despre orci in varianta litorala

iunie 28th, 2010

Orcii sunt fapturile sinistre trimise de Sauron, adica ochiul rau din fratia inelului, sa-i invinga pe pamanteni.

Daca ati vazut filmul, stiti ca ei arata ingrozitor si ca nu pot fi confundati cu un profesor de pian sau un specialist de IT. Daca nu ati vazut filmul, poza este cu unul dintre ei si destul de relevanta.

Impreuna cu a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri am descoperit ca avem orci si aici, in Romania. Ei se intalnesc in mediul lor natural la Vama Veche si sunt veniti de prin mai toate satele dimprejur. Limanu, 23 august, Tuzla si alte localitati unde poate ca s-au terminat femeile.

Exista si un loc unde credem noi ca se fabrica orcii, in persoana cladirii bizare (ar trebui sa o vedeti luminata noaptea) de la santierul naval, cel cu participatiune asiatica. Scopul orcilor? Imperechere, chiar si efemera, cu alte femele decat cele de la ei din localitate. Cu noi 3, daca se poate. Acum, daca se poate. In public, daca se poate.

Fructe cu experienta in decoratiuni exterioare, noi recunoastem orcii dintr-o mie. Designul fetei lor este unul din cale-afara de primar. Daca te mai inseli la figura, desi greu de crezut, nu prea ai cum sa gresesti cu hainele. Orcii poarta vestiminte sofisticate si accesorii greu de imaginat. Cum ar fi un mare diamant industrial intr-o ureche.

Multi dintre ei se dezbraca pe jumate desi nu e cazul, ca sa-si arate muschii si virilitatea. Orcii mai statuti se lasa coplesiti de hormoni de crestere dar si de imperechere si se bat cu non-orci pentru femei care nu i-ar vrea nicicum, oricum. Orcii umbla in grupuri si se protejeaza intre ei, mai ales la timp de primejdie.

Culmea e ca nu toti orcii arata rau dar absolut toti orcii ne pun gand rau. In mod automat, odata ce au pus ochii pe noi, orcii cred ca citesc in privirea noastra aceeasi pofta de care sufera ei. Cum se insala de fiecare data, conflictele se tin lant.

Exista si un anume orc litoral a reusit sa ne inspaimante de-a dreptul, pe termen mediu. L-am numit capetenia orcilor: Uruk’hai (tot din fratia inelului si tot vezi poza: ea e). Si-a capatat statutul asta pentru ca este mai inalt decat restul orcilor, pentru ca vaneaza si singur, este mult mai violent si nu renunta niciodata.

In aproape fiecare weekend de mers la mare, Uruk’hai in varianta autohtona a venit la noi, adulmecandu-ne si identificand locatia noastra fara gres. A incercat de fiecare data imperechere. In mod special cu a cherry dar de fapt cu oricare dintre noi, daca e.

Cat e ziulica de lunga, orcul asta cauta mici buchete de femei singure si apoi se duce langa ele si le inoportuneaza grav. Desi nu arata cel mai rau, Uruk’hai spune lucruri ingrozitoare, motiv pentru care colectioneaza refuz dupa refuz, de la toate fustele prezente. Noi credem ca asa se nasc criminalii in serie.

Faptul ca noi ne prezentam la mare in mod repetat si nu vrem sa ii oferim ospitalitate sentimentala il scoate din minti. Si pe noi ne scoate el, orcul asta vesnic infometat si niciodata descurajat de la atacuri esuate vesnic.

Cu ultima farama de rabdare, rog producatori de la Hollywood sa vina si aici, in Romania, sa faca un film. Promitem sa indicam locurile de pe litoral unde se strang orcii si sa nu ne obraznicim la parte din incasari, cand productia se va fi dovedit un blockbuster. Multumim.

caut mereu mirosul ei

mai 2nd, 2010

Sa vorbim putin despre el, acest miros, ca merita. E mirosul libertatii, al apei curate cu sare in ea, al algelor vii, al nisipului neintinat, al vantului care canta rock si al soaptelor de zeci de prieteni care sunt stransi la un loc.

Asta si multe altele compun mirosul ei, mirosul vamii. Pe care l-am simtit si acum doua saptamani, cand n-am mai putut si m-am dus buluc peste ea. Si pe care eram ferm pregatita sa-l adulmec si acum. Oh, sunt asaaa de pregatita sa las mirosul vamii sa ma ia brate, cu toate ale ei bune si rele.

