unde pleaca cei 2% la suta

mai 5th, 2010

Vorbesc de cei 2% la suta din impozitul pe care il platesc de imi sare basca. Sigur, trebuie sa accept ce nu pot schimba. Asa ca sunt un bun contribuabil si declar toate veniturile rezultate altfel decat din salariu.

Dar ce fac cu ce am jurisdictie sa schimb? Cei 2% sunt singurii peste care am puteri depline atunci cand imi depun declaratia anuala la fisc. Restul e tacere. Pai si cum sa-i las eu in vant, asa.

Eu nu sunt genul ciobanului mioritic, care a aflat ca neprietenii lui vor sa-l hacuie si s-a resemnat. A zis lasa, daca asa mi-o fost scris, trimit o oaie sa-i zica mamei ca m-am dus. Eu n-as fi procedat asa in locul lui. Mi se pare ca a fost cam papagal.

Si eu, cireasa, nu sunt papagal. Eu stiu ca daca nu specific exact unde vreau sa se duca aia 2%, alege primaria pentru mine. Si imi vine sa regurgitez ultima masa daca mai vad niste investitii ale primariei pentru imbunatatirea orasului asta.

Chiar daca o sa mai vad vreodata apa fantanii de la Unirii colorata in rosu sangeriu, verde brad, albastru turnesol si galben pipi, vreau ca macar asta sa nu se intample din banii mei. Ca sa nu-mi vina sa-mi infig unghia in gat ca n-am fost eu atenta.

Si nu, nu vreau sa sponsorizez cu zambetul pe buze vreun aranjament floral adus dintr-o tara exotica fara sa se intrebe nimeni daca acestui aranjament floral ii convine clima din Romania. Si apoi sa ma uit la el cum se usuca, intr-un sens giratoriu din Ferentari.

Mai sunt 10 zile. 10 zile in care pot sa imi depun declaratia de venituri revenite din altceva decat salariul de la patronul meu, cel mai bun patron. Eu stiu exact unde trebuie sa dau dar mi se pare o treaba personala, ca si spalatul in zona inghinala, cand fac dus. De-aia nu zic. A fost greu sa aleg.

Dar vreau sa va rog mult sa nu lasati primaria sa foloseasca dupa bunul plac ai vostri 2%. Sunt ai vostri. Si daca pescuitul e ceea ce va infioara pielea de placere, va implor sa ii dati unei asociatii profesioniste de pus rame in carlig.

Si daca animalele, de orice fel si de oriunde, sunt cele care va emotioneaza, va rog frumos dati-i pe cei 2% unei asociatii culturale care se ocupa cu facut masaj vacutelor sau de achizitionat in fiecare dimineata peste proaspat pentru o suma de pisici fericite.

Sau la Muzeul Taranului Roman sau la SMURD sau la copii cu HIV sau la cercetarea in cancer sau la adultii autisti sau la psihoterapie pentru adultii deprimati sau la gradina zoologica sau la un parc dendrologic din retezat.

Sau, daca n-aveti absolut nicio idee de ce ati vrea sa faceti cu ei, va dau eu una. Este vorba despre Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane. Pentru ca Nona m-a convins ca stie sa faca evenimente care conteaza.

Daca vreti sa faceti asta, aici datele: Asociatia pentru Promovarea Artelor Contemporane sau ApPAC, Raiffeisen Bank Agentia Grivita, IBAN RO14RZBR0000060012487048, CUI 26758301.

Uite ca iar nu pot sa ma abtin. Va conjur, nu lasati primaria sa faca din ai vostri 2% revelion la Romexpo. Unde pleaca ai mei cei 2%? Unde vreau eu si asta ma face sa ma simt puternica.

Tags: , , , , , , ,

14 Responses to “unde pleaca cei 2% la suta”

  1. dil spune:

    Eu am avut un puternic sentiment de frustrare legat de aceşti 2%. Veniturile mele provenind în cea mai mare măsură din străinătate, pe declaraţia aferentă nu există punctul cu redirecţionarea a 2% către ce vreau eu. Aşa că mi-am folosit dreptul doar în cazul fişei fiscale cu venituri din ţară, numai că suma e absolut infimă…

  2. ady spune:

    bine ca mi-ai zis, eu m-am lalait atat, ca m-am speriat c-a expirat termenul. te rog, spune-mi si mine, trebuie sa depun pe undeva si fisa fiscala (fac bani numa din salar). in ultimii ani i-am redirectionat catre societatea de gazeta matematica, la solicitarea sensibilizatoare a unui membru, cunoscut mie sub numele de tata, si de fiecare data mi-a cerut si fisa fiscala pe anul anterior. anul asta as prefera sa-i trimit in alta parte si nu stiu ce, cum si daca sa fac ceva cu fisa fiscala.
    merci.

