SANUCA

Poate ca e iarna de vina. Prea lunga si prea inzapezita. Poate ca iedul din mine care cere insistent sa zburde, fara sa-i pese de alte calcule pe care le-as putea avea. Poate ca promisiunea irezistibila a unui vant prin plete.

Ne-am suit in masina si ne-am dus intins la mare. A cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri si cu mine. Cu autostrada inchiriata specialmente pentru noi si tot tacamul. Cerul facea nori cu figurine pufoase. Deasupra capului am avut mereu elefanti si maimute si femei batrane si pestisori si oi.

Doar noi si campurile care zburau dandaratelea, cu pufii de la vrabii si ciocanitori care ne taiau calea. Si petale de flori care ne ningeau dinainte, pe post de covor rosu dar alb ca laptele proaspat muls.

Primul popas: Efendi. Cafeneaua turco-tatara din Neptun, deschisa din motive bizare tot anul. Pentru ca nu era nici un alt suflet dornic de suberek cu branza si iaurt si cafea la nisip, am gasit coltisorul nostru disponibil.

Ne-am tolanit pe perne in pozitii indecente si am hapait fara maniere cate doua suberek proaspete. In acordurile muzicii din tara fosta asupritoare. Cea care cum ne prindea, ne transforma in spahii si/sau ne necinstea.

Am luat cafelutele, vreo doua de caciula, pe terasa insorita pana la refuz. Apoi ne-am mutat agale mai departe si am ajuns unde ne tragea ata. La vama, pe nisip, unde ne-am si trantit pe loc pe nisipul inca naiv si neintinat. Si acolo am ramas, rastignite in miros de mare si sare si alge vii inca.

Si ne-am tras pe fata val de roseata primita de la soare, pe motiv ca ne-am emotionat sa vedem marea pentru prima data anul asta. Si am sporovait si am ras si i-am disecat pe ceilalti participanti la primele valuri publice de anul asta. Ne-am bucurat de primele fire de nisip stranse intre degete si am tras pe nas briza.

Dupa ce am reusit sa ne ridicam una pe alta de pe plaja folosind multe incurajari si un spaclu, ne-am aruncat intr-o cherhana. Unde am sarbatorit prima gura de mare pe anul asta cu salata de icre si bors de peste cu ardei iute. Si apoi am pornit sa infruntam un apus de zile mari.

Asa arata prima zburdalnicie pe malul marii. Si declaram sezonul deschis. Au inceput vamile si ele o sa se tina lant pana cade prima gura de bruma. Acum e randul gurilor de mare, luate in exces.

Tags: 2010, aprilie, aventura, bucurie, efendi, mare, nisip, nori, peste, sezon, valuri, vama veche

This entry was posted on duminică, aprilie 11th, 2010 at 9:16 pm and is filed under Respir in Romaneea. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.