Bagajul meu thailando-malaezo-chinezesc a cantarit 5.2 kile la venire. Si 8.2 kile inghesuite tot in spatiul celor 5.2 kile initiale, la intoarcere.
Din cele 3 kile in exces, biblia Lonely Planet a fost responsabila pentru jumate. Restul de 1.5 kile au reprezentat mici cumparaturi ciresesti. Cate un articol in fiecare noua locatie cucerita.
In Bangkok, m-am pricopsit cu slapi bleumarin (pentru barbati: asta inseamna albastru inchis tare) marca Havaianas. Din Kuala Lumpur am luat ochelari bengosi. Nimeni nu e ca mine cand ii port. Din Beijing am luat o palarie de culegatoare de orez.
Shanghai-ul a adaugat la bagaj o pereche de strampi albastri si margele asortate. Macao m-a sedus cu un tricou nostim pentru prietenul meu imaginar, I. Guangzhou, capitala regiunii canton, mi-a indesat in valiza lucruri mici din jad.
La Yangshuo am ales un kimono si inca unul si inca unul. Dar am cumparat ceva teribil de tulburator in Hong Kong. Si aici voiam sa ajung. Un set de asternuturi de matase.
De catifea este atingerea si de zmeura este culoarea lor.
Am tanjit toata viata mea dupa asa ceva. Dar mereu mi s-a parut ca este un lux de neiertat. Potrivit doar pentru mari curti imparatesti. Si nu pentru nopti obisnuite in livada mea cu greieri, stele si miros de iarba tunsa acum.
Le-am pus aseara, cu mare pompa. Am deschis pentru asta o sticla de sampanie. O orchestra discreta canta in surdina sub balcon. Eunuci imi faceau vant din foi de lipan. Si pe masa se lafaia o seletie discreta de canapele cu somon si boabe de lumina portocalie, numite simplu icre rosii.
Cand a venit ora culcarii mele, abia am putut intra in dormitor. Orbita fiind de asa un pat invapaiat. M-am strecurat cu evlavie intre faldurile moi. Si tinandu-mi respiratia, m-am lasat mangaiata cu puf de piersica pe pielita subtire de cireasa.
M-am apucat de nas si m-am scufundat. Am inceput indata sa inot in oceanul de matase. Am dat repede din picioare si m-am bagat la fund, incercand sa ating podeaua oceanului.
Dar un ocean de matase nu se comporta ca unul ordinar. Si prin urmare, nu are un sfarsit palpabil. Nu-i nimic. Omul cat traieste, invata. Chiar si cireasa.
Tot zbenguindu-ma prin unde, am intalnit creaturi uimitoare. Caluti de matase si pisici de matase si chiar si elefantul de matase. M-am tot gandit dar nu pot sa inteleg si pace cum si pe unde se infrateste el cu elefantul de pamant.
Am gasit apoi o colonie imensa de viermi de matase. Ei crosetau cu mic cu mare, folosind andrele groase, tocmai oceanul in care imi faceam de lucru. M-am indepartat si am cules sirag de perle zmeurii. Pe care mi l-am petrecut in graba dupa gat.
Am iesit putin sa iau aer. Nu pot sta chiar mult sub matase. N-am antrenament. Cat zbucium. Apoi, rezemata in coate de marginea oceanului, am cufundat un pai in oceanul zmeurat si am inceput sa beau cu sete. Ca dupa efort, normal.
Am prins curaj si am sarit in cap in oceanul de matase. M-am luat la intrecere cu cei mai iuti curenti. Si apoi am inotat pe spate, starnind valuri de spuma roz inchis. Toata lumea era a mea.
Cand m-am hotarat sa ma culc, era tarziu deja. Am pus capul usor pe perna. Am tras cearceaful de matase pana unde incepe barbia de cireasa. Si am decis ca e timpul sa il las pe Mos Ene sa-si faca mendrele cu mine in tot acest context privilegiat.
Sa dormi in asternuturi zmeurii de matase e minunat. Ele genereaza racoare si placere la atingere. Dar cireasa s-a luptat toata noaptea cu ea insasi sa ramana in pat. Si sa nu ajunga in cine stie ce cotlon indepartat al lumii.
Pentru ca matasea sau poate culoarea a creat in pat un alunecus teribil. Si corpul astfel tentat a inceput sa faca giumbuslucuri si sa se joace, in loc sa doarma. Asa ca, fara bumbacul obisnuit pe post de gardian nocturn, e greu.
Cand te inconjori de matase, te cocoti pe o trambulina sofisticata. Care te poate arunca, in toiul noptii si in pielea goala, absolut oriunde. Si cum aveam si parul ud de la inot, mi-a fost frica sa nu racesc.
Asa am petrecut, tematoare, prima noapte in oceanul de matase.