  3. Ramina spune:

    Ai mei pleaca catre copii … nu cred ca in lumea asta cineva sau ceva ar merita mai mult…

  4. kld spune:

    catre ursul carpatin -anul acesta!

  5. sanuca spune:

    @dil: e mai bine decat deloc, pentru ca suntem multi care specificam unde sa se duca. ideea e ca am observat ca cei mai multi oameni nu-si mai bat capul. vor sa scape repede de declaratie si nu trec nimic acolo. asta e crima, pt ca asa apar monstruozitati in oras.

    @ady: termenul este pana pe 15 mai, deci mai sunt 10 zile. trebuie sa mergi la administratia financiara de care apartii si sa zici acolo ca tu nu prea stii cum se completeaza. te ajuta femeila alea si tu spui ca vrei sa redirectionezi 2% catre ceva anume. si treci datele (dupa modelul din postul meu) la rubrica aia.

    @Ramina: foarte bine.

  6. dil spune:

    E mai bine decât deloc, e adevărat. Dar nu pricep de ce impozit pot plăti bine mersi pentru banii ăia, dar să dau 2% cui vreau eu nu pot. Mi-e ciudă că sunt privată de acest drept.

  7. [...] Salvaţi Delta. Arhi si Oradeanul sustin cauza Smurd, si recomanda cititorilor lor sa faca la fel.Sanuca, bloggerita de curand, insa deja cu un premiu Roblogfest in portofoliu, s-a lasat  convinsa de [...]

  8. sanuca spune:

    @Kid: traiasca acest urs din banii tai, asta iti doresc:). Bravo!

    @dil: sunt enorm de multe lucruri care merg anapoda, e drept.

  9. ady spune:

    pana mea, ca domiciliul meu (implicit si administratia financiara de care tin) este in provincie. iar eu locuiesc si muncesc in bucuresti. pana acu’ se ocupa tata. (de, oras mic, toata lumea cunoaste pe toata lumea, ii trimiteam hartiile), dar chiar n-am chef sa-i dai iar la gazeta (desi multi bani s-au dus la copii destepti, care invata dar care n-au bani de carti sau una alta).
    concediu nu poti sa-mi iau in astea 10 zile.
    ce pot sa fac?
    mi-a venit o idee. :) voi face ca si pana acum. il trimit pe tata. chiar daca o sa se bosumfle, o sa-i trimita unde vreaun eu. :)
    merci ca mi-ai pus creirii la treaba sa gaseasca o solutie.

  10. Maria spune:

    nu trebuie neaparat sa te duci personal, mai ”ady”, le poti pune la plic (de formulare vorbesc) si le trimiti prin posta sau curier recomandate, respectiv cu confirmare de primire.
    eu asa am facut, ba mai mult, le-am dat un mail dupa aceea si le-am spus (am directionat la smurd).
    Chestia misto e ca eu am trimis plicul dimineata iar pe la pranz asa primim un mail la job in care ni se ‘’sugereaza” unde sa directionam 2%:)))…tare, nu?iau banii dintr-un buzunar si-i pun in celalalt:)))

  11. mihaela spune:

    uite si eu tot la SMURD ii “depun”. era cat pe ce sa uit de ei. noroc de post-ul Ciresei. mi-am adus aminte si m-am pus p roate…ca de’ mintea mea de femeie foarte insarcinata si ne-mai-dusa la serviciu a intrat intr-o super lenta pedalare.

  12. sanuca spune:

    @ady: veeeeeezi? eu merci ca faci ceva diferit dupa ce ai citit asta. te iubesc:)

    @maria: da, astia de la corporatii sunt mari pisicheri. dar noi ii vom invinge:))

    @migaela: bravo.

  13. monica L spune:

    Fatuca draga, cine nu poate fi loial unei idei pina la capat, nu poate fi loial nici unei persoane… spui vorbe mari, esti convingatoare, pina dai cu batul in balca si te demasti: facusi peroratia doar de dragul unei NONe… si stii ce cred? ca nici Nonei asteia n-o sa-i directionezi cei 2%… biet pui de lele ce esti!

  14. neuro-nul spune:

    Mai nou, statul a pus la dispozitia bugetarilor un formular pentru cedarea a 25% din salariu. Obligatoriu.
    Din acesti bani se vor face alte formulare pentru 15% din pensii.

Leave a Reply