draft pentru Mos Craciun

decembrie 17th, 2009

gifts copy

Buna,

Batranelule simpatic. Sunt cireasa. Ma stii mata de anii trecuti. Cireasa cu diverse pretentii nerezonabile. Cireasa rasfatata. Cireasa absurda. Cireasa nesatula. Cireasa si atat. Cireasa.

M-am uitat pe ce ti-am cerut anul trecut. Era ceva de munca acolo si nu pot sa zic ca te-ai spetit. O gramada dintre chestiile alea nu mi le-ai adus. Dar cu tenacitatea treci si marea. Eu am in continuare niste nevoi stringente si nu ma sfiesc sa ti le indes matale sub nasul ala imblanit.

Daca as fi in locul mneatale, m-am preocupa mai mult. Ca sa repar greselile din trecut. Si sa ramanem prieteni.

Deci, s-o luam pe rand.

1. Vreau o palarie noua de la Kristina Dragomir. Costa mai mult decat imi pot permite si am nevoie de ea. Este rosie si sub forma de trandafir. Go get it, you old man.

2. Vreau bilete low cost pana la Dublin, doua. M-am gandit ca vreau sa stiu cum e acolo. Si vreau cat de curand.

3. Vreau sa apesi ce butoane oi sti incat sa capat inca doua saptamani de vacanta in plus. Fata de cat am deja, anul viitor. Am treaba de nu-mi vad capul si nu am cum sa rezolv tot daca nu ma ajuti.

4. Acum vine una tare, tine-te bine, old man. Vreau sa iei bibliotecile de la mine din sufragerie. Sa le vinzi la un pret bun. Sa imi dai banii. Esti atent, da? Si sa-mi aduci niste rafturi albe si frumoase si rezistente, fara geam. In care sa-mi incapa tonele de carti.

5. N-ai lesinat? Ok. E vorba despre doua sisteme de prins perdele din tavan. Sa le iei si sa mergi mata sa le montezi cu bormasina cand nu sunt eu acasa. Si sa pui pe ele si niste perdele cum stii ca imi plac. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Te-ai prins? Sper sa ai gust. A, si magazinul e in centrul vechi. Iti explic mai multe, daca e.

6. Am nevoie de-un cuptor. Arata ca unul cu microunde, dar este electric. Deci mai putin toxic si harnic ca unul normal. Nu stiu cum te descurci cu asta, ca nici nu am vazut in Romania. Dar ma rog, mata esti responsabil pe toata Europa Centrala si de Est, sunt convinsa. Oi gasi pe undeva.

7. Vreau sa pui noul blog pe picioare. Ca stii ca am cumparat domeniu si am si designul facut. Fa mata sa se intample minunea. Si sa ma mut repede in noua casuta. Ma bazez.

8. Fa sa nu ma ingras de Craciunul asta nici un gram. Desi am tinut tot postul ca la carte si probabil ca o sa poftesc la tot felul de chestii porcoase de mancare. Fa ca tot ce inghit eu sa se puna pe renii mneatale. Si in special pe Costel, ca e mai costeliv. Nu pot sa incep 2010 cu slana pe mine.

9. Aaaaa, rugaminte mare. Fa sa plece odata pentru totdeauna piticul care locuieste in vezica mea, impreuna cu toata familia lui si un caine. Nu stiu cat mai suport. Ai si inceput demersurile sa il gonesti? Aud?

10. M-ar amuza un cal viu. Stiu ca suna funky, asa. Dar mi-ar placea mult sa-l am. Si cred ca as gasi si unde sa-l tin daca m-as preocupa nitel. Crezi ca e prea mult? Dupa ce citesti urmatorul punct, o sa te rogi sa-mi dai cal si atat.

11. Ultimul, dar nu chiar nu chiar la ultima gaina din curte, este iar curaj. Mi-ai dat, e drept, nu neg. Dar mai am nevoie pentru ca anul asta ce urmeaza am de gand sa fac tot felul de chestii noi. Pe care as putea sa le abandonez si sa stau in banca mea. Dar stii ca nu e chiar stilul meu.

Hai, ca sunt mai putine decat anul trecut. Am zis sa nu te impovarez prea tare.