul fierbinte. Ihim. Asta n-a impresionat-o prea tare. Cand esti cosmeticiana, site-urile se surpa ca un fum. Hartia manent, ar fi putut sa-mi replice. Dar a tacut, fiind o doamna.

Cosmeticiana mea a pus mana pe revista The One. Din intamplare singurul numar in care nu scriam ceva picant despre sex. Ma intreb ce-ar fi zis daca ar fi dat peste asta. Ma rog, sa nu discutam drobul de sare.

Acum, cand a vazut negru pe alb Sana Nicolau si un articol despre mine calarind o bicicleta, a uitat sa mai scoata mustata clientei care zacea in abandon. Dar cum, eu o cunosc bine. O jumulesc de ii merg fulgii la fiecare 3 saptamani. Ii stiu fiecare cotlon si cuta si fanta.

Stiti, mi-a declamat ea in timp ce tragea de mine sa ma rupa bucati de vie. Stiti ce mi se pare fenomenal? Ca scrieti asa cum vorbiti. Eu: auch! Ea, neimpresionata: m-a uimit asta. Nu ma asteptam, va spun sincer.

Eu credeam ca scriitorii astia de prin reviste se exprima altfel prin viu grai. Dar in revista sunteti chiar dumneavoastra in carne si oase. Parca va aveam in fata. Decat ca era scris. M-am simtit asa, bine. M-am bucurat. Bravo, sunteti mare.

Am plecat in graba, lingandu-mi o labuta. Aveam deadline. Si cum scriu pentru cosmeticiana, nu-mi permit sa o dezamagesc. Altfel parul meu devine ca orice alt par.

cireasa si papucii altuia

mai 21st, 2009

papuci

Obligati mai bine cireasa sa-si aplice. Un periaj viguros si corect cu periuta altcuiva. Cu periuta unui personaj abject, pe care ea il detesta. Cu dinti de o culoare indoielnica.

Mai bine convingeti cireasa ca e spre binele ei. Sa se stearga de apa siroind pe pielita subtire. Cu prosopul cu care in prealabil s-a sters un batalion de infanterie. Imediat dupa lupta cu dusmanul.

Puteti usor obtine de la cireasa promisiunea. Ca o sa se pieptene cu peria cu care s-a pieptanat inaintea ei. O baba necunoscuta cu paslari in carouri. Pe care a intalnit-o la coada de la dispensar. In timp ce tara ardea.

Dar va rog, sub nicio forma nu incercati sa siluiti cireasa. Sa-si vare piciorusele-i mici si delicate. In papucii in care a mai pus piciorul vreo alta fiinta omeneasca. Pentru ca s-ar putea sa va moara-n brate. Si atunci sa va vad.

De cand este cireasa mica. Are frica de picioarele oamenilor. Care i se par doua vietati cu vointa proprie. Mereu imprevizibile si infricosatoare ca o padure noaptea, cand e vant.

Picioarele ei sunt singurele pe care le poate accepta pe de-a-ntregul. Cu bune si cu rele. Nici macar sapte ani nu i-au ajuns ciresei. Sa se poate obisnui cu picioarele sotului ei. Cu care a dormit atata amar de vreme in pat.

Iar ideea de a se vara ea insasi. In cele doua sarcofage ce poarta nume nevinovat: papuci. In care au mai locuit si alte 10 degete, chiar si pentru putin timp. Este, va zic. Crima mai mare ca violul.

Prin urmare, cand cireasa merge la cosmetica. Si doamna care urmeaza sa o jumuleasca ca pe gaini. Inainte de a fi puse la fiert pentru o supa pe cinste, cu banuti galbeni de grasime. Doar ii sugereaza sa incalte papucii in care au facut doi pasi.

Papuci prin care au poposit obosite. Atatea trecute picioare de doamne si domnite. La ideea asta, cireasa trebuie sa se sprijine de pereti si sa respire ca la nastere. Ca sa nu se prabuseaca.

Cand cireasa merge la ginecolog. Si el o invita sa isi bage labutele in niste papuci de sorginte chinezeasca. Genul Shian Lian. Pana sa ajunga la scaunul placerilor medicale.

Cireasa se lasa moale si sta putin jos, pe linoleum. Apoi il ameninta pe doctor cu pumnul sumetit. Si da sa plece ingretosata. Noroc ca domul doctor intelege. Si o lasa sa mearga lipa-lipa, fara ei.

