cine este fon?

august 16th, 2009

thai

O thailandeza cat un gandacel. Care ma face pe mine, cireasa pitica, sa par desirata ca Olive, nevasta lui Popeye.

Are talia miiiica, mica, cat o puta de furnica. Zambeste de parca-ai apasat-o pe un buton care a ramas blocat pe “show your theeth mode”. Are pielea de ciocolata cu lapte si cu miere de flori de padure.

Am primit numarul ei de telefon la a 17-a mana. Femeia cu probleme la pasarica a auzit ca ma duc la Bangkok. Si a zis trebuie sa te vezi cu o prietena a mea. Nisa nu era acasa la ea, umbla brambura. Dar chiar plecata fiind, mi-a zis sa ma intalnesc negresit cu Fon si cu Michael.

Eu am luat numerele din politete, nevrand sa sun. Cat de disperat trebuie sa fii sa suni la niste necunoscuti? Dintre care pe unul il cheama Fon si nu stii daca e barbat sau femeie. Si sa ii rogi sa petreaca timp cu tine? Sooo not cherry style.

Dar in a doua zi de Bangkok, cireasa, o fiinta sociabila, era cu ochii iesiti din cap ca la melc de atata singuratate. Asa ca a apelat abonatii respectivi. Michael era racit rau. Stiti cum sunt barbatii cand sufera de flagelul asta. Ca si morti.

Mi-a ramas Fon. Care m-a intrebat ce vrei sa facem? Sunt deschisa la orice, am raspuns, prompt. Fon a zis ca vorbesc ca un barbat. Si m-a asigurat ca ea e femeie. Deci simpatie instantanee intre noi doua.

Ce se mai distreaza Fon ca eu aleg mancarea de culoare verde. Ca sa fiu sigura ca se asorteaza cu bluza pe care o port astazi. Ca mai toti asiaticii cu ochi mici, Fon nu il zice pe “r”. Il inlocuieste mereu cu “l” in cuvinte. Asa ca nu stiu mereu ce zice. Dar ce inteleg imi place.

Fon are un magazin de genti pus in “The City”. Adica zona de business a Bangkok-ului. Fon nu se poate abtine sa nu cumpere cate o rochie pe oriunde trecem. Si un snop de carti postale cu tara ei, pe care o adora. Uite ce frumos e aici! Uite.

Fon comanda cantitati uriase de mancare. Dar tot ca un gandacel ramane. Fon a lucrat un an in State si acum vrea in Suedia. Se plange ca in Thailanda sunt 60% femei si ca asta ii face viata imposibila. Parca am discutat si cu a cherry despre asta aici, in Romania.

Fon imi spune ca un barbat e greu de gasit. Trebuie sa te bati pentru el cu alte thailandeze. Si cand in sfarsit l-ai castigat, constati ca nu e nimic de capul lui. Si ca totul a fost un balon de sapun Oana (asta e de la mine).

Mi-a explicat ce crede ea despre teme tare serioase. Pe care cu alte fructe romance le-am intors deja pe multe fete. Dar cu gandacei asiatici n-am avut placerea pana acum.

Am descoperit ca relatiile thai merg la fel de bine sau de rau ca cele Romanian style. Avem exact aceleasi probleme si revelatii. Desi populam capete de lume asa de diferite. Si noi nu prea bagam sub nas orez. Iar ei nu prea pun gura pe paine.

Exemplu: ce crede Fon despre motivele care ii fac pe barbati si femei sa se uneasca asa de bine in aceste vremuri moderne. Asa de bine precum uleiul si apa. Concluzia, fara posibilitate de recurs, este ca devina sunt computerul si sexualitatea prea lejera.

Primul asigura infidelitati virtuale ce il amagesc pe om. Si ii ofera mereu iluzia unei relatii mai bune. Diferita de asta palpabila, cu probleme si responsabilitati, pe care o are acum. Netul, zice Fon, ofera dragoste calduta.