Da, stiu ca de 1 mai la mare sunt si pui de rockeri si punkeri care inca nu s-au prins ca sa fii treaz e misto si prin urmare se imbata pana cand cad in subuman si vomita in timp de merg si isi dau ocazional sangele pe nasurile lor mici si tinere, de atata adrenalina jalnic gestionata.

O sa treaca ceva vreme pana o sa se prinda hoardele astea ce misto e sa vii de 1 Mai la mare si sa ramai cu hainele si parul curat. O sa reuseasca sa agate chiar si gagici. Unele care au facut un dus in ultimele 8 ore.

Am stiut si ca o sa fie frig desi soarele o sa arunce peste noi cu raze din belsug. A batut vantul prea tare, ne-a fost greu sa gasim toti mancare, pentru ca nu s-au deschis toate chioscurile cu prajeala proaspata. Stiam ca o sa ne plangem ca vama a fost asfaltata si ca anul asta parca au venit mai multi tarani ca niciodata.

Si totusi am stiu si ca nimic din toate astea n-o sa-mi strice cheful. Am avut cu mine o echipa de elita: prietenul imaginar I., a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Si dupa ce ca sunt incadrata in trupa asta de soc, am mai gasit acolo alti prieteni tari de tot.

Am baut cu masura, pana am prins licurici in ochi. Am dansat pe mese, am reusit sa gasim loc. E bine de spus ca n-am mai vazut atatia oameni in vama niciodata, in cei 33 de ani. Un fel de exod. Am pus pe noi haine mai mult calduroase decat cele mai sexy si mai flu-flu. Am mancat salata de icre si hamsii prajite cu mujdei. O da, la Dinamo.

Daca asta nu e viata, atunci care e? Am avut cu mine si o carte buna, si un hanorac cu fluturi si gluga pentru vantul de langa malul marii. Am luat cu mine si costum de baie (sunt o optimista fara cusur) si prosop de plaja si slapi. Le-am folosit, o zi intreaga am stat la soare doar in bikini si un sutien neincapator. Ce lux sa inghiti atata soare.

Mereu ma emotionez la prima intalnire cu vama. Si sa stiti ca nici ea nu ramane chiar indiferenta. Mi-a oferit un golf cu apa doar un pic inspumata, cat sa ma intarate. Si oameni misto, cu chef de petrecanie. Ovidiu a ajuns deja si s-a straduit sa imi pregateasca cea mai cea cafea de pe litoral.

Bilantul: imi arde fata si nu doar mie. Sutele de masini pe langa care am trecut la intoarcere erau pline ochi cu oamenii foarte rosii la fata.

Este unul dintre cazurile fericite, cu happy ending american. Caut amusinand mirosul vamii si l-am si gasit. E bine la mare. Ne intoarcem curand. In doua saptamani.

gura de mare

aprilie 11th, 2010

Poate ca e iarna de vina. Prea lunga si prea inzapezita. Poate ca iedul din mine care cere insistent sa zburde, fara sa-i pese de alte calcule pe care le-as putea avea. Poate ca promisiunea irezistibila a unui vant prin plete.

Ne-am suit in masina si ne-am dus intins la mare. A cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri si cu mine. Cu autostrada inchiriata specialmente pentru noi si tot tacamul. Cerul facea nori cu figurine pufoase. Deasupra capului am avut mereu elefanti si maimute si femei batrane si pestisori si oi.

Doar noi si campurile care zburau dandaratelea, cu pufii de la vrabii si ciocanitori care ne taiau calea. Si petale de flori care ne ningeau dinainte, pe post de covor rosu dar alb ca laptele proaspat muls.

Primul popas: Efendi. Cafeneaua turco-tatara din Neptun, deschisa din motive bizare tot anul. Pentru ca nu era nici un alt suflet dornic de suberek cu branza si iaurt si cafea la nisip, am gasit coltisorul nostru disponibil.

Ne-am tolanit pe perne in pozitii indecente si am hapait fara maniere cate doua suberek proaspete. In acordurile muzicii din tara fosta asupritoare. Cea care cum ne prindea, ne transforma in spahii si/sau ne necinstea.

Am luat cafelutele, vreo doua de caciula, pe terasa insorita pana la refuz. Apoi ne-am mutat agale mai departe si am ajuns unde ne tragea ata. La vama, pe nisip, unde ne-am si trantit pe loc pe nisipul inca naiv si neintinat. Si acolo am ramas, rastignite in miros de mare si sare si alge vii inca.