Se-ntelege ca despre patinoar fara patine proprii. Ski fara clapari adusi de-acasa. Bowling cu pantofiorii aia specifici. Nici nu poate fi vorba.

Si in sfarsit, aflata in vizita. Cireasa trebuie sa faca tot felul de matrapazlacuri si mantzocarii. Ca sa poata evita papucii care ii sunt mereu oferiti de catre gazdele. Care niciodata nu sunt de acord ca ea sa haladuie descultata.

E adevarat ca aici nu e asa de rau ca la cosmetica sau ginecolog. Sunt doar oameni cunoscuti si prieteni. Dar cireasa are aceeasi problema. Ea nu poate incalta ce a mai incaltat alt om.

Si daca prestatorilor de servicii de mai sus. Gaseste ea o cale abrupta sa le explice sila. Cand e vorba de prieteni, e greu. Ca doar cireasa nu vrea sa jigneasca. Dar sufera de aceasta nebunie cronica. Un flagel de necontrolat care musca din cireasa ca din branza.

Ca sa fie si mai clar. Este mai convenabil pentru cireasa. Sa manance dintr-o mancare din care tocmai a extras un fir de par. Decat sa poarte papucii altora.

vreau sa ma urmareasca orlando

februarie 4th, 2009

follow

Nu sunt genul sa vanez celebritati in general.

Si nici genul sa hartuiesc celebritati de business, cu accent pe online, in special. Dar ma intereseaza si pe mine, ca om sunt, chiar daca port pielita subtire de cireasa. Ce mai zic persoanele pe care le cunosc si le admir pe bune.

Si cum chiar sunt si eu insami un lucrator online. O biata rotita in acest angrenaj fascinant, se justifica cumva.

Scriu inceputul asta ca o scuza pentru ce urmeaza. Mi-e putin rusinica, nu tagaduiesc. Orlando, sper ca nu citesti. Sau daca chiar citesti, (dar cum sa ma citesti, daca nu ma urmaresti mai intai?) nu te superi, ci doar te amuzi.

Stiati ca orlando si-a facut cont pe twitter? Si ca asta s-a intamplat acum, stati sa socotesc, 19-20 de ore? Cum am aflat, cum m-am repezit sa-l haituiesc. Dar dupa ce am rasuflat usurata ca l-am adaugat, m-a cuprins stresul.

Mi-am dat seama ca da, eu il urmaresc pe orlando. Dar daca orlando nu planuieste sa ma urmareasca pe mine? Va dati seama ce mare e miza. Si ce derizoriu m-as simti daca acest lucru nu s-ar intampla. Dupa ce eu am fost atat de prompta.

Acum, cand vorbim, orlando urmareste 17 persoane. Da, 17. Da, doar 17. Numai 17. 17. Cum vreti s-o mai spun sa fie clar?!

Asa ca am lasat tot ce faceam. Si intru la fiecare 2 minute sa vad daca nu cumva ma urmareste. Da, stiu si eu ca atunci cand cineva decide sa te urmareasca pe twitter, iti vine mail in sensul asta.

Dar de cate ori nu ne inchipuim, asteptand telefonul dorit care refuza sa sune, ca e ceva in neregula cu reteaua?

Ei, cam pe acelasi principiu, adica ce-are domnule mailul asta de nu vine, eu ma gandesc ca poate e ceva in neregula cu online-ul. Si nu ma anunta la timp. Si imi scapa evenimentul.

Si nu e doar ca nu mai muncesc nimic. Fiind prea ocupata sa intru si sa ies pe usita twitter. Dar am anulat si sedinta de patinaj artistic, unde poate as fi avut sanse sa imi intalnesc sufletul pereche.

Am raspuns cu un nu raspicat invitatiei la ceai facuta de o prietena foarte buna. Care n-a inteles nimic despre motivul fermitatii mele. Dar cine e draga, twitter asta? Cum, nu stii? Unde loc ne urmarim intre noi. Noi, pasionatii de online.

A, si mi-am sters din agenda programarea la cosmetica. Care era gandita sa ma faca mai frumoasa cand sunt offline. Ca online, sunt rapitoare mai mereu.

Cam asta a fost. Si da. Vreau sa ma urmareasca orlando. Daca nu cer prea mult. Ca sa pot iesi o data naibii de pe twitter. Si sa-mi pot relua si eu activitatile de zi cu zi. Care ma fac ceea ce sunt. Si ceea ce vreau sa fiu. Aleluia.

Later edit: Puteti sa credeti? Ma urmareste orlando.