Iar sexualitatea usor de satisfacut, pe mai oriunde, vine netului in ajutor. Ea ii ofera iar omului iluzia ca poate schimba ce are cu ceva mai bun. Si atunci alearga omul nostru modern galopand catre o noua intromisie, cautand alinare.

De ce sa iti mai bati capul sa iti rezolvi problemele prezente, pe care le ai cu persoane facute din carne si oase. Mai bine incerci mereu ceva nou. Sperand in van ca va fi mai bine cu parteneri iluzorii. In care uite, lumea abunda. Are balta peste.

Fon si cu mine am discutat toate astea cu picioarele infipte in iarba parcului de pe malul raului Chao Phraya. Uitandu-ne la un antrenament tai chi si ascultand muzica thai live in surdina. In timp ce asfintitul ne cadea in cap.

Fon e singura thai pe care am cunoscut-o in Bangkok. Care m-a invatat sa dau mancare pestilor grasi care locuiesc pe rau. Sa iau vaporasul spre piata de flori si Marele Palat. Si sa ma relaxez intr-un Bangkok in care pare ca nu poti face asta usor.

Hello Fon, whelevel you ale.

asociatia internationala a hotelierilor declara razboi parului pubian

august 14th, 2009

militantism

Asociatia Internationala a Hotelierilor din Patru Zari (AIHPZ) este un varf de lance in general. Dar si in lupta pentru obtinerea unui comportament turistic de dorit intr-o anumita directie. Veti vedea.

Au reusit ei, dupa consultari la ceas de taina, si apoi oficializand demersul in urma unui summit bloagoslovit cu un catering fusion, urmat de un tur de oras pentru relaxarea participantilor, sa-i convinga pe turisti sa nu mai prapadeasca prosoapele.

Au facut un sticker comun la nivel globalizant (ma intreb care tara le tipareste). Si uite ca ne-am invatat sa ne stergem, de mult mai multe ori decat am vrea, cu acelasi prosop.

Desi suntem in vacanta, au reusit sa ne convinga sa agatam ceva pe usa daca vrem sa dormim mai mult dimineata. Atfel, cate o guresa femeie de serviciu da buzna peste noi gramada in pat. Cu motivul ca trebuie sa curete fara preget dedesubt.

Ce sa facem, ne-am dresat. Dar unul dintre punctele de pe agenda in flacari a AIHPZ se tot reporteaza de la o sedinta la alta. Si a devenit o rusine pentru intreaga industrie.

Vorba aia, a ajuns omul pe luna. Si noi, (adica ei), nu reusim sa stopam prezenta parului pubian in hotelurile din lumea intreaga? Orice am face?! Asa nu se mai poate. Trebuie inceputa in cazul asta o lupta de guerilla.

Pentru ca metodele ortodoxe au dat gres, au fost incercate doua cai. Intai s-a mers pe ameliorarea starii de sanatate a turistilor. Pentru ca se stie ca parul cazator este doar un efect al carentelor organismului pe interior.

S-a introdus astfel obligativitatea servirii micului dejun. S-au gatit mese mai consistente. Turistii au primit o cartela moca pentru accesarea unui canal porno timp de 38 de minute.

Si s-au elaborat si alte programe de divertisment si activitati sportive de grup. Toate astea doar-doar nu le-o mai cadea turistilor asa de mult parul pubian in timp ce calatoresc. Degeaba.

Apoi s-a dat iama in femeile de serviciu, aceste furnici mondiale. Au fost incentivate prin sporuri de harinice. Si trimise in team buildinguri relaxante. care au incastrat insa si o componenta gen viziune-misiune. Unde suntem acum si unde vrem sa ajungem.

Intai au fost luate cu frumosul, apoi amenintate cu un retevei. Sa curete mai cu spor, sa fie vigilente. Sa ia scama cu scama si sa linga pe jos, daca trebuie. Dar sa nu cumva sa gaseasca noii oaspeti pubs pe undeva. Ca jar o sa manance. Aiurea.

