Cireasa se cere in Asia din nou. In acest sens a facut dumneaei o cerere universului intreg. A racait la usi semideschise si uite ca i-a fost aprobata.
Mai sunt 3 saptamani mari si late pana cand ma preling pe o plaja balineza. Da, era una dintre destinatiile de pe rezolutie. M-am facut luntre si punte si am prins un loc in paradisul asta nefiscal. De unde la inceput nu voia nimeni sa vina cu mine, acum am doi maiastri tovarasi de calatorie.
Despre aventura asta nu stiu mare lucru. Doar ca primul loc in care voi sta este Ubud. Un orasel printre orezariile cele mai de seama din bali. Si ca ale mele gazde indoneziene zambesc si tin mereu un platou cu fructe exotice in intampinarea celor care le calca pragul.
A, mai e ceva. Vecinul nostru de orezarii este un domn cu dreaduri care face yoga si este canadian. El o sa ne arate putin cu ce se mananca insula asta fabuloasa. Macar la inceput, cand vom lesina probabil de uimire si vom cadea intre plantele exotice si un vulcan.
Caci da, cu asta urmeaza sa ne indeletnicim cat ai pocni din peste sau ai clipi din degete. Avem la dispozitie un vulcan numai bun de cocotat pe el, chiar daca asta dureaza ore in sir. Si apoi un palc de insule ca niste alunite. Toate pazite de bancuri de pestisori pe care ii vom studia profesionist, bucata cu bucata.
O sa luam la bani marunti vegetatia luxoasa. Banuiesc eu ca vom gasi acolo flori cat capul de om, flori care miros ca niste cisterne cu parfum. Mancarea cica este pentru zeite. Orezuri si sosuri si legume perpelite in suc propriu dar si la figurat. Nici ca o sa ma mai dau jos din castronul cu banane prajite.
Cireasa balineza mai are trei saptamani de visat pe uscat. Apoi visele devin realitate si paradisul chiar culcusul ciresei pe termen scurt. Mor de pofta si pofta moare dupa mine. Bali, pregateste-te, ca vin. Si pune ceva pe tine, ca nu sunt singura.
