Life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.
Recunosc ca si ciocolata e un mister numit speranta. Avea dreptate Forrest Gump. Dar salata de fructe mi se pare si putin perversa. O antrenata si surprinzatoare luptatoare de gherila a zilelor noastre. Ce-mi aplica indesite lovituri sub centura.
Despre mine…ce sa zic. Sunt o mica optimista pe o mare planeta. Iau salata de fructe mereu. Cu aceeasi speranta ca in ea o sa gasesc un potpuriu de fructe.
Cand o vad acolo in bol, prin restaurantele lumii, mi se intaresc sfarcurile de pofta. O steluta de saliva imi apare in coltul buzelor intredeschise. O vreau si va fi a mea. Sfinte Sisoe, uite cat e de frumoasa.
Cum ma intorc insa cu spatele sa iau recipientul in care sa indes cat pot de multa, mi se joaca o festa. Trolii salatei de fructe iau repede mare parte din bucatile tentante. Si le inlocuiesc cu patrate de mar.
Invart cu linguroiul si apuc repede jumatatea de capsuna, lasata de troli la deruta. Incerc sa strang cat mai mult kiwi, ananas, licii si pepen galben.
In timpul asta fornai din nas si am ochii insangerati. Ca un leopard caruia i se trece pe sub nas in mod repetat o caprioara ucisa acum 5 minute.
Dupa ce platesc si ma apuc sa inghit, constat ca am in cupa 72% mar. Deci cat mi-am socotit banutii, trolii mi-au mai facut-o inca o data. Au schimbat bunelele agonisite cu tot atatea bucatele de mar.
Nu e ca merele nu-mi plac. Nu. Dar cand vrei salata, marul e bad news. E ultimul musafir nepoftit pe care l-ai vrea la tine farfurie. Patrate de mar pot sa tai si singura acasa, mereu.
Mi-am facut o socoteala. In 64% dintre cazuri platesc salata de fructe si capat mar. Mar si inca ceva. Niste chestii de obicei moi si tulburator neidentificabile. Au consistenta genunchilor de sarpe sau a calcaielor de meduza.
Dar la aparente inca stam bine. Pentru ca gustul insa, imi scapa printre degetele chircite a frustrare. Si sa tineti minte ce va spun acum. Tot ce nu poate purta un nume decent si apare tadaaa in salata de fructe, nu e de bun augur.
Alaturi de prea mult mar, dihaniile astea imi sporesc senzatia de nimicnicie a vietii. Am vrut salata de fructe si am patrate de mar si texturi elucubrante. Unde sunt capsunile molici, piersicile pufoase, strugurii pornografici?
Nu stiu. S-au speriat de mar si au fugit care incotro, sa se salveze. Mai are viata vreun rost cand te trezesti cu acest castronel neplacut in brate? Raspuns final: nu. Trebuie sa fiu tare ca sa o pot lua de la capat. Cine sunt, ce vreau si incotro ma indrept, ce e viata, ce e omul, toate astea mi se amesteca minte.
Pastrez pentru sfasrit 1/4 capsuna, 1/2 bob strugure, o stafida. Si frunza de menta pusa cu grija deasupra, ca o sfidare. Macar sa raman cu gust de ele, dupa ce inghit atata mar.
Beau apoi cu nesat, precum Stefan cel Mare apa din pocal. Beau pana la fund sucul in care se simte ca au innotat odata si fructele care au lipsit acum de la apel. Si imi promit eu mie sa nu mai investesc niciodata in salata de fructe.
Dar prima data cand o vad, cu niste bucati de pepene rosu taiate ciobaneste deasupra, scot la iveala memoria de peste. Cad iar prada. Ajung la casa si cer, cu codita-ntre picioare: o salata de mar, va rog.
Si intaresc: life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.