Ori ca turistii sunt niste perversi si ascund treburile astea in te miri ce cotloane. Ca sa-i ingretoseze pe noii veniti. Traim vremuri ciudate. Nu poti sa stii cum degenereaza societatea.

Ori ca parul pubian are intr-adevar vointa proprie, cum credea si Seinfeld. Si se da din calea bietelor subrete hoteliere hinghierite. Ascunzandu-se prin fante si pe sub praguri. Si cand vine noul sejur de locatari, ies la iveala, creand rumoare.

Cine sa mai stie care e pe bune adevarul. In mod normal nu s-ar gandi hotelierii la asemenea scenarii SF. Dar sunt exasperati si nu mai stiu ce sa creada. Absolut fiecare unitate se plange de flagel.

Camera e curata luna. Si totusi la receptie vine mereu un nou cazat alb la fata. Care reclama prezenta unui par pubian de marime neobisnuita. E strigator la cer. Asa ca asociatia lucreaza acum la un program menit sa stopeze pandemia.

Si din culise a transpirat informatia cum ca in acelasi timp se va lansa si o campanie de PR din fonduri publice. Una care sa genereze cresterea tolerantei in randul oamenilor catre parul pubian al semenilor lor, cand acesta, parul, este intalnit in vacanta.

Va urma probabil o conferinta de presa in care vor anunta strategia pe termen scurt si mediu. La ce s-or fi gandit oare? Si vor reusi? Ca eu una nu mai pot.

viata e ca o salata de fructe

august 13th, 2009

salata-de-fructe

Life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

Recunosc ca si ciocolata e un mister numit speranta. Avea dreptate Forrest Gump. Dar salata de fructe mi se pare si putin perversa. O antrenata si surprinzatoare luptatoare de gherila a zilelor noastre. Ce-mi aplica indesite lovituri sub centura.

Despre mine…ce sa zic. Sunt o mica optimista pe o mare planeta. Iau salata de fructe mereu. Cu aceeasi speranta ca in ea o sa gasesc un potpuriu de fructe.

Cand o vad acolo in bol, prin restaurantele lumii, mi se intaresc sfarcurile de pofta. O steluta de saliva imi apare in coltul buzelor intredeschise. O vreau si va fi a mea. Sfinte Sisoe, uite cat e de frumoasa.

Cum ma intorc insa cu spatele sa iau recipientul in care sa indes cat pot de multa, mi se joaca o festa. Trolii salatei de fructe iau repede mare parte din bucatile tentante. Si le inlocuiesc cu patrate de mar.

Invart cu linguroiul si apuc repede jumatatea de capsuna, lasata de troli la deruta. Incerc sa strang cat mai mult kiwi, ananas, licii si pepen galben.

In timpul asta fornai din nas si am ochii insangerati. Ca un leopard caruia i se trece pe sub nas in mod repetat o caprioara ucisa acum 5 minute.

Dupa ce platesc si ma apuc sa inghit, constat ca am in cupa 72% mar. Deci cat mi-am socotit banutii, trolii mi-au mai facut-o inca o data. Au schimbat bunelele agonisite cu tot atatea bucatele de mar.

Nu e ca merele nu-mi plac. Nu. Dar cand vrei salata, marul e bad news. E ultimul musafir nepoftit pe care l-ai vrea la tine farfurie. Patrate de mar pot sa tai si singura acasa, mereu.

Mi-am facut o socoteala. In 64% dintre cazuri platesc salata de fructe si capat mar. Mar si inca ceva. Niste chestii de obicei moi si tulburator neidentificabile. Au consistenta genunchilor de sarpe sau a calcaielor de meduza.

