Trebuie sa recunosc. Sunt uimita de amploarea flagelului. Marketing-ul asta emotional legat de sarbatori ne-a facut pe toti sa ne apuce puia gaia.
In jurul meu pica una dupa alta victime nebanuite. Combatanti pe care nu i-as fi crezut asa de moi in lupta cu lumina care se insinueaza in suflete in aceasta perioada din an. Se dovedesc facuti din carpe si vata si burete.
Am constatat cu uimire ca eu. Desi nu ma consideram cine stie ce femela cu sange rece si capul bine infipt in umeri. Am mai reusit cum am mai reusit sa ma abtin. Si sa fiu penibila doar putin. Cat sa par umana.
Dar altii n-au avut parte de luxul asta. Si s-au pus pe treaba cu ravna unui harciog. Care doreste sa stranga in barlog ghinda vietii.
Am fost personal solicitata in mai multe proiecte abracadabrante. Am fost si martora indeaproape a altor proiecte. La fel de disperate. Iar pe altele, trebuie sa recunosc. Le-am crosetat chiar eu.
Dar sa explic. Treaba sta asa. Avem oricum o cantitate de afectiune pe stoc si in mod normal. Dar care acum, odata cu magia sarbatorilor. Cand ni se pare ca oamenii perechi au castigat si noi, neperechi, am pierdut. E destul de imensa si exacerbata.
Avem deci o afectiune crescuta ca o ciuperca otravitoare din povesti. Si pur si simplu nu avem pe cine sa o varsam. Pentru ca ne-ar trebui cineva de care sa ne placa mult. Si la care sa putem si apela.
Fiti amabil. Sunteti de acord sa imi luati si mie putin in gestiune. Afectiunea asta pe care nu mai pot sa o duc de una singura? Stiti, sunt sarbatorile. In mod normal nu v-as deranja. Doar un pic lasati-ma sa va iubesc. N-o sa doara si o sa dureze putin.
Si pentru ca nu prea avem cui sa zicem asta. Riscam sa ramanem cu ea in traista. Cu halca de afectiune pura, neimpartasita corect. Ne apuca niste stari sore cu nebunia. Pe care nu putem sa le tinem sub control corect si cu sange rece. Asa cum am face la job.
Si nu ma/ne putem opune. Asa ca intai incepem sa ma/ne gandim. Si imediat ne sar in minte, ca niste floricele premiante. Care infloresc primele in ceaun si se lovesc mandre de capac. Doua-trei nume.
Nume cu care am incercat recent sau poate nu chiar, sa avem o relatie multumitoare. Si am esuat lamentabil. In lumina sarbatorilor, pentru ca speranta moare ultima. Esecul trecut pare acum complet reparabil.
Cum de n-oi fi reusit atunci sa ne intelegem omeneste. Cum de nu, nu pricep. Poate ca daca as incerca acum, pe 23-24-25-26-27-28-29-30-31-1-2-3-4. Poate ar merge diferit. 5 o sa arate diferit. Simt eu ca acum e momentul. Da da, simt eu.
Asa ca ne apucam si incercam marea cu degetul. Suntem simpatici. Spunem si facem giumbuslucuri. Tinem o mingiuta pe nas. Ma prefac ca lesin. Scap batista. Imi trebuie ceva tocmai acum, nu puteam amana. Da-mi si mie te rog, ca numai tu stii/poti.
Mai ai cumva numarul lui…Eu nu si ma gandeam ca tu da. Aaaa, buna. Din greaseala treceam pe aici, nu ma asteptam sa te vad. Dar daca tot ne-am intalnit, ce faci. De sarbatori adica, ce faci. A, pleci. Cu cine pleci. A, ok.
In mod curios, ce chestie. Lucrurile refuza sa mearga dupa asteptari. Fostele esecuri nu se lipesc cu miere de albine. Si insista sa ramana esecuri.
Si fericirea de care eram absolut siguri fuge printre degetele facute gheara. In timp ce gheara tip infarct ne strange carnea mica si frumos stilizata plasata convenabil in mijlocul pieptului.
Suntem tristi, dar nu ne dam batuti. Luam agenda la puricat. Ce daca nu a mers cu iubirile astea principale. Trebuie sa mai existe niste nume, macar cateva. La care putem sa incercam acum. Sa le vindem o apropiere si un commitment pe termen scurt. Dar care sa para lung. Un armistitiu.
Trimitem mesaj. Sau sunam, ca niciodata. Si ne vine sa fim penibili si sa zicem asta. Spunem lucruri pe care nu le rostim in mod normal.
Facem promisiuni stirbe si schioape si cocosate. Doar-doar om prinde ceva in plasa. Chiar si plevusca, daca the big fish n-au stat. Parca te mai uiti. Sunt sarbatorile. Nu e cazul sa facem mutre.
In unele cazuri, gasim aceeasi disperare la capatului firului. Asa ca victima pe care am ales-o e si ea cumva agresor. Si accepta sa joace sceneta emotionala. Alteori, mai dai peste cineva care se tine demn. De unde o avea puterea asta, nu vreau sa stiu. Ma subrezeste.
Fie ca tragem de un mort pe care e ar cazul sa-l lasam sa doarma in pace. Asezat cuminte in groapa, cu mainile pe piept. Fie ca zgandarim portite cu mize mai mici. Un lucru e clar.
Sunt sarbatorile si noi, oamenii nepereche. Avem afectiune de dat pe termen scurt. Rugam seriozitate.
