cireasa cucernica si inventatoare

decembrie 8th, 2009

gustos

Mai rar asa ceva. Prin urmare intamplarea a trebuit consemnata. Am facut o salata minunata, creatie proprie. A iesit asa de innebunitor de buna, incat am simtit nevoia sa o impart mintenas.

Eu tin postul Craciunului. Lucru care nu se poate face daca nu am cu mine mereu mancare destula si buna. Altfel intru in panica si habar n-am ce se poate intampla. Si nici sa mananc doar paine nu pare o isprava buna. Ajunge cireasa in rai, dar ajunge grasa. Si nu se face.

Prin urmare umblu mereu ca un homeless, cu o gramada de pungi. Socotind bine in fiecare dimineata ce borcane, caserole, pungi, pungute, pliculete si alte acareturi sa iau cu mine. Ca sa fiu sigura ca nu cad jos, rapusa de inanitie sau depresie alimentara.

La orice ora din zi ma opresti, am sigur asupra mea o lamaie, piper, ardei iute, salata, macar un covrig, avocado, rosii uscate, usturoi si ulei de masline. In captuseala de la pardesiu le tin. La fel ca 007 ala primul, expirat.

Am chiar si un pix pe care cand apas ca sa iasa mina, tasneste compot de mar. Cu tot cu bucati mari de mar, nici nu inteleg cum incap pe teava aia mica. Asta e pentru urgente.

Apoi scot artileria grea. Ciorbita de legume, capere, somon pentru dezlegarile dese la peste. Broccoli, conopida, fasole batuta, salata orientala. Si ma apuc ca o apucata oriunde ma apuca. Rad, tund si frezez legume, preling substante, rasfir condimente.

Acum deja sunt sigura. O sa ajung in rai, pe randurile din fata, slaba si sanatoasa.

E, si am ajuns aseara acasa. Vedeam rosu de foame. Cu ochii injectati am apucat ce am gasit mai aproape in frigider. Am dat o raita prin balcon, am luat cateva mere aduse de pe-o gura de rai si-un picior de plai. Si niste nuci din sufragerie.

A reiesit o salata fasneata si darza. Stransa ghemotoc intr-un castronel asa, potrivit. Ca sa ramana pentru eternitate, sa se stie ca am pus urmatoarele. Un merisor mic si tare ca bucile ciresei. O legatura de ceapa verde, ca doar e primavara. Jumatate de avocado cam prea necopt. Sase frunze de andiva. Rupte cu mana, nu taiate, ca cica se amarasc si mai tare daca simt lama de cutit. Un ardei iute taiat fasii, pentru a genera lacrimi sincere. Un pumnisor de capere. Cinci nuci vanjoase. Zece rosii cherry mici cat un degetar. Am lasat sa curga ulei de masline extramegacalifragilistic de virgin, piper alb, sare si aceto balsamico.

Am amestecat totul si am lasat putin, sa se imprieteneasca. Un minut le-a fost de ajuns sa se simta bine impreuna. Cand am luat prima furculita, am levitat. Salata asta e placere pe paine. E chintesenta traiului sanatos si pios.

Incercati si veti vedea. Nu o sa injurati cireasa daca pregatiti asta si aveti musafiri ierbivori la masa. Simt eu ca mergeau aruncate si cateva stafide, dar nu aveam prin preajma. Lasa ca iau maine si repet operatiunea.

Doamne, ce mandra sunt. Unde se comunica salatele noi, cand le inventezi? La academie sau la osim, pentru inregistrarea marcii? Salata picanta cu avocado, nuci si andive. Asa se cheama. Si dati-o si voi din gura in gura. Sa se bucure tot mapamondul.

Uraaaaaa. Sunt bucatareasa, cucernica si inventatoare.

viata e ca o salata de fructe

august 13th, 2009

salata-de-fructe

Life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.

Recunosc ca si ciocolata e un mister numit speranta. Avea dreptate Forrest Gump. Dar salata de fructe mi se pare si putin perversa. O antrenata si surprinzatoare luptatoare de gherila a zilelor noastre. Ce-mi aplica indesite lovituri sub centura.

Despre mine…ce sa zic. Sunt o mica optimista pe o mare planeta. Iau salata de fructe mereu. Cu aceeasi speranta ca in ea o sa gasesc un potpuriu de fructe.

Cand o vad acolo in bol, prin restaurantele lumii, mi se intaresc sfarcurile de pofta. O steluta de saliva imi apare in coltul buzelor intredeschise. O vreau si va fi a mea. Sfinte Sisoe, uite cat e de frumoasa.

Cum ma intorc insa cu spatele sa iau recipientul in care sa indes cat pot de multa, mi se joaca o festa. Trolii salatei de fructe iau repede mare parte din bucatile tentante. Si le inlocuiesc cu patrate de mar.

Invart cu linguroiul si apuc repede jumatatea de capsuna, lasata de troli la deruta. Incerc sa strang cat mai mult kiwi, ananas, licii si pepen galben.

In timpul asta fornai din nas si am ochii insangerati. Ca un leopard caruia i se trece pe sub nas in mod repetat o caprioara ucisa acum 5 minute.

Dupa ce platesc si ma apuc sa inghit, constat ca am in cupa 72% mar. Deci cat mi-am socotit banutii, trolii mi-au mai facut-o inca o data. Au schimbat bunelele agonisite cu tot atatea bucatele de mar.

Nu e ca merele nu-mi plac. Nu. Dar cand vrei salata, marul e bad news. E ultimul musafir nepoftit pe care l-ai vrea la tine farfurie. Patrate de mar pot sa tai si singura acasa, mereu.

Mi-am facut o socoteala. In 64% dintre cazuri platesc salata de fructe si capat mar. Mar si inca ceva. Niste chestii de obicei moi si tulburator neidentificabile. Au consistenta genunchilor de sarpe sau a calcaielor de meduza.

Dar la aparente inca stam bine. Pentru ca gustul insa, imi scapa printre degetele chircite a frustrare. Si sa tineti minte ce va spun acum. Tot ce nu poate purta un nume decent si apare tadaaa in salata de fructe, nu e de bun augur.

Alaturi de prea mult mar, dihaniile astea imi sporesc senzatia de nimicnicie a vietii. Am vrut salata de fructe si am patrate de mar si texturi elucubrante. Unde sunt capsunile molici, piersicile pufoase, strugurii pornografici?

Nu stiu. S-au speriat de mar si au fugit care incotro, sa se salveze. Mai are viata vreun rost cand te trezesti cu acest castronel neplacut in brate? Raspuns final: nu. Trebuie sa fiu tare ca sa o pot lua de la capat. Cine sunt, ce vreau si incotro ma indrept, ce e viata, ce e omul, toate astea mi se amesteca minte.

Pastrez pentru sfasrit 1/4 capsuna, 1/2 bob strugure, o stafida. Si frunza de menta pusa cu grija deasupra, ca o sfidare. Macar sa raman cu gust de ele, dupa ce inghit atata mar.

Beau apoi cu nesat, precum Stefan cel Mare apa din pocal. Beau pana la fund sucul in care se simte ca au innotat odata si fructele care au lipsit acum de la apel. Si imi promit eu mie sa nu mai investesc niciodata in salata de fructe.

Dar prima data cand o vad, cu niste bucati de pepene rosu taiate ciobaneste deasupra, scot la iveala memoria de peste. Cad iar prada. Ajung la casa si cer, cu codita-ntre picioare: o salata de mar, va rog.

Si intaresc: life is like a fruit salad. You never know what you gonna get.