Dar la aparente inca stam bine. Pentru ca gustul insa, imi scapa printre degetele chircite a frustrare. Si sa tineti minte ce va spun acum. Tot ce nu poate purta un nume decent si apare tadaaa in salata de fructe, nu e de bun augur.

Alaturi de prea mult mar, dihaniile astea imi sporesc senzatia de nimicnicie a vietii. Am vrut salata de fructe si am patrate de mar si texturi elucubrante. Unde sunt capsunile molici, piersicile pufoase, strugurii pornografici?

Nu stiu. S-au speriat de mar si au fugit care incotro, sa se salveze. Mai are viata vreun rost cand te trezesti cu acest castronel neplacut in brate? Raspuns final: nu. Trebuie sa fiu tare ca sa o pot lua de la capat. Cine sunt, ce vreau si incotro ma indrept, ce e viata, ce e omul, toate astea mi se amesteca minte.

Pastrez pentru sfasrit 1/4 capsuna, 1/2 bob strugure, o stafida. Si frunza de menta pusa cu grija deasupra, ca o sfidare. Macar sa raman cu gust de ele, dupa ce inghit atata mar.

Beau apoi cu nesat, precum Stefan cel Mare apa din pocal. Beau pana la fund sucul in care se simte ca au innotat odata si fructele care au lipsit acum de la apel. Si imi promit eu mie sa nu mai investesc niciodata in salata de fructe.

Dar prima data cand o vad, cu niste bucati de pepene rosu taiate ciobaneste deasupra, scot la iveala memoria de peste. Cad iar prada. Ajung la casa si cer, cu codita-ntre picioare: o salata de mar, va rog.

Si intaresc: life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

am naframa versatila

august 12th, 2009

pareo

Am primit de ziua mea anul asta inca un cadou incomod.

Unul dintre obiectele alea cu care nu stiu niciodata cum sa procedez. Si catre care ma simt responsabila. Desi nu eu sunt cea care am cerut sa le am vreodata in gestiune.

Exact genul de cocoasa de care urmeaza sa ma impiedic toata viata prin casa, injurand. Asta daca dovedesc bun simt. Caci daca nu, atunci o marit si eu mai departe, catre alt sarbatorit nevinovat.

Si asa scap de el odata cand n-oi avea pe ce pune mana, la o urgenta. Cu speranta ca respectivul o sa se spele cumva pe cap cu el. I-l dau cu emfaza si pompa. Si ma prefac ca dintre toate ale lumii cadouri, taman pe asta l-am ales special pe el.

Este vorba despre un pareo. Sa explic nitel pentru barbati. Care sigur nu au auzit de termenul asta tehnic. Care oricum o sa le iasa pe urechea opusa imediat ce o sa paraseasca blogul. Dar ma rog, pentru scurta calatorie aici, macar sa stie.

Pareo este o bucata de panza colorata, care se straduie sa fie mereu cat mai aratoasa. Si pe care femeile si-o trec peste costumul de baie & goliciunea ramasa expusa, la plaja. El se foloseste numai in situatii specifice.

Anume atunci cand o femeie este molesita de caldura nisipului si batuta de soare in crestet. Si nu are chef sa se imbrace de tot ca sa mearga sa-si cumpere inghetata. Dar parca nici in chiloti, asa, nu-i vine la socoteala sa umble.

Pareo poate fi folosit cu succes 8 zile dintr-o vara. Asta daca chiar esti chitita tu femeie. Si te tii serios de treaba. E, si eu am primit chestia asta. Altfel, cu un imprimeu foarte reusit. Si persoana ofertanta fiindu-mi nespus de draga.

Deja destule date incat sa n-am inima sa-l dau mai departe. Totusi nu-mi dau seama ce-mi veni sa-l var in bagajul de China. Care a cantarit doar 5.2 kile.

Pentru calificarea in bagajul asta selectia de ocupanti a fost una nemiloasa. S-au dat spagi, s-au folosit nepotisme. S-a intervenit de sus. S-a facut lobby. Nici nu vreau sa mai vorbesc despre asta. Atat a fost de complicat.

