Fostul meu sot, inginerul fara inima, iubeste femeia. Ca institutie, asa.
Eu sunt femeie. Deci nici pe mine, cireasa, nu se poate spune ca ma uraste din rarunchi. Ce daca nu prea am trebaluit eu prin casa. Si nu prea l-am lasat sa doarma in pace in zilele de weekend.
Fostul meu sot considera ca sunt inca simpatica. Si foarte femeie. Si asta rezulta in faptul ca suntem in relatii amiabile. Ca doi oameni civilizati, care au impartit vizuina 7 ani. Si s-au certat pe cine sa plateasca factura. Si de ce.
Dar nu despre el-el si traiul meu-meu cu el-el vreau sa zic aici. El merita o carte intreaga. Ba nu, doua si jumatate. Nu doar un post. Vine ea si vremea aia. Sa te tii, abia astept.
Ci despre faptul ca si femeia, tot ca institutie, asa, il place pe el nespus. Eu le inteleg pe ele. Pentru ca daca l-as vedea acum de nou, probabil ca si mie mi-ar placea inca o data. Dar eu, eu stiu acum.
Bun. Impartim noi vara gustul pentru aceeasi mica bucata de plaja. Si iarna, uneori, acelasi ring de dans. Asa ca ne intalnim la cate o cafea. La care radem de ne prapadim de eforturile noastre de a lega o casnicie trainica.
Si cand radem noi mai dihai, el zice. Hai sa-ti prezint pe prietena mea. Eu ma apar mereu, cat pot de tare. Hai domnule, iarasi? Lasa-neee, lasa-neee, ca ne plictisesti. El nu si nu. Eu dau din picioare, naravasa.
Degeaba. Trebuie sa iti prezint, este verdictul. Si sunt mereu trasa de maneca tunicii catre o duduie. Care intai zambeste, fara sa stie ce i se pregateste de catre satirul de fost sot. Si apoi incremeneste, biata.
Am cunoscut ratoni cumsecade sau diavoli tazmanieni in plina criza. Apoi pisici perverse si berze desirate dar fara copii in botic. Broscute otravitoare, frumos colorate. Si broscute inofensive, verzi. Ca toate broscutele.
Si un buluc de alte animalute. Cu care nici macar nu ai putea sa alcatuiesti o noua Arca a lui Noe. Pentru ca ele vin doar cate o bucata. Nu in perechea trebuincioasa pentru propovaduirea stirpei. Pentru ca fostul sot, vezi bine, nu are ganduri serioase.
Eu m-am obisnuit sa dau fata cu ele. Nu ma prapadesc de placere, dar nici nu simt cine stie ce. Ele, insa, rand pe rand, imi ofera o mana ingheata ca o cracuta de copac in luna noiembrie. Atunci cand fostul meu sot le anunta: ea e fosta mea nevasta, cu numarul 3.
Ratoni si diavoli, pisici si berze, broscute si broscute, inlemnesc. Pentru ca totusi el e asa de incantat, animalutele se straduie sa faca fata situatiei cu brio. Crezand, vezi bine, ca asta e un pas important de urmat in relatia cu fostul meu sot.
Si ca intalnirea asta probabil ca inseamna ceva. Cum unii barbati mai tineri isi prezinta prietena mamei. Printre unii barbati, mai copti, o fi moda asta. Sa le prezinte fostei neveste cu numarul 3. Cireasa, bunaoara.
Dar uite ca in cazul asta punctual, vederea la fata a scorpiei cirese nu inseamna nimic. Cum insa ele nu stiu asta, incearca sa primeasca bine lovitura in pieptul mai mare sau mai mic. Cum le-a lasat Dumnezeu si Maica Precista.
Ultima dintre ele mi-a placut. Chiar draguta de tot. Si tinerica si pozitiva si tot ce-i trebuie unui om, cred eu, sa fie fericit. Cum am dat mana, cum au inceput sa sara la propriu, nu e metafore, niste artificii pe cerul de la mare. Semn bun, zic eu.
A inghetat si ea, dar mai dezghetat cumva. Si cand am dat sa plec, mi-a zis. Cum, pleci deja? Asa de frumos mi-a zis, incat am promis ca ma intorc. Ce aberatie. Cum sa ma intorc? Traim intr-o lume care a gresit directia.
Cam asa se intampla des, poate saptamanal. Cu fostul meu sot si cu prietenele lui si cu mine, on top. Ca un toping otravit, care strica toata pizza capriciosa. Pe cine o sa mai sperii eu saptamana viitoare? Mwahahaha.
Nu-i nimic, noi sa fim sanatosi. In rest, bucurosi le-om duce toate.