Si ne-am tras pe fata val de roseata primita de la soare, pe motiv ca ne-am emotionat sa vedem marea pentru prima data anul asta. Si am sporovait si am ras si i-am disecat pe ceilalti participanti la primele valuri publice de anul asta. Ne-am bucurat de primele fire de nisip stranse intre degete si am tras pe nas briza.

Dupa ce am reusit sa ne ridicam una pe alta de pe plaja folosind multe incurajari si un spaclu, ne-am aruncat intr-o cherhana. Unde am sarbatorit prima gura de mare pe anul asta cu salata de icre si bors de peste cu ardei iute. Si apoi am pornit sa infruntam un apus de zile mari.

Asa arata prima zburdalnicie pe malul marii. Si declaram sezonul deschis. Au inceput vamile si ele o sa se tina lant pana cade prima gura de bruma. Acum e randul gurilor de mare, luate in exces.

intoarcerea ciresei (part 2)

iunie 1st, 2009

cireasa

De ce am inceput ieri sa povestesc raul din vama? Nu stiu. Asa e omul facut, asa e si cireasa-maimuta. Imi pare rau, incerc sa ma indrept prin cele ce urmeaza. Pentru ca astazi va pove primul weekend de vama vazut prin ochiul meu cel bun, care rade.

Ca o buna de tot doimaista si vamaioata ce ma aflu, ca doar vin aici de cand eram cireasa pui de 2 ani, am ajuns in regiune si am dat drumul tonomatului cu tabieturi pe banda.

Tusesc daca nu stau la doamna Stefan, care ingrijeste cu multa dedicare cele 34 de feluri de trandafiri si inca 128 de alte specii de plante plus gazon.

Asa ca m-am instalat cireasa-printesa in camera mea. O incapere cat o nuca si cocotata ca un turn de observatie pentru spionat viata caiselor si a fluturilor din gradina care geme de floare. Asa miroase acasa, la mare.

Fetita cu par in urechi a mai imbatranit ceva, dar nu suficient incat sa-mi fie antipatica. Cand m-a vazut, s-a pus cu toate labutele disponibile in sus, sa o mangai pe burtica cu nu mai stiu cate sfacuri miiici de tot. Fetita are cele mai mici sfarcuri, cu puf.

Normal ca m-am infiintat cu arme, prieteni si bagaje la Dinamo, in 2 mai. Doar acolo icrele sunt prietene cu gura de cireasa. Saramura o ustura pana la os, dar ce-i mai place ciresei, uita-te la ea.

Cireasa toarna tacticos o tona jumate de mujdei pe hamsiile ce dantuiesc in farfurie, bucuroase sa fie hulpavite. Apoi sare spectaculos in cap in farfurie si inoata in voie in sosul rezultat.

Gata cu mancarea, imi ploua in gura. Am aflat cu speranta cu Expirat nu dispare ci se transforma intr-unul poate mai bun. Cine o sa bea shot-uri mii calare pe o surubelnita imensa, verde? Cireasa, cine.

Uitati-va la mine. Peste doua saptamani o sa fiu suita pe una dintre mese, cu stelute de mare si vai, atata sare amestecata prin par. Rrrrr. Ziua urmatoare o sa o incep la 2. Cand o sa ma vedeti cazuta pe nisip ca in figura alaturata (de mai sus). Ce lux.

Cand m-am dus la Ovidiu sa-mi iau cafeaua, m-a intrebat cireasa, unde ti-e cana cu gargarite? Stiti, eu in vama merg weekend de weekend cu a mea cana. Ovidiu o stie si nu prea poate sa-mi toarne cafea in altceva, vezi bine. Ce placut e ca tine minte.

La The Hand o sa guste cireasa o sama de concerte cu staif. Aici am baut bere cu Caca. Stiu ca suna rau, dar asta e numele patronului fizic dar cumva si spiritual al locului.

In jurisdictia The Hand cireasa si prietenul ei imaginar, I. (multumescu-ti tie, I., ca te-ai aratat macar un pic prietenilor), au impartit muzica buna, bere rece si niste mangaieri pisicii.

Apoi cireasa s-a concentrat ore in sir, cu ochii in mare. S-a uitat, a contemplat, a adulat si a plecat incinsa de atata bine. Vama multumeste Cireasa, care se intoarce imediat la resedinta ei de vara.