Si acum vreau sa multumesc public judecatoarei firave. Care mi-a oferit cadou acest obiect nepretuit. Draga mea, dar ce n-am facut cu el acolo… Cred ca singura ipostaza in care nu l-am obligat sa ma serveasca, a fost pe post de bikini. Nu inca, dar cine stie…

L-am tras pe mine si l-am rugat sa ma infasoare ca un cocon ocrotitor in lungile calatorii asiatice. Prin mijloace de transport cuprinse de crivat.

L-am infasurat in jurul soldurilor mele unduitoare pe post de fusta lunga. In timp ce vizitam o moschee malaeza. Si trebuia sa-i feresc pe credinciosi in Alah de expunerea nurilor mei prea cu prea mult vino-ncoace.

L-am lipit o noapte-ntreaga de urechea dreapta pe post de dop. Cand incercam sa ma feresc de sforaielile atroce ale baiatului asta tanar, coleg de camera. Care cred cu tarie ca are galci in nas. Ca prea facea urat.

L-am tras pe cap in chip de val musulman. Ca sa ma protejez de nemilosul soare din Hong Kong. Cel ce nu oboseste niciodata, nici macar cand doarme. Soarele. Mi-a folosit drept perina prin avioane. Cand carnea nu-si gasea locul pe scaunul de-a pururi prost gandit.

L-am transformat in pelerina de ploaie. Imediat dupa eclipsa totala de soare din Shanghai. Poate nu stiti, dar ea s-a soldat cu mari caderi de apa din cer.

M-am invelit cu el noaptea. Atunci cand am poposit din greseala intr-un loc fara invelitoare si fara bun simt. L-am facut fata de perna intr-un loc unde capul asta al meu, cel purtator de obraz cu pielita subtire. Capul asta zic, refuza sa atinga perna aia uratica.

Si in final mi-am alcatuit un fel de caciulita. Pe care am purtat-o ca o mamaie expirata asa. In trenul Beijing-Shanghai, Shanghai-Hong Kong, Guangzhou-Guilin, ce scuipa peste mine din tavan valuri de frig arctic.

Astfel, acest pareo de la doamna judecatoare m-a facut sa-mi reconsider viata. Sa ma rusinez de prejudecatile in care ma lafai. Si sa nu mai judec dupa aparente. Draga mea, multumesc, mi-ai schimbat optica.

Imi pare rau ca m-am indoit de cadoul tau. Asa de rau ca hai la o bere.

drumul spre paradis in decat un pas simplu

august 11th, 2009

masaj

M-am gandit bine. Drumul cel mai scurt spre paradis este masajul la picioare.

Sigur, nu capat paradisul asa cum ne este promis el in biblie. Aici nu-i vorba despre vreun loc cu verdeata. Ci mai degraba despre senzatia ca mi se umfla inima in piept ca nebuna, de da sa-l sparga.

Suntem in Thailanda anului 2009, ziua de la Dumnezeu 13 iulie. Vaz cum li se face unor blonzi masaj in timp ce stau intinsi intr-o vitrina. Si gasesc brusc si eu curajul sa ma intind in vazul lumii, culcata pe spate.

Intru si tremur ca varga in asteptarea a ceea ce pare ca urmeaza: niste momente kodak, de neuitat. Blonzii sunt extaziati, vad eu bine asta. Vreau si eu sa ma integrez in fericirea aia a lor de ambrozie, palpabila.

Arat cu insistenta spre vitrina si fac aaa, aaa. Ca adica aia vreau, acolo. Dar in loc sa fiu poftita in acvariu, sunt dusa undeva sus. Urc scarite si cotrobai prin maruntaiele unor coridoare.

Mi se da branci intr-o camaruta intunecoasa ca pantecul unei balene. Bietul Pinocchio. Abia acum te inteleg si sunt alaturi de tine, frate. Toate saltelele sunt pline cu fapturi. Maseuzii sunt mixti, de ambele sexe adica.

Ocolesc un tinerel cu o freza punk. Mijesc ochii si ma concentrez sa-l fac sa termine acum cu grasanul pe care il atinge. Si sa ma framante pe mine, cireasa. O fiinta mai degraba mica si care nu pune mari probleme.

Dar slabita fiind de la caldura si teama, nu-mi iese. Si vine un domn uratel care poate sa aiba orice varsta de la 26 la 53. Si membrele lui superioare se lipesc cu lotiuni potrivite de ale mele inferioare.

Intai am vrut sa raman demna. Cu ochii deschisi. Sa arat ca sunt vigilenta si nici nu-mi pasa ca am venit aici sa simt placere. Domnule draga, eu nu sunt asa de usor de multumit. Pot sa ma stapanesc.

Dupa 90 de secunde acest gand m-a parasit cu totul. Si m-am abandonat unul val uriesesc de multumire oferit de uratel. Am dezvoltat credinta adanc inradacinata ca este Brad Pitt cel care se ocupa de picioarele mele, contra unei sume modice.

Masajul thailandez la picioare e o oala cu placere. In care plonjezi cu capul inainte si nu-ti e frica sa nu te ineci. Uratelul negricios mi-a luat fiecare deget in parte si l-a descantat cu atingeri numai de el stiute.

Mi-am dat seama, ce penibil. Ca in scurta vreme mi s-a impiciorongat pe fata un ranjet pe care n-a mai fost chip sa-l desfac de acolo. Ce-o fi fost in capul meu cand am zis ca vreau doar jumatate de ora de placere?

Stiu ca eu si barbatul asta suntem sfasiati de diferente culturale. Stiu ca mama poate n-ar privi cu ochi buni uniunea. Dar chiar sa nu existe punte de legatura intre noi?

Am masina, am casa. Sunt harnica si o sa muncesc cat o trebui. El doar sa aiba grija sa ma relaxeze prin metode specifice in fiecare zi lasata de la Buddha. In schimb va primi un acoperis propice deasupra capului.

Si ceva banuti de mers la mall sa-si cumpere cate un telefon mobil nou la fiecare 6 luni si un playstation de o sa-si faca toate rudele invidioase. De mancare o sa ma ocup personal sa fie imposibil de mancat din cauza condimentelor. Ca sa stiu sigur ca e multumit.

Ei si tocmai ma pregateam serios sa-i propun sa-si lase familia si prietenii si sa ma urmeze in Romania, ca n-o sa-i para tocmai rau. Cand, ce sa vezi. A venit tura urmatoar. O femeie care sigur nu i-ar fi oferit cate as fi avut eu de gand.

Si el si-a luat mainile marunte dar vrajite de pe picioarele mele. Si am auzit un zgomot imposibil, ca atunci sare discul. Gata cu magia. Am lasat orgoliul deoparte si am tipat cat m-au tinut bojocii ca nu pot pleca si ca am o oferta interesanta.

I-am implorat si pe ceilalti angajati sa ma mai lase putin cu el. Dar n-a fost chip. Asiaticii astia chiar sunt de piatra, nu e un zvon. Placerea mi-a fost taiata brutal. Ba chiar au zis ca o sa cheme si politia daca nu ma indur sa plec degraba.

Auzind asa si avand oroare de scandal, mai ales intr-o tara straina unde cumva eram ambasadoare a tuturor romanilor, a trebuit sa ma indepartez de locul unde am avut cele mai pure sentimente din ultima vreme.

Insa maine dimineata imi pun ceasul si ma infiintez la locul stiut. Sa-i atin calea cand vine spre serviciu. Ca sa-i arat ce vreau de la ei, o sa rostesc cuvintele magice pe care mi le-a zis el cand ne-am intalnit: Uant Fut Masaj?